1,345 matches
-
lungi scrisori despre condiția mea de nebun fără nebunie Ă stare tipică celui devastat de insomnie. Ei bine, acum câțiva ani mi-a spus că Ă pradă unei frici prea puțin metafizice Ă a aruncat în foc toate elucubrațiile mele epistolare. Astfel avea să dispară singurul document capital despre anii mei de infern. Cele cinci cărți pe care le-am scris în românește în acei ani îmi sunt mai mult sau mai puțin străine și mi se par deopotrivă vii și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Poeziile lui Eminescu, apărut în 1924. Cele trei volume ale ediției N. Iorga, Corespondență (1984-1990) nu cuprind decât o mică parte din scrisorile savantului (în totalitate ar alcătui aproximativ o sută de volume, după cum afirmă V.). Numeroasele note ce însoțesc epistolarul prezintă date concise despre persoanele cu care Iorga a comunicat în scris (oameni de cultură, politicieni, primari, mitropoliți ș.a.), lămuresc sensul unor pasaje, acolo unde cititorul de astăzi s-ar orienta cu dificultate. Ediția se impune prin relevarea unui Iorga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290471_a_291800]
-
tip Borges: sursele fanteziste sunt consemnate, colate, luate în serios, corectate în părțile prea de tot incredibile, interpretate detectivistic în funcție de enciclopedia unor cunoștințe inventate. Sunt introduse și pastișate diverse subcoduri literare, fiind frunzărite registrele convenționale de genul aforismelor, panseurilor, schimbului epistolar. Personajul autorului este introdus prin jurnalul pe care îl ține și care nu e decât un pretext narativ pentru crearea unui spațiu în care să se întâlnească episodic „realitatea” autorului din carte cu „realitatea” pe care diaristul o scrie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
au Învățat să iscălească exact”2. Lui N. Manea i se cere, Între altele, să excludă din roman cuvintele: cozi, viol, denunțător, carne, frig, tiranie, cafea, sinucidere, sâni, Dumnezeu, antisemitism, curvă, Întuneric, homosexual 3. Ion D. Sârbu i se plânge epistolar În același an lui Liviu Rusu, fostul său profesor, că „totul e suspect de «aluzie»: cartof, pâine, laborator, bunăstare etc.”4. Lucrând În redacția Vieții Românești, Florența Albu notează În jurnal noi cuvinte interzise: țepe, clown, pitic, foame, frig, moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
metodei sale, câteva dăugiri: pregăteau amândoi o nouă ediție. Ea relatează una din discuțiile lor despre Plutarh și despre iubire într-o Promenadă a domnului de Montaigne. Ea n-a aflat imediat de moartea lui Montaigne: dovadă că schimburile lor epistolare nu erau foarte frecvente. Avea s-o afle la cincisprezece luni după aceea, dintr-o scrisoare a lui Juste Lipse. Triază împreună cu Françoise de Chassaigne și cu Pierre de Brach hârtiile rămase de pe urma defunctului și trimite acestuia textul pregătit pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și pentru formularea sentențioasă, gnomică. Cu deosebire remarcabile sunt textele din volumul Insomnia ideală, multe dintre ele în proză, cu aspect narativ sau eseistic. Definitorie este coerența de ansamblu, piesele componente articulându-se în grila unui scenariu, cu înfățișarea unui epistolar erotico-filosofic. Într-o primă instanță, textul, în principal adresat iubitei tot mai înstrăinate, poate părea o cercetare amănunțită a dinamicii subtile a unei relații erotice eșuate, victimă a incomunicării, ambiguității, reticențelor, tristeților. Erotica este una estetă și reflexivă, vitalist-eterată, îndrăzneață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
de a ști "ce nestrămutată hotărâre a luat Piciul"; conversaționale: scrisoarea fratelui Piciului face parte din acest tip de secvență. Cu siguranță, pare ciudat să considerăm acest tip de discurs ca fiind o "conversație" dacă lipsește co-enunțătorul. A priori, cadrul epistolar poate cuprinde orice tip de secvență: de exemplu, nimeni nu ne oprește să trimitem o scrisoare concepută la perfect simplu. Dar genul epistolar se încadrează în registrul conversației, așa cum reiese și de aici: perechea eu-tu permite apariția vocativelor ("mult
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ciudat să considerăm acest tip de discurs ca fiind o "conversație" dacă lipsește co-enunțătorul. A priori, cadrul epistolar poate cuprinde orice tip de secvență: de exemplu, nimeni nu ne oprește să trimitem o scrisoare concepută la perfect simplu. Dar genul epistolar se încadrează în registrul conversației, așa cum reiese și de aici: perechea eu-tu permite apariția vocativelor ("mult iubitul meu Jacques"), a injoncțiunilor ("iartă-mi"), a deicticelor raportate la situația de enunțare ("timpuri" verbale, "scrisoarea aceasta"...). O analiză mai atentă arată
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
