402 matches
-
două încercări ale forțelor Grupului Gerok, de a pătrunde în valea Trotușului. Planul general al ofensivei Puterilor Centrale prevedea o lovitură pentru străpungerea apărării trupelor româno-ruse pe valea Oituzului, cu scopul de a face joncțiunea cu trupele aflate sub comanda feldmareșalului von Mackensen, care declanșaseră ofensiva spre nord, pe valea Siretului. Misiunea a revenit Grupului condus de generalul Friedrich von Gerok, aflat la flancul drept al Armatei 1 austro-ungare. Grupul Gerok era compus din Corpul 8 Armată - format din Diviziile 70
Participarea României la Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/304763_a_306092]
-
fost să trimită prea multe forțe pe Frontul de Est. După ce armata germană a pierdut lupta de ocupare a Moscovei, la sfârșitul anului 1941, Hitler a decis să restrângă frontul, reorientându-se către resursele petroliere de la Marea Caspică. Cu ocazia vizitei feldmareșalului german Wilhelm Keitel la București, acesta i-a prezentat lui Antonescu noul plan de luptă. Mareșalul român s-a declarat de acord cu noul plan de a reorienta frontul către resursele de la Marea Caspică și și-a exprimat angajamentul de
Iosif Iacobici () [Corola-website/Science/304870_a_306199]
-
să se răzbune în anii care urmau să vină. Pentru a asigura îndeplinirea acestui obiectiv, feldamareșalul Ferdinand Foch a cerut ca, pentru protecția viitoare a Franței, râul Rin să devină granița dintre Germania și Franța. Ținând seama de precedentele istorice, feldmareșalul era convins că Germania va redeveni un pericol, iar la aflarea prevederilor Tratatului de la Versailles, care lăsa Germania aproape neatinsă, el a declarat vizionar: "" Aceasta nu este o Pace. Acesta este un Armistițiu pentru 20 de ani."" Distrugerile suferite de
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
Prințul Mihail Illarionovici Golenișcev-Kutuzov (în limba rusă: "Князь Михаи́л Илларио́нович Голени́ щев-Куту́зов") (*5 septembrie/ 16 septembrie - 1745 — † 16/28 aprilie 1813 a fost un feldmareșal țarist, căruia i se atribuie meritul salvării țării în timpul invaziei napoleoniene din 1812. Mihail Illarionovici Golenișcev-Kutuzov (cunoscut mai degrabă cu numele de Kutuzov) s-a născut la Sankt Peterburg. A intrat în rândurile armatei imperiale în 1759, ori poate în
Mihail Kutuzov () [Corola-website/Science/306321_a_307650]
-
Armată invadatoare reușind să mai scape de distrugere. După ce forțele conduse de însuși împăratul Alexandru I. Kutuzov a trecut treptat pe un plan secund de comandă. Starea sănătății sale s-a deteriorat treptat, iar, pe 16 aprilie/28 aprilie 1813, feldmareșalul a încetat din viață în orașul silezian Bunzlau. Trupul i-a fost repatriat, fiind înmormântat în noua catedrală a Sfintei Fecioare din Kazan din Sankt Petersburg. Kutuzov a fost înaintat la gradul de feldmareșal și i-a fost decernat titlul
Mihail Kutuzov () [Corola-website/Science/306321_a_307650]
-
pe 16 aprilie/28 aprilie 1813, feldmareșalul a încetat din viață în orașul silezian Bunzlau. Trupul i-a fost repatriat, fiind înmormântat în noua catedrală a Sfintei Fecioare din Kazan din Sankt Petersburg. Kutuzov a fost înaintat la gradul de feldmareșal și i-a fost decernat titlul onorific "Luminăția Sa Cneazul Smolenski" (Светлейший князь Смоленский) - pentru înfrângerea armatelor franceze în retragere de la Smolensk în noiembrie 1812. De asemenea a fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa I.
