502 matches
-
Estetului. Estetismul este văzut de el ca un fel de boală, semn de decădere morală și mentală. Curățenia în cameră și dezbrăcatul sunt un răspuns rezonabil la această dovadă de declin, un fel de avertisment, menit să-i oprească pe Esteți să petreacă prea mult timp pe terenul de sport, în detrimentul lecturii lui Huysman. Dintre prietenii lui Bridgeman, doar Levine a avut deocamdată această soartă (culegere de schițe și șosete galbene în hol) deși echipa formată din primii opt și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
devine aproape paranoic în a nu se expune în timpul operației de scoatere a pantalonilor. Cu toate că are pantofi din piele de căprioară, părul tuns scurt și cravata sa de mătase este într-o nuanță discretă de roșu de Burgundia. Acești prieteni, Esteții, sunt doar unul din grupurile pe care le cultivă din gama largă, dar bine definită de cunoștințe. Astăzi, organizează micul dejun pentru Levine și alți membri ai comitetului de la Barabbas College Players, care au cășunat pe el să joace rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se referă. — Baudelaire, citește unul. O pauză cât se procesează informația. Apoi verdictul: Muiereo! Grupul capătă un aer foarte serios. Cu toate că Atleții nu prea iau în seamă cărțile, în special pe cele subversive, care i-ar submina moral, apreciate de Esteți, numele lui Baudelaire este destul de infam ca să le facă impresie. Jonathan începe să-și dorească să fi ales altă propunere pentru această după-amiază de estetism. — Și... mai zice FG, de parcă ar pronunța o sentință la moarte, am observat că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
s-o ducă la ceai. Ca orice tânără englezoaică bine educată, Astarte a fost învățată să evalueze calitățile umane ca pe niște bunuri, iar educația să primeze asupra simplei atracții. Cu toate acestea, pe Jonathan îl place. Faptul că este Estet pentru Astarte înseamnă acel lucru cvazi mitic, la care visează orice student poet și pictor, frumusețea artistică. Jonathan descoperă toate astea în timpul ceaiului, un ritual în care, ca în multe alte aspecte ale vieții sale, Astarte reușește să fie teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
al tehnicii, Îmi ziceam, te afli Într-un muzeu al tehnicii, un lucru onest, poate cam obtuz, Însă un regat de morți inofensivi, știi cum sunt muzeele, nimeni n-a fost vreodată devorat de Gioconda - monstrul androgin, Meduză numai pentru esteți - și cu atât mai puțin vei fi devorat de mașina lui Watt, care putea să-i Înspăimânte numai pe aristocrații osianici și neogotici și de-aia apare așa de patetic situată În compromis, toată numai funcție și eleganțe corintice, manivelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe urmă cartea a fost tradusă, parțial și rău, și răspândită În engleză la Începutul acestui secol de sceleratul acela de McGregor Mathers... Probabil știți câte ceva despre grupulețul acela scandalos, Golden Dawn, care i-a fermecat atât de mult pe esteții britanici. Dintr-o astfel de bandă de falsificatori de documente inițiatice nu putea ieși decât o serie de degenerări fără sfârșit, de la Steaua Dimineții până la bisericile satanice ale lui Aleister Crowley, care evoca demonii ca să obțină grațiile unor gentilomi dedați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cea mai îndepărtată copilărie. M-am gândit să notez ceva din aceste străfulgerări violete, din iluminările punctiforme pe care le simt în timp ce, cu capul lipit de pernă, privesc dungile groase, aurii, de pe peretele opus. Dar nu la modul proustian, prea estet pentru ce vreau eu. De altfel metoda proustiană îmi e, vrând-nevrând, familiară dinainte de-a ști cine e Proust. E straniu că am avut, ca adolescent, toate experiențele aparent atât de particulare, de irepetabile, ale unor scriitori: cunosc efectul madlenei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
alții. Îmi ajunge singurul război în care mai am, probabil, ceva de spus. Războiul cu mine. Am vorbit despre frumusețe. Dar și aici trebuie aduse niște corecturi pentru a nu cădea în greșeala specialiștilor care, văzând în greci un "popor estet", uită că în Olimp iubirea nu atinge niciodată extazul sau nefericirea. Iubirile zeilor greci au mereu ceva de alcov banal. Zeii aceștia, care imită tot ce văd la oameni, se comportă ca niște a-manți mediocri. Ei cunosc amorul, nu dragostea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în stânga, zăresc stânca Acropolei, luminată de reflectoare. Ne afundăm, apoi, într-o zonă comercială. Multe vitrine elegante, ademenitoare (dacă ai bani!), reclame strălucitoare, de bun gust, ceea ce mă face să mă gândesc la două lucruri. Unul simpatic. Calitatea de "popor estet" de care se bucurau grecii antici ― pe drept sau pe nedrept ― s-a transmis, întrucîtva, și urmașilor. Altul, neplăcut. Înainte de război, Grecia era mai înapoiată decât România. Gabriel D. Îmi spune că rudele lui trimiteau, atunci, "pachete" la Atena, cam
