424 matches
-
elementelor realității prin intermediul organelor de simț sau rezultatul acestei reflectări, adică imaginea unui element al realității, însă această imagine este una de ansamblu, iar nu a unor însușiri separate. De aceea, pe terenul lingvisticii, procesul perceptiv reprezintă legătura dintre lumea extralingvistică și reprezentarea ei în limbă, adică modelul esențial al construirii sensului și semnificației. Teoria gestaltistă, insistînd asupra importanței percepției globale în fenomenele de categorizare, a propus o abordare formalistă care a influențat concepția asupra prototipurilor din psihologia nord-americană. Această concepție
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la percepții și de la experiențele care fondează cunoașterea. Primul motiv pentru care se recurge la termenul praxem este, prin urmare, faptul că el pornește de la practică și este orientat spre practică, încît referentul și destinația lui nu sînt plasate în extralingvistic, ci în centrul reprezentării lumii în limbă, astfel că problematica praxemului îndreptățește în teorie realismul funciar al analizelor lexicografice și instaurează analiza în cadrul unei lingvistici antropologice. Praxemul nu este ca o etichetă lingvistică atașată obiectelor lumii și sensurile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată, ancorată spațio-temporal și modalizată. Prin intermediul predicativității o succesiune de cuvinte dobîndește autonomie enunțiativă și devine obiect al analizei discursului. V. predicat, enunțare. DSL 2001. RN PREDISCURS. În 1958, J. Lacan a utilizat termenul prediscurs pentru a desemna subiectul înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
creativitatea individuală. Reglarea praxemului se realizează într-o manieră restrictivă pe fondul desfășurării practicii sociale, societatea impunîndu-și ordinea ei lingvistică. În acest mod, se urmărește a face vizibilă dialectica producerii sensului, animată de cel care produce enunțul și de realitatea extralingvistică, încît sensul cuvîntului se deplasează în procesul producerii lui. Astfel, producerea sensului relevă o relație între cuvinte, discurs, lume, subiect și ceilalți (cu care subiectul comunică) și, de aceea, sensul nu poate fi înțeles decît ținînd cont de poziționarea subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ideal - un subiect destinatar construit de actul enunțării și care satisface dezideratul decodării adecvate a intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite semnul lingvistic, așa cum a fost delimitat de experiența unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un dat nemijlocit al realității, deși unele lucruri par a fi delimitabile în același mod în toate spațiile culturale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un dat nemijlocit al realității, deși unele lucruri par a fi delimitabile în același mod în toate spațiile culturale. Pe de altă parte, existența unui raport între semne și realitatea extralingvistică nu trebuie identificată cu însăși existența referentului, deoarece unele semne se pot raporta la referenți precum inorogul sau zmeul, fără ca existența acestora să fie autentică. Problema principală în legătură cu referentul este aceea a posibilității lui de a exista în afara limbii, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbii, neexistînd referenți autonomi. De asemenea, din perspectiva praxematicii, universul referențial nu este accesibil direct în măsura în care logosfera sau glosocosmosul (universul reprezentat de limbă) se substituie universului referențial. Cu toate acestea, folosirea semnelor în vorbire trimite în mod clar la referenți extralingvistici, încît se poate constata că mijlocirea de către limbă a universului referențial nu presupune ascunderea lui, ci, dimpotrivă, afirmarea conștiinței că el există. V. actualizare, dialectică, referință, reprezentare, semn. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cercetările asupra limbii și comunicării realizate începînd cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. După majoritatea opiniilor, referința este proprietatea unui semn lingvistic sau a unei expresii de a trimite la un obiect (real sau imaginar) al lumii extralingvistice. Prin urmare, această proprietate se concretizează printr-o relație dintre o expresie nominală și obiectul pentru care această expresie este nume, ilustrînd funcția denominativă a limbii, care constă în posibilitatea de a da informații despre realitate și de a comunica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nominația este actul de atribuire a unui nume pornind de la obiect, realizîndu-se astfel desemnarea lui, obiectul fiind desemnatul (sau designatul). Din acest motiv, referința este relația care se creează într-un moment concret între expresia lingvistică și obiectul sau situația extralingvistică, fiind distinctă de relația reprezentată de denotație, ce se stabilește între expresie și întregul reprezentat de clasa obiectelor pentru care ea este semn, clasa respectivă constituind denotatul expresiei. Întrucît referința este orientată spre referent, ea este în măsură să releve