Mihail Kutuzov () [Corola-website/Science/306321_a_307650]
-
nimic de implicarea lui Suvorov în ordonarea masacrului sau în oprirea acestuia.. Se spune că Suvorov ar fi trimis un raport din trei cuvinte împărătesei: „Urale din Varșovia. Suvorov” și ar fi primit un răspuns la fel de scurt: „Felicitări, feldmareșale. Ecaterina”. Feldmareșalul Suvorov a rămas în Polonia până în anul 1795, după care s-a reîntors la Sankt Petersburg. Dar suverana și protectoarea sa, împărăteasa Ecaterina a II-a a murit în anul 1796, iar noul împărat, Pavel, l-a demis pe Suvorov
Aleksandr Suvorov () [Corola-website/Science/306326_a_307655]
-
proprietatea sa de la Koncianskoe, de lângă Borovici. El a criticat tacticile militare și uniforma introduse de împărat, unele dintre comentariile sale acide ajungând la urechile împăratului. Din acest motiv, toate acțiunile lui Suvorov au fost atent supravegheate. S-a constat că feldmareșalul participa la toate slujbele religioase din sat, îndeplinea funcțiile clopotarului și cânta în corul bisericii alături de țărani. În timpul săptămânii lucra alături de săteni, îmbrăcat în haine ponosite. În februarie 1799, împăratul Pavel I l-a reactivat ca militar, trimițându-l să
Aleksandr Suvorov () [Corola-website/Science/306326_a_307655]
-
regele Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei. Dar evenimentele ulterioare din acel an nu au mai evoluat în favoarea rușilor. Armata generalului Korsakov a fost învinsă de către André Masséna la Zürich. După ce austriecii și-au schimbat politica de alianțe, bătrânul feldmareșal rus a fost nevoit să se retragă prin pasurile montane elvețiene spre cursul superior al Rinului, reușind să-și conducă armatele slăbite, aproape fără cai sau artilerie, în tabăra de iarnă de la Vorarlberg. După traversarea Alpilor înzăpeziți, armata lui Suvorov
Aleksandr Suvorov () [Corola-website/Science/306326_a_307655]
-
armatei principale. Izolat de Carol ca urmare a rezultatului Bătăliei de la Eckmühl, s-a retras în Boemia, însă a reușit să se alăture din nou arhiducelui înaintea marilor bătălii de lângă Viena (Aspern-Essling și Wagram). Din 1809 până în 1813 Bellegarde, acum feldmareșal, a fost guvernatorul general al Galiției, dar adeseori a fost convocat pentru a prezida întâlnirile Consiliului Aulic, în special în 1810, atunci când se punea problema reorganizării armatei austriece. În 1813, 1814 și 1815 a comandat armatele austriece din Italia. Succesele
Heinrich von Bellegarde () [Corola-website/Science/313219_a_314548]
-
(n. 18 aprilie 1771, Viena - 15 octombrie 1820, Leipzig) a fost un renumit feldmareșal austriac, tatăl guvernatorului Transilvaniei Karl Borromäus zu Schwarzenberg. Karl Philipp s-a născut la Viena ca al doilea fiu al lui Johann Nepomuk Anton Schwarzenberg și al Mariei Eleonora, contesă de Öttingen-Wallerstein. Karl Philipp a întemeiat a doua linie (secundogenitura
Karl Philipp zu Schwarzenberg () [Corola-website/Science/313227_a_314556]
-
