324 matches
-
lemn. Când i-am atras atenția asupra tuturor acestor inepții, îmi zice: „Dacă tu, în opt sute doisprezece, i-ai fost camer-paj lui Napoleon, dă-mi voie și mie să-mi înmormântez piciorul la Vagankovskoe“. Adică dumneavoastră... începu prințul și se fâstâci. Generalul îl privi evident de sus și chiar aproape cu ironie. — Spuneți, prințe, tot ce ați vrut să spuneți, rosti el lungind cuvintele foarte armonios. Sunt îngăduitor, spuneți totul: recunoașteți că vi se pare ridicol până și gândul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințe, să te întreb: dacă „ai asemenea intenții“, cum te gândești să-mi dăruiești fericirea? Nu știu, zău, Aglaia Ivanovna, cum să-ți răspund. Aici... aici ce-i de răspuns? Și oare... e nevoie? — Mi se pare că te-ai fâstâcit și ți s-a tăiat răsuflarea. Odihnește-te puțin și adună-ți din nou puterile. Bea un pahar cu apă. De altfel, curând vei fi servit cu ceai. — Te iubesc, Aglaia Ivanovna, te iubesc foarte mult. Numai pe dumneata te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Sigur că da, am citit... Dar ce-i cu asta? — Le dăruiește Dumnezeu unora câte-o astfel de moarte, dar nouă, nu! Poate nu credeți că aș fi în stare să mor ca Glebov? — O, nici pe departe! exclamă prințul, fâstâcindu-se. N-am vrut să spun decât că dumneata... adică nu că ai semăna cu Glebov, dar... că... că mai degrabă, atunci... — Înțeleg. Vreți să spuneți că aș fi mai degrabă un Osterman 77 decât un Glebov? — Care Osterman? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui minunate“, cum avea să se exprime Adelaida în dimineața zilei următoare, într-o discuție cu logodnicul ei, prințul Ș. — Ah, Dumnezeule! spuse râzând Ivan Petrovici. De ce n-aș putea fi ruda unui om chiar mă-ri-ni-mos? Ah, Dumnezeule! strigă prințul, fâstâcindu-se, grăbindu-se și înflăcărându-se din ce în ce mai mult. Iar... am spus o prostie, dar... chiar așa trebuia să se întâmple, pentru că... sunt... sunt... de altfel, iar am luat-o razna! Dar ce importanță să aibă persoana mea, spuneți-mi, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mi-am ocupat locul lângă Aglaia Ivanovna, văd că apar Gavrila Ardalionovici și Varvara Ardalionovna, la braț, parcă se plimbă. Mi se pare că amândoi au fost foarte uimiți întâlnindu-mă acolo. Nu se așteptau la asta, chiar s-au fâstâcit. Aglaia Ivanovna a roșit și, dacă vreți să mă credeți, chiar s-a pierdut puțin, poate pentru că eu eram acolo sau pur și simplu văzându-l pe Gavrila Ardalionovici, căci e oricum bărbat frumos, așa că a roșit de tot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îndepărtându-i politicos pe Lebedev și pe Keller și i se adresă cu delicatețe unui domn cărunt și corpolent, care se oprise pe treptele pridvorului, în fruntea câtorva alți doritori; îl invită să-l onoreze cu vizita sa. Domnul se fâstâci, dar, totuși, intră; îl urmă altul, încă unul. Din toată mulțimea se găsiră vreo șapte sau opt vizitatori, care intrară, străduindu-se să pară cât mai degajați; dar alți amatori nu se mai arătară și curând tot mulțimea începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ea, zână a naturii cu suflet cald și plin de vise, împarte numai fericire. Cu bagheta ei fermecată atinge pământul reavăn mustind de apă, și ghioceii, copiii primăverii, își scot căpușoarele albe spre soare și mulțumesc ocrotitorilor lor. Soarele se fâstâcește în fața acestor copilași firavi și pentru că nu știe ce să facă, le trimite-n dar o cununiță de soare. Primăvara trăiește din plin, peste tot e veselie și cântec. Copacii înfloresc și miresme răspândesc peste întreg pământul. Oaspeții sosesc și
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
sau, și mai pretențios, „privirea ta” nu este decât o... cum să-i spun?.. Da-da, o frumoasă, o puternică amintire, puțin amețitoare deoarece conține, ca să zic așa, fărâme din propriul nostru trecut. Și, e lucru știut, trecutul nostru se fâstâcește mereu, ca o posesie involuntară, puțin jenantă, ceva pe care nu te’nduri să-l arunci, Îl păstrezi deși nu mai folosește la nimic; ba mai mult te’ncurcă, Îți „ocupă spațiu”! Și, ha, ha, iar ajungem la metafora „podului
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
