332 matches
-
de mari sub fustă. „Mare grijă, Tanțo, să nu-i încurci cu altceva“, râdeau cu toatele și făceau glume deșănțate, de ar fi înghețat și un bărbat dacă le-ar fi auzit. Rodicăi îi era rușine, zâmbea tâmp și își căuta fâstâcită de lucru, ascunzând roșeața din obraji în vreo hârtie de-a ei, pe care o găsea brusc prin buzunare. „Tovarășa asta ingineră e o comoară“, ziceau muncitoarele, „mare păcat că e fată bătrână...“, bârfeau în pauza de masă leorcăind supa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
un scaun, se învârtea în jurul lui și devenise aproape lingușitor. Cu toate că la el au făcut coadă și oameni de stat în toată firea. Nu s-a mai întâmplat de când exista atelierul să expună de zece ori pentru cineva. Bătrânul era fâstâcit de-a binelea. A spus că el nu voia decât o singură fotografie. Nu-și permite mai multe din motive financiare. Iar pe aceea singură, dacă se poate, fără animale, și că mulțumește frumos, nu dorește nici o barcă. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a prezentat în fața Magnoliei căreia i s-a adresat: -Frumoasa mea, te rog să iei loc pe jilțul verde, special pentru tine de furnici lucrat. Biata copilă, văzând că întreaga populație din pădure avea privirile ațintite către ea s-a fâstâcit, și-a aruncat galeș privirea emoționată către Spirit în semn de scuze pentru stângăcia ei și a luat loc. Văzând că Magnolia ia loc pe jilț, Spiritul s-a bucurat, și-a ridicat coiful auriu de pe cap cu mâna stângă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
juvelnic”, încheie Alexandru. Din când în când, acesta o lăsă pe Frusina să arunce undița și să vadă dacă a priceput meștesugul! Și, ca un paradox, ea a prins un crap măricel, de aproape un kilogram. Se emoționă și se fâstâci ; nu reușea să mai țină undița în mâini; îi tremurau mâinile și picioarele. Chiar începuse să bată din picioare ca un copil. - Ajutoooor! Este un pește mare, îl simt, este prea greu pentru mine! Alexandru începu să râdă în hohote
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pe coridor. Trecură pe lângă o santinelă, care salută pocnind din călcâie, apoi se încrucișară cu o secretară foarte frumoasă și foarte tânără, ducând un întreg teanc de dosare în brațele-i delicate. Când dădu ochi cu șeful cel mare se fâstâci atât de tare, încât fu cât pe-aici să scape dosarele din mână și se înroși până în albul ochilor. Lasă, Caterino, că nu sunt papa de la Roma! îi vorbi el familiar și îi ordonă santinelei să-i dea fetei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
spital În ajun ca să fiu pregătită să efectuez un set de analize a doua zi, la prima oră, repetase ea. Am profitat că să-i dau binețe Mariei Kermeur. Cardiologul confirmase. În ciuda unui interogatoriu sever, mama lui Gwen nu se fîstîcise deloc. - O scorpie, o catalogă Franck Caradec. Nimic nu pare s-o atingă. Totuși, oricît de scurt ar fi fost, frisonul care o străbătu atunci cînd Lucas Îi puse În față articolul În chenar consacrat necunoscutei din Molène nu scăpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
postează agresiv în fața Dorei.) Stați, că o întreb eu acuma pe doamna Dora! Ne poate explica doamna Dora apariția subită a celor trei coarne pe fruntea triplului soț? Căci ea a survenit recent, la multă vreme după scindare. (Dora se fâstâcește. Nu știe ce să răspundă. Se uită peste umăr către avocatul ei ce-i face semn cu mâna.) Cred că ar trebui să mă consult cu avocatul meu înainte să răspund. E o întrebare dificilă. (Avocatul apărării sare de pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Are o statură înaltă, e bine legat, nicidecum slab sau suplu, ci mai degrabă solid și atletic, fără urmă de burtă, cu părul tuns scurt a cărui linie coboară pe frunte, fără posibilitatea unei speranțe de calviție. Se înclină, apoi fâstâcit către public:) Mă numesc Maurizio, și nu știu de ce unii îmi spun Marius... Sau știu de ce, dar prefer să nu menționez... (Arată cu mâna discret peste umăr, către spatele scenei.) N-am să vă spun mare lucru despre mine, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de ședință, nu era vorba că cel mai important este să nu atragem atenția asupra noastră? Monte Cristo încă-și mai rumegă gîndurile care-l muncesc de dimineață, cercetează tavanul garajului cu privirea, igrasie, crăpături, pînze de păianjen. Petrică se fîstîcește puțin, nu-i vine nici o idee, nu-i trece prin minte nici o scuză. — Haideți că prea le luați pe toate în serios, dom’ Președinte, zice Monte Cristo, privind la papucii de lac ai lui Petrică, care începe să facă fețe-fețe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
