875 matches
-
Nero rediuiuus se suprapune totodată episodului morții și învierii lui Cristos. După cum am putut vedea, monștrii demonici din Apocalipsă sunt creați după modelul cristic, dar in negativo. Învierea fiarei marine este o imitare a adevăratei învieri, cea a adevăratului Mântuitor. Falsitatea acelei învieri este vădită de situarea evenimentului într‑un context politic deplorabil, de aluzia la legenda lui Nero rediuiuus. Cel de‑al treilea aspect inedit este cultul închinat primei fiare și, implicit, balaurului: „Și i s‑au închinat Balaurului, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru mântuirea noastră ar fi fost într‑adevăr de ajuns o bună conduită a vieții, cum se explică faptul că nici filozofii, dintre păgâni, nici cei care trăiesc în feciorie, dintre eretici, nu s‑au mântuit încă? Oare nu pentru că falsitatea dogmelor lor întunecă, întinează modul lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din interiorul și din afara comunității sale și care favorizează, care atrage după sine delăsarea în plan etic. Cele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bază structuri psihice de factura celor mai sus discutate. Ele sunt dispoziții morale care construiesc atitudini ale persoanei, ca „modalitate de a se prezenta” În lume, dar, mai ales, În relațiile interpersonale cu alții. Sinceritatea este deschidere, franchețe, siguranță, lipsa falsității. Este forma pozitivă de caracter a unei persoane, În care poți avea Încredere, pe care te poți baza. Ipocrizia este falsitatea, care dă nesiguranță, lipsă de franchețe, neîncredere. Ea este o trăsătură negativă, imorală, de caracter. Sinceritatea oferă garanțiile seriozității
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a se prezenta” În lume, dar, mai ales, În relațiile interpersonale cu alții. Sinceritatea este deschidere, franchețe, siguranță, lipsa falsității. Este forma pozitivă de caracter a unei persoane, În care poți avea Încredere, pe care te poți baza. Ipocrizia este falsitatea, care dă nesiguranță, lipsă de franchețe, neîncredere. Ea este o trăsătură negativă, imorală, de caracter. Sinceritatea oferă garanțiile seriozității. Ipocrizia, prin neseriozitatea ei, este riscantă și periculoasă. Sinceritatea, ipocrizia, orgoliul, modestia sunt, În final, modalități de afirmare ale Eului. Ele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
obstacol În calea propriilor sale tendințe de afirmare, ea trădează un complex de inferioritate, o imaturitate a Eului. Înrudită cu calomnia, dar opusă ca atitudine și mod de a acționa, este lingușirea. Ca și calomnia, lingușirea este o atitudine de falsitate În relațiile psiho-morale dintre două persoane. Cel care calomniază poate, În egală măsură, să și lingușească. Ambele sunt legate de o insuficiență psiho-morală a Eului, de o imaturitate a Supra-Eului acestei persoane. Și calomnia și lingușirea sunt forme sublimate ale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tău. Furtul este la fel de grav și ofensator atât din punct de vedere psihologic, cât și moral. El are semnificația unui act castrator. Este o ofensă adusă Încrederii pe care ți-a arătat-o cel de la care ai furat. Dovada unei falsității În relațiile interpersonale. Faptul că această relație nu a fost Întemeiată pe Încredere reciprocă, ci motivată de pulsiuni negative, imorale din partea celui care a furat, a mințit sau a Înșelat afectiv pe celălalt. Utilizarea unei relații afective sau de prietenie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
alte căi sau prin alte mijloace. În sensul acesta, orice prejudiciu este un act de violență. Această violență poate fi Însă mascată sau sublimată În diferite forme de manifestare, adesea luând aspectul „bunelor intenții”. Sublimarea prejudiciului este un act de falsitate, care-și are originea În conștiința perversă a celui care comite actul și el este Îmbrăcat În ipocrizie, minciună, calomnie, ascunderea pericolului etc. Din punct de vedere moral, orice prejudiciu este o acțiune negativă care contravine normelor morale, religioase sau
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
spune Eliade, pentru ruptura de nivel dintre cele două universuri. Exemplele sunt Însă nenumărate. În una dintre cele 61 de obiecții dialectice la filosofia lui Ïaòkara, Dasgupta nota că, pentru Ïaòkara și școala sa, dacă această „cădere a vălurilor”, dispariția falsității aparenței lumii, nu poate fi explicată altfel, ea trebuie socotită imediată, instantanee 2. Un motiv care nu a fost probabil decât puțin explorat, dar a cărui subtilitate face chiar parte din genealogia ideii de lectură edificatoare, și nu doar europeană
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Dupré, J. Babinski, G. Clérambault). Constituția paranoică este tendința exagerată a orgoliului și dominării, amestecată cu neîncrederea. Ea stă la baza delirului de interpretare (Sérieux și Capgras). Genil-Perrin distinge următoarele trăsături clinice: supraestimarea propriului Eu, o neîncredere ostilă în ceea ce privește ambianța, falsitatea judecăților, inadaptare socială. Constituția ciclotimică constă în oscilațiile permanente de activitate deasupra sau dedesubtul normalului, cu alternative de excitație euforică sau de inhibiție depresivă. Din acest tip de constituție se dezvoltă PMD, boala afectivă, depresiile, mania (E. Kraepelin, A. Kahlbaum
