505 matches
-
aici toate fotografiile sînt mișcate - ci ditai istorice. Abordarea e tot ironică, tot light, în aceeași cheie minimalistă cu care autorul ne-a obișnuit. Dar acum Echenoz nu mai apare în calitate de critic al societății contemporane, ci de istoric aiurit și estet al unor vieți importante. Sau, cum se întîmplă cu 14, al unor momente importante. Lui 14 îi precedă alte două romane dedicate unor oameni cvasi-celebri, care și-au trăit traiul în secolul trecut: atletul ceh Emil Zatopek (1922-2000) și inventatorul
Sînt 14. 1914. by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4082_a_5407]
-
Nicolae Manolescu Într-un articol recent din Luceafărul, pe care Cronicarul revistei noastre îl comentează în numărul viitor, dl Alexandru George îl evocă pe Vladimir Streinu dintr-un unghi oarecum neașteptat și anume acela al incompatibilității aparente dintre estetul abstrus, cu o vorbă a lui Călinescu, și militantul politic. E o problemă de interes ceva mai larg și care s-a pus la noi, cu multă acuitate, imediat după 1989, cînd unii intelectuali umaniști au intrat în politică. De la
Esteți și militanți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15059_a_16384]
-
sînt absolvenți ai facultăților de studii politice sau economice. Dar nu numai. Printre ei se află un procent important de medici, juriști, oameni de afaceri și chiar artiști. Acestea fiind zise, este evident că numărul mare de militanți politici dintre esteți nu reprezintă un semn de normalitate. Numărul acesta crește direct proporțional cu anormalitatea. Iar epocile de tranziție sînt, cel puțin din punctul de vedere al existenței unei clase politice, anormale. Se presupune că vechea clasă a trebuit să fie înlocuită
Esteți și militanți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15059_a_16384]
-
închisorile comuniste? Pînă la ivirea unor tineri specialiști în administrație ori politologie (și care n-au neapărat cu toții vocație militantă), rezerva de cadre a societății civile și politice, s-a dovedit a fi furnizată de scriitori, artiști, pe scurt, de esteți. Regula aceasta ar fi, și nu doar la noi (în Franța, cea mai vie prezență a scriitorilor în politică din secolul XX a fost între anii '30, cînd înflorea fascismul, și anii '50, cînd înflorea comunismul trecînd prin anii războiului
Esteți și militanți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15059_a_16384]
-
Regula aceasta ar fi, și nu doar la noi (în Franța, cea mai vie prezență a scriitorilor în politică din secolul XX a fost între anii '30, cînd înflorea fascismul, și anii '50, cînd înflorea comunismul trecînd prin anii războiului!): esteții fac politică în momente de criză și în locul altora. Îi împinge la asta conștiința că e nevoie de ei. Se retrag însă, de obicei, tot așa de rapid cum se implică. Ambițiile lor rămîn totuși de altă natură. Politica fiind
Esteți și militanți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15059_a_16384]
-
din primele litere ale numelor Vasili Axionov și Vladimir Ilici Lenin. Tatăl lui Tatarski, pesemne, își putuse închipui cu ușurință un leninist adevărat înțelegând recunoscător din curajoasele pagini ale lui Axionov că marxismul a susținut inițial amorul liber, sau un estet înnebunit după jazz pe care o secvență muzicală prelungită de saxofon îl face să înțeleagă brusc că în cele din urmă comunismul o să triumfe. Dar nu numai tatăl lui Tatarski era așa - la fel era întreaga generație sovietică a anilor
Viktor Pelevin - Generația P by Luana Schidu () [Corola-journal/Journalistic/6039_a_7364]
-
