29,920 matches
-
astfel cum se-ngînă Giurgiu/ cu, din păcate, numai giulgiu),/ pe care-l cunoscusem, însă,/ prin Mircea, Mircea Brăilița,/ prietenul de totdeauna,/ cu-o zi în urmă, la «Albina»/ ( nu singur, ci-nsoțt de una/ cu bucle arămii ca lița);/ Dimov, în fine, și, constrînsă/ a împărț cu noi grădina/ la bine și la rău, Marina". În centrul acestui mic univers spectacular tronează, evident, mult seducătorul Leonid Dimov. În calitate de protagonist, apare abordat pe două paliere. Mai întîi ca un personaj în carne și
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]
-
Sydow, și există chiar - discretă - o referință la A șaptea pecete... Absolut admirabil. Dar n-o putem țne chiar așa, e doar un festival: urmează bosniacul Remake - jenant. 29 mai. Recuperez, recuperez...După ce trimit pe toată lumea la Intacto, văd - în fine -, nu pe video, ci într-o proiecțe specială pentru Barry & me, Noi Albinoi al islandezului Dagur Kari. Da, într-adevăr, e un film minunat: original, puternic și delicat, emoțonant la sfîrșit. Multe momente formidabile, undeva la limita umorului negru. Iar
Noi și Gerry - Jurnalul unui jurat - by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13803_a_15128]
-
jertfă/ Flacăra deveni rotundă". Precizăm că nu doar de dragul distihului final am transcris tot poemul, ci și pentru a i se observa hibele, excesele, stângăciile demonstraței. Sigur că lumea poate părea în anumite momente un amalgam de simboluri absurde. În fine, iată și un text cu care suntem de la un capăt la altul de acord și artisticește izbutit: "sunt undeva departe/ dar depărtarea aceasta/ parcă ar fi aici/ aici, chiar aici,/ în inima mea/ chiar aici, unde ar putea fi/ scaunul
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13805_a_15130]
-
tu badigard " La început, surprins, apoi incredul ( "Cine mă ia pă mine, mă, că acolo trebuie să știi să dai caft"), apoi din ce în ce mai cucerit de idee, cu ultimii bani oferă „un tur" băieților de la mese, convins c-a tras, în fine, lozul cel mare. Amicii de pahar îi vor da câteva adrese, apoi va începe să pășească pe poteca „agențiilor de pază și protecție". Care agenții sunt mai dese decât școlile și mai populate decât spitalele. Aproape nu-i stradă în
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
o zi, din senin, îl luase la bătaie pe autor... adică pe Creangă. Deși s-ar fi putut explica prin faptul că atunci, după incident, luase partea popii Oșlobanu... Căruța s-a stricat, oricum. În toamnă, feciorul Smarandei pleacă în fine la Folticeni, la ,,fabrica de popi." Trage la Pavel, ciubotarul, care îi va fi gazdă și de la care va învăța mai multe decât la Catihet. Cizmarul, zi și noapte, juca stos, lăsându-și ucenicii să-și facă de cap. Ba
Verva la Creangă... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13818_a_15143]
-
Nicolae Manolescu Încă un scriitor pe trei sferturi uitat: Ion Agârbiceanu (12 septembrie 1882 28 mai 1963). Dubla aniversare, din toamna trecută și de la finele lui mai curent, n-a trezit nici cel mai mic ecou. Dificultatea receptării moderne a prodigioasei opere a scriitorului ardelean i s-a părut a fi lui G. Călinescu eticismul romanelor sale de maturitate. În ce mă privește, cred că
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
izolat. Cititorul ia însă la fel de greu în considerare farsa cum o ia preoteasa care se pomenește în patul conjugal al bețivanului ei soț cu un călugăr. Peste Strigoii sau Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. În fine, Jandarmul e singura care i-ar fi putut aduce scriitorului marea notorietate, dacă n-ar fi venit prea tîrziu. E povestea obsesiei a două tinere femei pentru un bărbat ciudat (același străin nimerit de neunde într-o comunitate care funcționează
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
vedea ce-ar fi dorit el să vadă. Uf în cele din urmă, explodă: Nu vezi, domnule, că nici unul nu mai are mustăți? Asta era. Greșeala lor capitală. Nici unul din ei nu-și mai lăsase mustăți. A, mă trezisem în fine, - mustața generalisimului Iosif Visarionovici Stalin, Dzugașvili; mustața istorică despre care un poet, trimis după aceea în Siberia, zicea că atârnă în farfuriile cu ciorbă ale tuturor proletarilor din lume... Să fi reieșit, oare, că mustața produsese declicul din octombrie al
Rău de octombrie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13847_a_15172]
-