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
tot excesivă, a sentimentalismului, depistat chiar și la marii poeți, riscă să compromită însuși lirismul acestora. Despre literatura română Z. a scris puțin și oarecum întâmplător. Prețuitor al Junimii, cu care și-a descoperit atâtea afinități (lupta contra imposturii, a falsității, a prostului gust), a fost și un admirator entuziast al lui Mihai Eminescu, pe care îl compară cu Homer, Eschil, Dante, Shakespeare și îl consideră „un dătător de legi, un începător de tradiție artistică”. Cele mai ample considerații le-a
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
atare numai dacă își îndeplinește scopul și nu devine o construcție frumoasă care stă sub semnul gratuității. Argumentarea produce efecte, asupra individului sau grupului, ce pot sta sub semnul binelui sau răului. Raționamentul, prin diverse probe, poate dovedi adevărul sau falsitatea unor afirmații. Logica discursului duce la obținerea rezultatului dorit. Când argumentarea este mai amplă avem de-a face cu un set de raționamente, ce au mijloace și scopuri, ce vor dovedi caracterul adevărat sau fals al unei afirmații. Cel ce
ARGUMENTAREA ÎN STĂRILE CONFLICTUALE. In: Arta de a fi părinte by Paula Antonescu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1415]
-
bine să se evite astfel de situații pentru a nu fi considerat „fals“ în afirmații, astfel făcându-și loc dubiile. Exemplele trebuie îmbinate cu mai multe tipuri de argumente. Putem crea „situații imaginare“ pentru exemplificare, dar nu putem cădea în falsitate. Copilul, prin experiența proprie de viață poate sesiza ușor situațiile rupte de realitate. Vorbirea în pilde, fără a insista pe explicarea lor, poate avea un efect surprinzător. El va medita la acele cuvinte, încercând să deslușească sensul figurat. Un părinte
ARGUMENTAREA ÎN STĂRILE CONFLICTUALE. In: Arta de a fi părinte by Paula Antonescu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1415]
-
post-traumatică” sau „sindromul subiectiv comun” etc.), - în fazele de debut al unor boli psihice grave (schizofrenie). Sindromul obsesiv Fenomenele obsesive sunt reprezentate prin gânduri, amintiri, impresii patologice care apar independent și împotriva voinței bolnavului, repetându-se permanent și incoercibil; de falsitatea acestora bolnavul este conștient, dar, cu toate acestea, nu se poate elibera de ele. F. Leuret descrie, la începutul secolul al XVII-lea agorafobia. Moritz (1783) descrie frica obsedanta de apoplexie. Esquirol descrie monomaniile, iar Trélat delimitează la folie lucide
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
autoacuzare, ruină, negație, de inferioritate sau de culpabilitate. În ceea ce privește mecanismul ideilor delirante, modul de formare și dezvoltare al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția delirantă, sau „delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor tendințe proprii bolnavului. Fabulația sau delirul de imaginație, cu caracter productiv. H. Ey consideră că
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sentimentul penibil de a nu fi înțeles de ceilalți, de a se simți izolat între oameni. Sentimentul de „a fi neînțeles de ceilalți” este compensat de satisfacția vanitoasă de „a se considera diferit de ceilalți” și, în consecință, superior acestora. Falsitatea judecății în raport cu realitatea constă în faptul că logica paranoicilor este greșită, falsă prin sensul ei interior, deși este construită corect din punct de vedere formal, ca aparență a formulării judecăților. Acest aspect împiedică individul de a avea o concepție exactă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este caracterizată prin prezența următoarele elemente psihopatologice: egocentrism cu hipertrofia Eului care determină dezvoltarea orgoliului și a unor sentimente de personale superioritate în raport cu celelalte persoane, dispoziție incertă, cu neîncredere, tendință la suspiciune ostilă față de anturaj și interpretări răuvoitoare față de ceilalți, falsitatea judecății, cu paralogisme ireductibile, responsabile de interpretări eronate care vor constitui premisele unui sistem de gândire de factură delirantă, fie de persecuție, de grandoare sau cu o altă tematică bine conturată. După Genil-Perrin, personalitatea paranoiacă se caracterizează prin următoarele patru
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de interpretări eronate care vor constitui premisele unui sistem de gândire de factură delirantă, fie de persecuție, de grandoare sau cu o altă tematică bine conturată. După Genil-Perrin, personalitatea paranoiacă se caracterizează prin următoarele patru trăsături fundamentale: hipertrofia Eului, neîncredere, falsitatea judecății, inadaptare socială. În cadrul tipului de personalitate paranoiacă se descriu câteva forme net diferențiate. Cele mai bine delimitate și universal admise de specialiști sunt tipurile descrise de E. Kretschmer. În această privință el distinge următoarele: personalitățile de tip combativ, personalitățile
