1,156 matches
-
capabil să fie pe aceeași lungime de undă și pe aceleași repere culturale cu exegetul. Ideea că poetul băcăuan anticipează expresionismul, gustată și discutată îndelung, se reflectă în paginile acestei cărți în afirmații de tipul: "Totuși, prin comparație cu Bacovia, expresioniștii (inclusiv Trakl) sunt niște optimiști." (op. cit., p. 139) sau: "Bacovia instituie criza omului european, teoretizată de Virginia Woolf, cu un deceniu înaintea intelectualilor apuseni (op. cit., p. 140-141) ș.a. Un iz de vechi arhive și misterioase biblioteci răzbate din paginile atât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
antiromanului, a schemelor mentale care, umplute cu fraze, cuvinte și punctuație alcătuiesc piramida prozei universale, Bacovia inventează, am putea spune, antipoezia, antiversul, antifigurile de stil, repetițiile și rimele obsesive, antimuzica versului. De la grandoarea tragică a volumului Plumb, la măreția destructurantă, expresionistă, absurdă, a celorlalte cărți în "versuri" și "proză", George Bacovia, "autist" asemeni lui Albert Einstein, descoperă calea demontării până la golire a poeziei. Întreaga sa operă este de fapt un unic tragic poem al coborârii "muntelui" literaturii, de la monumentalitate la fragmentarismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Prin oraș). Și aici descrierile sunt aparente, neliniștea, frământările se metamorfozează în enunț gnomic: „Purtăm câte-o taină care ne-mpiedică să fim / muritori” (Rugăciune). Versurile din E bine oriunde, Spleen readuc melancolia, în timp ce Întrebare sau Zeii bătrâni au accente expresioniste. Femeia, asemenea unei zeități, pare că se îndepărtează: „Doamna / pleacă din sufletul meu / călare, încercănată, / iar calul ei înalt se pierde în dimineața de fosfor” (În dimineața de fosfor). În poemele din Nopți și zile (1999) convulsiile imaginarului expresionist se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
accente expresioniste. Femeia, asemenea unei zeități, pare că se îndepărtează: „Doamna / pleacă din sufletul meu / călare, încercănată, / iar calul ei înalt se pierde în dimineața de fosfor” (În dimineața de fosfor). În poemele din Nopți și zile (1999) convulsiile imaginarului expresionist se înmulțesc: „Tot ce-ating e cenușă. Pod năruit. Hăcuire de aripi” (Ziua VIII), existența se desfășoară într-o veșnică precaritate: „Trăiesc soarta / împăraților fără tron: N-am destule cârje pentru / ziua de mâine. Nici amăgiri nu mai am / Cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
Lupta Ardealului” din Cluj. După 1950 a funcționat ca redactor la cotidianul „Viața nouă” din Galați (1950-1968) și a fost director al Casei Centrale de Creație Populară (1968-1970). După debutul în ziarul „Ancheta” din Brăila, cu un articol despre dramaturgul expresionist german Ernst Toller (1939), G. este prezent cu un grupaj de poeme în caietul Azur (Brăila, 1940). Volumele pe care le va publica începând din 1960, când îi apar versurile din placheta De-o vârstă cu țara, evocă liric, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287320_a_288649]
-
artisti naivi din România. Într-un anume fel, ideea de naiv nu i se mai potrivește, deoarece iese cu originalitatea din tiparele acesteia. În timp ce confrații se simt bine în spațiul unor viziuni edulcorate, ingenue, el se manifestă ca un adevărat expresionist. Nu flatează nici realitatea, nici imaginarul. Are o privire lucidă și de aici ajunge usor în zona deformărilor sugestive, incintante și ale cromatismului in tonuri grave. Ioan Măric are însușirile unui artist care scrie cu fiecare tablou monografia eternă a
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
