582 matches
-
în acest dispreț față de tezaurul impresionant al tradiției. Romantismul sau „modernitatea estetică” (Matei Călinescu) a înțeles să răspundă idealurilor iluministe, stabilind un set de opoziții în „teritoriul definit de adversar” (Paul Ricœur): origine/prezent, mit/rațiune, vis/realitate, etos boem/etos burghez etc. Nici gambitul îndrăzneț al filozofiei hegeliene, nici Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin teologul Schleiermacher (1768-1834), istoricul Johann Gustav Droysen (1808-1884) și Wilhelm Dilthey (1833-1911) primele intuiții ale lui Giambattista Vico (1668-1744), nu vor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
transformările pieței capitaliste din Occident. Cert este faptul că Biserica le-a vorbit în aceeași măsură săracilor (ispitiți de patima invidiei) și bogaților (ispitiți de avariție). O critică teologică a ideologiei neoliberale s-ar cuveni înrădăcinată așadar nu într-un etos de tip marxist, ci mai degrabă într-o continuitate cu tradiția filantropică a Bisericii dintotdeauna 2. Critica amoralismului economic revine așadar nu neapărat la o poziție de stânga, ci mai ales la înțelegerea imenselor dezastre pe care le produce decuplarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
turbulențe și apropieri dintre cele două tradiții ecleziale. Ele pot fi citite și ca raport elevat al activității fostului ambasador al României la Vatican, dedicat cauzei dialogului. Dacă cititorii din diasporă ar putea descoperi, în aceste pagini, profilul unui nou etos eclezial care ne cheamă la o mai activă solidaritate cu „comunitatea de mântuire” (Biserica) și, respectiv, „comunitatea de destin” (neamul), cei de „acasă” au șansa participării la o terapeutică „demitologizare” a „marii narațiuni” de legitimare a Bisericii Ortodoxe Române, fixată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ruginesc. Sarea pământului se topește, bucatele se strică, foametea pustiește ogoarele. Nu este vorba aici de a renaște o mișcare romantică în slujba unui crez religios. Care învățător al Bisericii ar dori, în mod serios, să ajungă un „Byron ortodox”? Etosul romantic este, prin definiție, patologic, egocentric și iresponsabil. Or, ne-ar trebui exact contrariul: o etică a slujirii comunității, în care proiectele individuale să fie lucid subordonate misiunii Bisericii. Observă, te rog, că această legitimitate, oferită prin mandatul unei comunități
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atavic și postmodernismul imberb al României. Omul recent de extracție valahă a fost conceput în eprubeta unor proprietari fără carte de identitate. El adună toate neputințele unei culturi tribal-provinciale în fața inerției economice și grosolăniei morale a unei tradiții politice etatiste. Etosul indecent al postmodernității l-a invitat pe omul recent la un dispreț mitocănesc pentru săraci, consumerism irațional, fentă financiară, bâlci cotidian, absenteism politic. La interstițiile acestor suprafețe, profilul omului recent apare într-o urățenie fără rival. Formula fast-food a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-un sens apropiat de interpretarea lui Ioan Petru Culianu), socotind secolul al XVII-lea responsabil pentru lichidarea moștenirii tradiției catolice și, în sens larg, conservator creștine. Dacă modernitatea occidentală este înțeleasă ca o entitate culturală marcată încă de un etos creștin (ceea ce este negreșit adevărat, gândindu-ne la istoria medicinei 1), atunci postmodernitatea apare ca o ruptură radicală. Dimpotrivă, dacă modernitatea este considerată o paradigmă necesarmente atee (care presupune moartea Dumnezeului viu al lui Avraam, Isaac și Iacob), atunci postmodernitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
neo-ortodoxia contemporană din estul european - nu poate fi nici ea ocultată. Rațiunea pentru acest dificil echilibru se află în ambiguitatea înțelepciunii Scripturilor, care nu livrează niciodată soluții politice imediate. În acest sens este Biserica neutră: ea cultivă mai degrabă un etos și o sensibilitate. Totuși, nu toți interbelicii români și nici gruparea francezilor de la Esprit nu s-au putut înșela în toate privințele. H.-R. Patapievici a ales să omită referințele „canonice” la operele teologice care, în Occident, au vorbit nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
avem o interpretare triumfalistă a istoriei greu de înțeles pentru Augustin (354-430), episcopul Hipponei, care asistase înfricoșat la căderea Romei. Treptat, o atitudine trufașă ori nerăbdătoare față de alteritate a anchilozat conștiințele ecleziastice. Întâlnirea cu celălalt nu mai era pregătită de etosul liturgic al compasiunii, ci de voința oarbă de supunere. În absența curtoaziei, gratuității și a unui curiozități intelectuale genuine față de acele tradiții religioase care - numai prin îngăduința Proniei - au existat înaintea lui Moise, viziunea eshatologică și universalistă asupra istoriei umanității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