se întemeiază formele cele mai virulente ale acesteia. Cartea lui Andrei Cornea, Turnirul khazar. Împotriva relativismului contemporan, publicată într-o primă ediție în 1997, se înscrie în această mișcare de reabilitare a raționalismului, a umanismului, a bazei epistemologice moderne, în fine, a tuturor acelor surse de certitudini pe care relativiștii le-au contestat vehement. Avantajul celei de-a doua ediții, revăzută și adăugită, apărută anul acesta la Polirom, stă în posibilitatea autorului de a răspunde la reacțiile stârnite de receptarea primei
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
Discursul poetic s-a diluat pierzându-și pe parcurs toate atributele. Dacă până acum citisem cel mult un Coșovei second-hand, tot mai subțire, noul registru, auster, criptic-existențialist, mult mai grav, nu mai are strălucirea imaginilor, a analogiilor, talentul asociativ, în fine, histrionismul care te ținea în pagină. Mizând doar pe schelăria fragilă a simbolurilor comune și sterpe, poetul face un mare și bizar pas spre nicăieri. Cum o arată și titlul, volumul are în centru toposul vânătorii, însă poetizat fără nerv
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
și basta) Partea cu adevărat descurajantă e că își înveșmântează opțiunile meschine în înalte strategii patriotice: unul vrea, cică, să reformeze sistemul dinăuntru, altul e sigur că va polariza „forțele sănătoase" ale pesedeilor în jurul unor înalte idealuri democratice, altul, în fine, participă la emisiunile lui Păunescu pentru „a-l pune la punct". Cât de bine l-a pus, s-a văzut: abia dac-a apucat să deschidă gura pentru a-și spune numele, înainte de-a fi înghițit de șuvoiul retoric
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
n-o spunem noi) v-ați comportat ca un laș. În ce-l privește pe Cronicar, n-are de făcut, el, un astfel de gest. N-a cîntat pe la nici un cenaclu în care odiosul era ridicat în slăvi. l În fine, dl I.Z. nu înțelege de ce l-ar face de rîs pe directorul Observatorului care-i publică poliloghiile. Cînd am fost publicat în România literară - zice retoric dl I.Z. - l-am făcut de rîs pe dl Nicolae Manolescu?" Cronicarul
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
Timp de 21 de ani, gemenii nu se văd, nu știu nimic unul de altul. Până ce D., ca soră mai mare și devenind învățătoare, reușește să-i reunească, - părinții dispărând. Lipsa, absența celor 21 de ani dintre gemeni, reuniți, în fine, capătă o intensitate specială, fiind și mai reală decât viața, pe care, ca gemeni, ar fi trăit-o împreună, dacă nu ar fi fost despărțiți. Pe unul îl cheamă Ion, iar pe celălalt, oficial, trăind în Ungaria, Janos, deși maică
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
de interese, Weininger caricaturizează enciclopedismul popularizat în mediul intelectual vienez de către herbartieni, care aruncau în arenă nume celebre precum Platon, Aristotel, Kant, Spencer, Schopenhauer și Darwin" (Johnston) ceea ce, în ultimă instanță, poate primi accepția unei vulgarizări în sens larg. În fine, pe linia acestui eclectism al preocupărilor, însuși Weininger considera că vocația sa este cea a unui "descoperitor de soluții", sugestie oarecum de almanah. Preluarea cea mai entuziastă din spațiul românesc i se datorează lui Emil Cioran, în consecuție cu o
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
din „căminul conjugal" și răzbunarea societății în fața unei asemenea îndrăzneli, moartea primului născut, răpirea celorlalți doi copii, a căror custodie „Statul de drept" o oferea constant tatălui, indiferent că era vorba de un tată degenerat și chiar incestuos și, în fine, ultima lovitură: nerecunoașterea dreptului de moștenitoare legitimă a unei averi considerabile, ea fiind descendenta familiei Tristán, una dintre cele mai bogate și mai influente familii din Arequipa. Iată de ce renunță la concepțiile-i burgheze și își propune să schimbe lumea
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
Mircea Mihăieș După treisprezece ani, găsesc, în fine, o propoziție a lui Ion Iliescu la care n-am ce obiecta. Propoziția nu sună frumos, dar ne definește în măsură esențială. O citez cu satisfacție: „Unul din marile noastre handicapuri sunt W.C.-urile". Multora dintre cititori o astfel de
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
Așa se explică faptul că suntem și astăzi, în anul 2003, campioni europeni la așa-numitele boli ale „mâinilor murdare": boli infecțioase, boli de piele, boli de respirație. Pentru că murdăria nu e doar în W.C.-uri, cum a constatat, în fine, și prezidentul Iliescu. Murdăria e în tramvaie, în autobuze, în trenuri, pe străzi. N-am verificat, dar sunt absolut sigur că nu există reguli prin care mijloacele de transport în comun să fie igienizate la fiecare capăt de linie, așa cum