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de furnizori sau de invitați trimisă de Elena. De altfel, așa cum bine își închipuise, nu era prea mult de muncă. Adăpostul si hrana odată asigurate, poate că avea răgazuri acum pentru alte măiestrii, dar nu era prilej. Secretarii nu erau "esteți" și cumnatul nu da ,,ecou"' decât la numele Elenei. Totuși domnișoara Norica se acomodase, în afară de Adolf, ea niciodată nu lucrase erotica decât in vedere de beneficii. Se putea deci lipsi de ea. Nu i se ura încă, si in ce
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
oarecum recunoștința față de ei. Îi respecta doar și nimic mai mult. Începuse să ducă o viață dublă: la serviciu era inginerul perfect, cel mai bun profesionist poate, dornic cu tot dinadinsul de a studia în permanență. În timpul liber, era estetul boem, dornic în permanență de distracții, citind cu frenezie tot ce apărea nou și broșuri de poezii. Se înscrisese la Masterat, era deja în anul II, în vacanța mare mai mergea pe la părinți, atunci când avea concediu, dar se simțea din
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
aș lăsa acest ultim punct În suspensie.“ „Ca Pendulul“. „Dacă vreți. Nu putem spune chiar tot ce ne trece prin cap.“ „Sigur, sigur. Rigoarea Înainte de toate.“ În seara aceea cu eram doar mândru că reconstituisem o poveste frumoasă. Eram un estet, care folosește carnea și sângele lumii ca să facă din ele Frumusețe. Belbo era acum un adept. Ca toți ceilalți, nu prin iluminare, ci faute de mieux. 105 Claudicat ingenium, delirat lingua, labat mens. (Lucrețiu, De rerum natura, III, 453) Pesemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-i nimic rău cu invidia și cu oleacă de lăcomie. Wakefield continuă, fără să știe de digresiunile Diavolului. — Vă veți Întreba ce anume face ca o pictură a lui Robert Motherwell să valoreze un milion de dolari. O mînă de esteți care au căzut de comun acord, sprijiniți de o creștere dubioasă de preț la Christie’s? Nicidecum. Ceea ce face ca o pictură de Robert Motherwell să valoreze un milion de dolari este unicitatea sa ca operă de artă realizată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spiritului (cf. gr. akme), iar adamismul - la ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa civilizației industriale și a emancipărilor revoluționare, progresist-demofile (pe care o resimțea acut, la noi, Mihai Eminescu după 1870), începe să fie însă treptat concurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu expectația febrilă a unui viitor utopic, cu respingerea „cercului strîmt” al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste obscure, profesori la școli de provincie, funcționari dezrădăcinați, boemi în mizerie, tineri rebeli și famelici dornici de afirmare, esteți dezabuzați din protipendadă sau artiști întorși din mediile artistice pariziene, estetizanții autohtoni sînt cu toții avizi de mirajul unui „altfel natural”. Nota particulară a „noului curent” este dată de un refuz al provinciei și al provincialismului artistic asociat cu o tendință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atrage exmatricularea din liceu) este fiul unui ofițer de carieră foarte rigorist și al unei fiice de moșier cu sensibilitate artistică: dubla educație îi va marca inclusiv producția literară (romanele Fecior de slugă, Vinul de viață lungă ș.a.). Prezența unor esteți precum Dimitrie Anghel, Al.T. Stamatiad sau Ștefan Petică în paginile Sămănătorului indică un clivaj identitar simetric în rîndul aripii „conservatoare” a simbolismului autohton. La D. Anghel, opțiunea pentru estetismul decadent se accentuază către 1910, după o fază parnasiană. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volum intitulat Ulysse... Alexandru Bogdan-Pitești: un animator controversat al „primului modernism” autohton Personalitatea controversată a lui Alexandru Bogdan-Pitești, emblematică pentru epoca dintre 1895-1920, constituie o stațiune obligatorie pentru istoria intelectuală a primei noastre modernități artistice. Motivele sînt numeroase. Animator cultural, estet, critic de artă, organizator de expoziții și protector al artiștilor moderni, amfitrion, gazetar versatil și colecționar de anvergură (cel mai important din istoria României, alături de Zambaccian și Kalinderu), B.