eram prea atentă la ceea ce se discuta, iar doamna mă strigă și m-au rugat să le spun unde și la cine mă gândesc. Eram departe, mă gândeam știi tu unde, la tine și la tot visul nostru. Eram tare fâstâcită la întrebarea lor, că doamna a început să mă tachineze, după care am avut marea satisfacție să-mi dea ea scrisoarea de la tine. Eram jos în mare activitate. Îmi călcam trusoul, am început să le aranjez la valiză. Robotesc toată
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
urcat spre El. Inima mi se zbătea ca o vrăbiuță prinsă-n laț. Picioarele-mi păreau grele. Abia am urcat ultimele trepte. Îmi întinde mâna Sa de uriaș. O iau în mânuța mea și dau să i-o sărut. Mă fâstâcesc de tot. Și el râde și mă cercetează îndelung, strașnic de mult, cu niște ochi mari, încețoșați, în care s-au adunat parcă toate pâclele unduitoare și grele de taine, ale toamnelor din munții Neamțului. Simt, în privirile stăruitoare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de cinci-șase, ba, puteați să-mi puneți și patru că aveți în mână "pâinea și cuțitul", iar la seminar, recunosc, n-am prea răspuns și am și câteva absențe; dar când am ieșit din sală, n-aveam de ce să mă fâstâcesc ori încă să îndrăznesc să iau altceva decât leanca mea, asta care-o vedeți pe mine... Să fie cât se poate de clar... Și, în timp ce studentul Ciornei explica și gesticula, iar Moscovici se uita năuc, nedumerit, când la raglanul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
-vă, am să stau cu dumnealui. Dacă este de acord. Nu vreau să stau singură. Că stau eu destul, acasă! Fiindcă, al meu este mai mult oaspete pe-acasă... Da? Sunteți de acord? Îmi ceru doamna să precizez. M-am fâstâcit. Am zâmbit. Și m-am înroșit din sfială, ori din teamă sau, mai exact, dintr-amândouă motivele și am rostit un "da" abia auzit, înclinând ușor fruntea, aprobator. Rectorul ne-a dat fiecăruia câte-o cheie. Și începând de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
încât pe moment, aproape m-am speriat, crezând că o să-mi sară de gât, să mă îmbrățișeze; dar, mi-am dat seama, la timp, că nu voia decât să-mi strângă mâna cu putere și să mă felicite. M-am fâstâcit, intimidat și abia am apucat să-i sărut mâna și să catadicsesc: Mulțumesc!... Mulțumesc!... Iată, așadar, și primul "beneficiu" al șederii mele cu Ea în birou. Voi pleca în Suedia? Dar, ăsta e un lucru formidabil! Numai să fie așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de față. Fuseseră auziți discutând între ei: Mă, zicea Rusu, ăștia și când gândesc, gândesc toți la fel. După distribuirea lucrurilor, Stan Marin și Vișan Nicolae au oferit gardienilor coletele frumos ambalate din partea noastră, în cinstea Crăciunului. Gardienii s au fâstâcit. Până la urmă au primit darurile. S-au dus în camera de gardă și le-au desfăcut. Primiseră câte un costum de haine, căciulă și bocanci, pentru soțiile lor rochii și pentru copii jucării și bomboane. I-au spus toată povestea
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
la ce oră pleacă și la ce oră vine acasă. Întrebați-mă pe mine ce fel de om este! Sau nu vă ajunge câtă lume ați nenorocit până acum? Luat prin surprindere, de față fiind și doi gradați, s-a fâstâcit: Doamnă, eu nu știu nimic, stați puțin să întreb! Peste 10 minute s-a întors, și-a cerut scuze și ne-a dat asigurarea că nu voi mai fi chemat. Câteva luni nu m-au mai chemat. Dar din când
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
stăpân pe întreaga situație și „cadavrul“ fusese înlăturat. Nici măcar nu știu cine-l identificase. Lunecosul medic indian era și el, fără îndoială, în slujba Serviciului de Informații. Scrisoarea lui fusese o capodoperă de inducere în eroare. Iar eu am fost atât de fâstâcit și de emoționat, încât nu m-am simțit capabil să reflectez la extrema ciudățenie a celor întâmplate. Când l-am văzut ultima oară, James era perfect sănătos. Ideea că s-ar fi sinucis era la fel de absurdă ca și ideea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