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
subiect al dreptului natural, al dezbaterilor juridice asupra libertăților ce-i revin omului în situații extreme, antropofagul ca subiect al disputelor teologale și filosofice privind soarta materiei care a alcătuit corpul uman, în momentul de grație al resurecției și, în fine, antropofagul înțeles astăzi drept o creație a circumstanțelor și a educației. Cătălin Avramescu procedează tactic, își împarte subiectul în unsprezece capitole și face din fiecare o "poveste" în sine, în aparență ruptă de cea de dinainte. Stabilește în felul acesta
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
pentru a-și redacta cartea de memorii, publicată sub titlul: "Roman despre Polanski" și a pune în scenă cîteva proiecte ambițioase: "Amadeus" și "Metamorfoza" după Kafka). La 56 de ani se căsătorește cu tînăra franțuzoaică Emmanuelle Seigner. Un mariaj, în fine, stabil, din care se vor naște doi copii. Filmografia i se completează cu titluri ca: "Lunes de Fiel", "La jeune fille et la mort", "La neuvieme porte" și "Pianistul". "Acum în epoca DVD-ului, am ocazia să-mi văd mai
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
mai puțin dureroase, pentru a-l realiza." Producînd el însuși filmul, grație unui capital esențialmente european și cu sprijinul prietenilor săi Alain Sarde și Robert Benmussa, Roman Polanski și-a dovedit, încă o dată, probitatea de cineast. Un cineast ce, în fine, s-a reconciliat cu trecutul său.
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
ce se întîmplă la Teatrul ACT, chiar dacă premierele nu ies pe bandă rulantă, chiar dacă banii pentru producții nu curg precum apa la robinet, chiar dacă echipa, tînără și atît de redusă numeric, a obosit puțin în exploatarea formulelor de publicitare. În fine, acest spațiu are o atmosferă nobilă pentru artă. Și firescul ei. De aceea, mă obligă și pe mine, spectatorul, să mă comport la fel: liber în receptare, în atitudine, în bucurie sau tristețe, liber să decid, cu argumente, dacă m-
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
să nu crezi că literatura moare, să-ți învingi răul de existență (deși ai destule motive să detești existența) și să birui răul de literatură, să te scoli în fiecare dimineață cu gândul că azi vei începe o capodoperă, în fine, să aplici, dacă poți, sfatul cel mai înțelept pe care l-am citit vreodată: fă (acționează) ca și când ai trăi o veșnicie, roagă-te ca și când vei muri mâine... Sfaturi, cum vedeți, bune. V-aș rămâne îndatorat de nu m-ați întreba
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
un pericol public. Iată: n-am văzut nicăieri (și eu citesc ori măcar răsfoiesc lunar vreo două duzini de reviste) comentată cartea d-nei Viorica Enăchiuc (știu cîte ceva despre autoare doar de pe clapa copertei volumului, ca și din "referatele" de la finele lui) Rohonczi Codex. Descifrare, transcriere și traducere. Déchiffrement, transcription et traduction, Alcor Edimpex SRL, București 2002. Doar dl Neagu Djuvara, al cărui admirabil interviu l-ați publicat în nr. 17, i-a consacrat una din emisiunile d-sale de pe TVR
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
invitat doi specialiști, din care eu personal am tras concluzia că nu ne aflăm în fața doar a unei oarecare încercări pseudoștiințifice, ca numeroase altele, ci în fața uneia din marile imposturi din ultimele decenii. Parcurgînd "referatele" de care am amintit, de la finele cărții, am descoperit că istoria tipăririi Codexului urcă în anii comunismului, fiind un fel de comandă politică a regimului național-ceaușist. Printre giranții tipăririi îl găsim pe prof. univ. Ariton Vraciu de la Iași, bine cunoscut pentru extravagantele sale idei "științifice". Prefața
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
ori de piese de teatru. Multe ne parvin doar cu titlul. Cînd ne parvin și așa. De citit, nimeni nu le citește pe toate. Relativitatea operației de premiere decurge de la sine din aceste constatări. Ca să nu greșim, devenim prudenți. În fine, critica literară nu pare deocamdată capabilă să trieze în mod util miile de apariții. Ierarhiile sînt nesigure și lectura tuturor cărților, imposibilă. Greșeala pîndește la tot pasul. Deși am parcurs tot ce ne-a fost furnizat de către edituri și tot
Premiile pentru Debut () [Corola-journal/Journalistic/13921_a_15246]