răspunde Roja cu mintea aiurea. — Foarte bine, îi răspunde amabil Patru Ace, în chestii din astea îți trebuie o stare anume, jocurile de noroc nu sînt pentru oricine, mulți le consideră o adevărată artă. — Și în caz de cîștig? se fîstîcește Roja, nu știe cum să i-o spună direct, cum să se mai asigure încă o dată că a auzit bine. Banii sînt toți ai dumneavoastră, n-o să vă aibă nimeni grija, îl asigură Patru Ace citindu-i gîndurile. — Chiar așa
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Petru. Te-ai gândit vreodată câtă minciună „distribui” zilnic? Nu m-am gândit, scânci Gheretă. Dar dacă te-ai gândi, ce-ai face? Ai da foc ziarelor În piață? Ai arunca scrisorile la gunoi? Nu știu, domnule Petru... Gheretă se fâstâci. Cum adică? Să dea el foc ziarelor? În piață? Trăiesc și io cum pot... Trăiești bine, domnule Gheretă, dacă Îți permiți să dai buzna În casele oamenilor! Vă rog să mă iertați. Am intrat și eu unde am văzut lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
suferit prea mult, domnule Húsvágó. Mai puțin dechit un om la déntist, doamnă. Avut la el moarte ca la carte. De-aia și spune che cine are carte, are moarte ușoare. He! He! Doamna Ster păli. Domnul Húsvágó roși, se fâstâci, Își aminti de sfatul lui Erzsébet, vezi cum vorbești. Acum nu mai era nimic de făcut decât să scoată la vedere și sticla cu vin și să mulțumească pentru tratație. Ceea ce și făcu. Ii mai rămânea doar să regăsească ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
preț punea mai ales pe ce ziceau ungurii, pentru că el nu era șovin. 9. Ea apăru ca din senin, ca un ecou Îndepărtat al exploziei. Ba chiar ca o cauză obscură a ei, În fața căreia chiar șeful de post se fâstâci, dată fiind lungimea picioarelor arătării pe care le admira visător În timpul orelor de serviciu. Cu așa picioare, chestia cu spațiul vital ți se pare de Înțeles, Își spuse el În timp ce se chinuia să pună cricul: Taie aerul ca un Panzer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe cap, avea o slăbiciune pentru câini care inspira teamă și respect. Râdeam când întindea mâna vreunui câine și spunea „Dă laba”, iar acesta se executa docil, dar dacă ne auzea și întorcea capul ne îngheța râsul pe buze. Ne fâstâceam imediat și plecam de-acolo sau îi zâmbeam, prietenește, ca să nu se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul supus și devotat, întorcându-se în camera lui plină de hârțoage și de praf unde clocea probabil în taină planuri de răzbunare și de mărire care să-l scutească definitiv de asemenea umilințe. Bătrânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
laboratorului, care se afla într-o altă aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-am fâstâcit. De data aceasta a zâmbit ea, amuzată, oprindu-se interogativ. „Ce doriți?” am întrebat-o și în clipa aceea m-am gândit că nu puteam spune ceva mai caraghios. Ea izbucni în râs. „Eu, nimic”. Și din nou m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
