1,409 matches
-
despre planul vostru de a da viață acestui Studium. Cine v-a condus la Florența? Cine a planificat totul? Și În ce măsură această idee a căpătat contur În mintea lui Bonifaciu, cum se spune? Cei doi interlocutori Își azvârliră o căutătură fugară, ca pentru a se consulta pe ascuns. Apoi privirile lor reveniră asupra lui. — Nimeni, messer Durante, răspunse Antonio. Nimeni nu ne-a convocat. Papa Încurajează apariția universităților, pentru ca prin ele să se răspândească gândirea favorabilă cauzei sale În disputa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
forțele creștine? — Da. Găsiseră deja În Cipru un portulan incomplet, cu Începutul unor rute trasate spre Apus. Știau că În vechea bibliotecă din Alexandria trebuiau să existe hărțile la care apelase Ptolemeu și că acele hârtii fuseseră luate de evreii fugari, atunci când orașul a fost distrus de arabi. Încetul cu Încetul, toate fragmentele acelor cunoștințe au fost strânse laolaltă. În anul Domnului 1294, o corabie a Ordinului a fost trimisă pentru a Încerca drumul trasat de geografii noștri. Ruta era calculată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceară În urechi. Fiindcă, precum Ulise, vrei să fii singurul care știe. EPILOG 22 iunie, la primele sclipiri ale zorilor Dante se năpustise la drum lovind aprig din pinteni, istovindu-și calul. La câteva mile de zidurile cetății Pisa, urmele fugarilor deviaseră spre coastă, părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă. Acolo, se Întindea o mlaștină enormă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sute de imagini ne readuc în minte ce-avem de făcut; două rândunele care zboară împreună după hrană, un cerb și-o ciută care stau la coadă la băut apă, doi ochi care ne fac cu ochiul, două glezne întrezărite fugar sub poala unui munte, două buze care se tot împreună și astfel ne vorbesc și câte și mai câte!... O forță uriașă ne împinge spre căsătorie și ne lasă acolo. Episodul 121 DIN NOU PAN BIJINSKI — Ceea ce-ați spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ia zvîcnetul cobrei faraonii morți În sarcofagele lor, cît deșert sub un bombardament lunar, Înspăimîntător și apele tale fosforescente, focurile tale solidificate de Îngheț, pămînt strălucind ca tabla, pulverizat În particule electrice. Deșert, deșert, Înainte și după. Oare aceste amintiri fugare Îmi justifică euforiile, orgoliul, frica? Ăsta-i un loc al aberațiilor, sînt gata să spun, simt dinții mici, ascuțiți, de rozătoare cum Îmi ronțăie creierul paralizîndu-mi centrii motori. Și deodată o limuzină galbenă traversează hîrtia. În după-amiaza zilei acelea - Birgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în timp ce descuia ușa am ajuns la câțiva pași în spatele lui și am început să cotrobăi prin geantă agitând cheile de la mașină ca să fac zgomot ca și când aș fi căutat și eu cheile. între timp, tânărul deschisese ușa aruncându-mi un zâmbet fugar. I-am zâmbit înapoi cu recunoștință. A ținut ușa întredeschisă. Ce gentleman. Aștepta liftul așa că am făcut stânga pe coridor, rămânând ascunsă până când am auzit că liftul începe să urce. M-am întors în hol și am luat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
adunate în față. Câțiva bolovani sfărâmați se rostogoliseră până sub vagonet, la picioarele sale. Lovi într-o doară cu piciorul unul dintre ei care se rostogoli cu zgomot. În raza tremurândă a lanternei i se păru că vede o strălucire fugară. Se aplecă repede și îl ridică de jos. Partea care stătuse cu fața la pământ, era formată din cristale de cuarț, iar printre acestea răzbătea dintr-o parte în cealaltă o vinișoară subțire de culoare galbenă. Din nou se simți norocos, ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de kilometri mai tîrziu, descoperi că uitase de măicuțe, de to acel du-te-vino din tren și de peisajul care se scurgea ca un coșmar al fraților Lumière dincolo de geamurile trenului. Citi toată noaptea, străin de sforăiturile călugărițelor și de gările fugare prin ceață. Întorcînd ultima pagină cînd zorii se arătau, Monsieur Roquefort descoperi că avea lacrimi În ochi și inima cotropită de invidie și de uimire. Chiar În acea luni, Monsieur Roquefort sună la editura din Paris pentru a solicita informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de incredibil ar părea, bătăușii poliției se aflau pe poziție, ambulanțele erau pregătite, iar înăuntru, în cabinete, încă deschizând și închizând ultimele dulapuri și sertare, guvernanții evadați