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obținerea unei concluzii. Manifestarea referinței specifice este însă și ea raportabilă la cea generică, căci, fără existența ei, nu are condiții de a fi "specifică" (particulară sau singulară). Referentul la care trimite semnul lingvistic prin referință face parte din realitatea extralingvistică în maniera în care este ea compartimentată (și interpretată) de vorbitorii limbii. Din acest motiv, referința este marcată de mediul cultural în care funcționează semnul, deoarece instituirea lui ca semn ține de latura cognitivă a culturii, și se realizează discursul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cognitivă a culturii, și se realizează discursul, care constituie mijlocul de comunicare cu ajutorul semnului. Semnul lingvistic își relevă referința în discurs, în comunicarea cu ajutorul limbii, în context, prin urmare. Cînd discursul este alcătuit pentru obișnuita transmitere de informații despre lumea extralingvistică (care cuprinde și elementele limbii, atunci cînd ele devin obiect al comunicării), semnificația cuvintelor este actualizată prin referință către obiectele despre care se comunică, aceste obiecte devenind referenți, iar modul lor particular de fi, sensuri concretizate ale semnificației. Deși specifică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
2001; VARO - LINARES 2004. IO SOFISM. Cînd paralogismul este construit intenționat, pentru a induce în eroare, el devine sofism. Cel care recurge la sofism poate uza de aspecte ce țin de limbă (precum echiovocul, prolixitatea sau parataxa) ori de elemente extralingvistice, precum premisele false și încălcarea regulilor de derivare ce țin de exigențele silogismului. Prin urmare, dacă paralogismul propriu-zis ține de eroare sau de ignoranță, sofismul servește unor interese, unor scopuri sau unor pasiuni, fiind realizat cu intenția de a manipula
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a cărui funcționare este una specifică, de obicei normată, ceea ce implică faptul că semnificația termenului nu este atribuită numai de locul pe care-l deține într-un sistem conceptual, ci este determinată în același timp și de contextul lingvistic și extralingvistic în care este utilizat. Trebuie avută deci în vedere și interacțiunea dintre limbă și discurs în construirea sensului termenilor. De aceea, din perspectivă lingvistică, termenii sînt unități cu caracter lexical, care pot fi descrise la nivelul formei, conținutului și a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
popularizare științifică). Terminologia externă reconsideră rolul lingvisticii în terminologie, metoda specifică acestei orientării fiind cea lingvistică. Obiectivul terminologiei externe este explicarea și descrierea termenilor de specialitate în sine sau în relația cu limba comună, prin raportare la contextul lingvistic și extralingvistic, perspectiva lingvistică fiind legată de actualizarea termenilor în discurs. V. termen. BEJOINT - THOIRON 2000; DSL 2001; BIDU-VRĂNCEANU, 2007. VI TEXT. În definirea textului, concept-pivot în științele limbii și în cercetarea literaturii începînd cu ultimele decenii ale secolului trecut (M. A
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
investigare, distribuite la cele trei niveluri ale semiozei: sintactic, semantic și pragmatic. Ipostaza sintactică a textului are drept premisă ideea că obiectul-text este un construct abstract, în care interesează modul de funcționare a unui sistem relațional imanent, independent de condițiile extralingvistice și de factorii implicați în producere sau receptare și, în mare măsură, în absența raportării la referent și, nu în ultimă instanță, la adevăr. Ca atare, singura proprietate capabilă să asigure calitatea de text unei secvențe transfrastice de semne este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care este inițiat de un alt discurs, de la care preia obiectul, iar uneori și modelul de alcătuire, relația cu o stare de lucruri fiind în acest caz mijlocită. În sfera discursului originar se cuprinde deopotrivă discursul cu referința în lumea extralingvistică și discursul cu referința în spațiul lingvistic, dacă elementele lingvisticului sînt privite ca realități despre care se relatează ceva (precum în lucrările de gramatică). În aceste condiții, discursul este construit și adaptat potrivit situației și perspectivei din care este considerat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sorginte comunisto-sovietică. Or, a te declara „român” în Basarabia este totuna cu a-ți recunoaște opțiunea unionistă. La noi noțiunea de „român” are conotații politice, care lipsesc în România. Ele transformă așadar un simplu etnonim într-un subiect de dezbateri extralingvistice, un semn științific într-un prilej de delimitări pasionale. În plus, în Basarabia mai există și o altă linie de separare printre vorbitorii de română/”moldovenească”. Una mai mult decât politică - antropologică, aș zice. Numeroși concetățeni de-ai mei nu
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
