1,041 matches
-
stabilită cu Pabblem. Am încercat s-o sun de câteva ori în acea dimineață, dar n-a răspuns. În consecință, am fost în întuneric aproape toată ziua, obligată să pun cap la cap ce se întâmplase din frânturile de bârfe frenetice care circulau între colegii mei. Sheba fusese descoperită ca având o relație cu Steven Connolly, spunea lumea. Între ea și mama băiatului fusese o luptă. Era posibil - ba chiar probabil - că mai sedusese și alți băieți. Fusese chemată poliția. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
era toată numai zâmbete. Nimic din expresia ei nu sugera că fusese „descoperită“. În mâna ținea costumele de baie pe care le probase. Ruby le luă de la ea și continuă să Împacheteze În liniște. Lipsa ei de cuvinte dezicea activitatea frenetică desfășurată În creierul ei. Era clar, o văzuse. Un stomac fals, corect? Da. Fără urmă de Îndoială. Claudia Îi Înmână cardul ei de platină Amex și apoi a Început să se uite printr-un coș de pe tejghea cu botoșei tricotați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
intercontinentale ale comerțului pontic au asigurat Republicii Ligure în decurs de numai patru decenii venituri excepționale și i-au permis, potrivit martorilor contemporani, să depășească Veneția sub raportul avuției și al puterii navale. Bizantinii, care asistau neputincioși la activitatea comercială frenetică a genovezilor în Marea Neagră, au înregistrat cu uimire faptul că ei străbăteau apele și în toiul iernii. Cooperarea dintre „imperiul stepei“ în varianta mongolă și thalasocrația mediteraneană, personificată de genovezi, a conferit Mării Negre, potrivit formulei devenite clasice, funcția de „placă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ce-i drept, în tinerețe, revolta împotriva creștinismului se hrănea din credințele sale vitaliste, din spiritul său anarhic. Scria în 1936: „Fără vibrațiile unui delir ascuns și stăpânit, totul mi se pare incolor, searbăd, deprimant. Îmi plac religiile păgâne, narcotizante, frenetice, cu excesul lor de voluptate și de groază, cu oracole, orgii; beție, în fine. Creștinismul nu oferă nimic: proză divină” (9 ianuarie 1936 Ă 425). Chit că a eșuat, iată ce fel de religie construia Cioran în tinerețea sa. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care își etalează suferințele devenite capricii. Apoi, el îndură totul, cum preciza într-un loc, cu umor și scepticism. Dar a fost o vreme când Cioran juca rolul celui care crede. Cum i se pare, din depărtarea înțelepciunii, acel moment frenetic și disperat din tinerețe?! Una dintre cărți, Le Démiurge, îi apare în italiană, dar la o editură pe care, spune el, o detestă. Îi amintește de „ideile” lui Ă cuvântul îl pune el însuși între ghilimele Ă de altădată. Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înțelepciune deplină decât acolo unde orice strop de viață a fost lichidat” (III, 167). Să revenim, însă, la Nietzsche. Iată: „Pe măsură ce îmbătrânesc, mă situez tot mai la antipodul ideilor lui Nietzsche, sub toate aspectele. Tot mai puțin îmi plac gânditorii frenetici. Li-i prefer pe cei înțelepți și sceptici Ă «neinspirații» prin excelență, cei pe care nici o durere nu-i ațâță și nu-i tulbură. Îmi plac gânditorii ce evocă vulcani stinși” (I, 115). Departe de Cioran o astfel de împlinire
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
313). Crede, oricum, că “împăcarea cu moartea” ar trebui să fie „țelul suprem al omului” (I, 327) din moment ce este marele atribut al înțelepților. Cât despre opțiunea pentru anonimat, ea se naște din prezența morții, care relativizează totul. Dincolo de această confruntare frenetică în vederea atingerii indiferenței (întemeiată, cum am văzut, pe un paradox: drumul către ea instituie vitalitatea), o altă indiferență face obiectul explorărilor cioraniene. E vorba despre indiferența față de tot ceea ce consacră în istorie, în imediat. Citează la un moment dat dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în diafane fulgurații. Și, brusc, din această lume de grații un salt în antica eră, unde delicatețea și toată gestica supravegheată, de salon, plonjează într-un „delir” orgiastic. Nimfe și bacante, în splendida lor nuditate, se prind într-un dans frenetic, antrenând pe dată fauni, satiri și silvani. Exuberanța de plein air, frivolă întrucâtva, se potrivește mai bine cu temperamentul sangvinic (de unde, preferința pentru culorile tari), senzual și agresiv al poetului, care schimbă cu ușurință - și nu neapărat cu ușurătate - harfa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
fie-mi mîngîierea, pacea, adormirea, Philips e mort, ș-atuncea e-o plăcere a murire!" Elegy on the death of Mr. Phillips / Elegie la moartea dlui Phillips (din ediția lui Skeat, 1883) - "șuvoi de suferință"; "Melancolia cea Neagră"; Nebunia mînioasă, frenetică, răsunătoare, groaznică"; "încruntarea sorții"; "lampa bolnavă a zilei în retragere"; "cenușiul crepuscular"; "groazele nopții care vine"; "valul cel întunecat"; "sumbra-întunecime îndesîndu-se"; "vrăji necromantice"; "mormîntul de moarte"*; "văiugă întunecată"; "aburii ca de smoală ascunz[înd] pajiștea"; "un clopot îndoliat al morții
