417 matches
-
sincronizează în gen cu subiectul, considerat în realitatea lui lingvistică: „Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui.” (T. Maiorescu), „Ziua era vânătă, urâtă și geroasă. Și tot vânăt și urât era lacul cu apele grele, sărate...” (Z.Stancu) sau extralingvistică: „Și de-a soarelui căldură / Voi fi roșie ca mărul.” (M. Eminescu) „Ți-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac și cum ne pălmuia căutătura ta ațâțată după ce te-ai procopsit.” (T. Arghezi) Când se realizează prin substantiv, categorie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putut intra. Tânărul cel vesel a plecat. complement predicativ Tânărul a plecat vessel. RELAȚII DE DEPENDENȚĂ VERBALĂ (ADJECTIVALĂ)TC "RELA}II DE DEPENDEN}| VERBAL| (ADJECTIVAL|)" COMPLEMENTULTC "COMPLEMENTUL" Prin planul său semantic, expresie a modului specific de interpretare lingvistică a lumii extralingvistice, verbul condiționează constituirea și specificul nucleului predicațional. Și tot prin planul său semantic, verbul, indiferent dacă realizează sau nu predicația, are rolul principal în determinarea câmpurilor semantico-sintactice ale unui enunț. Întregirea pe cale sintactică a sferei semantice a verbului este o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un proiect de buget lunar, pe care să mi-l arate mie mai întâi...” (C. Petrescu) În legătură cu această sferă semantică a verbului regent, primul complement, al destinatarului acțiunii verbale, se realizează prin termeni trimițând spre un obiect animat din realitatea extralingvistică, de regulă, o ființă umană. Celălalt complement, expresie a conținutului actului locuțional, se realizează prin termeni (mai frecvent, prin propoziții) al căror plan semantic reflectă o realitate extralingvistică de natură spirituală, cel mai adesea: „...E copil sucit, una-l întrebi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale, se realizează prin termeni trimițând spre un obiect animat din realitatea extralingvistică, de regulă, o ființă umană. Celălalt complement, expresie a conținutului actului locuțional, se realizează prin termeni (mai frecvent, prin propoziții) al căror plan semantic reflectă o realitate extralingvistică de natură spirituală, cel mai adesea: „...E copil sucit, una-l întrebi și alta răspunde.” (I.L. Caragiale), „Spune-mi ce i-a venit lui să-l învețe ebraica pe Darvari.” (M. Eliade) În afara verbelor ilocutive și didactice, mai poate primi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perspectiva gramaticală a persoanei 31, nu pot avea decât complement intern, prelungire sintactică, redundantă, a formei scurte, prin forma lungă a pronumelui personal în acuzativ sau prin pronume nepersonale sau substantive, care trimit, prin planul lor semantic, la aceeași realitate extralingvistică: Pe tine te dor vreodată ochii?, Iar o doare inima pe Maria. Fiind o complinire necesară, cerută de verbul tranzitiv, nerealizarea funcției de complement direct duce la absolutizarea semanticii verbului care, în absența unei limite exterioare concrete pentru acțiunea pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ești nu vei înainta niciodată.” (N. Iorga, 158) • circumstanțiale: „Dar în creierii munților era să meargă mai greu decât pe loc șes.” (I.L. Caragiale, Mânjoală, 245) Prin conținutul său semantic, al doilea termen al comparației poate fi expresia unei realități extralingvistice exterioare primului termen: „Cât despre Robespierre, știam tot atât de multe despre el ca și despre mine.” (O. Paler, Viața..., 73) sau poate fi expresia unei perspective diferite (spațiale, temporale, modale etc.) prin care este caracterizat primul termen: „În acele momente omul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sens pasiv; adjective derivate cu sufixul -(a)bil36: În felul acesta, ideea nu mai este contestabilă de nimeni. În plan semantic, limita exterioară, pe care o fixează complementul de agent, este expresia sintactică a autorului acțiunii verbale, din planul extralingvistic al enunțului, atunci când subiectul gramatical (sau alte funcții sintactice) reprezintă expresia lingvistică a obiectului pasiv al aceleiași acțiuni: „... Colonii de lumi pierdute (...) Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.” (M. Eminescu, I, 132), „A trăit în nesiguranță, nesiguranță și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care devine expresie a unei caracteristici dinamice a regentului: Mihaela merge deja dar Dan încă nu. Prin dezvoltarea circumstanțialelor, are loc o expansiune a câmpului semantico-sintactic al regentului; circumstanțialele introduc informații semantice secundare care adâncesc, îmbogățesc și nuanțează cunoașterea realității extralingvistice dintr-o multitudine de unghiuri, în legătură cu variate raporturi, interne și externe, prin care se definește această realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regentului; circumstanțialele introduc informații semantice secundare care adâncesc, îmbogățesc și nuanțează cunoașterea realității extralingvistice dintr-o multitudine de unghiuri, în legătură cu variate raporturi, interne și externe, prin care se definește această realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe unele, care primesc astfel poziții distincte în structura enunțului introducând informații semantice prin diferite coordonate (temporalitate, spațialitate etc.) ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare., Mircea a plecat ieri., Mircea a plecat ieri la mare. ș.a.m.d. Numai uneori aceste raporturi rămân fără o identitate sintactică precisă sau, mai exact, univocă. Amalgamarea lor în plan extralingvistic primește expresia sintactică a unor circumstanțiale nespecifice; trăsătura semantică pe care o introduc aceste circumstanțiale în enunț este circumstanțialitatea în general. Ele sunt expresia unui cadru situațional care interesează ca atare; coordonate precum spațialitate, temporalitate, cauzalitate etc. se interferează până la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului (grupului de termeni) prin care se realizează și cu planul semantic al relației de dependență, marcat cel mai adesea de elementul relațional, funcția de circumstanțial dezvoltă mai multe variante concrete, expresie sintactică a raportului care predomină în interpretarea realității extralingvistice: • de spațialitate • de temporalitate • de modalitate • consecutiv • de progresie • instrumental • de cauzalitate • de finalitate • condițional • concesiv • referențial Observații: Mai ales în dezvoltarea unor variante ale funcției de circumstanțial, relația de dependență nu implică un regent identificabil într-o unitate lexico-gramaticală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantică, în enunțurile în care circumstanțialul se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale); ea este implicită în chiar conținutul lexical al adverbelor de spațialitate, expresie a interpretării lingvistice a coordonatei spațiale din care se constituie cadrul situațional, obiectiv, al unei realități extralingvistice sau subiectiv, al raportului dintre subiectul vorbitor și realitatea-obiect al comunicării lingvistice: „Iubirea noastră a murit aici / Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.” (T. Arghezi, 68) „Departe sunt valuri, furtuni.” (M. Isanos, 37) 2. a. Când se realizează prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să mă-ntârzii prin Căzuta frunză din alei.” (T. Arghezi, 90) * Prin conținutul semantic al termenului (grupului de termeni) prin care se realizează, atributul de calificare trece în prim-planul interpretării lingvistice o caracteristică dominantă, obiectivă sau subiectivă, a realității extralingvistice către care trimite termenul regent. Sub aspect semantic, atributul calificativ particularizează regentul din patru perspective principale: - a unei însușiri calitative intrinseci (formă, culoare, dimensiune, structură, conținut etc.): „Pe drumuri ce îngână trăinicia Amurg și ghindă, frunze roșii cad.” (L. Blaga
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția de complement predicativ ci este complement direct. „Parcă-$l$$ văd $pe astronomul cu al negurii repaos$$/Cum ușor ca din cutie scoate lumile din haos.” (M. Eminescu, I, 140) Constituent sintactic necesar pentru cunoașterea detaliată a unei anumite realități extralingvistice, complementul predicativ nu este, în general, indispensabil pentru autonomia, semantică sau structurală, a enunțului: „Porni atunci la drum, $resemnat, cu haina sub braț, cu pălăria trasă pe frunte$$.” (M. Eliade, 17). În funcție de verbul regent, însă, absența sa poate determina mutații
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planul ei semantic: • complement predicativ: L-am văzut cum încerca să plece neobservat. • complement direct: Am văzut cum încerca să plece neobservat. III. RELAȚII DE COORDONARETC "III. RELA}II DE COORDONARE" Relațiile de coordonare sunt expresia sintactică a unor raporturi extralingvistice de „egalitate”, cu existență obiectivă sau doar stabilite astfel de subiectul vorbitor în interpretarea lingvistică a planului referențial. Termenii asociați în aceeași sintagmă prin relații de coordonare sunt situați pe același plan în organizarea enunțului sintactic; ei nu depind nici
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deci, foarte târziu/ ora nouă/ foarte târziu. Libertatea privind ordinea termenilor în desfășurarea acestor relații, în schimb, este relativă. În relația de coordonare adversativă, schimbarea ordinii termenilor depinde de poziția conținutului lor semantic în raportul dintre enunțul lingvistic și realitatea extralingvistică. Când conținutul lor semantic se articulează în simultaneitate, schimbarea ordinii termenilor nu are consecințe asupra planului semantic al relației de coordonare ci poate doar introduce conotații stilistice: Vremea e frumoasă dar rece/ rece dar frumoasă. E bogată dar urâtă./ urâtă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Asemenea înjghebări sau improvizări de trupe arată din două lucruri unul, sau puțin respect pentru public, sau ignorarea deplină a exigențelor unui oraș mare cum sunt Bucureștii.” (M. Eminescu, Despre cultură, 197) sau poate fi impusă și orientată de realitatea extralingvistică, interpretată lingvistic prin enunțul sintactic. În acest al doilea caz, între termeni se dezvoltă un raport de excludere reciprocă, fie din perspectiva planului lor semantic, constituit lexical (prin antonimie, incompatibilitate sau numai prin diferențiere semantică în interiorul unei clase lexicale relativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu coordonarea disjunctivă; coordonarea opozitivă este expresia excluderii unuia dintre termenii situați doar într-o perspectivă opțională, în coordonarea disjunctivă. Când componentele logică și ontologică, interdependente în „substratul” planului semantic al textului, sunt dominate de componenta lingvistică, o anumită realitate extralingvistică se poate exprima sintactic, fie printr-o relație de coordonare, fie printr-o relație de subordonare. Din această perspectivă, coordonarea adversativă corespunde relației de dependență care generează funcția de circumstanțial concesiv: Citește mult dar nu reține nimic./ Deși citește mult
