441 matches
-
totuși, nu-i greu de sesizat, la modalitatea aceasta de construcție narativă Lovinescu a ajuns mai degrabă intuitiv, grație metodei sale de lucru descrise mai sus, metodă tributară, la rându-i, imaginației melodramatice care-l îndemna să "romanțeze" documentul, istoria, evenimențialul. Ținând cont și de observațiile privind procesul de transpunere și exteriorizare a "formei conținutului" (adică a "ficțiunii elementare"/ "fantasmei deja romanțate" supuse analizei, pe urmele lui Freud, de către Marthe Robert), rezultă că, la rigoare, putem "citi" toate romanele criticului într-
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
însemn profesional multisecular, fiind conservată și funcția cultică a cîntatului multă vreme în decursul istoriei. Situația predomină în colinde. De aici nu înseamnă că trebuie supravalorizat elementul creștin propriu-zis. Fenomenele spirituale din spațiul tradiției și al anonimatului nu cunosc apariții evenimențiale, „de început” și nici rupturi catastrofice în chip de încheiere. Este mai mult decît posibil ca practicile rituale în discuție să-și fi continuat cursul religios, cu origini mult îndepărtate, fără mutații de esență în atingere cu creștinismul. Din contra
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în nu mai puțin de opt variante cinematografice 2. Ordinea în care evenimentele sînt menționate în povestire este diferită de ordinea lor cronologică, pe care cititorul o face și reface constant pe parcursul lecturii. Dar manipularea sau chiar jocul cu cronologia evenimențială are diverse funcții în diverse tipuri de discursuri romanești exemplificate atît din literatura secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, cît și din romanul modernist și postmodernist. Mieke Bal subliniază dubla liniaritate a textului narativ: cea lingvistică a succesiunii
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ea ne permite să comparăm structurile actanțiale ale fabulelor aparent foarte diferite. O analiză a acestui tip ne poate arăta aspecte neașteptate ale semnificațiilor. Presupoziția că modelul conturat anterior este singurul posibil ar fi absurdă. Exact ca în cazul analizei evenimențiale, există multe alte posibilități de abordare a problemei care ar putea sau nu ar putea să se îmbine cu modelul pro-pus de noi. Pe cîteva dintre acestea le voi prezenta pe scurt în cele ce urmează. Alte clasificări Oricum am
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
piesă crucială în interpretarea acelor artefacte culturale pe care le calificăm drept narațiuni parțiale sau integrale. Abia aici se observă adevărata problemă, dar și motivul pentru care naratologia a fost limitată, în mod tradițional, la categoria povestirii, parțial literare, parțial evenimențiale. Scopul naratologiei nu este de a demonstra calitatea narativă a unui obiect. Chiar așa: care să fie scopul unui asemenea exercițiu de demonstrație? De obicei nu ne îndoim și nu ne întrebăm cu privire la statutul unui text, iar atunci cînd ne
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
doar) aceste trei trăsături circumstanțiale (total neutre) pe care le știm de la sintaxa propoziției: subiect, predicat, circumstanțe. E evident că revelația este cea care, În felul acesta, este ignorată pentru a reține doar dimensiunile banalității strict localizate spațial, temporal și evenimențial. Cu asemenea coordonate (mai curînd meschine), spiritul, ca a patra dimensiune, este mai degrabă izgonit din lume. Dacă nu cumva se sfiește să se mai arate. Minimalismul aparent - mimarea datării Dacă reducționismul Însemna că diferența este redusă la Înglobare, din
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ale literaturii de frontieră (Silvian Iosifescu) cărora le corespund definiții deseori substituibile până la confuzie. Ceea ce se poate constata indubitabil este că atât pamfletul, cât și satira au la bază o atitudine polemică reprezentând o contra-situare estetică în raport cu un dat real/evenimențial. Așadar, polemica poate fi dublu semnificată: o dată ca element infrastructurant al discursului critic, în genere, preexistând pamfletului și satirei, pentru că își trage originea din chiar actul de socializare a limbajului și al conturării propriei identități în raport cu o alteritate susceptibilă de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-l asimilează pe homo aesteticus) sunt substituibile până la identificare, însă pregnanța ultimului, în cazul pamfletului, certifică absența unei finalități imediat pragmatice, în favoarea jocului gratuit și a inventivității artistice. Ambele forme iau ca pretext actualitatea sau, mai precis, o dimensiune obiectivă, evenimențială, care să poată constitui premiza actului polemic. Însă raportarea la real este diferită. Polemistul își asumă realitatea într-un discurs hermeneutic ce tinde spre echilibru, sobrietate, lipsa divagațiilor și atac sau apărare punctuale, în timp ce, pentru pamfletar, realitatea e spațiul care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât eficiența sa să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează sub forma unei micro-povestiri factuale, pune la dispoziția lectorului o informație organizată, ca expresie a raportării sale la obiectul polemicii. În termenii aceluiași Gérard Genette, polemistul, în calitate de observator, se raportează diferențiat, plecând de la un grad zero
