KorAP: Find »[drukola/base=ergativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

cazuală ergativă, dar tiparele sunt diferite, în funcție de zona din gramatică în care se manifestă. Există partiții vizibile în funcție de timp−aspect sau de tipul de propoziție − principală vs subordonată. În această arie caracterizată de multilingvism și de căsătorii mixte, deși categoria ergativului pare să fie rezultatul unor evoluții independente, mărcile cazului ergativ au circulat și s-au răspândit prin contact. Cele trei familii de limbi mai au în comun și folosirea extinsă a pasivului în vorbire, existența mai multor mărci pentru pasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care se manifestă. Există partiții vizibile în funcție de timp−aspect sau de tipul de propoziție − principală vs subordonată. În această arie caracterizată de multilingvism și de căsătorii mixte, deși categoria ergativului pare să fie rezultatul unor evoluții independente, mărcile cazului ergativ au circulat și s-au răspândit prin contact. Cele trei familii de limbi mai au în comun și folosirea extinsă a pasivului în vorbire, existența mai multor mărci pentru pasiv, precum și folosirea pasivizării în situația în care agentul de persoana

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sistematice de diateză) sau propozițiile relative, modificări în semantica verbelor, gramaticalizarea unor mărci aspectuale. Toate aceste transformări determinate de contactul lingvistic au făcut ca basca să piardă ceva din specificul tipologic, dar să câștige în ușurința traducerii. Oscilațiile dintre sistemul ergativ și cel acuzativ au fost invocate pentru numeroase limbi sau grupuri de limbi. Această situație, prezentă în toate limbile care cunosc un anumit tip de partiție (vezi supra, 3.1.3.), poate fi descrisă în termenii lui Kroch (1989)88

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care există diferite tipuri de partiție, studiul diacronic al unor limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele diferite care determină apariția schimbării lingvistice conduc către un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele diferite care determină apariția schimbării lingvistice conduc către un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în genitiv, iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în genitiv, iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării tipologice a limbilor indo-europene vechi este discutată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării tipologice a limbilor indo-europene vechi este discutată și de Montaut (2006), care arată că, încă din secolele XII−XVI, în cea mai timpurie fază a limbilor indo-europene moderne, exista o structură preergativă. Instrumentalul/genitivul nu era un caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care a rămas distinct în multe limbi. Autoarea analizează evoluția sistemului trecutului și al perfectivului în limbile indo-europene, cu referire specială la hindi și la urdu, arătând că o evoluție asemănătoare caracterizează și limbile romanice. Montaut (2006) susține că tiparul ergativ și tiparul nominativ din indo-europeană reprezintă stadii diferite ale aceleiași logici de reînnoire a sistemului. În cele două limbi supuse analizei − hindi și urdu − paradigma verbală pare ciudată: formele nemarcate sunt subjonctivul, care are numai terminații de persoană și trecutul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în poziție inițială este anterioară perceperii lui ca subiect semantic. Evoluția limbilor din est și a celor din vest a urmat aceeași logică, dar, la un moment dat, opțiunile au fost diferite: bengali: ciclul nominativ − preergativ − nominativ; hindi: ciclul: nominativ − ergativ. Ideea studiului din 2006 reia considerații anterioare ale autoarei. Montaut (1998b: 139) demonstrează că limbile indo-europene orientale (cu excepția limbii hindi) au avut o dublă evoluție: ergativizare și deergativizare. Construcția ergativă la aspectul perfectiv caracterizează azi grupul occidental al limbilor indo-europene

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
exprima procese trecute încă din sanscrita clasică (Montaut 1998b: 143). Încă din epoca marilor epopei (Mahabharata, Ramayana), enunțurile la trecut erau predicații nominale cu agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic prin postpoziția specifică ne este recentă (Montaut 1998b: 144). Morfemul de trecut l provine dintr-un sufix de "lărgire", care își are originea într-un diminutiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
occidental și reactivat/deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a fost forma nemarcată (Müler 1995: 264). Trecerea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fost nevoie de o diateză pasivă (Müler 1995: 268). Limbile semitice vechi aveau o substructură de ergativitate a cărei origine este necunoscută; limba proto-semitică nu era uniformă, omogenă; avea trăsături contradictorii, poate și de tip nominativ−acuzativ, și de tip ergativ−absolutiv, o anumită redundanță, o logică instabilă (Müler 1995: 271). 7.3. Există o motivație cognitivă pentru ergativitate? Problema pe care o ridică această întrebare privește (a) existența unei relații directe între ergativitate și tipul cognitiv uman și (b) existența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
instabilă (Müler 1995: 271). 7.3. Există o motivație cognitivă pentru ergativitate? Problema pe care o ridică această întrebare privește (a) existența unei relații directe între ergativitate și tipul cognitiv uman și (b) existența unei motivații cognitive universale pentru tiparul ergativ. (a) "Visitez les mers du Sud et plongez-vous dans l'insolite avec la construction ergative", scrie Tchekhoff (1978: 11), caracterizând construcția ergativă, necunoscută limbilor moderne occidentale, ca fiind ciudată, exotică, marginală. Participantul cel mai important la acțiune ar fi pacientul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o ridică această întrebare privește (a) existența unei relații directe între ergativitate și tipul cognitiv uman și (b) existența unei motivații cognitive universale pentru tiparul ergativ. (a) "Visitez les mers du Sud et plongez-vous dans l'insolite avec la construction ergative", scrie Tchekhoff (1978: 11), caracterizând construcția ergativă, necunoscută limbilor moderne occidentale, ca fiind ciudată, exotică, marginală. Participantul cel mai important la acțiune ar fi pacientul, care întreține cu verbul o relație mai intimă decât agentul, participantul cel mai puțin important

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fenomenul împărtășesc această idee. În finalul cărții sale, Dixon se arată convins de faptul că, pe de o parte, existența ergativității nu influențează statutul intelectual și viziunea vorbitorilor asupra lumii, iar, pe de altă parte, este o greșeală considerarea limbilor ergative ca fiind creații ale unor populații primitive, ale unei gândiri inferioare, în care multe lucruri erau dincolo de înțelegerea omului (de unde ar rezulta aplecarea limbilor ergative nu către agent, uneori necunoscut, ci către pacient, către cel care suportă o anumită acțiune

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]