1,681 matches
-
cătunul smuls cu greu din pământ, înapoi, la drum... D acă am urât ceva mai mult pe lume a fost școala. Mă consideram foarte bătrân și ratat. Nu iubeam nimic și pe nimeni. Mi-era silă de mine însumi, de foșnetul lanurilor de porumb, atât de întinse, atât de verzi încât l-am întrebat odată pe tata când se termină porumbul. Niciodată mi-a răspuns el. E un soi care crește în toate anotimpurile numai în Bărăgan. Da, numai în Bărăgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
inima cât un purice pe holurile porumbului, pe holurile ferate ale gării din Brăila, pe holurile de beton ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai degrabă din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt, parcă de lan, ori de frunziș, ori de apă, dar și ceva din fâlfâiri de aripi, puțin din strigătul becaței, din atomul de tril, needucat de a fi tril, ceva din susur, nu de boare, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
al profesorilor. Începeam cu voce răgușită de emoție să însăilez ceva, chipurile se destindeau privindu-mă cu gravitate. Da! Începeam să vorbesc. Nu știu ce anume turuiam, în sală lumea mă asculta cu ochii fixați pe mine, cel care înșira teoreme despre foșnet, postulate, despre nopțile cu greieri, exerciții de mers prin ploaie, de înotat prin apele tulburi ale Dunării, ale dragostei, ale însingurării, ale pasiunilor pentru fizică în Facerea Lumii, văzute și nevăzute, în experimentele chimice în care soluția pentru ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
noi, cei de-acum, invitați de a fi martorii rămășițelor de atunci. Tavanul pe care erau impregnate înjurăturile, gândurile de viitor, declarațiile de dragoste, frica uriașă de examene, bolboroselile tocitului zadarnic pentru că nimic nu se lipea de creierele noastre decât foșnetul vântului prin lanurile de dincolo de ferestre, huruitul înfundat al Pământului la trecerea trenurilor, marea frumusețe a filmului viitorului nostru, cu scene jubiliare, a unor personaje sărbătorind zilnic succesul realizărilor și eroismul înfrângerii obstacolelor, bunăstarea și opulența traiului într-un dolce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
substanța romanului Soarele Negru. Nu luă în seamă încă o umbră care se simțea tot mai îndărătnică în calea sa. Cu greu se trezi din teoremă, consfințind până la urmă că aceea care-i aținea calea era o femeie. Bântuia printre foșnete, speriată și umilă. Cum toate animalele au dublul feminizat, Nilă o lua sub protecție și o numi... Nilă! Și poate din acest motiv Nilă deveni volubil. El, care făcea apologia tăcerii ca atribut al înțelepciunii și al cunoașterii. Ați văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acolo, legate unele de altele. Putea fi și mai rău. — Recunosc că n-am deloc antrenament, spune Părințelul, de aceea după primele minute m-am hotărît să-i las ei toată inițiativa. — Nu asta contează, spune Roja ciulind urechile la foșnetele din difuzoare care anunță o nouă melodie. Important a fost contactul, pipăiala, atingerile, de aici s-a văzut că ți-a căzut în plasă, îl încurajează. Știți cum e cu femeile astea, reușește Părințelul să-și mai tragă sufletul, nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ne place nouă, să ne tratăm cum se cuvine clienții serioși, începe să-i dea tîrcoale, lăsați și dumneavoastră acuma, că n-o fi mare pagubă dacă pierdeți o rundă, îl liniștește. își duce mîna la buzunarul de la piept, simte foșnetul bancnotelor, mi-a mai rămas îndeajuns se gîndește, îmi mai încerc de cîteva ori norocul la masa de bingo, zece, douăzeci de mii în plus sau în minus nu sînt o avere, dacă nu merge înseamnă că n-am noroc
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de cireș: floare, frunză, fruct într-o cutie de pișcoturi sub grindă. Visul îi dilata nările de mistreț tânăr, fetele din revistă miroseau a cerneală de calitate. Trecea cu buzele umede peste fiecare coala A4, dâră de foame în icoană. Foșnetul paginilor aducea a rochie de mătase. Lacătul auriu, chinezesc, o singură cheie era precum un clopot ce chema la miezonoptică. De sub plapumă, în tindă, descuia cufărul, dosea revista în sân și... înapoi, sub plapumă, până în zori, când haremul trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