râsul zgomotos, străinii ieșiră din luntre și se întoarseră lângă el. Auta le spuse ceea ce voia să facă omul voinic cu frunze pe șolduri. Străinii se așezară pe pietre, ca să râdă și ei în voie. Mai-Baka se simțea stânjenit. Se fâstâcise. Nu știa ce să facă și apropiindu-se puțin de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte de capră? Auta îl privi mișcat și primi. Arcașul alergă spre peșteră. - Văd că tu te-ai obișnuit cu noi mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prindă motive cum să vă trăznească și ea cu măciuca ei de cocîrț... Sânt văduvoaice care urăsc să se drojdească singure. Și atunci te momesc, sub diferite trucaje, în bucătărioarele lor, să vă izbiți în măciucile de cocîrț. Dar se fâstâcesc să ți-o mărturisească corect... E stânjenite... Te iau pe departe. Cică: "Te-am visat aseară cum alergam de mână prin lanurile de mătasea broaștei". Sau: "Mă înnebunesc după felul în care mi-i culegi pe licurici". - Ce licurici, bă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nas enorm), pe fața micuță. - Cum te cheamă pe tine? o luă direct din servă Genel, el pe ea. Fără a-i mai da răgazul să-și ascundă cariile prietenoase sub pielea subțire a obrajilor. - Habar dacă mai știu... se fâstâci galeșă gudulanca, întrebîndu- se dacă n-ar fi fost mai intelectual să-și fi îmbrăcat tricoul mov. Oricum nevărgat, necangrenat de crustele sărate ale transpirației. Genel se și înființă în inima ei, înhățîndu-i și palpîndu-i șoldul jilav. Palma îi era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
său. Îi va arăta ea lui ce însemnează aia cafea. Până atunci, cât preferatul încă lipsește, îi va arăta propriului tiv două ace. Scosese, pe nepusă masă, de la croitoreasă o rochie nouă - cafelele bune se prepară în rochii noi - se fâstâcise, și acum, inspectîndu-se, își dădu seama că uitase de tivul necusut. "Ti voglio bene", susură pe coridor un post de radio, interferat de corzile vocale ale unui latin lover. "Ti voglio bene", cântă cu boldurile-n gură, dansând și ridicîndu-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de zgârieturi, pe care el le interpretă ca fiind foarte speciale. Își aminti cum inima i-o luase razna, iar gândurile toate se Îndreptară spre ea. Era prea frumos ca să fie adevărat, Își spuse Îmbujorat de o tăinuită emoție! Porni fâstâcit spre ușă și trase Încet zăvorul, Într-o stare de ciudată amețeală, Însă imaginea care i se desfășură Înaintea ochilor Îl făcu să devină dintr-o dată lucid și nervos. Cineva lăsase intenționat În fața ușii lui o pisică neagră, muribundă, sau
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
gratuit mă trădează mereu), după care m-a Întrebat sec unde se află și de ce am adus-o aici și ce vreau de la ea. Avea un soi de siguranță În glas care putea fi numită chiar tupeu. După ce am ridicat fâstâcit din umeri și am privit-o câteva clipe (cuvintele mi se aglomerară pe buze și Înghețaseră acolo), i-am spus că se află În garsoniera mea, că poate pleca oricând voiește și că am adăpostit-o pentru că m-a Îngrijorat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din noaptea când o găsisem ghemuită la ușă). Îmi pregăteam un ceai din plante medicinale pentru a-mi obloji piciorul (locul de unde fusese Împuținat se iritase din cauza noii proteze și apăruseră niște umflături purulente, care mă usturau peste măsură). Mă fâstâcisem de tot și aproape că era să mi pierd echilibrul, când m-am trezit dintr-o dată cu ea (aș fi vrut ca Melanie să nu mă găsească așa... dar acum era prea târziu). Rămăsesem suspendat În fața ei, cu bucata aceea de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
auzi răsunând coșul pieptului. Atunci Veterinara se-nălță de la locul ei și făcu ceva nemaipomenit: îl prinse de gât și îl sărută pe-un obraz și apoi pe celălalt, și pe urmă în vârful capului, repetând: „Bravo, bravo!“. Omar se fâstâcise de tot, ar fi vrut să dispară sub masă. O ura tot pe-atât cât o așteptase și pe cât își dorise să afle rostul ei. Începură o cascadă de glume despre ei doi. Despre cum el nu mai avusese o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
un moment dat, s-a auzit o bătaie în ușă și, în prag, a apărut un drumeț pe mantaua căruia șiroia apa. Când am ridicat felinarul, mi-am dat seama că era el, după ochii duși în fundul capului. M-am fâstâcit, am zis: "Nu sunt eu morarul, mă duc să-l chem", dar el se grăbea. Și-a scuturat mantaua, și-a tras gluga pe cap și a ieșit. ― A murit la cincizeci și doi de ani. Crezi că a făcut
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]