valoare, prețioase contribuții de pionierat. Că avea un stil format, subtil adesea, o dovedește încă din timpul studiilor la Lunéville și Berlin, în scrisorile către tatăl său și către surorile sale. Adunate în volum, scrisorile au căpătat aspectul unui roman epistolar despre formarea unui tânăr intelectual român în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Debutul literar a fost timid și neconcludent: în „Alăuta românească” (1838) a localizat povestea lui G.A. Bürger Împăratul și braminul și a tradus, semnând Klmn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
atingeau uneori calitățile unor creații literare, fiind citite și comentate în saloanele vremii, dar, mai presus de aceasta, reprezentau instrumente pentru desfășurarea polemică a ideilor și pentru exprimarea nestigherită a unor teoretizări în domenii din cele mai diverse. Acest flux epistolar care impune constituirea unui gen aparte, ridicându-se cu mult, atât prin stil cât și prin conținut, deasupra unui schimb de banalități cotidiene, este rodul, dar și una din sursele acestei efervescențe intelectuale aparte despre care am menționat. Acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
stil chandlerian de cea mai bună calitate. (De altfel, câteva fragmente au fost deja folosite în pasajele anterioare.) Valoarea lui e cu atât mai mare cu cât adresantul este un admirator englez oarecare și nu unul dintre partenerii de dialog epistolar de o viață ai romancierului. Datată 19 aprilie 1951, scrisoarea poate oricând sta, ca document programatic, alături de marele său eseu The Simple Art of Murder. Prins în joc, Chandler se dezlănțuie într-un caleidoscop de revelații și supoziții, în cea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
îngr. Stelian Neagoe, București, 1994; Însemnări zilnice, I-III, îngr. și introd. I.A. Rădulescu-Pogoreanu, București, 1937-1943; Duiliu Zamfirescu și Titu Maiorescu în scrisori. 1884-1913, introd Em. Bucuța, București, 1938; Gedichte, îngr. și pref. I.E. Torouțiu, București, 1940; Jurnal și Epistolar, I-IX, îngr. și pref. Georgeta Rădulescu-Dulgheru și Domnica Filimon, introd. Liviu Rusu, București, 1975-1989; Opere, I-IV, îngr. Georgeta Rădulescu-Dulgheru și Domnica Filimon, introd. Eugen Todoran, București, 1978-1988; Prelegeri de filosofie, îngr. Grigore Traian Pop și Alexandru Surdu, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
soi de „ghetto cultural”, s-a promovat, deliberat, o deschidere spre valorile culturii universale. Spicuind din sumarele C. de l. îndeosebi ceea ce aduce o notă de originalitate, trebuie amintite din numărul 3-4 (septembrie 1988) cronica lui S. Damian la volumul Epistolar al lui Gabriel Liiceanu, apărut la București, cronică intitulată Mersul pe nisip, precum și articolul Pentru o literatură estetică al Monicăi Lovinescu. În același număr, I. Negoițescu comentează critic o scrisoare a lui Constantin Noica din „Viața românească”. Într-un număr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286001_a_287330]
-
Samson Bodnărescu, Iuliu I. Roșca, pe Mihai Eminescu însuși, pe A. I. Odobescu și B.P. Hasdeu, G. M. Zamfirescu și, poate, pe Liviu Rebreanu. Cu Negru pe alb - Scrisori la un prieten, N. inaugurează un gen nou în literatura română, genul epistolar. Un mozaic de aspecte se configurează aici, de la cele lingvistice (Critică) până la cele de natură istorico-socială (Ochire retrospectivă). Moralist de esență clasică, prozatorul se exersează în crearea de „fiziologii”. Fiziologia provințialului, Un poet necunoscut, Lumânărică sunt încercări de caracterologie, în timp ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
voiajuri, descrierile de natură nu sunt cele mai reușite, peisajul fiind perceput prin prisma unor reminiscențe livrești. Un miniatural cap de operă este Păcală și Tândală sau Morală moldovinească, ingenios compendiu de proverbe și sentințe, debitate cu voluptate paremiologică. Stilul epistolar, asociativ, capricios, câteodată (auto)persiflant, emană și o anume sfătoșenie calmă, bonomă. Între proze se mai află un „manual”, Vânătorul bun sau Meșteșugul de a nu-ți fi urât (1844), îndatorat unui E. Blaze, de care s-a servit și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
propice exploziei pamfletare, în descendența ilustră a lui Pascal, Diderot, La Bruyère și Voltaire, a făcut din scrisoare și jalbă forme canonice ale polemicii pamfletare. Angenot descrie astfel principiul de funcționare al scrisorii deschise: "Acest sub-gen transpune în ficțiune schimbul epistolar real ale cărui caracteristici le demontează: confidențialitatea conținutului, intimitatea relativă a corespondenților, reciprocitatea schimbului. Aici, aceste elemente sunt înlocuite de altele total opuse; secretul misivei este divulgat publicului larg; nimic nu-l determină pe expeditor să se adreseze pe picior
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
domeniul relației erotice ceremoniile sociale și riturile de ospitalitate, secolul al XVIII-lea, secol al libertinajului, a instaurat deja o formă de civilitate extremă pusă în serviciul cuceririlor sexuale. Limbajul devine aici forma ospitalieră a dorinței, alături de conversație, dialog, schimb epistolar, pentru a masca dorința trupurilor și a-i întârzia efectele. Principala atracție a acestor situații rezidă în discurs și punerea lor în formă verbală, în reprezentările, evocările și fantasmatizările prețioase, mai mult decât faptul în sine. Limbajul teatral pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
