620 matches
-
, Eugeniu (18.V.1888, București - 11.I.1972, București), poet, prozator, estetician și memorialist. Este fiul Elenei (n. Cruceanu) și al scriitorului Theodor D. Speranția. Face școala primară și liceul la București, absolvindu-l în 1906. După încercări literare în revistele vremii (în 1896 era premiat de Societatea „Tinerimea română”, în 1897
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
Ordinea, 196-201; Al. Dima, Un pasionat al ideilor: Eugeniu Sperantia, CRC, 1972, 9; Gheorghe Iancovici, Stilul Sperantia, ST, 1972, 13; Eugeniu Sperantia. Memoriu, „Revista de filosofie”, 1972, 3; Cioculescu, Itinerar, I, 278-280; George, Sfârșitul, I, 324-328; Gheorghe Iancovici, Eugeniu Sperantia, estetician, O, 1973, 10; Barbu Solacolu, Evocări. Confesiuni. Portrete, București, postfață Mihai Gafița, 1974, 309-315; Micu, Lecturi, 150-151; Lit.rom. cont., I, 72-74; Micu, Scriitori, 95-100; Aurel Rău, Flori din cuvinte, București, 1980, 94-97; Iliescu, Poezia, 53, 78-79, 129, 214, 274
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
Tihan, Mircea Tomuș, Eugen Uricaru, D. Vatamaniuc, Ion Vlad, Mircea Zaciu, H. Zalis. Se cuvin amintite și numeroasele anchete, dezbateri, mese rotunde pe teme de actualitate literară: destinul romanului, direcțiile poeziei, rosturile criticii literare - discuții onorate de specialiști, critici literari, esteticieni din toate centrele culturale ale țării. Bogat este și capitolul traducerilor, fiind de remarcat intenția revistei de a reface și întreține legăturile cu marea literatură universală. S-au desfășurat chiar și unele dezbateri pe această temă, dar importante rămân mai
STEAUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289896_a_291225]
-
8; Const. Orăscu, „Ceramică”, „Ritmul vremii”, 1929, 4; Octav Șuluțiu, Poeți și poezii, UVR, 1939, 49; Șerban Cioculescu, Destin românesc, voce universală, GL, 1968, 12; Aurel Baranga, Inima poetului, RMB, 1968, 7 324; Constantin Crișan, Mihail Steriade sau Generozitatea poetului estetician, CNT, 1968, 26; Demostene Botez, „Destin roumain, voix universelle: Michel Eminesco”, VR, 1968, 7; Ion Pop, Mihail Steriade la 65 de ani, ST, 1969, 5; Șerban Cioculescu, Poezia dorului de țară, „Glasul patriei”, 1971, 33; Dan Cristea, „Poeme”, RL, 1971
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
, Constantin (3.XII.1846, Craiova - 20.VIII.1907, Slănic-Moldova), estetician. Licențiat în litere și filosofie al Universității bucureștene (1866), L. urmează dreptul la Paris, obținând licența în 1872. Este numit profesor de istoria filosofiei la Universitatea din Iași, iar din 1879 devine membru al Junimii, între 1882 și 1895 colaborând
LEONARDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287778_a_289107]
-
Ist. lit. rom. cont., 33-34; Munteano, Panorama, 75; Călinescu, Ist. lit. (1941), 569-570, Ist. lit. (1982), 641-643; Z. Ornea, Privire critică asupra concepției sociologice și estetice a lui H. Sanielevici, „Cercetări filosofice”, 1963, 1; Ciopraga, Portrete, 235-246; Z. Ornea, Trei esteticieni (M. Dragomirescu, H. Sanielevici, P. P. Negulescu), București, 1968, 123-175; Maria Lamparter, H. Sanielevici, critic literar, RITL, 1970, 4; Ciopraga, Lit. rom., 69-72, 732-736; Micu, Început, 82-84, 235-236; Rotaru, O ist., II, 236-242; Bucur, Istoriografia, 178-179; Piru, Ist. lit., 234-235
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
, Pius (pseudonim al lui Șerban Coculescu; 5.III.1902, București - 28.I.1959, Paris), poet și estetician. Este fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, director al Observatorului Astronomic din București. A urmat școală primară și clasele gimnaziale la Liceul „Gh. Lazăr” din București, continuându-le la Liceul „Saint-Louis” din Paris (1917-1920). În capitala Franței va urma
SERVIEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
exemplele furnizate de marea poezie. Astfel încât s-ar părea că opera lui S. s-a constituit prin participarea a două personalități diferite: un poet ce și-a păstrat candoarea juvenila, exersând cu o plăcere neascunsa diverse scheme prozodice, si un estetician riguros, care apelează în numeroasele sale lucrări, sintetizate în Esthétique. Musique, peinture, poésie, science (1953), la criterii noi ce solicită participarea matematicii în sistemul de referințe axiologice. Estetică lui a atras în primul rând atenția deoarece a deschis perspective pe
SERVIEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
care le vor valorifica demersurile întreprinse de poeticienii din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, de cei care au aplicat teoria probabilității la cercetarea versului, de reprezentanții teoriei modelarii și, mai ales, ai esteticii informaționale. Remarcabil este faptul ca esteticianul pornea de la analiza unui element mai curând tehnic, care nu părea să aibă legătură cu valoarea artistică, si anume structura prozodica; or, sistemul construit de el va anticipa metodă care aplică analiza cantitativa unui obiect definit anterior prin judecată de
SERVIEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
Universitatea din București, MS, 1981, 3; Grigore Traian Pop, Pius Servien, R, 1981, 9; Matila C. Ghyka, Estetică și teoria artei, îngr. și postfața Ion Iliescu, tr. Traian Drăgoi, București, 1981, 440-450; Petrescu, Confluente, 28-29; Ion Deaconescu, Pius Servien - un estetician al ritmului, MS, 1985, 1; Ion Deaconescu, Pius Servien - între interogație și rememorare, MS, 1985, 2; Artur Silveștri, Pius Servien - un renascentist printre moderni, MS, 1985, 3; Simion, Mercuțio, 88-91; George Bădărău, Estetică lui Pius Servien, CL, 1998, 8; Popa
SERVIEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
, Grigore (26.X.1928, Runcu, j. Gorj), estetician, poet și prozator. Urmează școala primară în satul natal (1935-1941), Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1941-1949), apoi Facultatea de Filosofie a Universității din București (1949-1953). În 1970 obține titlul de doctor în filosofie, cu o teză de istoria esteticii
SMEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289733_a_291062]
-
Contemporanul”, „Cronica”, „Adevărul literar și artistic”, „Axioma”, „Pagini literare”, „Porto-Franco”, „Sinteza” ș.a. Din 2000 conduce „Revista nouă”, periodic cultural și literar editat la Câmpina. T. se impune prin ampla monografie Paul Zarifopol (1981), cea dintâi exegeză dedicată prestigiosului critic și estetician. Confruntat permanent cu meandrele și atitudinile paradoxale care definesc personalitatea lui Paul Zarifopol, interpretul reușește să se mențină în sfera obiectivității și a preciziei, extrăgând linii pentru portretul unui moralist modern și al unui reprezentant autentic al esteticii moderniste. În
TRANDAFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
înlocuirii istoriei literare cu estetica literară. Descriind sistemul edificat prin dezvoltarea acestui punct de vedere, T. îi indică mai întâi „cheia de boltă”, susținută de principiul sintezei, al integralității, realizat pe cale de tripartiții. Totul în lume se manifestă, în viziunea esteticianului, triadic; în opera de artă Mihail Dragomirescu vede un microcosmos, având drept componente un fond, o formă și un factor unificator: armonia. Frumosul artistic ar fi o sinteză a sufletului cu natura, înfăptuindu-se în opera genială, care e o
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
raționalism mistic”), estimarea validității fiecărei teze, a fiecărei aserțiuni, a justeței judecăților de valoare, dezaprobarea celor eronate, denunțarea subiectivismului extrem al unor opinii, stabilirea cât mai judicioasă a ce aparține lui Mihail Dragomirescu și a ce e preluat. Sursele gândirii esteticianului sunt identificate, în primul rînd, în opera mentorului acestuia, Titu Maiorescu, apoi, pornind de aici, în Platon, în filosofia idealistă germană (Kant, Hegel, Schopenhauer, Herbart) și în psihologie (G. T. Fechner, Wilhelm Wundt). Ideile dragomiresciene sunt puse în relație cu
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
primul rînd, în opera mentorului acestuia, Titu Maiorescu, apoi, pornind de aici, în Platon, în filosofia idealistă germană (Kant, Hegel, Schopenhauer, Herbart) și în psihologie (G. T. Fechner, Wilhelm Wundt). Ideile dragomiresciene sunt puse în relație cu acelea ale unor esteticieni și poeți occidentali (Benedetto Croce, Paul Valéry, T. S. Eliot), precum și cu o seamă de vederi lansate de Lucian Blaga, G. Călinescu și mai ales de Tudor Vianu. Sunt aduși în discuție, pentru caracterizarea prin opoziție, Sainte-Beuve, Hippolyte Taine, Émile
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
populare fiind apte să constituie „reper în fundamentarea unei teorii a comicului și a râsului”. SCRIERI: „Șezătoarea” în contextul folcloristicii, București, 1972; Poetică folclorică, Iași, 1976; Prolegomene la o estetică a folclorului, București, 1980; Eseuri etnologice, București, 1986; T. Maiorescu esteticianul, București, 1987; Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Iași, 1993; Sadovenizând, sadovenizând..., Iași, 1994; Etnoestetica, Iași, 1998; Mic tratat de estetică teologică, Iași, 1999; Cazul Mărie sau Despre frumos în cultura orală, Iași, 2001. Ediții, antologii: De-ale
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
sistemul critic ca pe modalitatea cea mai adecvată și expresivă pentru raportul real dintre critică și operă, precum și pentru cel general, dintre subiect și obiect. Discutând relația dintre etic și estetic în opera lui Tudor Vianu, încearcă - în analiza contribuției esteticianului - să clarifice câteva contradicții și să stabilească unele coordonate de înțelegere în epocă a „cazului Vianu”. Se afirmă că, de fapt, Tudor Vianu face, prin procesul etic al artei suprarealiste, un rechizitoriu la adresa culturii moderne aflate în „disoluție”; arta modernă