universalist s-a născut și frica de alteritate. Pentru cei mai mulți ortodocși, misionarismul a rămas, ca și darul vorbirii în limbi, doar o virtute a apostolilor. Deși istoria creștinismului oferă în esență spectacolul fascinant al transmiterii și convertirii multor culturi la etosul imprevizibil al Evangheliei, foarte mulți ortodocși preferă să creadă că tradiția înseamnă mai ales conservare - așa încât, adesea, bisericile nu rămân decât niște săli de exponate artistice. (Povestirea despre Antihrist a lui Vladimir Soloviov își păstrează, în acest sens, caracterul profetic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că „tot omul care vine în lume” ar putea întrupa fapte vrednice de urmat? Ne-am putea gândi, desigur, la realizările extraordinare din istoria medicinei moderne pentru a pricepe cât din principiile acestei științe izvorăsc, știut sau neștiut, dintr-un etos constitutiv pentru tradiția Bisericii. În același fel, am putea reflecta asupra complicității generale a multor creștini - cu rare și fericite excepții - la nedreptatea socială care a fost sclavia negrilor și a țiganilor până la treptata eliberare petrecută în a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Duh și Adevăr”. Urmând lecționarul și canonul patristic, credincioșii ortodocși vor putea renunța să pescuiască citate „anti-baptiste” sau „anti-penticostale” (transformând memoria Scripturii într-un rezervor de ticuri mentale). Urmând calea Părinților duhovnicești, ei vor practica o exegeză teologică ancorată în etosul sfințeniei. Numai insuflarea Duhului ne oferă „perspectiva inversă” în care Scriptura, precum un iconostas vertical, se dorește privită. Situl eclezial al interpretăriitc "Situl eclezial al interpretării" Spre deosebire de Biserica rusească (care folosește slavona veche) sau cea elină (care folosește în cult
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
euro-atlantic. Compatibilizarea finalităților, funcțiilor și obiectivelor, apropierea conținuturilor și metodologiilor de pregătire și evaluare, includerea în planurile de învățământ a standardelor de pregătire științifică și profesională egale sau chiar superioare celor europene, ca fundament al certificării diplomelor etc., generează un etos universitar european care adaugă tradițiilor românești capacitatea de a rezona mai prompt și mai amplu la progresele umanității. 9. Principiul integrării curriculumului Planul de învățământ trebuie să fie rezultatul unui curriculum care integrează tridimensionalitatea proceselor educative. Absolventul trebuie să fie
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
pedagogică constituie criteriul fundamental, putându-se identifica o coerență pe verticală și o coerență pe orizontală. A. Criterii de coerență verticală A1. Concordanța planului cu filosofia și finalitățile educației naționale. A2. Compatibilitatea finalităților, conținuturilor și a metodologiei de instruire cu etosul și practicile învățământului superior din țările Comunității Europene. A3. Concordanța planului cu funcțiile învățământului superior. A4. Concordanța planului cu misiunea și obiectivele instituției de învățământ. A5. Gradul de adaptare la nivelul învățământului de același profil pe plan național și internațional
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
acei Întreprinzători care și-au dorit Întotdeauna să fie „pe cont propriu”, dar n-au făcut-o decât Într-o situație de constrângere (cazul polonez). Foarte diferite Între ele, aceste tipuri de logică demonstrează, În amonte, existența sigură a unui etos Întreprinzător, iar În aval, ele duc la opțiuni filosofico-politice foarte diferite. Antreprenoriatul voluntar În această categorie vastă se situează toți cei care au căutat să-și deschidă, În spațiul constrângător al economiei centralizate și controlate administrativ, propriul spirit antreprenorial. Este
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
Întreprinderea publică cu cea privată. Acești factori nu sunt, În același timp, suficient de motivanți. Era nevoie și de dorința de a face o schimbare de statut, de meserie, de a Înfrunta necunoscutul. La toate acestea s-a adăugat un etos pe care nicio măsurătoare cantitativă nu-l poate percepe, dar pe care Îl scot la lumină povestirile actorilor Înșiși, oricât de raționalizatoare ar fi ele. Așadar, pentru toate acestea a fost nevoie de o convingere, de o strategie de viață
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
plângerea” de la „apa Vavilonului”) poate fi urmărită de la Dosoftei, prin Arghezi și Blaga, până la poeții contemporani. Proză, cum s-a observat, „cu ample fragmente parenetice”, „încărcată cu miresme poetice” (N. Balotă), La apa Vavilonului are o dimensiune poematică și un etos care sublimează sentimentul pustiului existenței. Activitatea lui B. poartă (prin varietate, mod de abordare a temelor) amprenta modelatoare a lui G. Călinescu, maestrul unei generații de cercetători (critici și istorici literari) cărora le-a stimulat, cultivat și îndrumat gustul pentru
