7,888 matches
-
ce i se potrivesc în bună măsură și discursului sclipitor-șocant al d-lui Paleologu însuși... Această concepție conservatoare e pănă la un punct fatalistă. Al. Paleologu crede cu tărie în destin, socotind că acesta i-a dirijat și omogenizat experiența existențială: "Eu știu că în viața mea nu am avut nici o opțiune, sau am avut opțiuni minime, improbabile, care erau mai degrabă în obsesiile sau veleitățile mele. Dar nimic din ce mi s-a întămplat nu a fost decis de mine
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
S-a văzut astfel că viața acestora nu a fost întotdeauna o diafană plimbare pe petale de roze, că adaptarea la o nouă cultură și la scrisul într-o limbă străină, departe de mediul familiar de acasă, presupune un șoc existențial, stări de anxietate, nopți de depresie, deziluzii care te pot doborî. în cazul unui scriitor care nu stăpînește limba țării care l-a adoptat de o manieră care să permită continuarea cu succes a operei în cultura care îl găzduiește
Supraviețuirea ca profesie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12888_a_14213]
-
mama. Acum este la rînd tatăl. Acțiunea se petrece în Elveția, în anii 30, marcați de ascensiunea fascismului. Dar filonul românesc există și în această carte, contrastînd cu o existență cotidiană de o cu totul altă coloratură, cu un sentiment existențial dur, bine conturat și foarte stabil. Contrastul față de primul roman se profilează din- tr-o altă perspectivă, una occidentală, atlantică, dacă vreți. R.B.: Noua carte va apărea tot la Luchterhand Verlag ? C.H.: Da, tot acolo și mă bucur foarte mult că
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
Mai mult decât un simplu caleidoscop al cuvintelor, romanul ne propune o fuzionare de lumi, reificate în punctele lor de contact, devenite obiecte de contemplație estetică. Palimpsestul limbii este, implicit, unul al memoriei afective și al trăirilor, cuvântul având valoare existențială, fiind creator de lumi. „Eu în altă Varșovie am avut treburi,” spune Evelyn Sonjacoffski, confruntat cu imposibilitatea fizică de a se fi aflat în orașul cu pricina. „Varșovia în care hălădui eu e limbajul meu privat.” Lumea pe care cuvintele
Arheologie literară by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12949_a_14274]
-
stagii de profesorat în S.U.A., iar în ultimii ani a devenit și profesor la Universitatea clujeană. Titlul cărții - Breviter - adverb latinesc - însemnând “pe scurt” - sugerează specificul paginilor adunate în acest volum: unele par notații de jurnal, altele meditații creștine sau existențiale, unele par fragmente desprinse din prelegerile rostite în fața studenților, altele satire la adresa unor manifestări megalomane ale unor inși ce-și uită cu totul trecutul, și în sfârșit unele, cele mai frumoase sunt adevărate poeme în proză. Acestea, de bună seamă
Întâlnirea cu sine by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/13001_a_14326]
-
de sticlă nu alcătuiesc o pădure/ tăcerea se ascunde în nisip -/ în zare se năruie cetatea de os/ în care se păstrau credințele// noapte bună cărare a înțelepților/ suferind în pașii împlinirii// nici un proverb nu mai dă rod” Nici un proverb). Existențialul dramatic (sîngele) pare eclipsat de scriitură (cerneala), însă ultima își dobîndește, recuperator, semnificația prin raportarea la cel dintîi: “sîngele fiecărui poet e-ntunecat de cerneală (...) slova curgînd între noi ca o altă cale a robilor/ spală de patimi piatra pe
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
roman, Bietele corpuri, este o carte de “o sensibilitate și o subtilitate rar întâlnită”, Alexandru Vona ale cărui Ferestre zidite au constituit pentru poetă “o surpriză de zile mari”, Valeriu Cristea a cărui frumoasă evocare, din finalul cărții, denotă afinități existențiale cu autorul Bagajelor pentru paradis. Memoria “rea” și memoria “bună” conlucrează fast în cuprinsul acestei cărți de captivante convorbiri, purtate “pe hârtie” de marea poetă și de criticul cel mai proeminent al generației lui.
