293 matches
-
ambele condiții judicativ-constitutive pentru a avea de-a face cu "ceva" (cu o ființare): a suportat ambele timporizări. Desigur, semnul nu este tot una cu simbolul; dar tocmai ideologia are scopul de a provoca această trecere, veritabilă schimbare de statut ființial; totuși, nu este vorba aici decât despre atașarea, prin discurs, la semnul prin care apare un lucru public în conștiința oamenilor, a unor semnificații tot publice, dar în acord cu exigențele corespunzătoare viețuirii omenești în orizontul gospodăririi lucrurilor în vederea administrării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși, încă din prima instanță, "ordinea" timporizărilor. Nu ar fi fost posibilă însăși în-ființarea celor patru elemente ale celor două aspecte ale judecății în absența părtinirii, ordonării, autorizării. De altminteri, pot fi stabilite corespondențe directe între anumite sensuri "logice" și "ființiale" ale celor patru elemente ale judecății și actele care alcătuiesc structura ideologiei. Ideologia, așadar, ca formă desăvârșită a dictaturii judicativului, s-a aflat de la bun început în orizontul acesteia, chiar dacă istoric ea s-a constituit la un moment dat. O
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel de universal (sensul ontologic) ale predicatului sunt condiționate, în ordinea judicativului, de sensurile subiectului. E drept, toate survin prin același eveniment (temporal), adică prin același act de timporizare sau de în-ființare (constituire). La fel se întâmplă și cu sensurile ființiale ale verbului și ale timpului, încadrate judicativ. Din această perspectivă, subiectul își confirmă "poziția" sa de termen reprezentativ pentru logicul însuși. Dacă subiectului îi lipsește sensul de substrat, atunci el nu-l poate avea pe cel de individual; așa cum, dacă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de resemnificarea judicativ-regulativă a logicului și ontologicului. Prin aceasta, pragmaticul capătă preeminență: el pune în sens ceea ce ține de logic și de ontologic: "poziții" logice: subiect, predicat; elemente alethice: verb, timp; apoi sens de individual, sens de universal, diferite sensuri ființiale (ontic-ontologice) etc. Preeminența trebuie însă întărită prin constitutivitatea autorizării. Este aceasto operație constitutivă subiectului și ființei (logicului și ontologicului)? Și își este sieși constitutivă? Până aici, ea s-a arătat a fi doar regulativă: le-a înlesnit acestora așezarea, cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferența ontologică etc.) Prin urmare, retragerea timpului nu este un eveniment din afara limitelor dictaturii judicativului, ci un fapt posibil între aceste limite. Stranietatea sa ieșită la iveală imediat ce luăm act de o asemenea posibilitate, dată fiind atotputernicia timpului, în sens ființial, funcțional, constitutiv direct etc. este generată și întreținută de două rânduri de fapte: de cele care sunt legate intim de experiența de zi cu zi a oricărui om, de cotidianitate, altfel spus, apoi de fapte mai "elevate", legate de evoluția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât sine, timpul celei de-a doua timporizări poate fi luat astfel, ca retragere a celui dintâi timp (din prima timporizare). Numai că am stabilit mai devreme că cea de-a doua timporizare are preeminență în fața celei dintâi, în perspectivă ființială și funcțională, așa încât, fenomenul retragerii timpului, gândit astfel, ca suspendare a timpului primei timporizări, este fenomen originar. Iar dacă el se află într-o legătură necesară cu judicativul regulativ, înseamnă că acesta are aceeași preeminență față de judicativul constitutiv. De fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legătură necesară cu judicativul regulativ, înseamnă că acesta are aceeași preeminență față de judicativul constitutiv. De fapt, sensul acestor dezvăluiri este următorul: ceea ce se află la începutul oricărei gândiri, rostiri sau făptuiri este regula, în sens funcțional, în primul rând, apoi ființial sau constitutiv. Funcțional, întâi, fiindcă acest aspect corespunde judicativului regulativ, dovedit a fi el însuși originar ca ipostază a judicativului; iar ființial sau constitutiv, în al doilea rând, ceea ce dovedește instituirea judicativului constitutiv. Acesta din urmă devine, însă, copleșitor nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află la începutul oricărei gândiri, rostiri sau făptuiri este regula, în sens funcțional, în primul rând, apoi ființial sau constitutiv. Funcțional, întâi, fiindcă acest aspect corespunde judicativului regulativ, dovedit a fi el însuși originar ca ipostază a judicativului; iar ființial sau constitutiv, în al doilea rând, ceea ce dovedește instituirea judicativului constitutiv. Acesta din urmă devine, însă, copleșitor nu dintr-o voință a unui "subiect", dar nici din întâmplare: devine copleșitor, fiindcă "regula" aplicată gândirii, rostirii, făptuirii este înlăuntrizată de acestea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că el a fost în-ființat, că el este deja ființare timporizată; pe de altă parte, timpul nu și-ar fi deschis lucrarea sa în-ființătoare fără a fi în potență tocmai punerea-în-măsură-a-"ceva". Reducția judicativă scoate la iveală, înainte de toate, sensuri ființiale, obiectuale; de aici și imaginea unei preeminențe a judicativului constitutiv. Însă, după cum constatăm acum, prin continuarea aceleiași reducții, judicativul regulativ, ca simplă putință de punere în măsură a ceva, este înaintea constitutivității judicative. Prin urmare, originea ca atare a dictaturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
