292 matches
-
cunoaștere, simbolizare și reglare a experienței individuale și sociale, înțelegem că avem nevoie de tineri cu o gândire creatoare, bazată pe flexibilitate și fluiditate, căci din cantitatea de informații ce ne bombardează în fiecare clipă, sistemul nostru nervos abstractizează și esențializează. Acest proces nu este posibil decât prin intermediul limbajului expresiv (articulat) oral și scris, cu ajutorul căruia individul poate vehicula informațiile transformându-le în achiziții proprii. Deducem deci aportul logopediei și tangențele sale cu cerințele de modernizare a învățământului. Experiența și practica
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
de relații între persoane; * grad ridicat de omogenitate în raport cu valorile și normele împărtășite de comunitate; * valorile și normele sunt interiorizate și mai puțin exprimate; * sentiment puternic de ingroup. În timp ce Weber se referă în principal la tipul de autoritate pentru a esențializa realitatea socială și a o încadra într-o tipologie, Durkheim este atras de diviziunea muncii, diferențiind între solidaritatea organică și cea mecanică. În aceeași manieră tipologică, Marx vede diferența între societatea premodernă și cea modernă bazându-se pe opoziția între
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
în tăceri. Pentru că ei știu, ei au găsit. Romanul e o formă a lipsei de răspuns la marile întrebări ale vieții. Sau a fricii de un răspuns. El nu pretinde nici obiectivitate, nici adevăr. În vreme ce poezia nu se desfășoară, ci esențializează, verticalizează, anulează timpul. Nu e la îndemîna oricui acest tip de asceză, de căutare a adevărului unic și de refacere a unor țesături armonice. Cu toate acestea, enigma persistă. Mai toată lumea s-a speriat și a anunțat, acum cîțiva ani
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau domeniul pe care se decidea să-l exploreze. Pe lîngă el (căci avem uneori impresia ca Yersin își imprimă ritmul narațiunii și nu Deville este cel care ține hățurile), scriitorul nu-și permite prea multe divagații lirice. Totul este esențializat, într-o frazare vie, alertă, precisă, elegantă și seducătoare, nu lipsită de fulgurări pline de umor, dar liberă și pură precum cugetul savantului care, în ciuda tentațiilor și presiunilor, a reușit mereu să evite scufundarea în mizeria politicii, urmîndu-și pînă la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
În acest sens, ei afirmă că "nu "mintea postmodernă" sau "postmodernismul" fac ceva, ci mai degrabă anumiți teoreticieni care utilizează discursul, iar teoreticieni diferiți îl utilizează în moduri semnificativ diferite, făcând ilicite încercările de a generaliza excesiv sau de a esențializa discursul postmodern"193. În sens foarte strict, susțin cei doi critici, nu putem vorbi nici de o teorie postmodernă, ci de o diversitate de teorii postmoderne (uneori incompatibile între ele), astfel încât cele două reacții extreme în privința discursului postmodern acceptarea necritică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
locuit de Cehov și de Caragiale a mijlocit prima și poate cea mai frumoasă întâlnire dintre teatralitate și cinema. Vorbim aici despre cum sunt concepute încadraturile, despre acribia cu care sunt dinainte trasate mișcările de aparat, despre respectul pentru gestul esențializat până la hieratism. Și mai vorbim despre cum Alexa Visarion știe să exploateze pentru ecran exercițiul actorului de teatru, insistând neanța în trăire și pe relațiile ambigue între personaje. Înainte de tăcere nu este o ecranizare a nuvelei lui Caragiale (În vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și de tragedie se află într-o desăvârșită instabilitate, își schimbă permanent calitatea de momente dominante (...). Am spus că spectacolul constituie o incorporare a consecvenței prin inconsecvență, fiind însă construit în jurul lui Nuțescu, lui i-a revenit misiunea de a esențializa ideea. Și văzându-l pe Nuțescu în Astrov, nu m-am putut debarasa de dorința de a-l vedea în Dmitri Karamazov, în Estragon sau în Vladimir, în orice rol în care voluptatea să fie momentul de contact între cel
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în forță după anii '60, racolând nume sonore care au inițiat programe de cercetare pentru testarea valențelor acestora. Vedeta incontestabilă a acestui curent este fără îndoială S. Grof care a dedicat 17 ani din viață explorării complexe a acestui subiect. Esențializând bogata sa experiență în domeniu, care revendică în antecedente 6.000 de cazuri pe care s-au testat beneficiile terapiei psihedelice, el a reușit să ofere o nouă hartă a inconștientului, decelând încă două nivele: cel perinatal și cel transpersonal
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
tensiune, dar și ca manifestare a sentimentului de superioritate a receptorului în stare să observe, să respingă și să sancționeze prin râsul comic abaterea și contradicția rizibilă. Cu alte cuvinte, comicul din această celebră schiță caragialiană satisface toate definițiile care esențializează fie teoria contrastului, fie pe cea a superiorității, fie pe cea a relaxării. În același mod se poate găsi o ilustrare a definiției lui Kant în ,,aforismele" debitate de Mitică, în ,,culmile" impregnate de umor spiritual, ca să nu mai vorbim