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
materialul de inspirație tradițional, prezintă particularități diferite: concentrarea expresiei, formularea (uneori) eliptică, versul liber, imaginea șocantă. Circumscrise în formula miniaturalului și grațiosului sau revărsate fără îngrădiri, poemele cuprind când viniete cu motive câmpenești, stilizate subtil, când reprezentări ale unei naturi frenetice, explozive. Catrene abil articulate propun spre contemplație desene delicate: un copac, un râu, o fântână, o stea, soarele, luna, un nor, un porumbel, un miel, evocă amiaza, amurgul, dimineața, surprinse în diverse anotimpuri, cu sugestii adeseori erotice, în virtutea cărora alunecarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
Adevăratele <<evenimente>> din această operă sunt gândurile Fiammettei, iar felul în care Boccaccio folosește cuvintele creează aceeași impresie. Într-o atentă juxtapunere a stilurilor, care nu sunt o simplă narațiune indirectă și o țesătură de monologuri și dialoguri, Boccaccio subliniază frenetica oscilare a psihicului Fiammettei.”247 Deși o donna demonicata, prin trădarea de care se face vinovată, Fiammetta este mult mai bine conturată ca personaj decât membrele brigatei, devine mai complexă și mai credibilă, mai bogată spiritual și mai umană. În
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
pur pornografice, vom cita Histoire de Dom Bougre, portier des chartreaux [Povestea lui Dom Bougre, portar de mănăstiri] (1741), atribuită lui Jean-Charles Gervaise de la Touche, și Thérèse Philosophe [Tereza filosoafa*] a Marchizului d'Argens. Producția pornografică ia astfel un avânt frenetic în timpul revoluției, când cenzura dispare; se vând atunci cărți precum Les Fureurs utérines de Marie-Antoinette [Patimile uterine ale Mariei-Antoaneta] sau Le Godemiché royal [Falusul regal]39. Tipăriturile pornografice apar deci indisociabile de dezvoltarea rețelelor clandestine. Industria cărții, care produce în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
care strălucește etc.) și desemnările indirecte fac dificilă identificarea referenților. Cât despre afectele euforice, exprimarea lor este blocată de o distanțare generalizată, dominată de o atitudine cel puțin ironică. Cititorul este pus în poziția de spectator la o activitate deopotrivă frenetică și grotescă, în care "bărbatul" nu întâlnește "femeia" în chiar actul care ar trebui să-i unească. Când apare, ca în Lust, o subversiune a pornografiei emblematice pentru o dominantă masculină, se instaurează o ierarhie clară între materialul pornografic și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
alienare sau cinism. „Viața modernă” e una eminamente violentă, a energiei devastatoare și a morții, a singurătății stelare, a crimei și păcatului. The Long Goodbye oferă una dintre cele mai puternice embleme ale orașului tentacular, sucombând de propria sa otravă, frenetic și rapace, învins și muribund: Când am ajuns acasă, mi-am făcut un cocteil tare, am rămas în picioare lângă fereastra larg deschisă din living-room, sorbind din pahar și ascultând cum se întețește traficul pe bulevard și uitându-mă la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
1996), cadrul este al unui oraș de provincie în care participanții la un simpozion de istorie se trezesc izolați din pricina viscolului. Constrânși la imobilitate, ei profită de acest răgaz pentru a petrece sau a reflecta asupra propriilor existențe, iar agitația frenetică a acestor intelectuali trădează deruta lumii actuale care nu și-a găsit încă reperele. Evenimentele din România postcomunistă își află ecou în cele mai recente lucrări ale lui B.: volumul de eseuri cu nuanță filosofică Picătura de cucută (1997) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285600_a_286929]
-
Veniți, adieri) sau „tânăr, iluminat, fericit” (Descrescendo). Concomitent, se produce o erupție a religiozității, căci sublimul naturii este interpretat ca „o gură de rai”, adică adeverire a divinității și posibilitate de mântuire. E parcursă întreaga scară de reacții, de la nerăbdarea frenetică (Psyche) la jubilația apropiatei sosiri (Pandora, În cer, în alt sat), de la așteptarea exasperată (Cetele, Morgana) la conștientizarea depărtării (Revederea din parc, Drumul). Survine însă și tăgăduirea învierii (Al nopții) și chiar a divinității (În munți), deodată cu disperarea, concretizată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
partener, singurul partener posibil fiind propriul ei zbucium, care este și partenerul fiului ei avortat, Arhontele, cel care clădește pe fundul universului firmamentul și Începe să genereze Puteri, Îngeri, ceruri „și toate lucrurile pămîntești” (et terrena omnia). Înspăimîntată de activitatea frenetică a dezordonatului ei fiu, Sophia se refugiază În Ogdoadă. Oarecum diferit este scenariul În cadrul doctrinei pe care Irineu o atribuie ofiților (din grecescul ophis, „șarpe”) et alii. Sophia este o „putere de stînga”, a cărei existență decurge dintr-un accident
