1,352 matches
-
El, timpul, nu avea cum și nici de ce să existe, iar cel care a delapidat planurile clepsidrei într-un moment de supremă inconștiență ar fi făcut bine să nici nu se fi născut. Cine să fi fost acela?... Ce făptură fremătând ca și mine de durerea existenței, bolborosind blesteme împotriva celor de deasupra lui, asemenea cărora nu putea să fie? Ce spirit străbătut de neliniști și de ură împotriva celor ce l-au creat?... Degeaba, degeaba îmi mai pun astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
luă pe Cristi de braț și îl trase după ea. Porniră repede spre oraș. Pașii lor răsunau pe dalele de piatră de pe pavaj. Deasupra lacului, ceața se îndesea cu repeziciune. În lumina lunii, deja apa părea o suprafață lăptoasă, ce fremăta în valuri mici. Deși nu bătea nici un firicel de vânt, dinspre lac se simțea o răceală puternică. De ce ne grăbim așa? întrebă Cristian Toma. Nu-mi place ce se întâmplă, spuse Ileana, trăgându-l în continuare de braț după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesta nu părea să bage de seamă. Fără să pregete nici un moment, Toma îl urmă imediat ce acesta ajunsese pe malul celălalt. Simți un fior rece care îi cobora pe șira spinării de cum pusese piciorul dincolo, iar sub tălpi parcă pământul fremăta ușor. Calistrat îl aștepta cercetându-l atent. Simți și tu? întrebă el văzându-l că tresare surprins. Cristi dădu din cap afirmativ. Nu se așteptase la așa ceva, inițial crezuse că este vorba de un mic seism pentru că tremurul încetase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mustățile stufoase îl deosebeau de original, iar țigara din care trăgea cu sete nu se potrivea de loc cu obiceiurile celor din vechime. Prin tălpile pantofilor de sport cu care era încălțat, Cristian simți iarăși vibrația slabă a solului. Pământul fremăta ușor, ca și cum ceva se mișca pe dedesubt. Tresări și îl privi întrebător pe Calistrat. Începe să se trezească, spuse calm acesta, acuși va ieși afară. Să știi că numai păzitorii pot percepe tremurul acesta. Pentru toți ceilalți, bestia se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după dimensiuni, se aștepta să fie mai greu, însă aproape că nu-l simțea. Nu-i venea să creadă cât este de ușor. Îl privi ca să se asigure că, într-adevăr, se află în mâna lui. Lemnul părea cald, și fremăta ușor în palmele lui. Avea senzația că degetele intră în suprafața toiagului și, la rândul lor, fibrele lemnoase îi pătrund prin piele. Simți o ușoară mâncărime după care totul încetă. I se părea că toiagul face parte din el, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl speriară și cântecul insectei se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe cărările numai de el știute. Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca și sub călcîie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața-n sus, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr-un zvîcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce-i drept, tresăltînd pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stîncii o bătucise de atîta somn Împovărător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doar răposații, un vis ce nu se lasă ras cu briciul cu care-ți razi barba, căci imediat țîșnește sîngele, căci tot ce faci e doar mărturia treziei și a deșteptării, În el pielea sîngerează, și inima sîngerează, În el freamătă bucuria trupului și a sufletului, În el nu există altă minune decît viața; din somnul ăsta, trezia e doar În moarte. Nici măcar nu apucară să-și ia rămas bun unii de la alții, Întrucît fiecare din ei se Îngrijea de pocăirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și-i lăsă În jos, coborîndu-și genele, și ele roșiatice la vîrfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvîntat! SÎnt sclavul tău și al stăpînului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătînde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpînul meu!“ se pronunță el, așteptînd să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