care nu se ferește să le indice la locul potrivit. (De ce nu prima și a doua? Sunt mai în spiritul criticii literare adevărate.) În fapt însă, atunci când înaintează în corpul eseului, criticul renunță tacit la opțiunea inițială, trecând de partea esteților și numind inspirat cutare nuvelă „o istorie de limbaj” (p. 66). Nu insist asupra acestei ușoare inconsecvențe metodologice. Și, oricum, nu o condamn. Căci, recunosc, prefer la rândul meu această viziune. În rest, cel din totdeauna Eugen Simion. Subtil în fața
Negru pe alb by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5282_a_6607]
-
Născut la 23 iunie 1834 în casele părintești de la Curtea-Veche, moare în același București declarat a-i fi fost "în oroare", la 10 noiembrie 1895, în urma unei supradoze de morfină. Deși s-au scurs 170 de ani de la nașterea postpașoptistului estet, nuvelele sale istorice mai persistă prin listele de lecturi particulare ale elevilor, iar Pseudokinegetikos - după Tudor Vianu cel dintîi eseu din literatura română - își are teritoriul bine marcat printre reperele obligatorii ale oricărui filolog și nu numai. Însă candoarea luminoasă
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
să concentreze în această latură unele dintre cele mai puternice cîmpuri de forță magnetică ale spiritului său mediteranean. Felul în care descrie trupul contorsionat, crispat de plăcere al Ledei lui Michelangelo sub îmbrățișarea păsării îl transformă într-un voyeur subtil, estet pînă și în cele mai răspicate concupiscențe. Tabloul s-ar putea reconfigura modern în Lili și densitatea lui Dimov: "Iar Lili saltă (...) / se arcuiește, se contorsionează, / își trece printre coapse brațele a disperare / ca să zboare uliul deasupra a tot ce
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
îl debusolează, sforăitul colegilor de chilie îi provoacă traume cazone, mîncarea pe sponci îl descumpănește, iar neplăcerile date de telefonul mobil îl revoltă. Pe scurt, lumea athonită îl chinuie prin disconfort, asprimea condițiilor trezindu-i năbădăi existențiale. Și ca orice estet care nu are apetență pentru deus absconditus, Dan C. Mihăilescu admiră natura și își găsește refugiul în ea. Singurele desfătări îi sînt date de concretețea sălbatică a locului, fauna și flora părîndu-i-se mult mai frumoase decît smalțul șters al icoanelor
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
Cei care au tăcut, au tăcut totuși admirativ, derutați poate întrucâtva de stranietatea unei astfel de proze. (Mă număr printre aceștia din urmă, așa că afirmația mea poate trece drept mărturie.) Noul roman al lui Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, e cartea unui estet. E foarte multă artă în ea (practic, de la un capăt la altul numai artă), dar fără ca asta să incomodeze calitățile narative. Ce e de întâmplat, se întâmplă oricum, faptele sunt adeseori trepidante, protagoniștii iubesc și suferă câinește, se întâlnesc deodată
Cartea devoratorilor de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6289_a_7614]
-
forța interioară. Noțiunea e cam vagă, dar acoperă complet senzația din timpul lecturii. Apropierea e genul de carte dominatoare al cărei adevăr, chiar contrariant, nu se lasă contrazis. E unul din motivele datorită căruia prefer să-l numesc pe autor estet, nu stilist. Cultul rafinamentului, la Mălaicu-Hondrari, nu e unul de suprafață. De fapt, e atât de adânc, încât e imposibil de spus unde-i sunt marginile. Altminteri, sigur că o atenție formală există. Mai mult chiar, o atenție formală de
Cartea devoratorilor de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6289_a_7614]
-
ce amintește frapant de calamitățile în serie ale celor Două orfeline arată nivelul deplorabil la care evoluează Mateiu Caragiale. Ca profunzime și credibilitate, Craii reprezintă varianta pentru un public năuc a filmelor lui Bernard Borderie, un fel de Angelica, marchiza esteților. La orice pagină ai deschide, dai peste construcții gramaticale și situații naratoriale care n-au de-a face nici măcar cu strategiile romanului popular (Nicoale Manolescu încearcă să acrediteze o atare perspectivă). Ele sunt deprimantele semne ale totalei lipse de talent