da o mare bătălie. Apoi, conform instrucțiunilor emise de Napoleon, a rămas inactiv timp de câteva luni la Pultusk. În 1813, atunci când Austria, după multe ezitări, a trecut de partea aliaților împotriva lui Napoleon, Schwarzenberg, promovat recent în gradul de feldmareșal, a fost numit comandant suprem al Marii Armate Aliate din Boemia. Astfel, el a fost cel mai mare în grad dintre generalii aliați care au condus campania din 1813-1814 până la victoria finală de la Paris și răsturnarea de pe tron a lui
Karl Philipp zu Schwarzenberg () [Corola-website/Science/313227_a_314556]
-
fie la Sighișoara. După ce urmează școala din deal din Sighișoara, intră în 1746 sau în 1752, împotriva voinței părinților, în regimentul de infanterie nr. 21 „Arenberg” (stabilit temporar la Sighișoara), unde este avansat până la gradul de căpitan). Ca ajutant al feldmareșalului von Daun participă la Războiul de Șapte Ani. Se căsătorește cu o nobilă în anul 1768. În 1771 devine maior al regimentului de infanterie nr. 34 „Adam Graf Batthiány”, în 1777 locotenent-colonel și comandor al batalionului de grenadieri din același
Michael von Melas () [Corola-website/Science/313242_a_314571]
-
purtată în apropiere de Dresda, începută pe data de 20 mai 1813 la ora 8:30 și încheiată pe data de 22 mai 1813, spre sfârșitul zilei, a opus armata franceză condusă de Napoleon I unei armate pruso-ruse, conduse de Feldmareșalul prusac Blücher. Cele trei zile de lupte sângeroase s-au încheiat cu victoria la limită a francezilor, privați de o victorie decisivă de manevrele ezitante ale Mareșalului Ney, din data de 21, cât și de lipsa cavaleriei, decimate în urma campaniei
Bătălia de la Bautzen () [Corola-website/Science/313559_a_314888]
-
-le-Château, purtată în apropiere de Bar-sur-Aube, a opus o armată franceză, sub comanda lui Napoleon I, „armatei Silezie”, aflate sub comanda Feldmareșalului Blücher. Bătălia a fost o întâlnire de trupe, în condițiile în care prusacii își concentraseră forțele, după ce capturaseră un ofițer francez de legătură, care le-a predat ordinele Împăratului către mareșalul Mortier și generalii Colbert și Bordesoulle. Ordinele îi informează
Bătălia de la Brienne () [Corola-website/Science/313581_a_314910]
-
ghurka, (în limba nepaleză) sunt locuitori ai Nepalului . s s-au distins de-a lungul istoriei prin fapte de arme luptând în rândurile armatei Indiei Britanice, Regatului Unit și celei nepaleze. Fostul șef al Marelui stat major al armatei indiene, feldmareșalul Sam Manekshaw a spus la un moment dat: „Dacă un bărbat spune că nu se teme de moarte, ori este mincinos, ori este un gurkha” În timpul războiului anglo-nepalez, gurkha au luptat împotriva armatei Companiei Indiilor de Est. Britanicii au fost
Gurkha () [Corola-website/Science/322900_a_324229]
-
în ). Bătălia a avut loc la Königgrätz, pe teritoriul de astăzi al Cehiei. Înfrângerea Austriei a dus la slăbirea imperiului și a determinat casa de Habsburg să opteze dualismul austro-ungar, care a fost realizat un an mai târziu, în 1867. Feldmareșalul Alfred von Heinkstein, șeful statului major al Armatei de nord a Austriei, a fost destituit cu o zi înaintea bătăliei.