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
USCĂTESCU, George (5.V.1919, Curteana, j. Gorj - 11.VI.1995, Madrid), eseist, poet și estetician. Este al treilea dintre cei opt copii ai Corneliei Uscătescu (n. Rădăcineanu) și ai lui Vasile Uscătescu, învățători. A urmat școală primară în comuna natală, Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1929-1937), trecându-și bacalaureatul la Liceul „Carol I” din
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
VIANU, Tudor (27.XII.1897, Giurgiu - 21.V.1964, București), estetician, filosof al culturii, critic și istoric literar, poet și traducător. Este fiul Floricăi (n. Rosa Leibovici) și al lui Alexandru Vianu (n. Adolf M. Weinberg), medic, și frate cu eseistul Alexandru Vianu. Tatăl, participant la Războiul pentru Independență, primește cetățenia
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Cea mai importantă operă a sa în domeniu este Estetica (I-II, 1934-1936), prin care devine un întemeietor al disciplinei în context românesc modern. Semnificativ, G. Călinescu, în Principii de estetică, trimitea „în scopul informației și documentării asupra felului cum esteticienii științifici înțeleg chestiunea” la acest tratat. După primele două secțiuni, Problemele preliminare și Valoarea estetică, partea a treia este consacrată operei de artă, momentelor constitutive și clasificării artelor, cu concluzii despre „anatomia, heteronomia și pantonomia artei”. De natură mai tehnicistă
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
marea ei putere asupra societății”. Ideea de „heteronomie a artei” se conturase încă din perioada redactării tezei de doctorat, de unde provine și interesul pentru problemele de istorie literară, estetică, morfologie a culturilor, teoria valorilor. Sub semnul raționalismului și al istorismului, esteticianul călăuzit de idealul valorilor vede în artă forma cea mai înaltă a muncii, „un produs al lucrării de transformare a materiei”. Artele umanizează și modelează; Goethe (citat frecvent în Estetica) pare a întruchipa idealul omului complet. Forța esteticului ține, în
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
la textele finite, la „fructul copt al tuturor puterilor sale sufletești, culminând în funcțiile conștiinței active și clare”. Aici opinia coincide cu a lui G. Ibrăileanu, care nu credita decât antumele eminesciene. Perfecțiunea, în genere, e raportată la travaliul înverșunat, esteticianul întâlnindu-se astfel - în chiar momentul de apogeu al avangardei - cu Ion Barbu, partizan al creației trudnice. În alt context, într-un eseu concentrat (Dubla intenție a limbajului și problema stilului), Eminescu devine argument pentru ilustrarea diferențelor dintre funcția tranzitivă
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
nouă lectură; versul său face să stăruie în noi mult timp o impresie extrarațională, învăluitoare, obsedantă, motiv pentru care „gândim la Eminescu așa cum cugetăm la Schumann sau Chopin” (Junimea - Marii creatori). Intră în calcul percepția integratoare, în viziune structurală, gestaltistă. Esteticianul face distincție între armonia exterioară (de nuanță prozodică), sesizabilă la mulți, și melosul eminescian intern, în pas cu „principiul adânc al inspirației”. Cu alte cuvinte, deși „fenomen muzical” (asemantic), armonia internă nu se reduce la „un simplu fenomen sonor”, ci
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
concesii odată cu primirea la Academia Franceză a lui Paul Valéry (Arta și publicul). Z., pentru care autonomia estetică implică, în chip declarat, și opțiunea pentru modernism și modernitate, înțelege să își fundamenteze ideile și filosofic, chiar dacă nu va deveni un estetician. Două sunt studiile sale mai importante: Valori umane și Polemică abstractă, cărora li se adaugă Recapitulări. În planul estetic (fragment dintr-o carte anunțată) și o conferință din tinerețe, Impresia estetică. Pe urmele lui Henri Bergson, a cărui filosofie o
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
și o adecvare stilistică meritorie. Totuși, unele capitole au o informație sumară, precum cel al opiniilor lui Fundoianu despre scriitorii români, din care lipsesc considerațiile despre D. Anghel, Ion Minulescu, G. Bacovia și Adrian Maniu. La fel, din comentariile despre estetician și filosof lipsesc chestiuni care i-ar fi întregit portretul, cum ar fi prezentarea ideilor lui despre exportarea în lumea liberă a ideologiei sovietice, despre condiția scriitorului sub regimul dictaturii proletariatului, despre dogmatismul marxist, idei pe care Fundoianu ar fi
STOLERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289961_a_291290]