după acea dimineață, cînd avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atîta emoție. În sfîrșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într-o cergă călduroasă, prefăcîndu-se că moțăie, căci erau tare abătute. VÎntul fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din cînd În cînd ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr-un tunel. Din cînd În cînd vîntul le sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acela. Dante tresări. Din spatele lui, parcă de la mare depărtare, răsunase un glas melodios, pe care Îl mai auzise. Glasul Fecioarei din Antiohia. Se Întoarse brusc, cu inima cât un purice din pricina emoției. Dar nu era nimeni care să Îl implore. Fremătând de mânie, Își dădu seama că fusese indus În eroare și că monahul ventriloc Îl păcălise. O umbră Îi străbătu câmpul vizual și o lovitură puternică după ceafă Îl nărui. O străfulgerare Îi explodă În cap, ca și când ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apucă delicat degetele, descleștându-se cu grație din strânsoare. - Îți jur că mă aflu aici ca să respir aerul miracolului și să Îmi pregătesc sufletul pentru a-l spăla la San Pietro, când m-oi duce. - Ce faci aici? repetă poetul fremătând. Masca surâzătoare a lui Cecco Începea să se destrame. Ochii Îi alergau de la el la femeie, ca și când n-ar fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam... bâigui el Încurcat. Își ținea ochii În pământ. Apoi Îi ridică spre mută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ulcică de pe masă. Era ud de sudoare, iar pomeții Îi ardeau de febră. Dar, Înainte ca Dante să Îi poată umple paharul de cositor, omul i-l smulse din mână, bând cu nesaț. Îl puse jos abia după ce Îl golise. Fremăta, scuturat de un tremur violent. Apoi, În sfârșit, păru să Îl observe pe poet. Parcă Își mai recăpătase puterile. Ceremonios, Îl invită să ia loc, eliberând, pentru el, de niște codexuri singurul scăunel din lemn. După ce oaspetele se așeză, literatus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cea care te-a Întors pe dos e o anume... să vedem... Răsfoi câteva pagini. - Iată, Bice dei Portinari, o sărăcuță măritată cu bătrânul Bardi. Niște versuri cu adevărat emoționante, un model pentru toate spiritele Îndrăgostite. Și Într-adevăr... Dante fremătă. Cardinalul se oprise din nou, iar acum răsfoia fascicolul ca și când ar fi căutat ceva. - Și Într-adevăr, Își reluă el zisele, versurile acelea devin de Îndată o modă și mulți tineri entuziaști Îți imită stilul, cântându-și iubirile atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prin somn, Întinzându-și picioarele cu o mișcare voluptuoasă. Pentru prima oară, avea dinaintea ochilor Întreaga splendoare a acelui trup, până atunci doar ghicit pe sub veșminte. Se apropie Încetișor până când atinse patul. Lumina pâlpâitoare a lumânării parcă Însuflețea țesătura ușoară. Fremătând, Întinse o mână și Îi descoperi Încet trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tine ca piciorul în nea!!!”. Vedeam că ești atât de îndrăgostit, doar că acum ai dispărut, acum, acum de ce nu mă cauți, de ce nu dai un telefon? Cum poți? Un tren sună undeva aproape, și strigătul lui lung, zbârlit, mișcător, fremătând, alb ca argintul, e durerea din inima mea, cum de nu-l auzi?, e atât de departe Snagovul?, ești atât de departe?, este Teatrul și sunt repetițiile alea atât de importante? Mai importante ca mine? Probabil că da. E timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
În sfârșit, bufonul: Primește boneta mea de nebun. (Și-i dă lui Kent boneta.) Lear îl întreabă cu drag: Ei, dragul meu aghiotant, ce mai faci? De-abia când bufonul ajunge la: Anul ăsta nebunia/ E la mare trecere, publicul freamătă, Maestrul simte că lipsește ceva din spectacol, ceva la care el se gândise demult: actualizarea textului, a spectacolului. Vorbește cu zeii. Apoi, bufonul. E la fel, același lucru. Actul II. Fetele cu priviri de scorpie. Maestrul se uită la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o imagine negativă despre ea când nici măcar nu o cunoașteți Încă deloc. Este cineva cu adevărat important, Înțelegeți? — Înțeleg, am spus eu cu o umbră de scuză În glas. Porcușor avea fața plină de sudoare și degetele de la picioare Îi fremătau cu o frecvență de zece bătăi pe secundă. — Accept pilulele, aș vrea totuși să știu de ce m-ați Întrebat dacă am sau nu o iubită. — Pentru că ecstasy este un produs care stimulează apetitul sexual și Îl duce până dincolo de ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