5 Indic în paranteză de unde am preluat indicația etimologică. 6 Adaptarea la sistemul morfologic românesc ar putea fi un semn că nu sunt foarte recente. Se poate ca substantive ca agoră, barjă, pubelă, sardină să fie anterioare DOOM1. Din motive extralingvistice, știm însă că unele dintre aceste substantive sunt recente, fiind adaptate foarte repede sistemului românesc (telenovelă este foarte recent, circulă de la mijlocul anilor 1990). 7 Vezi Pană Dindelegan, în acest volum, p. 8 Din cauză că tiparul este neobișnuit, în uz există
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
pamperși, pounzi, stewarzi. 17 Homeless are, în limba vorbită, în registrul colocvial, o formă de plural cu desinența -i și alternanță consonantică: homeleși. 18 Vezi și Pană Dindelegan, în acest volum, p. 19 Vezi și Dragomirescu (2005). 20 Din motive extralingvistice, am făcut o selecție între formele pe care le-am testat. Subiecții obosesc destul de repede, iar răspunsurile lor nu ar mai fi fost relevante dacă aș fi testat foarte multe serii de variante. 21 Se poate ca subiecții să fi
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
a personalității echilibrată, relativ apropiată de cea a copiilor auzitori. Stănică afirmă că acești copii își însușesc limbajul mimico-gestual în același fel în care un copil auzitor învață limba română. Și totuși, nu îi recunoaște limbajului mimico-gestual decât un nivel extralingvistic, adică nu are nici o legătură cu limbajul verbal, „materializarea” unică prin excelență a lingvisticului spre deosebire de dactileme, considerate a fi forma manuală a acestuia din urmă, alăturându-se celorlalte două forme, orală și scrisă. Mariana Popa merge mai departe și afirmă
Ad-Studium Nr.3 by Asociaţia Naţională a Profesorilor pentru Elevi cu Deficienţe de Auz VIRGIL FLOREA () [Corola-publishinghouse/Science/788_a_1651]
-
of yours. Este evident că, atunci cînd se pornește de la engleză pentru a traduce în română sau în altă limbă romanică, deși paralelismul respectiv nu există în limba sursă, el trebuie construit în limba scop. Uneori, și raportarea la lumea extralingvistică antrenează diferit structura gramaticală din limbi diferite, fapt care trebuie luat în considerație în cazul traducerii. Fenomenul este observabil îndeosebi în legătură cu obiectele de posesie inalienabilă, precum părțile corpului sau hainele purtate de vorbitor. Astfel, în română, se spune îmi spăl
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este cea mai potrivită în context). Substantivele precedate de prepoziții sunt date la forma de nominativ-acuzativ, dar puteți alege și o prepoziție sau o locuțiune prepozițională care cere genitivul sau dativul. (Cu italice, între paranteze, am indicat contextul lingvistic sau extralingvistic mai larg care poate dezambiguiza exemplele mai scurte). 1) să își asume răspunderea................................. legile justiției 2) nu s-au desfășurat lucrurile................................... un scenariu dinainte stabilit 3) asumarea răspunderii................................. lustrație 4) PSD scade foarte mult.............................. zona Moldova 5) Nu mai intru
[Corola-publishinghouse/Science/85009_a_85795]
-
ale "lexemelor" componente. În schimb, fixarea internă de conținut (A2) are în vedere unitatea semantică, i.e., gradul de compozabilitate al unei CFC. Cât privește fixarea externă, aceea de natură situațională (B1) privește capacitatea CFC de a se referi la realitatea extralingvistică și, mai ales, adecvarea anumitor semnificați la anumite situații comunicative și utilizarea anumitor formule fixe pentru a executa acte de vorbire concrete, în timp ce fixarea externă pozițională (B2) are în vedere poziția și funcțiile proprii unei CFC într-un anumit text
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
bun început într-un proiect de semantică lingvistică și culturală, "nu doar considerând limbajul din punct de vedere "autonom" și/sau "intern", ca prim eșalon cultural în sine, dar și reconsiderându-l ca un reflex sau "oglindă" a întregii culturi extralingvistice"174. Tocmai din acest motiv, cei mai străluciți reprezentanți clujeni ai științelor umaniste din perioada interbelică - Sextil Pușcariu în lingvistică și Lucian Blaga în filozofia culturii - anticipează în bună măsură demersul și achizițiile integralismului lingvistic 175. Această relație va deveni
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
concluzii parțiale cu privire la anumite deficiențe ale cercetării lingvistice a textemelor, atât în plan românesc, cât și în plan internațional. Din această perspectivă, ținem să subliniem următoarele aspecte privind stadiul actual al studierii acestor unități ale "discursului repetat": a) Persistența criteriilor extralingvistice în numeroase abordări care pretind să utilizeze o perspectivă lingvistică în analiza textemelor. O atare suprapunere se constată în unele explorări paremiologice de factură tematică, dar mai ales în majoritatea demersurilor cognitiviste, a căror consecință este confuzia între semnificate și
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]