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poveste, totul constituindu-se într-o spirituală metaliteratură, unde P. anticipează o modă estetică de peste decenii. Gluma se îngroașă când trece la „judecarea zeilor”, nu numai demitizând pe fondatorii unor mari religii - Buda, Moise, Hristos -, dar încercând să „probeze” și falsitatea învățăturilor acestora. S-ar putea spune că vehemența cu care Hristos își reneagă propriile precepte și suferința cu care își trăiește condiția de sacrificat al divinității, în niște scopuri îndreptate împotriva omului, aluziile la marile violențe prin care creștinismul a
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
eroarea lui Vladimir Streinu de a fi despărțit „ideea” - concept care, structurând întreaga operă a lui P., este departe de a fi un simplu ecou platonician, „abstract și generic” - de căutarea obsesivă a „tensiunii vieții celei vii”, premisă a cărei falsitate l-a condus pe critic către identificarea abuzivă a autenticității camilpetresciene cu „trăirismul” scriitorilor generației lui Mircea Eliade. Defectul unui astfel de raționament provine din considerarea à la lettre a textelor din Teze și antiteze și îndeosebi a eseului Amintirile
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
țărână,/ schelet trist de cocor!../ Scară incertă, de oase, pe care cobor...” (Amară). Așa cum mărturisește în Cuvântul autoarei, P. scrie o „carte neagră”, a disperărilor asumate și denunțate care, prin repetare, devin „un mecanism orb”. Nu poate fi ignorată, totuși, falsitatea unor „tirade”, un playback pe muzica disperărilor de odinioară. Uneori poeta este foarte personală, pentru a cădea apoi în discursivitate, preluând locuri comune sau maniere străine, mai ales din poezia lui Tudor Arghezi, Nichita Stănescu sau G. Bacovia. SCRIERI: Un
PEDVIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288746_a_290075]
-
mărturisiri interesante ori de observații juste, cartea nu a trecut neobservată. Romanul Floare neagră a avut parte însă de o primire de-a dreptul entuziastă. Totuși a părut unora o demonstrație, forțată în fond, dar nu mai puțin atașantă, a falsității și nocivității unei credințe inoculate în școala primară, după care succesul în viață este asigurat de cinste și corectitudine. Tezismul e contrazis de faptul că eroul, Traian Mirea, ajunge să conștientizeze apartenența sa la o categorie rară, a indivizilor „anormali
OPRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288555_a_289884]
-
grupul S au un prag al durerii/plăcerii diferit, sau un alt nivel de inteligență. În știință, câteodată, trebuie să preferăm respingerea unei probe discordante, în locul teoriei plauzibile. Ideea fundamentală este că probele în sine nu pot demonstra ele însele falsitatea. Demonstrarea falsității depinde de judecata omului de știință. Rațiunea este aceea care crează o legătură între testarea științifică și ipoteză, iar nu faptele. Astfel,testarea poate să nu fie ancorată extern și obiectiv în modul strict cerut de criteriul empiric
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
au un prag al durerii/plăcerii diferit, sau un alt nivel de inteligență. În știință, câteodată, trebuie să preferăm respingerea unei probe discordante, în locul teoriei plauzibile. Ideea fundamentală este că probele în sine nu pot demonstra ele însele falsitatea. Demonstrarea falsității depinde de judecata omului de știință. Rațiunea este aceea care crează o legătură între testarea științifică și ipoteză, iar nu faptele. Astfel,testarea poate să nu fie ancorată extern și obiectiv în modul strict cerut de criteriul empiric de stabilire
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
și care pot fi susținute, care să merite să fie acceptate în mod colectiv. După cum notam în cursul precedent, nu pot fi analizate suficiente cazuri ca să putem fi absolut siguri, nu pot fi folosite întotdeauna datele potrivite pentru a dovedi falsitatea, nu poate fi controlată toată gamă de factori externi care ar putea interfera cu efectul pronosticat. Mai mult, omul de știință trebuie să înțeleagă de ce o anume grupare de legi pare să fie adevărată, ceea ce conduce apoi la integrarea lor
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
nu este niciodată perfect. Aproape întotdeauna rămân un număr de observații neexaminate, excepții care nu intră în tiparul general, prezumții de ceteris paribus atunci când toate celelalte nu rămân constante. După cum am susținut în Cursul 2, nici verificarea și nici dovedirea falsității nu se bazează doar pe rețete mecanice; nici una dintre acestea nu poate fi susținută cu convingere apodictică. Cercetătorul trebuie să decidă, pe baza datelor colectate, dacă ipoteza oferită merită a fi susținută, sau nu. Încrederea în această decizie este sporită
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]