681 matches
-
Poetul parcurge toate formele bunătății lui Dumnezeu, încă de la facerea lumii, fără să fie preocupat de realitatea socială și politică a imperiului. Singurele nenorociri adevărate care se abat asupra omului sunt provocate de imoralitate sau de căderea în greșeala ereziei. Epitaful ereziei nestoriene și al celei pelagiene (Epitaphium Nestorianae et Pelagianae haereseos) dovedește că Prosperus a acceptat condamnările formulate în cadrul conciliului din Efes din 431 în care, cu siguranță fără nici o îndreptățire, nestorianismul era descris ca părinte al pelagianismului. O tematică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Paris; explicarea în versuri a Crezului; poeme pentru sărbătoarea Paștelui); poeme encomiastice pentru regi și regine (cartea a șasea); închinate unor episcopi din regatul francilor (a cincea) dedicate unor nobili (cartea a șaptea); versuri închinate unor orașe și biserici; epitalamuri, epitafuri (întreaga carte a patra), poeme de consolare: totul e scris cu egală ușurință, în versuri fluente și plăcute și de aceea e greu să surprinzi o direcție omogenă și precisă în producția poetică a lui Venantius. Văzute în ansamblu, Miscellanea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin prolixitate capacitatea narativă: „puținele lucruri inspirate din poemele sale se pierd aproape cu totul într-o masă de compoziții frivole, găunoase și convenționale”. Totuși, Venantius reușește uneori să înnoiască prin modificări profunde unele genuri literare cum este, de exemplu, epitaful. De altfel, servituțile vieții de curtean cu care Venantius trebuise să se obișnuiască în aspra și semibarbara societate francă l-au constrâns să producă o serie aproape neîntreruptă de celebrări encomiastice ale regilor și ale potentaților. b) Operele în proză
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care circulă sub titlul de Capitula Martini. Martin a scris și poezii (sigur, fără mare valoare) cum ar fi Pentru biserică (In basilica), compusă cu ocazia sfințirii unei biserici închinate Sfântului Martin din Tours, Pentru refectoriu (In refectorio) și un Epitaf (Epitaphium), adică șase versuri pentru propriul mormânt din amintita bazilică a Sfântului Martin de la Bracara. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 72; Martino di Braga, Contro le superstizioni. Catechesi al popolo (De correctione rusticorum), ed. M. Naldini BPat 19, Firenze 1991. 2. Leandru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
De tânăr sunt profetul acestui crez”. Vrând să fie cel care depune mărturie pentru tot ce se „înfăptuiește” în jurul său, se compară cu un „Soldat neadormit la telegraf / Primind pe fir direct orișice veste / Scandând pentru ce-a fost un epitaf / Și-un marș de drumuri lungi pentru ce este”. Paginile din Cardioglob sau Pe ce lume trăim (1982) par niște note de călătorie versificate (privind Africa și Mexicul), unde accentul cade pe pitoresc, pe descrierea unor muzee și pe evocarea
STOIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
416. Poetul parcurge toate formele bunătății lui Dumnezeu, de la facerea lumii, fără să se preocupe de realitatea socială și politică a imperiului. Singurele nenorociri adevărate care se abat asupra omului sînt provocate de imoralitate sau de căderea în greșeala ereziei. Epitaful ereziei nestoriene și al celei pelagiene (Epitaphium Nestorianae et Pelagianae haereseos) dovedește că Prosper a aderat la condamnările formulate în cadrul conciliului de la Efes din 431, unde, cu siguranță fără nici o îndreptățire, nestorianismul era descris ca părintele pelagianismului. O tematică analoagă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în versuri a Crezului; poeme pentru sărbătoarea Paștilui); poeme encomiastice pentru regi și regine (cartea a șasea); poeme închinate