BUCUR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285900_a_287229]
-
spre marea poezie. Ion Barbu este evaluat pe linia, venerată, a lirismului pur, de la E. A. Poe la Paul Valéry. Exultă, deopotrivă, și la sunetul grav al poeziei lui Lucian Blaga, pe care îl consideră cel mai aproape de realizarea osmozei dintre etosul național și tradiția poetică românească, lărgind, în acest sens, drumul deschis de Mihai Eminescu. Mobilitatea comprehensivă nu-l împiedică să afișeze un program teoretic exclusivist. La 22 de ani, opțiunile lui merg spre arta rigorilor clasice. Pe urmele lui André
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
prin personaje din medii diferite; sunt de evidențiat aici claritatea demersului narativ, dinamismul acțiunii. Câmpia nu este singură (1986) denotă influențele romanului sud-american, în folosirea planurilor narative multiple și îmbinarea fantasticului cu oniricul și realismul. Romanul vrea să fie reprezentarea etosului unei colectivități rurale, confruntată cu istoria. Aproapele nostru trădează (1992), subintitulat „roman semipolițist”, folosește tehnici ale prozei moderne (textualism, intertextualitate) și postmoderne, care vor sta și la baza romanului Colonelul de la Ghiol (1996), „roman polimorf”, „prin focul încrucișat al limbajelor
BARBU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285624_a_286953]
-
a acționa, de a relaționa și de a se comporta imoral, contrar legilor morale, făcându-și chiar din aceasta un scop prin care-și realizează plăcerea. Persoana imorală este o persoană cu un eu slab și cu o conștiință perversă. Etosul acesteia este slab. El nu poate forma un caracter puternic, echilibrat și responsabil. Acest tip de personalitate se structurează prin imitarea și interiorizarea unor modele umane negative, neajungând niciodată la starea de maturitate, care să-i confere capacitatea de a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
aceasta trăiește sub presiunea complexelor sale de inferioritate, care o Împiedică de a se simți liberă și capabilă, În interiorul său, de a se autorealiza. Condamnată la marginalizare de către ceilalți se orientează agresiv către aceștia. Lipsit de suportul „modelator-moral” al unui Etos personal, cu un caracter slab (lașă sau agresiv (violentă, imoralistul, În orice situație este incapabil de a se adapta În lume, fiind un pericol pentru ceilalți. Din acest motiv, el va duce permanent o luptă cu sine, dar și cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prezent deasupra mea, ceva care mă privește, mă judecă și Îmi spune sau care mă pedepsește Încă din timpul vieții pentru ce nu am făcut sau pentru ce am făcut greșit sau rău. Este conștiința morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
am făcut greșit sau rău. Este conștiința morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel (bună sau de a fi altfel (răuă. Acțiunea psihologică a etosului se manifestă prin conștiință. În privința acesta, I. Kant spune: „Legea din noi se numește conștiință. Ea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel (bună sau de a fi altfel (răuă. Acțiunea psihologică a etosului se manifestă prin conștiință. În privința acesta, I. Kant spune: „Legea din noi se numește conștiință. Ea ne dictează purtarea pe care trebuie să o avem și o judecă pe aceea care am avut-o. Conștiința este aplicarea acțiunilor noastre la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este o confruntare a două conștiințe. Conștiința mea Îmi justifică adesea ceea ce am făcut, chiar dacă am greșit, independent de mine și Împins de circumstanțele vieții. Conștiința supremă Îmi arată Însă slăbiciunile morale, care reprezintă dimensiunea omenească a ființei mele, a etosului personal și, În final, consecințele negative ale acestuia: păcatul. În felul acesta, destinul meu este judecat nu În timpul vieții, ci după moarte. Eu, prin conștiința morală de sine, nu mă pot ridica la Înălțimea judecății conștiinței supreme, eul meu se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
numea „la pensée réactionnaire”, câștigă profunzimea reflecției, dar pierde simțul proporțiilor și nuanțelor; câștigă partea sobră, conservatoare, antifrivolă și profund constructivă a persoanei culturale, dar pierde omul rațional, tolerant, absolutist numai în relativizare; câștigă statura morală și vigoarea „militară” a etosului individual, însă natura socială a eului se alterează în ritm susținut, apucând-o tot mai încruntat pe calea unui anumit fundamentalism. În orice caz, cultul construcției nu poate face decât bine în perimetrul unei generații prea puțin interesate de temeinicie
BADILIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285539_a_286868]