374 matches
-
semivocalei -u (ca birou, cadou, cavou, cazinou, erou, metrou, panou, platou, tablou etc.). Nu s-a întâmplat așa, poate și pentru că e vorba de un termen internațional, conservat ca atare în multe limbi; radio a rămas cu vocala finală din etimon, primind totuși un u în articulare și în terminația de plural (radioul, radiouri). Tiparele prototipice de accentuare din română - dar, probabil, și modelul termenului german Radio (accentuat: Rádio), indicat de secțiunea etimologică a dicționarelor noastre (în DLR 1975 chiar ca
Radio, taxi, tango by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5151_a_6476]
-
accentuat: tángo), reîmprumutat, direct de la sursă (spaniola), deși exista deja în română, unde fusese preluat prin intermediar francez. Dicționarele noastre actuale indică forma adaptată tangou (cu accent pe finală); în textele publicistice și publicitare actuale se revine însă frecvent la etimonul devenit termen internațional: „curs intensiv de tango argentinian” (milonga.ro); „Doi delfini dansează tango” (realitatea.net). Noua formă este tratată în scris ca un împrumut neadaptat: „Tango este cel mai fascinant din toate dansurile. Originar din Spania sau Maroc, Tango
Radio, taxi, tango by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5151_a_6476]
-
și absența, fapte străine de noi și totuși ale noastre, visul. Există, așadar, la Blaga, o dublă sursă a semantismelor spiritului creator. Fenomenul prin care inconștientul penetrează lumea conștiinței e numit de Blaga, printr-un concept insolit, „personanță”, derivat din etimonul latinesc „personare” (a răsună din toate părțile). Există două modalități de manifestare a personanțelor: una ce ține de nuanțarea lumii conștiinței și o alta în care „iradiațiunile inconștientului în conștiința au un aspect (...) mai compact și mai palpabil”. Insistînd asupra
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
Rodica Zafiu Termenul corporatist e înregistrat în dicționarele noastre generale doar cu sensuri mai vechi, specializate, raportate la corporatism, la rândul său definit ca "doctrină social-politică..."; nu accepția teoretică și doctrinară (pentru care se face trimitere la etimoanele franceze) este însă cea mai frecventă azi, când cuvintele familiei lexicale au intrat în circulația largă prin calchierea unor sensuri curente din engleza americană. Cuvîntul corporație însuși apare în DEX mai întîi ca un sinonim pentru "isnaf, rufet" și abia
"Limbaj corporatist" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8169_a_9494]
-
9 pagini. În Micul dicționar academic (MDA), care renunță la citate dar numerotează separat sensurile și subsensurile, acestea ajung să fie 90! Seamă este unul dintre cuvintele de origine maghiară care au intrat în fondul principal lexical al românei; sensurile etimonului său - magh. szám ("număr, socoteală") - explică cu destulă ușurință evoluțiile semantice petrecute în română; și alte cuvinte din sfera semantică a evaluării numerice formează expresii similare: a lua în calcul, a ține cont etc. În 1883, Hasdeu a sugerat o
A se băga în seamă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11771_a_13096]
-
1883, Hasdeu a sugerat o suprapunere a împrumutului din maghiară peste ipotetice elemente latinești conservate - urmași ai formelor examen și similem - dar propunerea sa nu a convins comunitatea lingvistică. Oricum, în limba veche seamă - în forma samă, mai apropiată de etimon - este un cuvînt extrem de frecvent. Merită amintit și că sintagma băgare de seamă ("observație") era curentă în faza de constituire a terminologiei științifice și politice românești, așa cum o atestă, printre altele, titlurile cărților lui Ienăchiță Văcărescu - Observații sau băgări dă
A se băga în seamă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11771_a_13096]
-
cartea din 2002 a lui Dragoș Moldovanu este critica psihostilisticii, a concepției după care stilul unui autor reflectă psihologia sa. Reprezentantul cel mai cunoscut al acestei concepții este Leo Spitzer. Stilisticianul german deduce din particularitățile de stil ale unei opere "etimonul spiritual", trăsătura definitorie a psihologiei (sau a ideologiei) autorului acestuia. Din critica psihostilisticii decurg consecințe importante pentru caracterizarea barocului literar în general, și a stilului lui Cantemir în special. Stilul autorului baroc nu reflectă "sufletul" lui, stilul "contorsionat" nu corespunde
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
Dicționar de argou al limbii române, 2006; 123urban.ro etc.). Al. Graur a presupus, în 1934, că verbul a prădui este de origine țigănească (din paruv-); o părere asemănătoare avea și Al Vasiliu, în 193 7, dar propunând un alt etimon (țigănescul purd-); explicațiile nu au convins întru totul, așa că problema etimologică a rămas deschisă (la lista de posibile surse adăugându-se și slavul pradat). DEX (2009) înregistrează termenul a prădui ca argotic, cu origine necunoscută, cu sensurile „a schimba", „a
Prăduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6246_a_7571]