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sale. Arghezi își refuză deliciul de a lua parte la spectacol. El privește retras, cu mare atenție, la derularea ritualului diurn, pensează detaliile incriminante care vor recompune hiperbolic imaginea lumii răsturnate. Dacă primul se deghizează în cabotin, intrând în jocul frenetic al bâlciului, al doilea se ascunde cel mai adesea sub masca ascetului de ocazie, reprezentând spectacolul vieții cu o smerită detașare. Dar uneori rolurile se pot inversa și atunci detașarea lui Caragiale se găsește undeva pe traseul transtextual (în sensul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să scrii, să nu mai fii tu însuți" (Către Louise Colet, 23-12-1853). Dar este și o asceză, fiindcă viața scriitorului este cea a unui sfânt ducând "o viață, pustie de orice bucurie exterioară" care încearcă pentru arta sa "o dragoste frenetică și pervertită", "ciliciu care îl scarpină pântecele" (Correspondance, Conard, II, 394). Nu ajungi în cer decât prin martiriu. Urci la cer cu o coroană de spini pe cap, cu inima străpunsă, cu mâinele însângerate și chipul radios" ( III, 362). Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
o dezabuzată confesiune Către cititori: Cuvintele sunt lacrimile celor care ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele IV Pe o poziție larg-cuprinzătoare amintind de Blaga, se situează un Nichita Stănescu frenetic, iscoditor, cu nostalgia cuvântului total, acesta de negăsit în dicționare, însă deschizând zariști cosmice sau relevând genuni interioare. Privirea lunecă lin de la cuvinte la necuvinte. "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
codru nesfârșit de coarne brune În care mii de stele strălucesc, Sosind din dunga zării de argint Vin păsările-mi mari de sărbătoare Și-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind, Un ocean de aripi mișcătoare; Întreaga lume-a sufletului, vie, Palpită-ntr-o frenetică beție. Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat și sună Oglinzile ritmându-și-le-n dans, Și brazii mei vuiesc fără furtună Într-un amețitor, sonor balans, În vii vibrează struguri străvezii Cristalurile cântecelor grele Și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dezvoltă semnificațiile din perspectiva schimbărilor bruște de direcție și a alunecării lor imponderabile. Dar, fantezia poate depăși limitele spre derivațiile ingenioase create de auriul strălucitor al solzilor metalici sau irizarea scânteietoare ivită la incidența razelor de lumină ce străpung suprafața frenetică a apei. Luminozitatea tabloului devine aproape imaterială, în timp ce rafinamentul artistic derivă din capacitatea creatoare de a obține simplitatea de expresie în contextul unei evidente bogății de semnificații. În concepția liniilor fine și sinuoase ale evoluției sonore recunoaștem acea precizie remarcabilă
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
unui spațiu relativ extins (măsurile 86 - 96), prin explorarea aceluiași motiv introductiv ce apare expus cu insistență la toate registrele claviaturii. Asaltul său accelerat spre registrul acut conduce spre un final incandescent, o adevărată izbucnire de bucurie, vibrație și mișcare frenetică, proiectată corespunzător prin atingerea unui nivel dinamic cu totul surprinzător limbajului debussyist ( ff, fff ), raportându-ne la particularitățile mijloacelor sale de expresie identificate pe parcursul întregii creații componistice. III.6. Des pas sur la neige (Pași pe zăpadă) Preludiul Des pas
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
ne introduce în mijlocul unei atmosfere înfierbântate de pașii energici și apăsați ai dansului de habanera. Armoniile stridente și incitante ale cvintelor perfecte suprapuse la interval de semiton (se remarcă opoziția clape albe/negre), cu accentuări și apogiaturi nervoase, evocă rezonanțele frenetice ale corzilor de chitară, atacate cu impulsul nestăvilit al sângelui ce clocotește de patima dansului. Impresia de puternică stabilitate creată de relația V-I afirmată în (planul inferior) este o opțiune de limbaj menită a sugera simplitatea cântecului popular (în
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
fluentă spre episodul principal al acestei prime secțiuni. La nivelul ansamblului de discurs al preludiului, se observă lipsa profilării unor materiale tematice în sensul consacrat al analizelor muzicale, receptându-se în exclusivitate agregate armonice schimbătoare ce evoluează într-un ritm frenetic. Alternanța continuă a terțelor evidențiază concepția unei voci ce produce avansarea, juxtapunându-se cel mai adesea pedalei statice a unui alt plan staționar. Dar, acesta din urmă nu presupune ideea unei inactivități, creând conflicte cu terțele în mișcare prin explorarea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]