835 matches
-
-și mai scrie de mult articolele și cărțile cu pana de gâscă, așa cum ar sugera parcă titlul rubricii sale, ci la un computer. Mai știu că a avut ceva probleme cu display-ul, care îi arăta, din când în când, fantomatic, ca o misterioasă întâmplare cibernetică, galeria secretarilor de partid ai Republicii Moldova, secretari care se înghesuiau să ne conducă destinele și în postcomunism. Maestrul 1-a preferat, fără ezitare, pe cel care ajunsese cel mai sus în ierarhia puterii, a mizat
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
pribeag semnifică poetul izolat, răzleț, dezrădăcinat, fără speranță, nestatornic, iar epitetul pieziș asigură tonalitatea gravă. Divinitatea este invocată să se reveleze sub forma cântecului -, trimitere panteistă ("pasăre ciripitoare"). Nereușind să perceapă existența divinității, poetul se simte "umbră de fum", figură fantomatică. În acest psalm se conturează două planuri, în opoziție: uman și vegetal. În planul uman se află eul liric, inadaptat, singuratic, mistic și teluric, nemulțumit, neliniștit. În plan vegetal, sub influența sacrului, trăiesc oamenii obișnuiți, lipsiți de idealuri. Între eternitate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vreme de toamnă,/ Mă urmărește-un gând/ Ce mă îndeamnă/ Dispari cât mai curând". În orașul de provincie, cu ploi reci, sentimentul dominant e de incomunicare, monotonia și urâtul funebru devin amenințătoare, atmosfera cețoasă înăbușă totul, în față apar priveliști fantomatice și poetul pare strivit sub apăsarea unei lumi egoiste, mercantile. În unele poeme răbufnesc ploile dătătoare de nervi, în altele căldurile toride descompun cadavrele. Noaptea este neagră și udă, cu felinare afumate și triste, cu crâșme insalubre, cu ziduri inundate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
florii albastre, motivul codrului, motivul lacului, motivul zburătorului, care sugerează încrederea în iubire, chiar dacă întâlnirea are loc într-un viitor ideal. Cea de-a doua secțiune '76-79 este dominată de singurătate și dezamăgire, tonalități tragice, chemarea iubitei dintr-un trecut fantomatic (Și dacă, Pe lângă plopii fără soț, S-a dus amorul, Despărțire, Sonete). Din această perioadă reținem motivul păsării singure (De câte ori, iubito), consemnările violente ale prăbușirii idealurilor (Scrisorile), motivul cosmogonic, motiv care evocă începutul vieții macrocosmosului (Scrisoarea I), alături de motivul apocalipsei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
modului în care acestea sînt combinate și prezentate. Relațiile dintre spațiu și eveniment devin evidente dacă ne gîndim la bine-cunoscutele combinații stereotipe: declarații de dragoste sub clar de lună, reverii pe un vîrf de munte, întîlniri la un han, apariții fantomatice printre ruine, încăierări în cîrciumi. În literatura medievală, scenele de iubire au loc frecvent într-un spațiu special, corespunzător cu ocazia, așa-numitul locus amoenus, constînd dintr-o pajiște, un copac și un pîrîu. Această combinație fixă este denumită "topos
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
spațiul citadin, în al cărui confort își regăsește intimitatea pierdută. Orașul nu constituie însă „conținutul” ca atare al poeziei, ci un mediu difuz, parcă hipnotic, care afirmă disponibilitatea autorului pentru straniu, pentru absurdul grațios sau fantasticul cotidian. Este o aparență fantomatică, abstrasă în spațiul cvasioniric al poemelor. Imaginarul, preponderent nocturn, își apropriază de-a valma „personaje” ale străzii, fragmente de realitate banală, obiecte domestice, supunându-le de regulă unei alchimii după logica bizarului sau unor proiecții în registrul ludic. Scriitura e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
o fetișizare a psihicului sau a senzorilor, căci același tratament necruțător i se aplică și eului liric („Marta”), un fel de modellino liric supus deformărilor ciclotimice („Moare în Marta zi de zi o femeie”), pe orbita căruia gravitează câțiva bărbați fantomatici (Maestrul de Vânătoare, principele Pierre), atinși uneori, prin ricoșeu, de dozele de sarcasm pe care protagonista și le administrează regulat: „Ora de logică:/ camera ginșii bărbatul de-o noapte/ maieutica (Maestrul de Vânătoare/ e adept al lui Socrate)// Ora de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
care țin de realismul psihologic. În Nostalgia și Vameșul ploilor, ambele din 1987, S. recurge la experiențe îndelung exersate în cărțile anterioare: investigarea trecutului și traseul unei călătorii în cerc. Există un vizibil salt valoric în Vameșul ploilor, unde călătoria fantomatică în capitală aduce întoarcerea în trecut pentru a regăsi o frumoasă și cam nebuloasă poveste de dragoste cu o enigmatică Florence, ca majoritatea personajelor feminine ale prozatorului. Intriga se structurează pe motivul dublului: pentru personajul central, vechiul prieten Edgar (numele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