Bătălia de la Königgrätz () [Corola-website/Science/323029_a_324358]
-
după modelul occidental. În 1906 el a introdus moneda națională a Muntenegrului, perperul. Pe 28 august 1910, cu prilejul celebrării jubileului încoronării sale, el a primit titlul de rege, acordat de parlamentul național Skupština. Cu același prilej a fost numit feldmareșal în Armată Imperiala Rusă, o onoare care nu mai fusese acordată anterior niciunui străin, cu excepția ducelui de Wellington. Cand au izbucnit Războaiele Balcanice în 1912, regele Nikola a fost unul dintre cei mai entuziaști dintre aliați. El a vrut să
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
în anul 1890 și se sfârșește în anul 1894. În acești ani Wilhelm II cere demisia lui Bismarck, iar când acesta o prezintă regele îi trimite o scrisoare de adio prin care îl numește duce de Lauenburg, general de cavalerie, feldmareșal și îi oferă, printre altele, portretul său în mărime naturală (se știe că era înalt de 1,98 m). Pe 29 martie 1890, prințul Bismarck părăsește Berlinul, în mijlocul ovațiilor mulțimii care îl însoțește la gară. Furios de această popularitate, Wilhelm
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
primirea independenței de către Belgia în acel an. În timpul revoltei, Seimul l-a detronat pe regele Nicolae I Romanov la data de 25 ianuarie 1831. S-a sperat în alegerea unui nou rege. A avut loc intervenția forțelor ruse sub conducerea feldmareșalului Ivan Paschevici. La data de 21 octombrie a capitulat ultimul punct de rezistență al revoluționarilor — cetatea din Zamość. După revolta din noiembrie și detronare, casa Romanov a uzurpat titlul de rege al Poloniei. Nicolae II a renunțat la acesta la
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
în Caucaz. În noiembrie, o puternică ofensivă a încercuit armatele germane în raionul Stalingradului, armate care s-au predat în cele din urmă, în frunte cu mareșalul Friedrich Paulus. Promovarea (prin radio!) a generalului Paulus de către Hitler la gradul de feldmareșal a fost făcută în speranța că acest fapt îl va împiedica pe comandantul german să se predea. În întreaga istorie militară germană, niciun mareșal nu fusese capturat viu sau nu se predase în mâinile inamicului. Friedrich Paulus a întrerupt această
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
au fost foarte grei pentru poet, din punct de vedere material, existând zile când nu putea să-și cumpere nici "pâinea cea de toate zilele". "Literatorul" reapare la 29 iunie 1918, iar în al treilea număr publică un articol elogios feldmareșalului Mackensen și, deși, Alexandru T. Stamatiad încearcă să-l convingă să renunțe la gândurile sale filogermane, poetul refuză. Singura concesie pe care o face este acea de a accepta publicarea unei clarificări cu scopul de a limpezi răspunderea fiecărui colaborator
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
execuției și conducerea operațiilor lor. De altfel, încercările lui Hitler de a ridica, în ochii comandanților săi, valoarea unităților aliate (inclusiv române) s-a lovit de un zid de neîncredere. În cartea sa despre Stalingrad, istoricul Antony Beevor subliniază opinia feldmareșalului germn von Rundstedt cu privire la această „armată a Societății Națiunilor”, opinie care era împărtășită de majoritatea covârșitoare a ofițerilor germani. Pentru el, italienii erau „teribili oameni”, soldații și ofițerii români - „deasupra oricărei descrieri”, iar ungurii „nu doreau decât să plece mai
Pactul Ribbentrop-Molotov () [Corola-website/Science/296888_a_298217]
-
noi teatre de războaie. În cadrul campaniei din 1915, germanii au plănuit ofensiva majoră contra Rusiei. La sfârșitului anului 1914, Falkenhayn a început expediera către frontul estic cu noi efective disponibilizate de pe frontul vestic. Se confruntă deseori cu comandantul-șef austriac, feldmareșalul Franz Conrad von Hotzendorf care se opunea planurilor germane. Succesele minore ale germanilor în regiunea Lacurilor Mazuriene corespundeau eșecului trupelor austro-ungare în Galiția, orașul Przemysl predându-se rușilor. Forțele Puterilor Centrale sufereau din cauza dezacordului dintre Înaltul Comandament German și cel
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
retragă Grupul de Armate A din Caucaz și să-l plaseze pe Don. Pe 31 ianuarie 1943, cei 90.000 de supraviețuitori ai Armatei a 6-a, (care numărase 300.000 de oameni), s-au predat, în frunte cu General feldmareșalul Friedrich Paulus (cunoscut și sub numele de "Friedrich von Paulus"). Acesta primise bastonul de mareșal numai cu câteva ore înainte de a se preda, Hitler sperând ca Paulus va lupta pâna la capăt - nici un mareșal german nu mai fusese luat prizonier
Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/298322_a_299651]