sau dezertori, pe care, într-un stil elevat, ar trebui să-i numim fugari, adunau, cu părere de rău, ultimele amintiri, o fotografie de grup, alta cu dedicație, un inel din fire de păr, o statuetă a zeiței fericirii, o ascuțitoare de creioane de când era în școală, un cec înapoiat, o scrisoare anonimă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe care, deși avea un pansament care-i acoperea aproape jumătate din față, chiar și așa l-a putut recunoaște, și cu atât mai ușor cu cât e sigur că la prima aruncare a privirii avusese norocul de a capta, fugară, o imagine a obrazului sănătos, care, așa cum se va înțelege fără greutate, în același timp confirmă partea rănită și e confirmată de aceasta. Trăgându-l după el pe operatorul de imagine, reporterul începu să-și croiască drum prin mulțime, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a fost forțat, cu binele sau cu răul, să dezvăluie identitatea persoanei care furnizase informațiile subversive publicate, poate chiar să fi cedat slăbiciunii și să fi arătat scrisoarea cu emblema de la providențial, s.a., scrisă cu propria lui mână de comisarul fugar. Se simțea obosit, își târa picioarele, avea trupul scăldat în sudoare, deși căldura nu era atât de mare. Nu putea să meargă toată ziua pe străzile astea așteptând să treacă timpul fără să știe pentru ce, brusc simți o dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ar fi circulat cu adevărat acei jinn despre care Monerre spunea că Îi Întâlnise În Orient. La Priorat, noaptea de 13 august Era stăpânit de neliniște. O senzație de dezechilibru moral, de senzualitate toropită se agita În sinea lui. Chipul fugar al Amarei, ușor umbrit, asemenea suprafeței unei luni Îndepărtate, Îl urmărea. Se Învârtea prin chilie, mângâind În minte trupul femeii, ale cărui forme splendide le Întrezărise În căruță, experimentând o Încordare ce nu izbutea să se concretizeze În cuvinte, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care ședea lângă geamul deschis. Închizând ușa după el, Amory a rămas o clipă cu spatele sprijinit de ea. — Hello, Benvenuto Blaine. Cum a mers azi publicitatea? Amory s-a trântit pe canapea. — Ca de obicei, am detestat-o. Viziunea fugară a agenției a fost Înlocuită imediat de o altă imagine. — Dumnezeule! Cât e de minunată! Tom a oftat. — Nici nu pot să-ți descriu, a repetat Amory, cât e de minunată! Nici nu vreau să știi. Nu vreau să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
reuși în minunatele vremuri în care avem norocul să trăim. Despre toate astea într-o altă carte, căci nu le pot spune pe toate dintr-o suflare. Acum voi povesti numai despre oamenii care au luminat mai tare sau doar fugar cerul printre stelele căruia mi-a fost dat să mă plimb. PAGINĂ NOUĂ MIHAI BERECHET ― Auzi, îmi spune Berechet după ce așază tablaua cu dulceață pe masă, trebuie să știi că actorilor le place teribil la teatru, cu excepția repetițiilor și spectacolelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
întâlnire, una dintre cele mai bogate din câte am avut, dar cred că important este să încerc să fur acelor zile contururile mai interesante, așa că figura lui îmi apare ca într-o stampă japoneză, alcătuită din doar câteva linii trasate fugar de o mână sigură de maestru. Szajna îmi aduce aminte de Cotescu, nu știu de ce, poate pentru că este la fel de blajin ca și marele actor român, poate pentru faptul că a apărut în viața mea brusc, straniu... dar ce întâlniri importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
foarte interesant să‑ți observi semenii, iar în acest scop te poți așeza pe un trunchi de copac. Țelul ne stă pe limbă și se numește iubire. Rezervorul inepuizabil care alimentează conversația tinerilor din jurul lui Hans trădează acum o întâlnire fugară a privirilor și o scurtă adăstare‑a‑lor‑una‑într‑alta. Când șezi pe un copac tăiat în mijlocul unei păduri de conifere și te bucuri de soare, poți să uiți până și de ceas, bineînțeles, nu să‑ți uiți ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dumneata ești ofițerul ce anchetează cazul, poate ne vei spune câte ceva despre ea. El ridică din umeri: — E dintr-o familie germană cumsecade. 17 ani, locuiește pe Schloss Strasse, în cartierul Steglitz. Făcu o pauză în timp ce ochii lui se uitară fugar în jos pe notițe. — A dispărut miercuri, 24 august, când a plecat de acasă să facă o colectă pentru Programul Economic al Reich-ului, pentru BdM. Făcu din nou o pauză. — Și ce anume colecta? întrebă contele. — Tuburi vechi de pastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