niciodată. Luminoasă prezență în viața culturală a Brașovului, G.-V., devenită soția poetului D. Gherghinescu-Vania, a fost și ea o subtilă scriitoare, revelată postum prin fragmente de jurnal și decupaje din corespondență, ce intră în Cartea pierdută (1973) și în epistolarul (scrisori către Lucian Blaga, din anii 1941-1948) intitulat, după cuvintele lui Blaga, Domnița nebănuitelor trepte (1995). Dintr-o exigență extremă (dar și pentru că forțele i-au fost măcinate toată viața de tuberculoza de care suferea), G.-V. a ales să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287248_a_288577]
-
de G.-V., dar netipărită, din Le Roman de Tristan et Iseut, în versiunea dată de Joseph Bédier legendei bretone. SCRIERI: Cartea pierdută, îngr. D. Gherghinescu-Vania, postfețe Zaharia Stancu, Șerban Cioculescu, D. Gherghinescu-Vania, Mihai Gafița, București, 1971; Domnița nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domnița Gherghinescu-Vania , îngr. și pref. Simona Cioculescu, București, 1995. Traduceri: Alain-Fournier, Cărarea pierdută, pref. Petru Comarnescu, București, 1942; ed. pref. N.I. Popa, București, 1965, ed. București, 1991; Valery Larbaud, Fermina Marquez, București, 1969. Repere bibliografice: Vasile Gionea, Alain-Fournier
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287248_a_288577]
-
contemporane au înțeles prezența (rolul, funcția) sau absența autorului. A vedea această „prezență” în operă, ca „structura unei existențe”, e ceea ce își propune S. în a doua secțiune a cărții, acordând aici o atenție specială textelor deschis autobiografice (jurnale, memorii, epistolare etc.). Jean-Jacques Rousseau, André Malraux, Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir sunt protagoniștii de marcă, împreună cu Marin Preda. S. este, de altfel, un excelent „diarist” el însuși, în „jurnalul parizian” Timpul trăirii, timpul mărturisirii (1977) și în cel „german
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
Întotdeauna Orientul Notă asupra edițieitc "Notă asupra ediției" Corpusul epistolar. Ediția românească a corespondenței EliadeWikander conține traducerea din franceză a 74 de scrisori, conservate astăzi în diferite arhive, după cum urmează: cele 54 de scrisori trimise de Eliade se păstrează la Uppsala University Library, în arhiva personală a savantului suedez, cedată
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
în cadrul acestei ediții aparatul critic este integral refăcut și suplimentat. Tot ce nu a fost inclus în aceste note complementare se regăsește, uneori detaliat, în studiul introductiv. Am optat pentru o cât mai abundentă adnotare, mai ales acolo unde contextul epistolar risca să rămână destul de obscur. Tabelul cronologic, gândit ca o survolare sintetică și în paralel, se bazează în bună parte pe informațiile furnizate, în cazul lui Eliade, de Jurnal și Memorii; în cazul lui Wikander - pe documente din arhivă și
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
poezie, divergența dintre studiul istoric (idiografic) și studiul sistematic (nomotetic), legătura dintre mit și limbă ca structuri, istoricizarea simbolurilor, condiționarea formației religioase asupra viziunii despre lume și istorie... Într-un studiu aprofundat al corespondenței dintre S. Freud și C.G. Jung (epistolar care, dată fiind amploarea personajelor, a fost tradus în numeroase limbi), studiu încă inedit, dar pe care autorul a avut amabilitatea de a mi-l comunica, J. Chemouny demonstrează că divorțul epocal dintre cei doi părinți ai psihanalizei a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
of Religions Introduceretc "Introducere" 1. Un nou corpus de corespondență științificătc "1. Un nou corpus de corespondență Științifică" Părea puțin probabil ca, destul de curând după apariția frumoasei ediții a corespondenței Eliade-Pettazzoni1, să se mai poată ivi ocazia publicării unui corpus epistolar comparabil în cazul lui Eliade atât ca dimensiuni, cât și ca substanță. Și totuși, din fericire, acest fapt s-a întâmplat. Mai mult, ar fi putut fi anticipat, dacă versiunea publicată a jurnalului lui Eliade nu suporta multiple, uneori inexplicabile
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
istoriei religiilor în secolul XX, scrisorile cu Pettazzoni și cu Wikander secompletează reciproc, suprapunându-se cronologic în perioada 1948-1959 și subîntinzând un arc temporal de jumătate de secol (1927-1977). Iar ediția recentă a corespondenței inedite Culianu-Eliade6, cel mai întins corpus epistolar din corespondența științifică și semnificativă a lui Eliade, aduce elementul substanțial care rotunjește o triadă tipologică, anume: corespondența cu un maestru (Pettazzoni), cea cu un coleg de generație (Wikander) și cea cu un discipol (Culianu). Până acum, exegeza eliadiană occidentală
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]