654 matches
-
proiectat în lume e pasibil de o dublă identificare: lectura concentrată asupra actului efectiv de apariție, care demundaneizează fenomenul și, respectiv, lectura fixată asupra conținutului apariției, care pune masca lumii în fața fenomenului, livrându-l conștiinței intenționale într-un raport de exterioritate imediat falsificabil 2. Lucrul fardează fenomenul. Lumina conștiinței e mai degrabă o „penumbră” care cade peste apariția originară în domeniul fenomenalității (numită de Henry „autoapariție”). Fenomenul nu este, în nici un caz, identic cu subiectul apariției sale (dedublat pentru conștiință într-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sale (dedublat pentru conștiință într-un obiect). Orice încadrare a fenomenului într-un orizont realizează, de fapt, o alienare față de însuși nucleul apariției. În aceste condiții, echivalența între apariție și revelație (sau Viață), respectiv cea dintre aparență și lume (sau exterioritate), devine legitimă. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu noțiunea centrală pentru tradiția iudeo-creștină („Revelația
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și semnificant, nu surmontează abisul dintre fenomen și esența fenomenalității 1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice experiență într-un joc retoric de aparențe. Cele mai multe întâmplări ale vieții sunt înrobite unei impure exteriorități, reflectată în planul idealităților (limbaj, semnificații, categorii) și al materialității (corporalitate, emoții, imagini). În lume, lucrurile sunt deja despărțite de sine, dacă „sinele” lucrurilor 2 este înțeles aici ca „nucleu” al fenomenalității: „Venirea la apariție în acest «în afară de sine» al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
realitatea proprie, în așa fel încât, lipsit de acum înainte de realitatea sa, golit de carnea sa, el nu mai este în afara lui însuși, în Imaginea lumii, decât propriul său corp neînsuflețit, o simplă imagine, o peliculă transparentă, o suprafață de exterioritate nudă oferită unei priviri care alunecă asupra lui fără a putea pătrunde în el, nici atinge altceva decât o aparență goală”3. Revelația ca autoafectaretc "Revelația ca autoafectare" Ce este adevărul ființei? Doar un scepticism cinic - practicat de un Pilat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
originară și circulară (pentru că revine la sine) a iubirii divine. Nașterea presupune întotdeauna filialitatea, iar Hristos se arată lumii prin excelență ca „Arhi-Fiul”, cum îl numește Michel Henry, adică „Fiul din veșnicie” care precedă creația lumii și orice geneză în exterioritatea plată a suprafețelor. Un larg și inedit capitol dedicat „fenomenologiei lui Hristos” funcționează ca teren preparator pentru dezvăluirea unui nou concept al umanității. Aici Henry practică un demers contrar tradiției fenomenologice contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nașterea Fiului de către Tatăl. În acest punct, Henry atinge un punct specific al teologiei mistice a lui Meister Eckhart - care urmează aici tradiția patristică 1 - ce vede nașterea adevăratului Sine al persoanei doar prin pătimirea lucrărilor dumnezeiești. Eliberarea de prizonieratul exteriorității alienante a lumii nu s-ar putea împlini fără integrarea omului în sânul unei mișcări mai vaste de flux și reflux, asemănătoare efluviilor Iubirii divine descrise de Sfântul Dionisie Areopagitul în Ierarhia cerească. Revelația Vieții înfățișează universul ca un imens
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
decât asimptotic, deci heterogen, autoafectarea trinitară, dar ea implică cu necesitate un parcurs de factură pascală. Renașterea coincide cu Învierea - singurul act care restituie eului mundan unicitatea nepieritoare a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea afectivă a acestei structuri este determinată fie de suferință (diferită de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții. O autentică inițiere în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
drept o fenomenologie de mare importanță, până acum neutilizată”2. Firește că acest proces de reciprocă internalizare, confluență lăuntrică și emergență solidară dintre fenomenalitate și fenomen este invizibil, mai cu seamă atunci când spectrul căutărilor noastre nu depășește hotarele lumii. În exterioritatea distantă a lumii, patosul Vieții rămâne imperceptibil. Dar orice revelație a fenomenalității trimite dinspre apariția lucrurilor către autorevelația primară, continuă a Vieții: numai Viața dă inteligibilitate suitei disparate de impresii originare, similare multiplelor iviri ale clipei, abia apoi scufundate în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