acapararea bunurilor existenței, începând cu Florence. Asemeni primului roman al lui S., și în Vameșul ploilor personajele sunt distribuite în jurul protagonistului, care le implică în realizarea sa socială. Dar spre deosebire de Valeriu Petran din Căderea, cel de acum este cel mai fantomatic dintre personaje, o voce a unei conștiințe care capătă un nume dispus alegoriei (Vameșul ploilor). Privind performanța atinsă aici, s-a observat că la S. „nu contează epicul, ci discursul onirosimil, scriitura care se deșiră, reîntorcându-se în trecut, fixându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
ei regăsindu-se pe bancnote, documente oficiale, articole de imbracaminte, componente de calculator, electronice și în principiu orice bun de valoare care ar putea fi contrafăcut? ... Un fenomen optic deosebit, ce apare în anumite condiții de optică atmosferică, numit "figură fantomatică" sau "spectru montan", este întâlnit cel mai des în munții Harz din Germania și întro regiune muntoasă din Crimeea, la granița cu Ucraina, ca o siluetă fantomatică, pe fondul unui curcubeu, datorat dispersiei, refracției și difracției, în final, în cristalele
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
fenomen optic deosebit, ce apare în anumite condiții de optică atmosferică, numit "figură fantomatică" sau "spectru montan", este întâlnit cel mai des în munții Harz din Germania și întro regiune muntoasă din Crimeea, la granița cu Ucraina, ca o siluetă fantomatică, pe fondul unui curcubeu, datorat dispersiei, refracției și difracției, în final, în cristalele de gheață din troposfera înaltă? ... Discul Holografic Versatil HVD este un disc optic ce folosește tehnica holografică care, deși momentan poate stoca 500 GB, ar putea stoca
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
specifică vieții metropolei prin identificarea exterioară a mărcilor care conferă celorlalți o identitate fluidă, con struită ca diferență. Trăsăturile identificate ca fiind individuale se dovedesc a fi de fapt trăsături tipologice, ele stau sub legitatea colportajului și creează un univers fantomatic (o aparență „infernală“, după cum o numește Benjamin pe urmele lui Baudelaire), din care lipsește identificarea conceptuală a obiectelor și persoanelor. Percepția exteriorității radicale a orașului și a mulțimii sale, a stranietății cu chip incert reprezintă, pentru flaneur, modalitatea constituirii lumii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
timp, o pune în perspectivă, lăsându-se stăpânit de aceasta. Relația cu mecanismul economic al orașului este esențial vizuală și, în acest fel, fantasmatică. La fel ca mulțimea, marfa este supusă unei deconstrucții care îi dă, în final, un chip fantomatic. Privirea flaneurului este cea care sesizează lucrurile ca imagine dialectică și le scoate din relațiile solidificate ale cotidianului tehnic. Funcția deconstructivă a flaneurului se determină însă mai clar prin momentul teologic al experienței sale. 3.1.3. Momentul teologic În
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
literatură. La început, înrudirile textelor survin cu precădere la nivelul imaginilor. Ruinele Bucureștilor sunt atotprezente („și dumneata ești o ruină, o ruină venerabilă nu însă din cele bine păstrate““, îi spune Pirgu lui Pașadia) și lumina lunii le descrie contururi fantomatice: „Beteala lunii pline se revărsa peste vechi orașele adormite; pâlpâiau pe mlaștini văpăi sglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uriașe aprinzând deasupră-le ceața ca un pojar““. Decadența de vine ea însăși personaj în roman, odată ce stă, parcă, în țesă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de război ca Cicerone Theodorescu, Cântece de galeră (1946) - unde se regăsesc și imagini absolut remarcabile: "duci de-a călare cerul pe ceafă și pe spate" (În marș). Mihnea Gheorghiu evoluează de la o poezie de influență suprarealistă, a viziunilor tulburi, fantomatice din volumul de debut Anna-Mad (1942) - în care elemente din domeniul geografiei, biologiei, fizicii se asociază cu aluzii culturale - spre o lirică de război și chiar una socială, angajată în Primăvara în Valea Jiului (1949): "o evlavie adâncă îi leagă de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
contururile autoportretului, poza este însă voită, accentuată astfel încât aparenta seriozitate este subtil contrazisă tocmai de emfază. Ora fantastică, Cetățile albe, Șapte vânturi, Noaptea geniului anunță chiar prin aceste sintagme-titlu universul poetic aparte pe care Stelaru îl construiește, unul al umbrelor, fantomatic care prelungește imaginarul suprarealist. Toți cei patru poeți cunosc încercările unui destin tulbure. Lui Dimitrie Stelaru i se ia bucuria cea mai mare, aceea de a putea evada în spațiul literaturii și de a-și vedea opera publicată, Constant Tonegaru
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