unor episcopi din regatul francilor (cartea a cincea), dedicate unor nobili (cartea a șaptea); versuri închinate unor orașe și biserici; epitalamuri, epitafuri (întreaga carte a patra), poeme de consolare: totul e scris cu egală ușurință, în versuri fluente și plăcute, și de aceea e greu să surprinzi o direcție omogenă și precisă în producția poetică a lui Venantius. Luate în ansamblu, Miscellanea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deliberat și prin prolixitate capacitatea narativă: „Puținele lucruri inspirate din poemele sale se pierd aproape cu totul într-o masă de compoziții frivole, găunoase și convenționale”. Totuși, Venantius reușește uneori să înnoiască prin modificări profunde unele genuri literare, de exemplu epitaful. De altfel, necesitățile vieții de curtean, la care Venantius trebuise să se adapteze în aspra și semibarbara societate francă, l-au constrîns să producă o serie aproape neîntreruptă de celebrări encomiastice ale regilor și potentaților. b) Operele în proză Venantius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și 572), care circulă sub titlul Capitula Martini. Martin a scris și poezii (fără mare valoare), cum ar fi Pentru biserică (In basilica), compusă cu ocazia sfințirii unei biserici închinate Sfîntului Martin din Tours, Pentru refectoriu (In refectorio) și un Epitaf (Epitaphium), șase versuri pentru propriul mormînt din bazilica Sfîntului Martin de la Bracara. Bibliografie. Ediții: PL 72; Martino di Braga, Contro le superstizioni. Catechesi al popolo (De correctione rusticorum), ediție îngrijită de M. Naldini, BPat 19, Firenze, 1991. 2. Leandru din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e întinsă pe podea..." Un personaj complicat: legenda spune că la 30 de ani era alcoolic, la 40 avea dese programări la cabinetele de psihanaliză, la 50 s-a lăsat de fumat, iar la 60 are o excepțională propunere de epitaf: "De-abia începuse să-și rezolve o parte din probleme. În vreo 15 ani ar fi fost fericit. Făcuse niște progrese." The Insider * SUA, 1999 * Regia: Michael Mann * Scenariul: Eric Roth, Michael Mann * Cu: Al Pacino, Russell Crowe, Christopher Plummer
Bătălia cu morile de fum by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17165_a_18490]
-
în aceeași capelă din cimitirul franciscanilor. înainte de a muri - trăia, poate, încă Irina Botezatu -, acest membru al „familiei regale Corvin al Valahiei”, „bărbat prea strălucit, în vremuri potrivnice ca și în vremuri prospere, în război ca și în pace” (proclamă epitaful scris în latinește), „bătrân, bolnav, rătăcitor și șchiop” ( Nicolae Iorga), își luase o nouă țiitoare. Pe circaziana Maria (de reținut atracția Domnilor români față de femeile deosebit de frumoase aparținând acestui neam ibero-caucazian), care, „față de slabul Domn și de blânda Doamnă, juca
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
chipuri brodate pe catifea - al Doamnei Tudosca și al fiului ei Ioan - prin folosirea unor cartoane realizate de pictori cărora efigiile poloneze de tip „sarmatic”, bogate, somputoase, tinzând către monumental le erau familiare. Broderiile care ne oferă portrete de femei - epitafuri, epitrahile, dvere -, piese bogate și dăruite lăcașurilor de cult, dovedesc existența unor meșteri abilitați în realizarea cartoanelor utilizate. Doamna Marina, soția lui Alexandru cel Bun, cu chipul brodat pe epitrahilul de sărbători dăruit de Voievod, Maria Voichița de pe epitrahilul de la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sunt inscripțiile, concomitent podoabe ale mormintelor și purtătoare ale unor mesaje menite să-l facă pe cel ce pășea în necropolă să citească numele de pe piatră și, eventual, să-l asocieze unei rugăciuni 85. Inscripțiile perimetrale, compunerile de pe lespezile funerare, epitafurile (cu sensul de text aflat pe un monument de îngropăciune) - cele tot mai sofisticate ale fanarioților, în care cărturarii puși să le alcătuiască fac exerciții antichizante și îi proclamă pe grecii mutați, peste înțelegerea lor, din Moldova în țara Românească, drept