presupun transfigurarea percepțiilor printr-o sinteză sacramentală între registrul tactilității și sfera vizualului, domeniul auzului și domeniul euharistic al gustului. Bunătatea creației este un reflex al iubirii perihoretice dinăuntrul Treimii: „Dumnezeu este iubire” (1In. 4,8), fără efort, epuizare și exterioritate. Recunoașterea acestei revelații însă n-ar putea rezista fără transportul analogic al contemplației naturale, pentru care destinația finală este paradisul. Dualismul între „valea plângerii”, semănată cu regrete, și „lumea de dincolo”, unde s-ar recolta premiile de fidelitate, nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau Îndemînarea jucătorilor de orice fel apar ca manifestări ale aceleiași vitalități sărbătorești, Înscriindu-se, la nivelul discursului liric, Într-o serie a ceea ce am putea numi Întîmpinarea exclamativă a universului. Atît În reprezentările eului cît și În cel al exteriorității, se dezvăluie natura carnavalescă a viziunii: „SÎngele face salturi de necrezut subteran”, „Chiuie carnavalesc creierul În os”, „Strîns saltimbanc fiecare genunchi un clavir”, „GÎnd Încordat ca un mușchi În carnaval”, „Final ezită glasul tău ca un trapezist”, - dar și, În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
anvergura acestei probleme, dovadă că, în studiul său consacrat memoriei, deosebește trei tipuri de indicii sau urme: „urma ca amprentă materială, urma ca amprentă afectivă și urma ca amprentă documentară”120. Și, de fiecare dată - ține să adauge filosoful -, ca exterioritate. S-ar putea obiecta că studiul la care ne-am referit se ocupă prea puțin de problemele specifice reprezentării literare, ceea ce nu-l împiedică totuși pe Ricoeur să stabilească, din chiar primele pagini, o apropiere întemeiată pe argumente solide, între
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
extralingvistică. Transferând acest principiu în spațiul comunicării literare, putem deduce că, în fapt, nici măcar atunci când devine evidentă preocuparea unui text față de sine însuși sau față de ascendența sa literară, nu ieșim cu totul din rețeau fină a corespondențelor cu o anume exterioritate. De multe ori, în mod paradoxal, tocmai în măsura în care suscită o anume efervescență a ipotezelor cu privire la raportul dintre literatură și literatură, poezia de acest tip provoacă o redimensionare a lumii exterioare 416. Mai este nevoie să precizăm că în acest aparent
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lui Alecsandri este fluent, polisat, bătaia e regulată, muzicalitatea tinde să potolească și să uniformizeze accentele aspre ale sensibilității și, implicit, ale lumii exterioare. Pentru Alecsandri lucrurile se Împart În două categorii: prietenoase și „rele”. Cele din urmă aparțin unei exteriorități neprielnice trupului și spiritului (frigul, starea rea), dar prielnice, și Încă În grad maxim, poeziei. Tendința este de a le Împrieteni cu cele dintîi. Pentru aceasta este necesară reveria. O reverie afectuoasă și productivă. Rolul ei este dublu: să apropie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și cade din nou cumplita concluzie: „Și aceasta este o deșertăciune.” Tipul acesta de demers îl vom regăsi oarecum la Descartes, în căutarea ideilor clare și distincte, aflate în exterioritatea îndoielii. Descartes urmărea o întemeiere a cunoașterii, iar prin metoda îndoielii carteziene adevărul poate fi fundamentat. La Ecleziast, nu îndoiala este sita de cernere a ceea ce e prețios de ceea ce e neprețios, ci deșertăciunea, inutilitatea, înscrierea dureroasă în clipă. Aici
Transgresarea absurdului. O analiză filosofică a Ecleziastului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian Iftode () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2300]
-
denunțările din ce în ce mai vii ale legăturilor de rudenie ca fiind cauza stagnării condițiilor economice de trai, atât în plan individual, cât și la nivelul global al societății 32. În întreprindere, ca și la nivelul statului, dominații europeni sunt astfel legitimați prin exterioritatea care le este conferită. Tot acest proces reproduce o dominație străină reală și simbolică al cărei caracter inconturnabil este totodată o sursă nesecată de denunțări și un stâlp de justificare a puterii de către dominanți. Intervenind la câțiva ani după concesia
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
cel de-al doilea. Intervenția, după independență, a unei mulțimi de consilieri și experți în dezvoltarea economică, malgași sau europeni, face din imitarea modelului capitalismului de piață tema esențială a unei duble pantomime prin care se reproduce un raport de exterioritate mutuală care face imposibil orice dialog autentic. Obiect principal al relației pedagogice instaurate de acești actori pe lângă săteni (atât în continuitatea, cât și ca negare a opresiunii anterioare), ea este pentru cei din urmă o pură înscenare a subordonării. Aceste
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