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
agravată într-un secol al științei înrobitoare, al bombei atomice și al seismelor din edificiile credinței în religie sau în rațiune, ci sunt impuse prin mecanismele terorii. Primejdia deportării, magistral redată în piesă prin amara ironie din parabola "gunoierilor", înfometarea, esențializată în cruntul paradox aparent dintr-o replică de tipul "Poate ar trebui nici să nu mâncăm în timpul mesei"88, încarcerarea în propriile case, sugerată prin străvezia aluzie la gratiile vizibile noaptea de la fereastră, supravegherea permanentă etc. minimalizează, prin contrast, orice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
său realmente "monstrous" pot fi puse pe seama unor anomalii de receptare, pentru că instrumentarul său optic și senzorial nu doar percepe, ci și creează imagini coșmarești. În ceea ce privește caricatura, am remarcat deja diferența structurală între strategiile și intențiile celor doi autori: Caragiale esențializează și tipizează cu o extremă economie de mijloace pentru a dezgoli semnificativul, pe când Urmuz schițează fizionomii peticite, ale căror componente incompatibile se reduc la absurd. Mai greu de depistat în bulversantul univers urmuzian, chiar și ironia este contingentă absurdului, pentru că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un inițiat, crezut la modul absolut. El operează cu principii și expresionări incifrate, oculte, pentru că el este, semnifică, probează prezența zeului. Funcția, profesia, inițierea sa e de natură divină. Religia aceasta politeistă era centrată pe încredere, fidelitate, speranță. Exprimându-se esențializat prin acțiune și contemplare, egiptenii au dat posterității piramidele și Sfinxul, pe lângă scrierea hieroglifică, arta îmbălsămării, voința de a nu muri. în acest context se înscrie și medicina egipteană. Preponderent în practica preoților, ea a avut un caracter religios, asistând
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
sunt ilustrative: „Cel care știe să fie om cu oamenii, dovedește în ce măsură iubește arta sa“ (Prefață la Corpus...). Competența, performanța fac din profesie artă. Profesia medicală este așadar artă, creație când generalul este adaptat la particular și când acesta este esențializat și asimilat generalului, principiului. în morfologia hippocratică distingem o ierarhizare, o structurare precisă a treptelor pe care medicul trebuie să le parcurgă. Ele sunt: 1) Instruirea, studiul, receptivitatea la explicațiile și sfaturile profesorilor, cunoașterea naturii umane, a organismului uman. Nu
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
accentuat reflexiv, a renunțat la gesturile patetice, la exuberanța dialogului. Poeziile sale se caracterizează prin condensarea la maximum a emoției lirice, prin sobrietatea mijloacelor de expresie, printr-o percutantă economie lexicală. E meditativ și interiorizat, iar fluxul poetic s-a esențializat, ideea fiind concentrată într-o șocantă sugestie, ca în variantele din ciclul Oul, care vor să surprindă forța germinativă primordială. C. se relevă acum ca un poet al tragicului, transpunând teme eterne, precum nașterea, viața, moartea, scurgerea ireversibilă a timpului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
-i al cezarului.” Noi românii am inventat reversul: „Să luăm cezarului ce-i al cezarului” și apoi vom mai vedea. Nu putem nega nici o clipă că M. Eminescu este un poet romantic, dar nu numai. Această tendință lirică s-a esențializat mai cu seamă În antiteze, iar T. Maiorescu În „Direcția nouă...” afirma că tocmai această tendință Îl deosebește pe viitorul mare poet de contemporanii lui. Romantismul nu-și Încheiase acțiunea În Estul Europei, unde elanurile revoluționare continuau să se manifeste
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
sociale. Epistemologia problemelor cu soluție unică/soluții multiple este dezvoltată în lucrarea Critica sociologică a tranziției (Zamfir, 2004). Neoiobăgia, în viziunea fondatorului ei, constituie o expresie sintetică a structurii agrare de clasă a societății românești de la sfârșitul secolului trecut, care esențializează pârghiile sale fundamentale de structurare, mobilitate, stratificare socială. Ea este definită de autor ca „o întocmire economică și politico-socială agrară particulară țării noastre”, care constă în patru termeni: a) raporturi de producție în bună parte iobăgiste, precapitaliste; b) o stare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
nu-i va cunoaște și care nu-l vor cunoaște?" (p. 6). Pășind către esența subiectului pe calea apofatică, a definirii prin negare, Delavrancea punctează că "Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare" (p. 7), nici nu e esențializată în limbă. Din celebrul discurs al lui Ernest Renan (1990) [1882] în care cărturarul francez adresează întrebarea " Ce este o națiune?", la care Delavrancea lasă să se creadă că l-a auzit pe viu răsunând în amfiteatrul Sorbonei, literatul român
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]