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
22 de ai ajungănd și unanși jumătate numai cu iubitulu-ș soție trăindu, cruda moarte viiața i-au scurtatu; la cursul anilor de la Spășitorul Hs. 1699, neța iulie 28”151. Faima lui de tânăr învățați a membrilor familiei răzbate și din epitafurile compuse (în grecește) mai târziu pentru alți morți. I-l propun cititorului pe cel scris, în 1726, de Iosif, mitropolitul Tîrnovei: „Aici zace Scarlat, fiul de domn, odraslă strălucită din nobili părinți, al lui Nicolae, domn al Daciei și al
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe Roxanda, fata lui Pătru vodă, să-i fie doamnă lui, care era mai nainte să o ia Joldea” (Grigore Ureche). Unii istorici spun că nunta s-a făcut în anul 1553; alți cercetători - întemeindu-se pe informația comunicată de epitaful dăruit de Lăpușneanu Mănăstirii Slatina (pe care începe s-o edifice în septembrie 1564: „în acest an s-a cununat cu doamna sa Roxanda, în anul 7064 [1556], luna întăia”230 - sunt de părere că data căsătoriei este în ianuarie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
i-au făcut pogribaniea în București. Deci ridicând-o de aici într-o carâtă, rânduind boiari, jupânese și slujitori o au dus la mănăstire, la Brâncovéni, de o au îngropat”. Inscripția funerară de la Mănăstirea Brâncoveni îi povestește - aproape ca un epitaf - viața, neuitând elogierea prin ascendenți și prin urmași: Suptu această marmură zace țărâna jupânesei Stancăi Cantacuzénii, fata lui jupan Costandin den vechiu și împărătescu rod Cantacuzino, biv vel postelnic, a Doamnii Ilincăi, featii bătrânului Io[an] Șerban Basarab Voevod, jupâneasa
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să pășească „dincolo”. Legătură menținută, firește, tot de cei vii. Căci pentru cei vii, pentru viitorime, vorbeau și înscripțiile de pe pietrele funerare (inscripții care, sub pildă grecească, se vor transforma - în veacul al XVIII-lea - în întinse și, uneori, pretențioase epitafuri)604. O „pădure de semne” îi comunica omului medieval informații despre moarte. Le descoperea - am văzut - înfiorat atunci când pășea peste pragul lăcașului de închinăciune, în predică și în reprezentările iconografice, toate comunicându-i, cu o retorică specializată, informații despre trecerea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ce aveau acces la texte găseau și disertații despre moarte, despre întâmpinarea și semnificațiile ei într-un inventar literar aflat, în scrisul românesc vechi, în continuă ramificare și diversificare: orațiile funebre, „verșurile la morți”, propovedaniile și cuvîntele la îngropăciune, consolațiile, epitafurile, testamentele. Pene meștere ale scrisului românesc vechi și premodern - Neagoe Basarab, Toader din Feldru, Miron Costin, Ioan Zoba din Vinț, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, Petru Maior - s-au exersat în jurul acestei teme - unii dintre ei făcând loc în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unor asemenea compuneri. Moartea ca „dulce adormire” (stare din care „trezirea - înviere” se produce firesc) - și nu ca drastică „ruptură” - era o „încheiere” cu destule încorporări în meditațiile asupra omenescului sfârșit din veacul al XVIII-lea românesc (în „consolații”, în epitafuri), pentru care Antim Ivireanul găsește suportul scripturistic (obișnuit, căci Biblia și scrierile Părinților Bisericii asigurau temeiul disertațiilor de această factură) cel mai potrivit: „Așa ni-o adeverează nemincinoasa gura lui Hristos la sfânta Evanghelie: «Cela ce créde întru