verbele la diateza dinamică, însoțite și de deosebiri de organizare a sintagmei, permit identificarea a trei valori: 1. dinamic obiectiv (cu un subiect obligatoriu) A ® B El se folosește de naivitatea mea. 2. dinamic subiectiv (absolutizarea subiectivității) ¬ A ® El se fâstâcește. 3. dinamic pasiv (diateza medie) (există o cauză exterioară) A ¬ B El se sperie de orice. În planul expresiei, în paradigma categoriei diatezei, diateza dinamică se opune celorlați termeni exclusiv la nivel gramatical, numai când caracterizează verbele din cea de-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am ales pe cei mai cool. Când am cerut două kilograme, în jurul meu s-a lăsat o liniște mormântală. Clar că nu era un meniu ordinar, așa ceva se gătea probabil doar de Revelion sau în ocazii speciale. Vânzătorul s-a fâstâcit tot când a auzit comanda; fraierul, nici măcar n-avea cântar... A adunat pești de pe la toți colegii, a strâns cu chiu, cu vai un kilogram și 300 de grame și mi-a cerut în schimb o sumă astronomică. N-am dat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
și mie care s-o iau și gata. A devenit agresiv, dar nu-și dă seama. Meciul e interesant. Eu țin cu blonda. Continui s-o privesc, iar pe brunet îl țintuiesc doar cu coada ochiului. Femeia pare să se fâstâcească. Simt o undă de timiditate care pleacă din ochii ei și mă lovește drept în piept. Nu mai rezist. Mă întorc spre standul cu reviste, apuc prima revistă pe care văd un pătrat cu mai multe pătrățele și i-o
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
picior, îl aduse iarăși în starea de stinghereală de la început. Ea privi în fugă prin geamul vitrinei și-l văzu pe bărbos, "pictorul licențiat", pândind posibilii vizitatori, care, deocamdată, nu se arătau de nicăieri. Tânăra se opri în fața lui Ion, fâstâcindu-l și mai tare (nu știa ce să mai creadă), în timp ce R. Burlacu se ridică repede în picioare, zâmbindu-i măgulitor de după geamul gros al vitrinei semn al unei invitații cu mai multe înțelesuri. Femeia nu-i răspunse: plecă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
dintre ei ca vârstă,dar mai fâță și îndrăzneață, și-a înfipt privirea în Nelu, de l a amețit pe loc. Acesta fiind și mai timid, mai fricos în materie de dragoste, a simțit că îi slăbesc genunchii, s-a fâstâcit, a început să se bâlbâie, nu mai putea vorbi coerent, când se înroșea, când se îngălbenea, motiv pentru care devenise ținta săgeților lui Cupidon, folosite de Mariana, fără milă. Aceasta-l ataca frontal lipindu-se mereu de el pentru a
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
omul să se înșele în privința semenilor. Ce mai tumbă ar fi făcut lumea obișnuințelor la auzul unui ușor agasat "noi n-avem nevoie de nimic" din partea lor! Ah, să-i fi văzut atunci pe domnii cei spilcuiți holbându-se și fâstâcindu-se, trăgând zadarnic în piept aerul sterp în căutarea unei replici salvatoare, în vreme ce, îngăduitoare și fără ranchiună, gazdele le-ar fi umplut din nou paharele! Cineva mai nerăbdător de prin vecini deschise larg ușa cortului și, oprit în prag în vreme ce
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de mare. Podoaba era mult prea mare pentru mâna pe care ajunsese, dar când atinse pielea femeii, metalul deveni la fel de maleabil ca Rică însuși. Degetele lui nu făcură decât să-l răsucească suplimentar în jurul încheieturii fine, a cărei posesoare se fâstâci în tonuri de roz aprinse și poliglote versiuni de mulțumire. Cum ea comandase brânzeturi după masă, chelnerul se apropie cu un întreg platou asortat, de unde clienta să-și aleagă după gust. Ei însă darul primit pe neașteptate îi distrăsese atenția
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Conrad. Trăsăturile prințului, care i se păruseră atât de cunoscute, semănau cu ale ei. O amețeală ușor de Înțe les o cuprinse. „Deci asta era“, Își spuse. „În vinele mele curge sânge nobil. Iată de ce bătrânii mei de la Appenweier se fâstâceau când Îi Întrebam cine sunt adevărații mei părinți și schimbau vorba. știau, dar nu voiau, nu puteau să mi spu nă. Li se poruncise să nu-mi spună. Oare mi va spune cineva acum?“ Îi veni să plângă. „Sunt o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
reușită. A sărit din mașină, dar s-a dezechilibrat și, la contactul cu solul, s-a prăvălit într-o rână, iar căciula i s-a rostogolit cât colo. A fost penibil. Câteva clipe am rămas fără grai. Moș Butu se fâstâcise de tot, jenat și rușinat. Stătea în fund complet amețit, neștiind ce s-a întâmplat cu el. La o privire superficială, dar cu totul condamnabilă, l-ai fi putut lua drept unul dintre indivizii azvârliți noaptea în stradă, de către ospătarii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]