-P. a jucat un rol-cheie în metabolizarea noutății artistice. Nume precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anilor ’80, Florin Faifer („Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, an. XXIV, 1989). Istoricul literar ieșean vede în B.-P. un „boier și bădăran” animat de plăcerea negativistă a scandalizării, un estet vicios, exasperat de minoratul sentimental, monoton și lipsit de profunzime al poeziei/artei autohtone, pe care spera să o deprovincializeze prin contactul cu modernitatea franceză și să o promoveze în afara țării. Despre cei mai mulți dintre artiștii plastici menționați mai sus, B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
combinații oculte. Figură de boier cabotin și cinic, libertin prematur consumat de excese (luxură, apoi pederastie și narcomanie), amoralist cu nostalgia moralei, conviv seducător și cult, cu o conversație pitorească și licențioasă (stilul Mateiu Caragiale din corespondența cu N.A. Boicescu), „estet al viciului și vicios al artelor”, prin sprijinirea cărora s-a răscumpărat, Bogdan-Pitești a jucat un rol decisiv în susținerea financiară a cenaclului macedonskian și a revistei Literatorul, în afirmarea lui Tudor Arghezi (chiar primele sale poeme îi sînt dedicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu apariția primului manifest futurist. Aceeași revistă găzduise și cîteva texte poetice ale lui Alexandru Macedonski, al cărui roman-epopee Thalassa (1916, editat mai întîi în variantă franceză: Le calvaire du feu, 1896) are profunde afinități cu erotismul flamboaiant, vitalist și estet al lui D’Annunzio. În Universul literar din 25 ianuarie 1910, Benedetto de Luca se referă la principiile manifestului, citînd un text în proză al lui Marinetti („Moartea la volan“, după revista Poesia), în care acesta face apologia vitezei moderne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
proză „Preumblare“, din 1923: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să te învăț cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în spirit... protocron, asupra „originilor autohtone” ale „revoluției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuie să se integreze unui ritm, fără continuitate și fără tradiție” (idem., p. 106). Cîtă deosebire, totuși, față de „patriotismul nostru nu înseamnă încă a păstra, ci a construi”! Spre deosebire de autorul Paradisului suspinelor, care era, în fond, un moderat „constructiv”, un estet cu bovarismul avangardei și un democrat cu nostalgia aristocrației intelectuale, tînărul Cioran e un vitalist extremist și un mesianic negativ, delirant, avid de sincronizare nu cu spritul solar-emancipator al „anilor nebuni”, ci cu totalitarismele sumbre ale deceniului patru. Însă dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe această linie se arată a fi Ion Călugăru („Drama-pantomimă”): „Proletariatul a susținut entuziat cinematograful. Și-a indicat astfel preferințele pentru aventură, pantomimă abstractă. (...) retorica a trecut în politică - e arta politicei - logica a trecut în economie: e geniul ei. Esteți de sanatoriu au tratat cu dispreț cabaretul: cabaretul s’a impus ca forță vie; au disprețuit circul, deși pălăvriau admirativ despre arena elină. (...) Fotogenia la rîndu-i a înțeles pantomima: a creiat dintr’însa basm abstract și dur (vezi creațiile Charlie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 335). Un exemplu de roman poetic apreciat superlativ este Paradisul suspinelor al lui Ion Vinea. prizarea suprarealismului pe latura „estetizantă” și „virtuozitatea” ca o qualité maîtresse: „Un pitoresc teatru de păpuși reflexive, în regisarea căruia poetul, psihologul psihanalitic și estetul suprarealist, ce coabitează cu egale drepturi în dl Ion Vinea, își dau măsura virtuozității lor” (idem., p. 339). Metafora critică a „teatrului de păpuși” apare și în comentariul despre Urmuz (Mențiuni critice IV, ed. cit., pp. 58-61). Nicolae Manolescu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
timpul să revină În Europa; lui Însuși i se părea bizar că-i vin asemenea idei: când părăsise Italia, abia Împlinise cinci ani. Taică-său fusese nu doar un revoluționar, ci și un om cult, Îndrăgostit de limbajul ales, un estet. Asta lăsase urme și la el, probabil. În fond, Întotdeauna Îi cam socotise pe americani niște tâmpiți. Încă era un bărbat frumos, cu tenul fin și mat, cu părul lung, alb, ondulat și des; totuși, În trupul său celulele Începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]