seara, tot prin fața ferestrelor, obosite, abia pășeau, ca niște orizontale ale nopții, perechi, două câte două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-a auzit un foșnet, cineva era ascuns în penumbră. Speriată, s-a prăbușit în pat. Spaima deschide ochii, spaima închide ochii, palmele se vor gratii, zidul, munte înalt, cu fața la perete. Genia refuza întunericul. Vru să se ascundă, să țipe, să lovească, să șteargă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe copil îl așteaptă dureri multe și multe lacrimi pe mama lui și... nu-ți spun mai departe. Te rog, ajută-mă să-l caut!... ... Gândul l-a căutat, cu degete lui lungi și subțiri, prin iarbă și frunze cu foșnet ușor, dar nu l-a găsit, pe urmă am trimis inima și l-am chemat cu dragostea lumii întreagă să vină, dar nu-l simțeam ca și cum era departe, tare departe sau nici măcar nu mai era. Pe urmă, am trimis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ți-ai lăsat turma ? Nu se aude nimic altceva" spuse copilul. Și, într-adevăr, se făcuse atât de liniște în poiană, încât se auzeau cosașii în iarbă și zumzetul albinelor, ba chiar și zborul fluturilor în jur. Amuțise până și foșnetul lung al brazilor și clipocitul pârâului... "Păi, tocmai că am venit s-o caut" răspunse străinul. "Dar ai pierdut-o ?" Nu, răspunse el. S-a rătăcit ea singură. Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa, ca o respirație și mirosea ca florile noastre sau ca pământul după ploaie, sau așa cum miroase apa depărtărilor și norii... Cei care respiră sunt oamenii. Dar oameni vedeam mai mereu și știam cum vorbesc, cum respiră, cum merg, știam foșnetul hainelor și cum arată urma pașilor (mai ales de asta mă feream cât puteam, ba chiar mă strângeam mai aproape de piatra asta pe care o vezi jos, la rădăcina mea, și care atunci mi se părea că e cine știe ce stâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pare că toată viața mea nu a fost decât pregătire și așteptare. Apoi, deodată, au plecat. Nu știu cum, dar parcă plecarea asta e altceva, e altcumva. Ca o tristețe adâncă în lumina soarelui, în pulberea drumului care joacă în lumină, în foșnetul stins din frunzele copacului, până și apa din bazin strălucește altfel astăzi.... Acum e liniște... au plecat demult și vecinii, după oaspetele nostru, spre Ierusalim... Oare ce vroia să spună El că Maria a ales partea cea mai bună, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
arcușul pe coarde și făcând găidulca să suspine, să se tânguie și să se frângă sub povara durerii. După ce ultimele sunete se stinseră, în odăița cu tavanul jos și afumat se așternu o tăcere cucernică. De afară se auzeau niște foșnete ciudate, ca și cum prin preajma casei ar fi dat târcoale duhurile lăutarilor din timpurile vechi, stârnite de cântările lui deadul Vasile. Ai băgat bine la cap cântecele noastre, nepoate? întrebă moșneagul, uitându-se la copil cu ochii săi îngropați adânc în găvanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
doi. Așa a fost mereu, reflectă Stelian liniștit. Doar că pe vremuri nu ne păsa. Noi trăiam aici, în Europa. Cei doi frați rămaseră pe gânduri. Pe drum nu se vedea trecând nimeni și liniștea nu era tulburată decât de foșnetul vântului printre crengile vișinilor din fața casei și de plânsul unui copil mic undeva prin vecini. Stelian umplu din nou paharele cu vinul adus de fratele său și îi ură sănătate. Sănătate, îi ură și Ticu, golindu-și fără grabă paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Eu cred că pe lumea asta există lucruri care nu se pot uita și nu se pot ierta, zică unii ce-or vrea să zică!... nu se putu ea reține să mărturisească. Se făcu o lungă tăcere, întreruptă doar de foșnetul vântului printre crengile sălciilor plângătoare și de niște țipete vesele și nepăsătoare, însoțite de hohote de râs, care răzbăteau de undeva, de jos, de pe malul lacului. Apoi Felicia își reluă spovedania. Norocul venise în cele din urmă din partea unor