împreună veșnic cu firea, fiindcă nu L-a născut în timp pe Creatorul veacurilor. De aceea, numele de Tată Îi este mai propriu lui Dumnezeu, decât cel de Dumnezeu. Căci numele de Dumnezeu indică demnitatea, pe când cel de Tată, proprietatea ființială. Spunând cineva Dumnezeu, arată pe Domnul tuturor, iar numindu-L Tată, exprimă proprietatea: arată că a născut 14. Numele de Tată, care e mai propriu și mai adevărat, I-l acordă lui Dumnezeu și Fiul însuși, Care nu zice: Eu
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
fie uns) și deoarece în demnitatea împărătească se cuprinde toată puterea celorlalte demnități ...” (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre desăvârșire, către monahul Olimpiu, în PSB, vol.30, p. 457) „... Nu se numește Hristos pentru Sine, sau ca fiind aceasta în mod ființial, cum este Fiu, ci ca Unul în mod excepțional față de altul. Căci nimeni nu este între hristoși ca El. Totuși, El se numește Hristos prin asemănarea cu noi. Căci numele Lui propriu și excepțional și care constituie realitatea specială este
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
nesfârșită de dovezi”. (Omilii și cuvântări, omilia a XV-a, II, în PSB, vol. 17, p. 511) „... Să mărturisim pe Fiul ca chipul lui Dumnezeu și Tatăl, neformat din unele însușiri trecătoare, nici numai împodobit cu demnități dumnezeiești, ci având ființial însușirile Celui ce L-a născut și fiind prin fire exact ceea ce se înțelege și Cel ce L-a născut, adică Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Atotțiitorul, Creatorul, slăvit, bun, închinat și tot ce e unit cu cele spuse și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
soarele fără strălucirea lui, sau strălucirea, neexistând soarele a cărui strălucire este? Sau cum ar fi foc, dacă ar fi lipsit de căldură, sau de unde ar fi căldura, dacă nu din foc, sau altceva care nu e străin de calitatea ființială a focului? Deci, precum în acestea existența unora în cele din care sunt nu contrazice coexistența ambelor, ci cele născute se arată pururea existând împreună cu cele ce le nasc și moștenitoare ale aceleiași firi cu acelea, așa e și cu
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
având prin fire toate ale ei în Sine însuși 79. Căci nu este prin împărtășire, nici prin simpla relație, nici ca altul decât ființa lui Dumnezeu-Tatăl, deoarece aparține ei80. Să luăm o pildă, buna mireasmă, luând din florile binemirositoare lucrarea ființială și naturală a însușirilor acelora, sau calitatea acelora, aduce celor din afară cunoștința lor, pătrunzând în organul trupului care percepe mirosul, și, deși pare, cât privește rațiunea lor, să fie alta decât firea ce o răspândește, nu e gândită ca
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
chip vrednic de Dumnezeu și Duhul ca ființă vie, dătătoare de sfințenie. În felul acesta se exprimă intimitatea (cu celelalte persoane) și se păstrează insondabil modul provenienței (Sale). (Duhul) se mai zice și Duh al lui Hristos, pentru că este legat ființial de El”. (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XVIII, în PSB, vol. 12, p. 60-61) „Că noi nu numim pe Duhul Sfânt nici nenăscut, întrucât cunoaștem numai un singur Nenăscut și un singur început al tuturor lucrurilor, Tatăl
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de la Dumnezeu - are în El toate puterile”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, IV, în PSB, vol. 17, p. 252) „... Duhul este al lui Dumnezeu și Tatăl și al Fiului 84, ca Unul ce este ființial din amândoi, adică curge din Tatăl prin Fiul”. (Sf. Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea întâia, în PSB, vol. 38, p. 21) „Fiind însă Duhul de o fire, Se revarsă din Tatăl ca dintr-un izvor”. (Sf.
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
elemente într-un individ extrem de mobil și fără credo, lipsit printr-o "îndoctrinare" progresivă de o apartenență sănătoasă, creează un stil de viață modern în care cultura, religia, națiunea și celelalte elemente definitorii se evaporă și lasă locul unui nihilism ființial. Este probabil singurul neajuns pe care fenomenul globalizării îl aduce lumii de astăzi, inclusiv celei din spațiul european. Nihilismul cultural a devenit parte integrantă a multor sisteme de referință culturală și se raportează la fenomenul dezvoltării telecomunicațiilor, în special a
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
nu este cu funcție ontologică, așa cum e la Creator, ci cu funcție aparentă. Demonul se definește ca fiind cel ce nu e. Mefisto pare că ar crea, cănd de fapt instanțiază cu fiecare împlinire a unei dorințe, un imens gol ființial. Dumnezeu creează lumea din nimic, dar acest nimic e totul, conține embrionul tuturor împlinirilor, pe cănd Mefisto lucrează cu un nimic nimicitor. Pactul cu diavolul pornește de la o dorință de transgresare a unui blocaj. Faust se blocase într-o artroză
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]