caldă cu mister/ urcă să fie tava florilor de nufăr", e o lume, în consecință, răsturnată în care cosmicul susține terestrul. Acvaticul și terestrul se prelungesc, de asemenea, unul într-altul, fără ca limitele să mai fie fixate, viziunea devine una fantomatică, ca într-o reverie stranie, halucinantă ce reușește să refacă, din ape străvezii, lumi apuse sau poate chiar inexistente (Odihnă sumară). Titlurile textelor surprind și ele aceeași dispariție lentă a vieții: somnul, odihna, oboseala, care devin caracteristici principale ale întregii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
călător prin moarte. Feminitatea aceasta ambiguă rămâne astfel unica sa călăuză. E foc și apă totodată, niciodată soare, întotdeauna prezență lunară, semn al instinctualului, al iraționalului izbucnit din străfunduri. Deși uneori impresia e de contopire, de unire cu această ființă fantomatică ("Ești pasul meu de patru vânturi"), totuși apropierea e adesea imposibilă Ascultă vuietul adâncurilor dintre noi/ Cum crește în amurgurile lumii, ca o mare", Eumene). Sentimentului finalului de lume, al pierderii în neant e copleșitor. Amurgul, motiv consacrat, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt caracteristici ale spațiului postapocaliptic. Nu este, cum s-ar putea bănui, un univers aflat în pragul finalului de lume, ci creează, mai degrabă, senzația că distrugerea aceasta a trecut și spațiul descris e al paiațelor care au supraviețuit, personaje fantomatice care nu-și găsesc locul. Lumea se transformă într-un teatru, oamenii nu sunt decât măști fade, societatea este una a decăderii, iar ironia amară ia naștere tocmai din conștientizarea acestei inutilități ("Ridicoli Don Chișoți prin vechi saloane/ privim năuntru
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cel al abisului ("Stăpânul Cetății a închis porțile albe/ Când cântecul luminilor s-a sfârșit", "Să mergem prieteni înfrânți/ Spre împărăția sumbră a lui Hell", Lumina întunericului). Concretizarea abstractului face, de asemenea, parte din acest joc al creării unui univers fantomatic în care oamenii devin umbre Cerul s-a încins cu neguri/ Și soarele ne-a încețoșat zalele;/ Să mergem că-n urma noastră,/ Sunt stelele, bocitoarele.// "vom fi umbrele așteptate", Lumina întunericului). Simbolurile sacralității par să se înscrie și ele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
înfierbântată mă sugrumă îndată/ cu îmbrățișare de iederă brună". De aici totul se pierde în același senzorial, ciudat, în care sugestia sexuală și grotescul se prelungesc una-n altul, "Sărutul meu de departe, de foarte departe/ pe sânii ei țuguiați fantomatic va trece;/ spre pulpe lunecând ca un melc,/ pe coapse își va lăsa visul umed și rece". Sunt poate aici reminiscențe din universul barbian al sexualității exacerbate din lumea gasteropodelor, totul însă se datorează "curei de hașiș", care stă și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poate nicăieri mai clară ca pe finalul acestui text: "Oh, nu - nu eram romantic, lacrimile mele erau de petrol lampant/ dintr-un rezervor ce-mi întreținea privirea care fără nicio eroare/ dădea conture perfecte și imense tuturor lucrurilor certe/ devenite fantomatice în acest moment cu semnificație intensă de plecare.// Târziu a venit destituirea mea din anotimp!/ Prelungă ca o figurină de El Greco năluca mea valsată de platani/ pe bemoli ar fi vrut să mimeze cumplita ei aventură/ dar parafrazele lui Noiembrie
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
implică transformarea lumii în spațiu al ludicului. În realitate, e o altă modalitate de a reda indecizia, vagul pe care-l presupune amurgul, fie el unul al spațiului exterior, fie unul al spațiului interior. Preparative pentru tăcere creionează un univers fantomatic, desprins parcă din legendă. Se aplică tehnica înghețării. La Tonegaru, această tehnică apropie textele de cele ekphrastice, e aici un descriptiv incert, cu scene plasate în trecut, "Alunecau încet armuri de nobile vlăstare/ pornite ușor spre țările de ceață". E
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
amalgamarea imaginilor care corespunde confuziei interioare. Viziunea este însă una deformatoare, de aici impresia de peisaj învăluit în umbre ale cărui contururi se disting cu greu. Impresia creată este aceea că avem în față un desen abstract ale cărui forme fantomatice pot fi încărcate de simboluri diverse, numitorul comun fiind dat de dinamismul sub semnul căruia e pus tabloul prezentat: "Negre ca niște cutii pentru viori/ se simt străine forțe călătoare,/ păsări de țiglă trec chemându-se prin nori/ ori niște
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acest tip de sensibilitate este relevantă în acest sens: "Oh, nu - nu eram romantic, lacrimile mele erau de petrol lampant/ dintr-un rezervor ce-mi întreținea privirea care fără nici o oroare/ dădea conture perfecte și imense tuturor lucrurilor certe/ devenite fantomatice în acest moment cu semnificație intensă de plecare." (Noembrie patetic). Intervenția retorică își are rolul ei bine stabilit într-un asemenea demers demitizant, face parte dintr-o adevărată recuzită. Linda Hutcheon remarca, de altminteri, că "parodia postmodernă nu ignoră contextul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]