rude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ai iubit, sunt regretele și dorul, tristețea și blândețea, tufele și șleahta zeilor (...) Singur! Ah! Cel puțin dacă-n locul acestei singurătăți otrăvite de fantome, cum e singurătatea mea de acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e plină de scrâșniri de dinți și răsună toată numai de zgomote și de strigăte stinse. Iar alături de femeile pe care le mângâi, după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aici? Este, cum să nu fie: leoaicele sunt peste tot. Iubesc, sugrumă, lasă, o iau de la capăt, dar au și ceva probleme. Asta-i piatra lor miraculoasă. Costă aproape o juma de o pensioară, dar face: rămâi devoratoare pe viață... Foșnet de parale. O ninetistă și-a deschis calea către fericire. N-o văd. Aud doar foșnetul lovelelor, simt invidia mută a celorlalte. O altă ninetistă, Doamne ferește, zice că-i berbec, și i se recomandă onix; sau cam așa ceva. Pe alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
capăt, dar au și ceva probleme. Asta-i piatra lor miraculoasă. Costă aproape o juma de o pensioară, dar face: rămâi devoratoare pe viață... Foșnet de parale. O ninetistă și-a deschis calea către fericire. N-o văd. Aud doar foșnetul lovelelor, simt invidia mută a celorlalte. O altă ninetistă, Doamne ferește, zice că-i berbec, și i se recomandă onix; sau cam așa ceva. Pe alta o aud că ar fi rac și cumpără piatra soarelui. Pe Nineta am recunoscut-o, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sărute doar mâna, să-i strângă mijlocul pentru a o apropia cât mai mult de el, în mersul lent pe malul apei. Învăluiți de iubire și cuvintele dispăruseră în liniștea înserării, nemaiauzindu-se decât susurul apei sub clar de lună, foșnetul ierbii sub pașii agale, glasul inimii vibrând de fericire. Ar fi mers așa o veșnicie unul lângă celălalt, dar acest moment unic a fost întrerupt de logodnici care deja se întorceau. Ce facem, mergem? i-a întrebat ei. Da! Haidem
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
crăiasa, merse până luna peste pământ se întinsese, plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa a fost întâmpinată cu zâmbete molatice de flori și foșnet viu al pădurii. Își aținti urechile după tufișuri, când un cocoș dădu semnalul să anunțe că peste bătătură este stăpân și nu are chef de izbitură. Dacă totuși încearcă cineva a-l supăra, va fi vai de creasta sa. Așa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
e prea târziu ca aceasta să-ți mai folosească la ceva. Fapt e că mica domnișoară blondă, cu ochii ca văzduhul senin și rece al Madridului iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei micii mele doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească Îndrăzneala. Mai contribuia la aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fi români, stăpânirea sovietică îi va lega, ca pe vite, obligându-i să mănânce dintr-un jgheab de piatră, sau ,,ieslișoară". Așa ne spune un martor pe care ura, se vede, nu l-a distrus, seninul de deasupra obcinelor sau foșnetul fagilor, Buchlandul i-au dat puterea să se bucure, să găsească, cum vedem, diminutivul exorcizant sau litota relativizantă, fibra de creștin care surâde. Diminutivul e primul semn de artă sau de înțelepciune. S-ar fi putut întâmpla cu fugarii noștri
ADRIAN POPESCU: „Editura Bucovina paternă, Transilvania maternă, Umbria spirituală m-au modelat interior” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7019_a_8344]
-
pe la streșinile caselor boreale, au, în exclusivitate, un rol pasiv, chiar dacă fac play-back, și unul cu totul ornamental în exercițiul indispensabil al comunicării prin articularea unei propoziții întregi, după cum agitația neuronilor și țăcănitul ritmic al sinapselor sînt perfect suplinite de către foșnetul mătăsos al părului hrănit cu cea mai nouă vitamină, înecată în cel mai proaspăt șampon. Cam așa arată feminitatea actuală, îmi place la nebunie sintagma, cel puțin în varianta în care ne este livrată ea prin cablurile TV. Însă dincolo de
Cu Pavel Șușară despre femei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7025_a_8350]