-
-al unicității naționale („un gust tradițional românesc"; „un produs tradițional, specific unui singur popor, având savoare în mod strict pentru papilele gustative ale acestuia", ibidem). Cuvântul magiun e de origine turcă (de unde a pătruns și în greacă, sârbă, bulgară). Sensul etimonului („pastă") e foarte general; restrângerea semantică a împrumutului la domeniul culinar e o modificare produsă în timp. În româna mai veche, magiun (atestat în secolul al XVIII-lea) se folosea în primul rând pentru preparate farmaceutice, medicamente (nu neapărat de
Dulcețuri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6139_a_7464]
-
la asta patenta imperială habsburgică din 1776 care statornicea regula perpetuării numelui din generație în generație, adică apariția numelui de familie), dl Dănilă ia în discuție radicalul Emin- din numele poetului. Ideea dlui Dănilă este că nu trebuie căutat un etimon identic cu Emin-, ci presupusă o evoluție fonetică a unui alt cuvînt pînă la forma Emin- (cu varianta Imin-). Acest alt etimon (dată fiind seria fonetică Iamenovici - Ieminovici - Eminovici etc. existentă în atestări) ar putea fi Iaman/ Ieman/ Iman, trei
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14027_a_15352]
-
Dănilă ia în discuție radicalul Emin- din numele poetului. Ideea dlui Dănilă este că nu trebuie căutat un etimon identic cu Emin-, ci presupusă o evoluție fonetică a unui alt cuvînt pînă la forma Emin- (cu varianta Imin-). Acest alt etimon (dată fiind seria fonetică Iamenovici - Ieminovici - Eminovici etc. existentă în atestări) ar putea fi Iaman/ Ieman/ Iman, trei supranume (doar al treilea, atestat) care indică locul de origine. Acesta ar putea fi Iama, satul înglobat azi în comuna bucovineană Cacica
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14027_a_15352]
-
nevoia să le despartă, ci le-au prezentat ca pe un continuum. În secolul al XIX-lea, sensul pozitiv al dezamăgirii era clar mai ales pentru forma reflexivă a verbului. De fapt, a amăgi (căruia i s-a atribuit un etimon grecesc sau latin) e un cuvânt vechi în limbă, atestat din primele texte românești, cu sensul „a vrăji, a înșela”. A dezamă gi a fost atestat mult mai târziu, în secolul al XIX-lea. Evoluția sa semantică s-a produs
Amăgire și dezamăgire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5287_a_6612]
-
Heliade Rădulescu, la 1828, apar tocmai formele cu -ră, cele care vor avea pînă la urmă succes. Totuși, ceva mai tîrziu, un filolog ardelean precum Timotei Cipariu nu le putea accepta, percepîndu-le ca o inutilitate și ca o îndepărtare de etimon: "Adaugerea silabei -ră și la acest timp, (...) ei lăudaseră, ținuseră etc., e de prisos" (Timotei Cipariu, Gramatica limbei române, 1869, în Opere, II, p. 214). Așa cum e de așteptat judecînd după gramatici, scriitorii din secolul al XIX-lea scriu fie
Conjugasem, conjugaserăm... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9683_a_11008]
-
țară infestată de corupție, e posibil ca, dintre acei funcționari, unii să ceară șpagă. Să-ți găsească nod în papură ca să le iasă și lor un șperț." (admaker.ro/articole). Șpagă are o etimologie incertă; s-au propus mai multe etimoane și explicații ale evoluției sale semantice: ar reprezenta o schimbare de sens a cuvîntului popular șpagă (variantă a lui spangă), cu sensul "spadă" și de sursă rusă, sau ar proveni de la o formă rusească sau ucraineană (șpag) cu sensul "buzunar
Șpaga by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14979_a_16304]
-
murielbarbery.net) o cheie de lectură oferită într-un mesaj al unui cititor (allihopa - Jeux de prénoms) care propune conexiuni între pasaje din Evanghelii și numele personajelor. Rețin corelația: Renée înseamnă "renăscută", iar sora ei se numește Lucienne, cuvânt cu etimon latin lux, lucis, "lumină". Într-adevăr, amintirea surorii provoacă luminarea de sine a eroinei. Procesul identificării i-l clarifică enunțul repetat insistent de Kakuro Ozu: tu nu ești sora ta. Același lucru i l-ar putea spune și Palomei, tocmai
Ariciul și camelia by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7305_a_8630]
-
grupă, program și programă etc. Există substantive defective de singular la care pluralul e, de fapt, indecidabil - la fel de plauzibil ca feminin și ca neutru. Substantivul aplauze este înregistrat în DEX ca feminin, deși nu are singular. Avînd în vedere că etimonul său italienesc - applauso - e masculin, ca și sursa sa latină, substantivul poate fi considerat mai curînd un neutru cu pluralul în -e (precum caiete, teatre etc.) - așa cum apărea de altfel în dicționarele mai vechi și cum propune și noua ediție
"O mie și una de lucruri..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8538_a_9863]
-
și al preferințelor individuale. Poate că e la mijloc și o scădere a sensibilității "latino-romanice": în trecut, împotriva unor grafii cu z s-au pronunțat oameni de cultură pentru care franceza era un reper permanent și care simțeau îndepărtările față de etimonul romanic ca pe o greșeală gravă. Mioara Avram, în Ortografie pentru toți (1990), consacră acestei oscilații un capitol ("s sau z?") în care explică datele problemei: aceasta "se pune în special la neologisme: fie din pricina etimologiei multiple a unora dintre