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin proba comutării acestora cu Ø sau a schimbării ordinii lor în interiorul sintagmei 56. Relația de apoziție este expresia sintactică a intersectării a două sau mai multe perspective semantice din care este interpretată la un moment dat o aceeași realitate extralingvistică. Între termenii relației de apoziție se instituie un raport de echivalență 57 gramaticală 58, raport care anulează dezvoltarea unei ierarhizări sintactice (specifică relației de dependență), asocierea, de pe poziții sintactice identice într-o aceeași unitate funcțional-sintactică (specifică relației de coordonare) sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență). Echivalența este lingvistică, atunci când se situează doar în plan lingvistic, la nivelul conținutului lexical, când termenii relației de apoziție sunt sinonimi 59: „Crudă, adică necoaptă, primește cadouri de la răscopți bogați...” (I.L.Caragiale,III, 177) sau contextuală, când implică planul extralingvistic, termenii relației întâlnindu-se semantic prin comunitatea referentului, interpretat în mod diferit, eventual în mod metaforic: „O toamnă care întârzie / Pe-un istovit și trist izvor De-asupra-i frunzele pustie - / A mele visuri care mor.” (M. Eminescu, I, 212) Cu excepția unor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
totală, relațiile de apoziție absolută/ânchisă, relațiile de apoziție în care cei doi termeni își corespund unul altuia în limitele dezvoltării fiecăruia, prin caracterul coreferențial al planului lor semantic, dincolo de deosebirile introduse de ipostazele din care este privită aceeași realitate extralingvistică: Nici ultima ei ticăloșie, spargerea ușii, cu furtul banilor și documentelor, n-a cutremurat-o pe Andra. Se caracterizează prin echivalență parțială, relațiile de apoziție relativă/deschisă, relații de apoziție în care corespondența semantică se stabilește între primul termen în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în piept.” (G. Călinescu, U.P., 122), „Soldatul nu prea avea gust să iasă cu capul spart. El era soldat, adică om plătit să exercite meseria războiului.” (G.Călinescu, C.O., 59), pe numirea, prin termenul secund, a unei realități extralingvistice, descrisă de termenul-bază: „Așa ne duceam băieții și fetele unii la alții cu lucru, ca să ne luăm de urât, ceea ce la țară se cheamă șăzătoare...” (I. Creangă, 41), sau pe decodificarea termenului-bază, nume pentru o realitate extralingvistică, descrisă de termenul-secund
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a unei realități extralingvistice, descrisă de termenul-bază: „Așa ne duceam băieții și fetele unii la alții cu lucru, ca să ne luăm de urât, ceea ce la țară se cheamă șăzătoare...” (I. Creangă, 41), sau pe decodificarea termenului-bază, nume pentru o realitate extralingvistică, descrisă de termenul-secund: „E un chivot, adică o cutie de argint aurit, în care se păstrează sfântul mir, moaște sau alte obiecte sfințite...” (Al. Odobescu, 134) Apoziția descriptivtc "Apozi]ia descriptiv\" În apoziția descriptivă, termenul secund realizează o descriere a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea și termenul-bază: „În definitiv, pasărea asta albă și mică: sufletul, nu-i cu nimic vinovată.” (G.M. Zamfirescu, 223) Apoziția de identificaretc "Apozi]ia de identificare" Prin conținutul semantic „finit” al termenului-secund, apoziția de identificare fixează (sau relevă) identitatea realității extralingvistice exprimată prin termenul-bază, al cărui conținut semantic este cel mai adesea nedeterminat. Sub aspect lexico-gramatical, termenul-bază în apoziția de identificare este mai ales un pronume (foarte frecvent, demonstrativ sau nehotărât, întrebuințat și adjectival) sau un substantiv abstract (sau întrebuințat ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propozițională sau frastică, prin pronumele relativ compus ceea ce sau pronumele demonstrativ asta (aceasta) (ambele întrebuințate cu sens neutru), termenul secund al relației de apoziție, cu funcție de subiect într-un nucleu predicațional prin care se interpretează dintr-o anumită perspectivă realitatea extralingvistică exprimată de termenul-bază: „Putem foarte bine afirma în numele lui Karl Marx că arta e „autonomă”, ceea ce nu are nimic de-a face cu așa-zisa puritate a artei și segregarea ei de viață.” (G. Călinescu, C.O., 234), „M-am
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]