Mine, nu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aceea petrecută de Smaranda, fiica Voievodului Nicolae Mavrogheni, măritată cu Domnul Scarlat Callimachi. I-a fost soție acestuia din 1812 până în 1819, iar apoi a trăit greu (unde? s-au întrebat istoricii), dar „apucând totuși adânci bătrânețe”. Inscripția - un veritabil epitaf (în grecește) de pe mormântul ei, aflat la Mănăstirea Golia din Iași - mărturisește acest lucru: „Acest mormânt cuprinde pe Smaranda Mavrogheni, soția, Doamna lui Scarlat Callimachi, cel ce a stăpânit în Moldova, cu toată cuviința, șapte ani în capăt. Rugați-vă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Se editează periodic și un supliment în corpul revistei („Satiră și umor de la canalul Dunăre-Marea Neagră”) sau autonom („Claxonul”, sub îngrijirea lui I. Avian). Rubrici: „În țepii Urzicii”, „Sport”, „Urzica ajută”, „Din zona dolarului”, „Penultima oră”, „Răbojul Urzicii”, „Epigrame și epitafuri”, „Lampa lui Aladin”, „Cronica rimată”. Se publică versuri satirice, fabule, cronici rimate, epigrame, monologuri, poezii pe rimă dată, semnate de Aurel Baranga (minifabule și alte stihuri), Camil Baltazar, Mircea Micu (parodii), Nichita Stănescu (Venus, Cu pământu-n jurul soarelui, Cu Topîrceanu
URZICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290393_a_291722]
-
Va avea diferite ocupații, în general evitând condiția de salariat; apicultor până în 1989, ulterior a intrat în presă, iar după 1993 s-a ocupat de tranzacții bursiere și de agricultură. A debutat la paisprezece ani în „Urzica” cu epigrame și epitafuri, iar editorial cu placheta În general, triumful pădurilor (1969). Publică numeroase volume de proză scurtă, aforisme, „definiții umoristice”, romane (unele aparținând genurilor policier umoristic ori SF), literatură pentru copii (inclusiv o piesă de teatru, Vitejii cetății Bade-Bade, reprezentată scenic în
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
Pavelescu o broșură evocativă, dar fără valoare istorico-literară. SCRIERI: Viorele, Craiova, 1904; Zări albastre, Craiova, 1913; La vale, Craiova, 1913; Amurg de toamnă, Craiova, 1925; Epigrame, Craiova, 1932; Epigrame, Craiova, 1934; Cincinat Pavelescu (Omul și opera), Craiova, 1935; Epigrame și epitafuri, Craiova, 1936; Reliefuri, Craiova, f.a.; În picaj, Craiova, 1942. Antologii: Antologia poeților olteni, Craiova, 1929. Traduceri: Guy de Maupassant, Tare ca moartea, București, 1909; Lucilla Chițu, Versuri, introd. trad., Craiova, 1937. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IV, 50-54, VI, 17-18; Metzulescu
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
Iași, unde îndeplinește funcția de psalt bisericesc. E posibil ca „micul între musicoșii sistimii vechi”, cum avea să iscălească, să fi predat un timp la Seminarul de la Socola. Înainte de a-și da sfârșitul, în septembrie 1847, și-a compus singur epitaful. Nici în poezie P. nu-și dezminte firea plină de ciudățenii. În 1820 „potrivise” în românește și în grecește o carte - un prohod al Domnului și al Sfintei Fecioare - cu un titlu contrariant: Urmări pe mormintiri. Giamnân limbi, ceea ce vrea
PRALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288998_a_290327]
-
dezolării după mari himere risipite: „Odată, spre Cythera vântu-i purtase./ Morții curenți submarini/ singuri i-aduc înapoi./ Nude catarge. Scheletul văzduhului mort i-nsoțește. Singuri și-alături se-ntorc./ Țărmii de aur dispar...”. În Histriana poeta, mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului lapidar și astenic (modele ca Ion Pillat, Jules Renard sau Eugenio Montale au fost remarcate aici), gravitând cu o serenitate amară, pe tema clipei inundate în milenii. Nouă ca stare a eului e reflexivitatea calofilă asupra morții: „Estetică, pe țărmul
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]