simt deprimată. Oare nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să renunț la viață? Mă Îmbătasem și-mi plângeam de milă. Nu aveam ce face, nu aveam chef de tipul ăsta. Akemi se opri brusc, umerii Începură să-i fremete și izbucni În plâns; erau hohotele de plâns ale unui copil, pe care le simțeam izbindu-se de umărul meu. „Nu te am decât pe tine, nu te am decât pe tine, nu te am decât pe tine, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
atrăgându-le privirile. Nu se auzise nici un zgomot. Barmanul era ocupat cu spălatul paharelor, iar cei doi clienți Își vedeau de discuția lor. Cu toate acestea privirile tuturor se Îndreptară spre imperceptibila mișcare a trupului lui Reiko. Cu siguranță a fremătat aerul, m-am gândit eu. În momentul acela mi-am adus aminte de cuvintele lui Gan: Reiko este ca o gaură neagră. Freamătul aerului Încetă, iar Reiko, privindu-și lung lichiorul de coacăze negre, așteptă ca barmanul și cuplul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cap de mort, "Mult" poesc, cioplirea unei rare și pierdute dalte, Pașadia își despoaie înnoptat semețu-i port. - O! scuipat de înverzita tuse-a spumelor putride, Cocoțat pe naufragii, nefiresc ca-ntr-un ochean, Împuind cămara nopții cu oracole stupide, Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian. - Cântec, lebădă străpunsă, sol al harfelor eline, Strămutat pe mândre prapuri de năierii tăi vikingi, Pînă-adînc în moleșala quintelor manueline, Alter ego, o! Pantazi, ce Atlanticele-nvingi. Liniștit rapsod al stelei ninsă-n umbra străvezie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Poem de Craciun Elena Marin Alexe Osana, sus în locuri preaînalte! Și azi se cântă-n cinstea lui Isus, întreg pământul freamătă acuma, răsună cor de îngeri colo sus. Pe-un colț de cer, de unde nemurirea a coborât în chip de copilaș, născându-se alăturea de vite, în Betleem, într-un umil sălaș. Cât a iubit Isus această lume atât de mult
Poem de Cr?ciun by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83369_a_84694]
-
Căpitan!! Aranjez eu dosarul! - La revedere, Mișulică, mozoli-ți-aș acadeaua. Pup-o pe nevastă-ta, din partea mea... - si Rodica închise telefonul, rânjind sardonic.” Peisajul este și el agitat. „Orașul era plin de oameni bântuiți de-o lăcomie devoratoare. Străzile fremătau surd, cuprinse de febră averilor care se făceau și se pierdeau peste noapte. Curvele, proxeneții, aurolacii, canaliștii, emigranții păreau doar niște soldați într-un imens război subversiv, nedeclarat.” Viața Rodicăi a fost dificilă, dar ea a găsit mereu soluții pentru
CRONICA LA ROMANUL NATURA MOARTA CU SERVAJ DE SERBAN MARGINEANU de IOAN LILĂ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361494_a_362823]
-
când fiecare dimineață înseamnă pentru mine-un chin ca fluturele de pământ mă leg de-o lampă e cea a versului prea sfânt care ridică și dezgheață și vin răspunsuri albe-n rând și mă cutremur dimineții când ziua-ncepe fremătând îmi iau iar lupa vreau să cânt acum doar râd de clipa toarsă-n fir de ceață las bardului sunetul fin cu glasul lui întoarce fila nu vreau să văd să mai aud gemutul pas de dimineață mă doare cânt
ŞIR DE ÎNTREBĂRI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1103 din 07 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363831_a_365160]
-
descheie calin și la cămașă, privind-o insistent. Femeia îl urmărea cu privirea piezișă, prefăcându-se că își caută în frigider o băutură răcoritoare. Îi simțea ardoarea hulpavă din ochi, din suflet, însă încerca să nu-și piardă calmul. Arion, fremătându-și nările, se apropie de ea: - Îmi ești datoare! zise scurt. Să nu uiți asta niciodată! Ți-am redat libertatea pentru că te iubesc! mai șopti apăsat, prinzând-o de după umăr și silind-o să se întoarcă cu fața spre el
PROMISIUNEA DE JOI (XIX) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363875_a_365204]