surd care destinde Tot mai departe largu-i zbor Deasupra zărilor murinde, A sumbrei văi, a tuturor. II De-a lungul tristelor răzoare Pe care vântul grămădi Atâtea crengi rătăcitoare, Mângâietoare vei veni? Din golul toamnei vei renaște Iubirii mele, vis fugar, Și însetatul va cunoaște Beția vinului tău rar? Vei fi atunci Izbăvitoarea? Deși umbrit de-un mort trecut, Îmi vei aduce totuși floarea Neprihănitului sărut? Și-n pacea-ntinderii, cuvântul Pe-atîtea buze bănuit. Dar iar intrat în noapte, sfântul Cuvânt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fi atunci Izbăvitoarea? Deși umbrit de-un mort trecut, Îmi vei aduce totuși floarea Neprihănitului sărut? Și-n pacea-ntinderii, cuvântul Pe-atîtea buze bănuit. Dar iar intrat în noapte, sfântul Cuvânt, va fi, va fi rostit? III Miraj fluid, formă fugară, Străbate surele poteci Șerpuitoare și coboară În toamna vânturilor reci. Dorința mea îți va aprinde Ardori ce nu se pot grăi Și-n ciuda umbrei ce se-ntinde Ne vom iubi, ne vom iubi, Până când anii vor așterne, În colb
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-n creștet... căci numai Nephélé Mi-a dăruit sărutul temut, care îngheață. RĂSĂRIT Când cumpăna ridică-n zenit pironul clar Pe chipul nopții trece un gând pieziș de ură... Se scutură întreaga ei grea pieptănătură: O urnă sub risipa vârtejului fugar. Și dintr-al lunii rece, fierăstruit pătrar, Belșug de fire scapă, în iederă obscură, Pe dâmbul zării unde tânjește în armură Scăpărător de raze, războinicul solar. Dar podidit de valul de păr și flori lactee Cu lung fior truditul din
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Acasa > Poeme > Rasfrangere > VISUL Autor: Floarea Cărbune Publicat în: Ediția nr. 284 din 11 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Era noapte si visam: se făcea că alergam pe urmele clipei fugare; eram într-un palat și tot suiam pe trepte solare încinse, ușor tremurau, arămii, treptele-atinse. Imponderabilă mă înălțam cât mai sus, cât mai departe, din cer mă chemau miriade de stele cu luciri de diamante. Referință Bibliografică: Visul / Floarea Cărbune
VISUL de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364470_a_365799]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > VIS Autor: Floarea Cărbune Publicat în: Ediția nr. 284 din 11 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Era noapte si visam: se făcea că alergam pe urmele clipei fugare; eram într-un palat și tot suiam pe trepte solare încinse, ușor tremurau, arămii, treptele-atinse. Imponderabilă mă înălțam cât mai sus, cât mai departe, din cer mă chemau miriade de stele cu luciri de diamante. Referință Bibliografică: Vis / Floarea Cărbune
VIS de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364471_a_365800]
-
chiar puțin talent, înainte de a pune în funcțiune un magnetofon de marcă rusească și a trecut de câteva ori pe lângă mine pentru a mă atinge ușor pe umeri și pe piept și pentru a mă săruta în trecere, atât de fugar și dulce încât mă treceau fiori și îmi tremura ibricul în mână, de plăcere și emoție. Mă înfiora și mă provoca. Nu aștepta răspuns. M-a servit cu "Camel" scurt - o raritate în acele vremuri - și m-a privit îndelung
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
Acasa > Stihuri > Reflectii > JURNAL COMUN Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 258 din 15 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Te-am zărit de la tribord tinerețe Prin luneta adâncă a mării Imagini fugare și răzlețe Leagănate lin pe valul resemnării Te-am revăzut în retrovizor, viață Râdeai cărunt reverberând retina pe parbrize Ploua pustiu rememorând în ceață Autostrăzi agonizând pe contrasens în crize Așteptam pe peronul unei gări avide Cu trenuri nervoase șuierând
JURNAL COMUN de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364597_a_365926]
-
pledoaria cu tonalități multiple, bine alese fiecărui moment și cu gesturi largi, teatrale. Brațul drept i se ridica măsurat și se îndrepta spre clientul său ori spre fosta soție a acestuia, pentru a da greutate cuvintelor și argumentelor. O privea fugar pe președinta instanței de judecată, cu mult respect, subliniat uneori prin înclinarea elegantă a trupului în direcția acesteia. Invoca principii de drept și făcea cu ușurință trimitere corectă la diferite articole din lege. Foarte abil, a canalizat atenția pe dreptul
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]