o nouă identitate, aceea de exponent al celor mulți, de înflăcărat luptător pentru „dreptate și armonie” (Gloata, 1934). Modul de a privi orașul, ca și mesianismul social, frenezia și gigantismul eului liric, tehnica, dicția, natura metaforei, lirismul exotic sunt tipic expresioniste și tind să sugereze o anumită realitate și așteptare, într-o exprimare contorsionată de intensitatea sentimentelor. În cartierele înecate în fumul uzinelor, cu străzi obosite, în care viața e potențată de zgomotul metalic, ritmic al muncii, se deslușesc semnele răzvrătirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287512_a_288841]
-
Electra, Oreste, Macbeth, Hamlet sau Lear. DOSTOIEVSKI ȘI NATURALISMUL Cineva mi-a relatat două spectacole de teatru văzute în două țări diferite, cu dramatizări după Idiotul lui Dostoievski: unul de cel mai plat naturalism, celălalt însă excepțional, într-o viziune expresionistă și simbolică, scăldat într-o lumină ireală, transfiguratoare și mistică. Fără nici o greutate cred că cel dintâi va fi fost în adevăr plat și lipsit de adâncime; nu-mi pare exclus nici ca celălalt să fi fost un spectacol fascinant
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Poesis”, „Reflex”, „Lumina” (Pancevo) ș.a. Semnează și N.S. Timișan, N.S. Iliaș, N.S. Trăica. Jurnalist plin de vervă, insistent și hotărât în convingerile sale, S. este și un poet încercat de suferințe pe care le trece într-un registru cu surse expresioniste: „Răstigni-m-aș și n-am cui,/ n-am cui să-i tac înfiorarea./ Lumina febrelor refugiindu-se/ în fierul cel vechi al/ unor prea vechi manuscrise,/ nedescifrate uși deschise/ ale unei taverne/ în bobul de grâu”. Vidul interior, proclamat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
ș.a., iar Autori și păreri cuprinde eseuri despre Romain Rolland, André Gide, Jules Romains, A. P. Cehov, Luigi Pirandello, John Galsworthy ș.a, completate de studiul Drama socială contemporană, cu referiri la teatrul naturalist al lui Gerhart Hauptmann ori la cel expresionist al lui Ernst Toller, Fritz von Unruh ș.a. Deși unele texte reprezintă încercări de punere în contact a publicului românesc cu opera unor personalități contemporane ale literaturii universale, autorul tinde constant către studiul de contribuție și către interpretarea personală, eseurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290676_a_292005]
-
erosului și thanatosului 166 4.3. Vizuina luminată sau discurs despre degradare și descompunere ca efecte ale suferinței 183 CAPITOLUL V REPREZENTĂRI GRAFICE ALE TEXTULUI NARATIV BLECHERIAN 194 5.1. Expresiile suferinței 194 5.1.1. Max Blecher și pictura expresionistă 194 5.1.2. Max Blecher și pictura suprarealistă 220 CAPITOLUL VI DINCOLO DE GRANIȚA TEXTULUI 235 6.1. Incursiuni în imaginarul blecherian 235 6.2. Nivelurile realității în textul blecherian 250 6.3. Sacrul ca experiență a unei realități trăite
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
textului, după abordarea integrată, sunt interși pluridisciplinaritatea. Demersul întreprins vizează, de asemenea, relaționarea discursului despre boala și moartea personajului blecherian cu textele filosofice ale lui Martin Heidegger, Søren Kierkegaard, Edmund Husserl, Karl Jaspers și cu reprezentările grafice ale unor pictori expresioniști și suprarealiști. Abordarea transdisciplinară a textului lui Blecher pornește de la delimitarea conceptuală a termenilor ,,real" și ,,realitate", realizată de savantul român Basarab Nicolescu în lucrarea sa Transdisciplinaritatea 1. Neomogenitatea realității determină crearea unor ,,niveluri de realitate" care funcționează, fiecare în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
carte. Cred că fără îndemnul și prezența acestor rari și neprețuiți prieteni, Geo Bogza și soția lui, n-aș fi putut scrie această carte 36. Tot Nicolae Manolescu, în studiul citat, aprecia că primul roman al lui Blecher are influențe expresioniste, naturaliste și suprarealiste, ,,fără a-i ignora existențialismul hrănit de Kierkegaard și Blake, care i-a indus în eroare pe partizanii autenticității în anii '30"37. La un an distanță, în 1937, Blecher publică romanul Inimi cicatrizate, lucrând în paralel