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care identitatea victimei se disipează, iar schema actanțială a discursului este practic redusă la doar doi actanți: pamfletarul și publicul său (N. Balotă). Prin natura profesiei sale de jurnalist, poetul își asumă (fără îndoială, uneori, cu maximum de subiectivitate) realitatea evenimențială, însă atunci când violența stilistică devine marcă a pamfletului literar, această realitate e doar un pretext pentru evadarea în ficțional, ca joc artistic gratuit. Pe acest palier, poetul anulează gazetarul, iar produsul său finit este destinat unui lector rafinat, capabil să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adresare, datare și localizare, precum și semnătura inteligibilă a expeditorului, ceea ce asigură o transparență contextuală și, implicit, o decodare neviciată a mesajului. Recurgând la scrisoarea deschisă, autorul fixează, din start, conduita schimbului polemic într-o confruntare pe care o susține realitatea evenimențială (bazată exclusiv pe fapte), și nicidecum fantezia pamfletarului și/sau revolta satiristului. Dialogismul scrisorii deschise rezidă, la nivelul suprafeței textuale, în însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din preopinentul său o țintă a deriziunii publice prin alte instrumente decât anatema, invectiva sau afurisenia, exploatate, se știe, cu predilecție de pamfletul publicistic arghezian. Aici, falia care desparte polemistul de pamfletar se îngustează mult, însă persistă grație revenirii la evenimențial, recursului la argument (altul decât cel ad hominem), grație autocontrolului când e vorba de ton sau atitudine. Această menținere a pamfletului ironic în limitele polemicii urbane nu duce la deliteraturizarea textului, cum s-ar crede, atâta timp cât ficțiunea nu mai reprezintă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
crede, atâta timp cât ficțiunea nu mai reprezintă unicul indiciu al literarității. Ni se pare incitantă, la Arghezi, tocmai depistarea elementelor de natură estetică într-un tip de discurs construit în limitele comprehensibilului (un discurs accesibil, adaptat la rigorile publicistice) și ale evenimențialului (un discurs marcat conjunctural, dependent de un pretext real), elemente care fac posibilă situarea acestui discurs, cu un statut incert de altfel, în atemporalitate. Revenind la textul propus aici spre analiză, Arghezi recurge la asteism 154, ca dublă strategie: principială
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atacul prin violența limbajului. În cel de-al doilea exemplu la care ne-am oprit 191, acuza tranșantă funcționează ca un jalon referențial în corpul textului. Prin ea, pamfletarul execută, din interiorul povestirii hiperbolice, o mișcare de întoarcere în realitatea evenimențială. Strategia de fictivizare apare ca indice intertextual în pamfletul polemic: "La neamul românesc viețuiau alături doi profeți, apostolul Iorga și Cuza proorocul", iar acuza tranșantă are rolul de a reconecta lectorul la realitatea subiectiv asumată a polemistului: "Paginile Neamului Românesc
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discursul gazetăresc într-o manieră atât de personală încât îi va impune, ca și antedecesorul său, însă cu alte valențe, un statut paradigmatic. Sedus de substanța magică a cuvântului, poetul Agatelor negre va ceda impulsului ludic de a transforma realul evenimențial în poezie, de cele mai multe ori. Acest lucru nu înseamnă că, atunci când rămâne cantonat în actualitatea imediată, devine prozaic, așa cum uneori exegeza argheziană a lăsat să se înțeleagă. Pe de altă parte, la Arghezi factorul biografic joacă un rol fundamental în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de Tudor Vianu, rezidă tocmai în forța imagistică a hiperbolei, precum și în efectul frapant pe care-l produce oximoronul. Textul arghezian curge deseori imprevizibil, fie dinspre diasirm spre blam și imprecație, fie dinspre real-expozitiv spre ficțiune, fie rămâne cantonat în evenimențial sau e alegorie pură, dal capo al fine. Cert e că finalul rămâne o surpriză de foarte multe ori. 3. Textele propuse de noi spre analiză, "Unul din argumentele cele mai obicinuite"(1880)225 și "Cum polemizează domnul Iorga"(1937
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
el, modernul și tradiționalul sunt opozabile tocmai prin natura lor complementară. Operația de reconstituire a cadrului disputei este necesară, pentru înțelegerea motivației fiecărui discurs în parte și, implicit, a actului polemic global. Astfel, avem, din start, în afara oricărei alte conjuncturi evenimențiale, două tipuri umane, aflate la o distanță considerabilă unul de celălalt, doi locutori aparținând, în primul rând mental, unor lumi situate la antipod: o lume rațională, instituționalizată, ordonabilă, dependentă de temporal și deci reglementată de principii oricând susceptibile de intervenția