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
Eugen Jebeleanu, în jocul său reversibil de la normalitate la anormalitate: " S-a plimbat, ușure, cu pași de cocor, cocostîrc și bărzoi prin smîrcuri, a înghițit broaște, șopîrle și șerpișori, fără să-i vie greață, și-a preumblat divina făptură de estet neronian și insensibil, cînd la Tokio, cînd la Paris, cînd la Roma și pe tot mapamondul. De cînd lira sa politică nu se mai poartă, a devenit un umanist absolut. I se rupe inima de moartea unei gîze". Iar Marin
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
prin alegerea ca blazon a respectivului element riscă să fie sabotată de irelevanța semantică a acestuia, redus la o funcție decorativă. Atît admiratorii, cît și ceilați au văzut în Komartin un conservator cu nostalgii moderniste, un neoexpresionist grefat pe un estet baudelairian ce preferă luxul, calmul și voluptatea căilor bătute - riscurilor pe cartea experimentului autenticist. Personal, cred că o reabilitare a stilului artist e binevenită într-o poezie ce disprețuiește farmecul aristocratizant. De aceea, spre deosebire de alți cronicari, am apreciat cruzimile rafinate
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
Cum s-au impus aceste poeme? Prin manuale, prin mijlocirea cîntăreților de tot felul, prin antologii, prin emisiuni de radio, recitaluri și cu ajutorul "neprecupețit" al cenzurii în anii comunismului." Astfel de impunere a unor poeme a fost dintotdeauna disprețuită de "esteți". Poți strîmba din nas, dar nu poți ignora faptul că la urma-urmei popularitatea este țelul oricărui text scris. Un alt lucru care îi poate irita pe iubitorii "estetici" de poezie este numărul fix: 100. Nu o sută de poeți, ci
Cele mai frumoase poezii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15762_a_17087]
-
doar cîte o poezie reprezentativă. Avem și apariții neașteptate. Iată ce spunea G. Călinescu în istoria sa, monument al estetismului postbelic, despre Vasile Militaru, antologat de Petru Romoșan: "Trivialele fabule ale lui Vasile Militaru au avut un succes extraordinar". Un estet pune accentul pe calificativul "triviale". însă, sintagma "succes extraordinar" poate însemna foarte mult pentru o altfel de perspectivă, non-estetică. La fel se întîmplă cu Enrich Winterhalder. Cine-și mai amintește de acest apropiat al lui C.A. Rosetti? Cine-și
Cele mai frumoase poezii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15762_a_17087]
-
dovedește o voluptate a automistificării, născută probabil din conștiința vinovată a celui care se trăgea dintr-o familie avută. Implicarea în chestiunile sociale, denunțarea regimului colonial, credința în ameliorarea speciei umane șunt, desigur, lăudabile, dar e șocant să vezi cum estetul ajunge un scriitor angajat, cum fascinația pentru experimentul pus în practică în Uniunea Sovietică face un tovarăș de drum din cel care crezuse că denunță toate monedele calpe. Sună fals cînd afirmă că "prin fire și temperament, nu șesteț nimic
Cui i-e frică de un autor datat? by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7509_a_8834]
-
ei, va fi în stare de „superbe negații”. Sensul ascuns, poate subliminar, al eseului este o educație. Vindecat de exaltări, Cioran deprinde decadența și se pregătește, bogat în primitivitate („De la stână la salon”), de mult inexistentă în Franța, să devină „Estet al asfințitului de culturi” și să enunțe mari negări. Ideea, pe care are instinctul, sau bunul gust, să n-o formuleze este că, educat de Franța, el îi aduce ce ea nu mai poate să dea. Lasă totuși să se
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4233_a_5558]
-