a referențialității lui proprii. O configurație paradoxală are loc: pe de o parte, se impun regimurile de autoreferențialitate în plan cognitiv, pe de alta, acestea se hrănesc cu o heteronomie globalizată, implicând ideea că înțelegerea internă trece prin integrarea unei exteriorități pregnante, spectacularizate de la bun început. La un alt nivel, emergența unor noi tematici ale intimității universalizabile (prietenie, vis, credință, iubire etc.), parcelizarea și autonomizarea obiectelor de anchetă (SIDA, femeile, tinerii etc.), dezvăluind o relativă generalizare pe care tendințele din antropologie
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
de subiecți, considerați ei înșiși străini și "alții". Logicile care sunt în joc, în această situație particulară, pornesc mai puțin de la o asimilare a străinului din interior și a străinului de la distanță care l-ar condamna pe cel dintâi la exterioritate. Ele se înscriu într-o încercare de dizolvare a alterității care urmărește desființarea simbolică a inegalității pozițiilor economice și sociopolitice și a ierarhiilor etnicizate devenite pregnante și ocupând cu insistență câmpul politic. Această eschivă imaginară este construită prin proiectarea ei
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
de puterea colonială. Această structură sătească de violență va fi deosebit de sensibilă în ceea ce privește șefia de la Congo-Ocean: înconjurat de partizanii săi, șeful, în numele administratorului, exercită o dictatură despotică și fără scrupule. Prin urmare, cele două elemente constitutive ale acestei șefii sunt exterioritatea determinării și un raport de forță cu satul. Șeful se află într-un fel plasat în afara satului, el nefiind de fapt decât un element străin impus. Ce devine satul în acest sistem colonial? Categoric, el este perceput ca un ansamblu
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
alcătuiesc. Șefia despotică și colectivismul servil sunt înscrise în această situație colonială pe bază de forță; în ea trebuie căutată cauzalitatea existenței lor, deci a limitelor lor. Această șefie va fi o problemă secundară a administrației (după producție). Ruperea acestei exteriorități și a acestui raport de forță va fi urmărită cu disperare; contradicția șefului nu va fi niciodată depășită (eșec al reformei Eboue în partea de nord a statului Congo). Este imposibil a interioriza acest șef, a-l legitima în vreun
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
ridica la 2 500 franci pe an, într-o perioadă în care venitul mediu era de 10,8 franci per contribuabil. Din câte știm, această bogăție monetară considerabilă a șefilor nu le-a permis în niciun fel să-și depășească exterioritatea; dimpotrivă, și-au format o clientelă; au transformat, monetarizându-l, sistemul judiciar, iar banii le-au permis să-și sporească mijloacele de forță, rupându-i din ce în ce mai mult de această populație în care ar fi trebuit să se integreze. În anii cincizeci
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
marfa nefiind decât suportul material al acestor relații. Situația e într-un fel răsturnată: cândva, utilizarea și prestigiul pe care le conferă această marfă erau o realitate ambiguă, două fețe situate în raport dialectic: interioritate în utilizarea individuală mai întâi, exterioritate în prestigiul căpătat din deținerea ei apoi. La Okelataka, marfa nu mai este decât o realitate complet exterioară. Consumul este indiferent din punct de vedere calitativ: este vorba de o acumulare, orice lucru cu valoare pentru grup putând fi acumulat
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
este vorba de o acumulare, orice lucru cu valoare pentru grup putând fi acumulat. Calitatea obiectelor nu are nicio importanță; nu se așteaptă nimic de la o ameliorare a evantaiului de obiecte care se prezintă sătenilor. Pe de o parte, această exterioritate a mărfii în raport cu individul provoacă o discontinuitate între producția agricolă industrială și acest consum; nu mai există acea structură individuală de bază între activitatea producătoare, bani și bunuri care să permită legătura mecanică dintre producție și consum, acesta din urmă
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între "destinul frînt" prin accident și "destinul neîmplinit" al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul "de depășit-de atins"), orice destin este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îmi părea intim își pierde consistența, nu mă mai definește, devine straniu și străin. Nu altul, ci eu îmi devin străin. De-abia în iubire elementele fondului intim-străin îmi apar în toată inconsistența lor și își dezvăluie natura accidentală și exterioritatea. De-abia acum aflu că în mod esențial nu sânt nici rasă, nici clasă, nici nume, nici ascendență, nici limbă, nici loc al nașterii mele și nici măcar bărbat sau femeie. În mod esențial eu sânt iubire, capacitate de a mă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]