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alte povești despre un îndelung și alienant "somn al dialogului". 7.2. Strategie și artă în pamfletul polemic. Ipoteza de la care plecăm, în cercetarea polemicii antiiorghiste, este aceea că opoziția argheziană, deși se întemeiază într-un context și o conjunctură evenimențială date și vizează un adversar concret, identificabil prin nume, statut etc., nu are un caracter dialectic și demonstrativ, nesupunându-se rigorilor raționamentului ad rem. Dimpotrivă, argumentul ad hominem, precum și raționamentul prin ficțiune sunt tehnici de prim rang ale lui refutatio
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a acesteia existența arhetipurilor ca „modele exemplare”, pe care imaginația le reproduce, le reactualizează și le repetă fără încetare, se poate afirma o relativă autonomie a simbolismelor față de istorie. Trebuie ținut totuși cont și de eventualele alterări pe care istoria evenimențială le poate aduce și, uneori, le aduce simbolismului, deși structura imaginii arhetipale rămâne constantă (CODOBAN 1998, 86-89). Aceste sisteme simbolice primitive își mențin esența lor, cu toate că diferențe, uneori majore, apar la nivelul riturilor și ritualurilor (influențate de schimbările structurale apărute
Hoiseşti - La Pod. O aşezare cucuteniană pe valea Bahluiului by George Bodi () [Corola-publishinghouse/Science/1143_a_1893]
-
services? E adevărat că îl preluaseră deja cărțile poștale și că, după 1900, era cam fără rost să rivalizeze cu documentul fotografic. Avem totuși sentimentul că aceste "catastrofe" plastice de la începutul secolului, printr-o repetată și foarte clasică anticipare a evenimențialului de către figurativ, prefigurează decepțiile ecologiste de la sfârșitul lui (pictorii având mereu, cum am văzut, un avans față de scriitori și sociologi). Odinioară, munții au fost pictați înainte să fie descriși (și escaladați, în secolul al XVIII-lea, fiindcă îi descria Rousseau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să se aplece asupra prezentului. Dacă mutațiile contextelor sociale au jucat rol important în emergența crescândă a neregularităților, imprezibilităților și reorientărilor, trebuie ca și viziunile asupra acestor realități să se schimbe. Paradigmele evoluează"59. William Sewell trasează conturul unei "sociologii evenimențiale". Viața socială poate fi conceptualizată ca fiind compusă din nenumărate fapte (happenings) [...]. Majoritatea faptelor reproduc structuri sociale și culturale fără schimbări semnificative. Evenimentele (events) pot fi definite ca subcategorii relativ rare ale faptelor care transformă semnificativ structurile"60. În ultimii
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
gândirii analitice (care la rândul ei își exprimă lumea prin elemente disparate, pe care le recompune apoi în ansambluri semnificative cu ajutorul construcției logice).203 Mitul deține o "matrice generatoare de sens", un "cod genetic intern", invariabil și independent de inflexiunile evenimențiale (spre deosebire de legendă, al cărei nucleu de semnificație îi este extern, precum în fabulațiile romanești), ceea ce determină două proprietăți ale mitului: aproprierea mitului nu se poate realiza prin descompunerea în elemente inteligibile, ci prin repetarea mitului însuși, ca "formă redundantă a
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
BIBLIOGRAFIE / 183 ANEXE / 191 INTRODUCERE Mass-media este, simultan, artizana unui vis și obiectul unei deziluzii: visul că libertatea în toate formele sale se va manifesta absolut în acest mediu, deziluzia că obiectivitatea și relevanța s-au pierdut în subiectivism sau evenimențial. Această carte este expresia unui efort de clarificare, întemeiere și argumentare a ideii conform căreia, chiar și într-un spațiu social marcat de interese și de partizanate, încă se mai poate distinge între adevăr și fals, just și injust, adecvat
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
discursiv Să distreze Deși interferențele cu celelalte tipuri de discurs sunt inevitabile, scopul specific este cel care asigură, în mare parte, identitatea discursului jurnalistic. El vizează prezentarea corectă a spațiului public prin "oferirea unei perspective asupra lumii sub aspectul ei evenimențial și explicarea acesteia"96. Așadar, în planul textualității, discursul jurnalistic se relevă ca fiind obiectiv, rațional, interesant pentru public și având o formă atractivă. La nivelul condițiilor de producere, discursul jurnalistic apare într-o instituție media, pe un suport acceptat
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
1999, 2002) de a "elasticiza" unitatea centenară, vorbind despre "lungul secol al XIX-lea" cuprins între 1789 și 1914, sau despre "scurtul secol al XX-lea", care debutează în 1914 și expiră în 1991. Arbitrarietatea cronologică este înlocuită cu importanța evenimențială, ceea ce conferă mai multă rezonabilitate în periodizarea istoriei. Un alt sistem de mapare a trecutului îl formează periodizarea evenimențială, în care faliile ce separă plăcile temporale sunt evenimente considerate a fi cruciale prin aceea că semnalează turnura înspre o altă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]