și, prea adesea, expresivitățile. Termenii de argou sunt puzderie: zulă, deblă, babaroase, huseni, carcaboase, țurăs, soileală, ciușcă, astereală, ciuin, mișighină, țumbaișpil ș.a.m.d. Niculae Gheran e o limbă rea, valahă. Circumscris zonei care ne-a dat o seamă de esteți cinici, uneori bijutieri ai pitorescului provocator, modelează tipuri umane șarjate, fără a economisi detaliile derizoriului. Nenumărate adnotări au concentrația unor picături de venin. „Tovarășului Roman” (Valter) „îi place să se laude că decretul de colonel i l-a semnat Mihai
O miniJudecată de Apoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5435_a_6760]
-
al romanului (aproape 400). Un lucru e clar. Programul Regelui cu pene nu e tehnic, adică nu privilegiază un scenariu de succes și nu urmărește vreo dimensiune teoretică, ci absolut, poate chiar ostentativ, personal. Ciucă nu e, prin natură, un estet, dar devine pe nesimțite unul atunci când ceea ce are de spus se confundă cu metafora a ceea ce are de spus. Ce rezultă de aici e un efect mai degrabă poetic decât romanesc. Anume alegoria expresiei. Din această perspectivă, mărturisirea de pe coperta
Romanul nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6883_a_8208]
-
refuzul sistematic al esteticului, prin care eu, ca și alții, înțeleg "forma frumoasă", de către teoreticienii adepți ai "fondului serios" al artei și care susțin, fie că o știu, fie că nu, e ura aproape viscerală arătată de regimurile totalitare "formaliștilor", "esteților" ori "ludicilor" de toate soiurile. Ceea ce m-a atras în eseul d-lui Nemoianu este, înainte de toate, claritatea cu care pune în discuție un fapt de istorie a criticii literare din secolul XX. Apoi, desigur, temeinicia argumentelor. Dl. Nemoianu e
Estetismul, inamicul public numărul unu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15929_a_17254]
-
favorită, monstruozitatea, cu o tentă fastbinderiană pe alocuri: vorace femmes fatales, dezaxați absorbiți în propriul univers infernal, învăluiți într-un glamour maladiv, într-o lumină artificială, onctuoasă, cu o muzică picurînd lent, hemoragic într-un decor bizar. Lynch este un estet, colecționar de curiozități teribile, de anomalii ale naturii și combinații funeste care eliberează exemplare unice, memorabile, ieșind din propriul infern al minții, creaturi care-și au locul în bolgiile dantești. Dacă ar trebui să-i găsesc corespondentul literar n-aș
Continentul Lynch by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9127_a_10452]
-
eminesciene Luceafărul (vezi pp. 184-193). Adesea polemice, textele din secțiunea Clipe agresează gîndirea comună și pot contraria cititorul (cartea lui Saramago, laureat al Premiului Nobel, este făcută praf, în vreme ce filmul lui Gibson, în fața căruia au strîmbat din nas mai toți esteții cinefili de la noi și de aiurea, este lăudat), dar argumentația eseistului este de fiecare dată impecabilă și nu știu cîți s-ar încumeta să o contrazică fără riscul de a deveni ridicoli. Cristian Bădiliță este un înțelept cu spirit justițiar
Înțelepciunea justițiarului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12598_a_13923]
-
comuniste. Dacă Manifestul inițial putea face apel la "spiritul critic în acțiune", manifestul secund nu putea stabili decît sugrumarea spiritului critic, atît prin mijlocirea cenzurii și dirijismului cît și prin invazia nonvalorii promovate de autorități. Astfel I.Negoițescu ajunge, el, estetul prin excelență, să denunțe "estetismul nostru iresponsabil", căci duce, în momente de cumpănă, la torpoare, defetism, lașitate, fiind așa de adînc împlîntat în conștiință "încît chiar și în exil, adică în libertate, prea mulți dintre scriitorii români nu mai găsesc
Cercul Literar între două manifeste (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7061_a_8386]