Concluziv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10621_a_11946]
-
în spațiul internetului, fără semne diacritice. De fapt, a învesti și a investi au origine unică: sunt rezultatul unui împrumut modern din franceză, din verbul investir (provenind, la rândul său, din lat. investire); forma a investi este mai apropiată de etimon, în vreme ce a învesti este parțial adaptat fonetic; diferențierea și specializarea semantică s-au produs ulterior, în română. O descriere exactă și sistematică a originii și a utilizării celor două forme se găsește în recenta carte a Adinei Dragomirescu și a
Învestire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4898_a_6223]
-
înaltă", care înnobilează diminutivul prea rural. Procesul s-ar fi putut petrece spontan, în mediul său social, sau ar putea fi o contribuție a lui Alecsandri; oricum, el e susținut de alte variante de pronunțare ă/o (făraș, mai aproape de etimon - foraș). în plus, s-ar putea invoca o a treia mărturie literară: tot a unui poet (care a scris o Rada), dar dintr-un text în proză. într-o tabletă din Poarta neagră, Legătorul de cărți, Arghezi prezintă un personaj
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
care erau catalogate ca unități de geniu, căi ferate, de construcții, drumuri etc. au funcționat până în 1989" (2.03.2004). Deși, cum se vede din exemplele de mai sus, mulți vorbitori cunosc încă sensul originar și forma mai apropiată de etimon a termenului argotic, pentru alții aceste legături s-au rupt, astfel încît se produc diferite remotivări semantice și formale. Varianta dilibau e preferată pentru că se lasă reanalizată ca un derivat sau un compus de la verbul familiar-argotic a se dili (,a
Diribau by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10220_a_11545]
-
din 1893), Frédéric Damé înregistra adjectivul versatil, considerându-l echivalent cu schimbăcios; câteva decenii mai târziu, și I.-A. Candrea, în Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească" (1931), îl definea ca „schimbăcios; nestatornic". Sensul din română se explică fără dificultate prin etimoanele din franceză, limbă în care versatile și versatilité au sensul de bază negativ, rezultat dintr-o lungă evoluție semantică. În Trésor de la langue française informatisé (TLFi), sinonimele lui versatile sunt capricieux, changeant, fantasque, inconstant, instable, lunatique, vélléitaire; cele ale lui
Versatilitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5988_a_7313]
-
în care versatile și versatilité au sensul de bază negativ, rezultat dintr-o lungă evoluție semantică. În Trésor de la langue française informatisé (TLFi), sinonimele lui versatile sunt capricieux, changeant, fantasque, inconstant, instable, lunatique, vélléitaire; cele ale lui versatilité - inconstance, instabilité. Etimonul latin, preluat pe cale cultă atât în franceză, cât și (ceva mai târziu) în engleză nu conținea neapărat nici aprecierea pozitivă, nici pe cea negativă; versatilis avea sensurile „mobil", „rotitor", „care se întoarce ușor", „adaptabil", făcând parte din familia lexicală a
Versatilitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5988_a_7313]
-
tu as, prescurtare de la que grand tu as le gosier „ce gâtlej mare ai“! Etimologia ca știință - scurt istoric În definiția etimologiei din DEX se spune că aceasta își propune să arate corespondența fonetică și semantică dintre cuvântul analizat și „etimonul“ său, cuvântul din limba presupusă a fi cea din care a fost moștenit sau împrumutat. Cele două principii, fonetic (forma cuvântului) și semantic (înțelesul său), au apărut de la începuturile etimologiei ca știință, în plină epocă a doctrinei neogramatice, și continuă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
v. prov. trobador cu sensul de „poet“ (cf. rom. truver, trubadur). La început, lingviștii s-au gândit că la baza celor două verbe romanice ar sta tropus „figură retorică, metaforică“, alții au pornit de la tropa „joc cu zarurile“. Toate aceste etimoane corespundeau din punct de vedere fonetic, dar erau nesatisfăcătoare din punct de vedere semantic, fiindcă de obicei înțelesul evoluează de la propriu la figurat și de la concret la abstract, nu invers. Schuchardt a reluat o veche etimologie, propusă de F. Diez
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
din română au fost reîmprumutate de unele graiuri ucrainene). În fine, româna nu are texte foarte vechi, cele mai vechi sunt din secolul 16. Absența textelor mai vechi nu permite cunoașterea formelor fonetice și a sensurilor intermediare între cele ale etimonului presupus și cele ale cuvântului românesc. A existat și la noi o etapă etimologică preștiințifică, practicată de nelingviști: cronicarii au citat cuvinte românești de origine latină (Gr. Ureche, carne, găină, pâine; M. Costin, frunte, meu, om), iar D. Cantemir explică
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]