Memorie „rea“ și memorie „bună“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13004_a_14329]
-
mult mai puțin o asumare interioară. E adevărat, Junii ’03 e în mod evident străbătută de un flux de preocupări comune, de teme și abordări înrudite. Însă ceea ce-i unește pe tinerii prozatori brașoveni este mai degrabă inevitabilul unui parcurs existențial comun și nu o coerență a intențiilor estetice. Cei mai mulți scriu din nevoia exorcizării unor demoni personali imediați, cu un ochi întotdeauna deschis către realitatea brută de lîngă ei, iar ceea ce practică este o literatură a urgenței, a dramei existențiale curente
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
parcurs existențial comun și nu o coerență a intențiilor estetice. Cei mai mulți scriu din nevoia exorcizării unor demoni personali imediați, cu un ochi întotdeauna deschis către realitatea brută de lîngă ei, iar ceea ce practică este o literatură a urgenței, a dramei existențiale curente. La modul brutal, prozele publicate de Interval se supun la două direcții radicale (amîndouă regăsibile în literatura actuală a tinerilor scriitori și amîndouă ieșite de sub mantaua optzecismului) - pe de o parte realismul minimalist, a obsevării cotidianului, pe de alta
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
răul visceral, mutilările sufletești, agonia fără speranță, dezgustul violent și, în general, toate energiile negative care odată făcuseră subiectul zbaterii poeziei par retrase deliberat într-un plan secund, de nu chiar cronicizate, iar eforturile (simulate?) pentru a recupera eternul deficit existențial sunt neconvingătoare. Niciodată încheiata călătorie spre Nănești este abandonată și poemul cu care se deschide ciclul petrecere de pietoni reiterează în cheia relativității motivul căutării. Diferența nu constă în înțelepciune decât în măsura în care conștientizează ciclicitatea demersului și inevitabilul eșec: tramvaiul „venea
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
scopului intrinsec. Poezia n-a fost altfel în trecut, dar abia acum poetul se recunoaște neputincios. Scrisului nu trebuie să i se ceară mai mult: „cine povestește e deja pregătit / să nu fie crezut”. Prin forța iluziei că poate indica, existențial, o cale, poezia și-a suprimat - simbolic - producătorul. Până la urmă, nu poezia, ci poetul e un instrument. Abia privit din această perspectivă, textul în proză Corectorul capătă o semnificație. Textul e mai presus de cel care, scriindu-l/corectându-l
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
dispoziție a contactării lor fantaste prin metaforă, atitudine ce nu exclude, ci dimpotrivă sporește, un atașament emoțional. Căci în măsura în care antipoezia e o ironie la adresa poeziei, ea ni se înfățișează adesea, în chip compensator, vascularizată, în pofida asperităților ei, de-o sensibilitate existențială care se poate dovedi o față acceptabilă a “sentimentului” devalorizat de poetica modernă. Paradoxal, ironia care e o aneantizare, se țese din materialități mărunte dar palpabile, din gesturi anodine dar precise, care transmit fiorul vieții: “Umerașele nichelate susțineau povara veșmintelor
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
religiei nu Înseamnă, simplu, contactul omului cu sacrul, ci comuniunea lui cu Dumnezeu efectivă, lucrătoare, mântuitoare.” Valeriu Anania, Cerurile Oltului Mai ales când faci parte din aceeași zariște de istorie, poți descoperi retrospectiv unele, până atunci neștiute, Încrucișări de drumuri existențiale sau spirituale, adeseori În chip de ricoșeuri diferite ale uneia și aceleiași primejdii sau speranțe, sau, pentru un timp, amândouă. Așa mi s-a Întâmplat când am citit În cartea Memorii a mitropolitului Bartolomeu Anania că prin 1958 ”...Întors la
Întâlniri cu Bartolomeu Anania. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Stroescu-Stânişoară () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1556]
-
realismo magico (realismul magic) și real maravillozo (realitatea miraculoasă), generînd adesea absurdul și paradoxul". Ca exemple de consonanță cu Dostoievski sînt aduse în discuție Jocul de-a clasici de A. J. Cortazár, cu elementele sale adesea ironice, de natură metafizică existențială, și Tunelul de E. Sábato, cu al său erou argentinian al subteranei. Dialogul se realizează la diferite nivele: influența, tipologia analogo-contrastivă a situațiilor, răspunsurile tragic-ironice la marile intrebări ontologice. Este de amintit și comunicarea lui J.L.Fl. López din Mexic
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
volume. Este jurnalul experiențelor cotidiene și jurnalul amintirilor, jurnalul creației, al lecturilor, al călătoriilor, al acomodării cu noul mediu, cu noua familie, al desprinderii de o lume și al găsirii alteia. În tot ce poeta consemnează simțim încordarea spiritului, miza existențială pusă în joc. Nu doar imediatul este vizat ci relația complexă cu timpul. Gabriela Melinescu este o prezență de prim-ordin a literaturii române contemporane. Conștiința puternică a acestui fapt ne face câteodată să uităm că scrie de mulți ani
La aniversară by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9322_a_10647]
-
și eul liric care le-a somat să apară.". Fiecare poem ar fi, în acest sens, un cîmp de tensiuni pe care o lectură adecvată ar avea menirea să le semnaleze. În constituirea subiectului liric, o funcție determinantă revine experienței existențiale a poetului. Dar acesta, subiectul liric, reprezintă un conglomerat în care sînt angajate toate etajele ființării. Fiecare din acestea poate avea o funcție selectivă de constituire a poemului. Locul instanței constitutive a acestuia e ocupat, în fiecare experiență lirică, de