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și Schulz, în proza cărora nimic nu mai este cu certitudine real: ,,Universul nu mai este explorat psihologic, ci poetic și vizionar. Blecher nu jură pe realitate, ci pe irealitate, care poate fi onirică, suprarealistă, fantomatică sau mitică"45. Naturalismul expresionist al Întâmplărilor în irealitatea imediată nu se mai regăsește în romanele care urmează, fizionomiile descrise aici determinându-l pe Manolescu să-l apropie pe Blecher de Urmuz. Criticul consideră Vizuina luminată o carte neglijată de critica literară, recunoscându-i adevărata
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vede pacientul, anume conținutul halucinației. Aceste viziuni-forme creează lumea irealității imediate, prin care naratorul se salvează, reușind să o organizeze coerent, mimetic, la fel ca cea în care obișnuia să trăiască odată. Reprezentată grafic, suferința personajului amintește de tablourile pictorilor expresioniști și suprarealiști. Lumea irealității lui Blecher ne trimite cu gândul la picturile lui Dali: Persistența memoriei, Somnul, Enigma profundă, dar și ale lui Munch: Strigătul, Noapte la St. Cloud, Seara pe strada Karl Johan, Despărțirea, Melancolie, Death in the sickroom
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
viziune, teme și motive sunt sinonime cu cele ale lui Max Blecher Hortensia Papadat-Bengescu, George Bacovia, Thomas Mann, Franz Kafka), apoi trecerea la o abordare interdisciplinară, prin compararea limbajului literar al lui Max Blecher cu cel al filosofilor și pictorilor expresioniști și suprarealiști care l-au influențat. Punctul final al cercetării l-ar constitui transgresarea limitei disciplinei prin reliefarea ,,nivelurilor de realitate" pe care le propune textul lui Max Blecher care se modifică, conform teoriei transdisciplinarității lui Basarab Nicolescu, în funcție de gândurile
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
funcționare și circulație"160. Alăturarea diferitelor tipuri de discurs, de exemplu cel literar al lui Blecher, cu trimitere la alte discursuri literare Papadat-Bengescu, Bacovia, Mann, Kafka cu cel filosofic Jaspers, Husserl, Kierkegaard, Heidegger și cu cel grafic/ pictural al pictorilor expresioniști și suprarealiști aceasta fiind situația pe care o propunem spre analiză, presupune un ,,decupaj" al acelor aspecte situaționale commune (în cazul de față al ,,metaforelor obsedante"), precum și observarea ,,invariantelor enunțiative". O caracteristică a ,,discursului constituent" este faptul că prin raportarea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
oniricul. Tabloul descrie pictural un alt ,,nivel al realității". Din identitatea dată nu se poate evada decât prin vis sau moarte. CAPITOLUL V REPREZENTĂRI GRAFICE ALE TEXTULUI NARATIV BLECHERIAN 5.1. Expresiile suferinței 5.1.1. Max Blecher și pictura expresionistă Critica literară a situat opera narativă a lui Max Blecher la granița care desparte literatura expresionistă de cea suprarealistă, fără a o încadra în vreuna dintre cele două curente amintite. Ne aflăm, așadar, în fața unei opere atipice. Picturalitatea paginilor scrise
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
decât prin vis sau moarte. CAPITOLUL V REPREZENTĂRI GRAFICE ALE TEXTULUI NARATIV BLECHERIAN 5.1. Expresiile suferinței 5.1.1. Max Blecher și pictura expresionistă Critica literară a situat opera narativă a lui Max Blecher la granița care desparte literatura expresionistă de cea suprarealistă, fără a o încadra în vreuna dintre cele două curente amintite. Ne aflăm, așadar, în fața unei opere atipice. Picturalitatea paginilor scrise de Blecher nu a trecut neobservată. De altfel, scriitorul însuși a fost atras de tablourile pictoriței
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
irealitatea imediată și Vizuina luminată, de a transforma realitatea, de a ieși din ea. Reprezentarea subiectivă a lumii și distorsionarea intenționată a acesteia în vederea creării unor momente emoționale unice sunt doar două aspecte care leagă opera lui Blecher de pictura expresionistă. Blecher rescrie lumea cu imagini a căror sursă de inspirație este chiar sufletul său. Toate cele trei romane ale autorului conturează o lume internă mult mai puternică decât cea în care îi este dat să trăiască. Interiorul determină exteriorul să
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
decât mijlocul prin care artistul își dezvăluie lumea spirituală. O reprezentare grafică a creatorului de lume, care zămislește universul ficțional ce se naște din interiorul său, o identificăm în tabloul lui Frantisek Kupka, The Novelist pictură reprezentativă pentru întreaga operă expresionistă. De altfel, valoarea acestei picturi a fost recunoscută, devenind emblematică pentru poetica pe care o exprimă. Într-adevăr, nu este singura operă de artă care tematizează această idee, însă devine importantă și pentru modul în care evidențiază corespondența dintre arte
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ca o paiață, zvârlind din picioare o viață întregă"358, nu putea muri decât cu ,,accente convulsive și grotești"359. Foarte interesantă, în acest context, este opinia unui alt personaj, Ernest, care deși însănătoșit, refuză reintegrarea în social. Concepția pictorului expresionist francez, Georges Rouault, nu transpare de data aceasta din înfățișarea fizică a personajului. Ernest nu acceptă statutul de om sănătos pentru că aceștia sunt asemenea clovnilor care suportă societatea cu toată ipocrizia ei. Este foarte cunoscută atracția lui Rouault pentru lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
fizică a personajului. Ernest nu acceptă statutul de om sănătos pentru că aceștia sunt asemenea clovnilor care suportă societatea cu toată ipocrizia ei. Este foarte cunoscută atracția lui Rouault pentru lumea circului. Măștile au un rol foarte important în tablourile pictorului expresionist. Culorile închise, fețele schimonosite au rolul de a accentua luminozitatea sufletului personajelor sale. Este și cazul lui Quitonce. În spațiul acesta al sanatoriului, definit prin thanatos și maladiv, povestea de iubire dintre Emanuel si Solange nu are niciun viitor. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
versul nervos fiind răsucit și frânt, într-o violentă mișcare prozodică, tentată de ritualul abscons. În poeziile de după Aliquid, fizionomia eului liric se modifică. Captând ecouri barbiene, poetul cultivă acum un balcanism cutreierat de vedeniile unui delir oniric, în turnură expresionistă. Dincolo de asemenea înrâuriri și contiguități, B. este, nu încape îndoială, un poet autentic. Lirica lui exprimă armoniile și dizarmoniile unui „cântec bizar”. SCRIERI: Aliquid, Silistra, 1933. Repere bibliografice: Victor Corcheș, Gavril Voșloban, Lirica dobrogeană, Constanța, 1984, 308-311; Ovidiu Dunăreanu, Victor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
Raymond Chandler Los Angeles-ul: epitomul civilizației moderne, punctul de maximă luxurianță și bogăție, dar și sediul supremei corupții. Deși scăldat în soare ca puține alte orașe ale lumii, Los Angeles-ul străbătut de Philip Marlowe e mai degrabă un metropolis crepuscular, expresionist, populat de fantomele unei civilizații violente, hrăpărețe, imorale, total subjugată de domnia banului. Marlowe atrage atenția asupra acestei realități încă din primul paragraf al romanului The Big Sleep: el face o vizită nu unor oameni în carne și oase, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]