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
reprezintă un conglomerat în care sînt angajate toate etajele ființării. Fiecare din acestea poate avea o funcție selectivă de constituire a poemului. Locul instanței constitutive a acestuia e ocupat, în fiecare experiență lirică, de alte și alte elemente ale experienței existențiale, abisale sau imediate.Doinaș antrenează, în demonstrația sa, elemente de poetică modernă (Valéry). Realul poetic, prezent în poem, ca urmare a somațiilor subiectului liric, e doar o posibilitate ontologică: "Natura văzută de poet e o posibilitate (s.a.) a Naturii, proiecția
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
e doar o posibilitate ontologică: "Natura văzută de poet e o posibilitate (s.a.) a Naturii, proiecția unor obsesii și năzuinți foarte adînci care-l singularizează pe creator". Pentru clarificarea statutului subiectului liric, teoreticianul antrenează în discursul său distincția dintre subiectul existențial (nepoetic) și subiectul liric. Primul se orientează în lume în funcție de realitatea standard, determinat de o "figură" a realului "comună tuturor oamenilor civilizați". Pentru omul obișnuit această "figură" reprezintă adevărul, un adevăr al bunului simț pe care îl corectează eventual vreo
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
Autor al unor poezii de adâncime, cu conținut filosofic și existențial, traducător inspirat din Omar Khayyam, Rabindranath Tagore, Hafiz, Rainer Maria Rilke, posesor al unei culturi bogate și multilaterale (cuprinzând, pe lângă literatură muzica, estetica și artele plastice), George Popa este unul dintre cei mai luminați intelectuali ai Iașului contemporan. Deși observă
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
apropie”, și nu „unește”, deoarece unirea nu s-a produs niciodată, deși Luceafărul ar fi dorit-o atât de mult. Ideea este evidențiată de autorul Însuși căci, referindu-se la a doua Întrupare a Luceafărului, acesta afirmă că„spațiul său existențial se contaminează astfel, prin posibila fuziune cu spațiul psihic al pământenei” (s.n.), de cele două câmpuri energetice ale condiției umane: patima și suferința”. Dacă admitem că profanul și sacrul, imanentul și transcendentul caracterizează lumi diferite, atunci o idee ca aceasta
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Îmbracă forma iubirii pentru o muritoare”. Dar sentimentele sale vizează substanța „unui prototip, a unui absolut În ordine umană”. În contrast cu aceste trăiri care se petrec În spații adecvate, lumea lui Cătălin relevă „un spațiu geometric Închis, fix”, lipsit de tensiuni existențiale. Pe de altă parte, spațiul său psihic corespunde omului comun, pentru care orizontul se reduce la iubirea carnală. Se cuvine menționat faptul că George Popa intuiește existența unui „spațiu ambiguu, mixt”, În care iubirea Cătălinei pentru astral și terestru se
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
său „Menit e omul de cu zori/ Doar umbre să cunoască”, În timp ce conștiința sa „E-un martor fără vină”. Totuși, În lumea această caracterizată prin finitudine, există o ființă care poate face din absolut (relativ, În viziunea Demiurgului) un reper existențial fundamental. El se numește geniu și reprezintă piscul cel mai Înalt al gândirii și creativității umane. Caracterizarea geniului (cu uneltele poetice atribuite de George Popa lui Eminescu) este magistrală: Da, pe pământ apare-un ins, O altă lume-n lume
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Perspectiva devine idee. Iar ideea capătă virtutea de a deforma. Așadar, de a conferi o identitate în anomie, proprie ființelor cu o individualitate vulnerabilă, condamnate la o singurătate colectivă. Personajele, concepute pentru o suficientă acoperire a umanului biologic, a ipostazelor existențiale și a unor tipuri de relație afectivă și spirituală, sunt stereotipuri bine reliefate, memorabile, legitimate literar prin lexicul și sintaxa care le locuiesc într-un fel stăruitor și, prin aceasta, semnificativ. Oamenii viețuiesc solitari sau în cupluri care "comunică" rareori
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
meta)roman al unei noi subiectivități și obiectivități, al unui nou protocol narativ și reflexiv, inițiatic, între personaje și narator, întâlnite într-o perspectivă absolută cu aparențe relativiste. Roman al necesității și libertății conștiinței, al unei lucide și dramatice conștiințe existențiale și thanatice, el a fost privit de critici cu suspiciune, ca un mod de evaziune din referențialiate, din "obiectivitate" - în fapt, cum știm, manipulate ideologic, utopic -, într-un formalism structural exhibiționist, eliberat de orice control și motivare extraestetică. Un nonconformist
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
ca experiență etică a depășirii singurătății în solidaritate, în cazul lui Leon Bulgăreanu. Boala, ca inițiere în moarte și în viața figurată ca o criză perpetuă, este și la A. D. Munteanu un revelator moral, ca la Hortensia Papadat-Bengescu, dar și existențial, văzută ca eliberare și renaștere. Mai steril și, probabil, într-un anumit fel, mai intimidabil, critic și ideologic, decât Ivasiuc, se pare că A. D. Munteanu a renunțat la acest tip de roman irealist. A compus o variantă personală (Marile iubiri
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]