591 matches
-
1293-1295. 31. Pan. col. 1301b. 32. Puech, Traité, pp. 190-192; vezi și Giulia Sfameni-Gasparro, „Il mito bogomilo dei due figli di Dio: Osservazioni storico-religiose”, În Umanitá e storia: Scritti in onore di Adelchi Attisani, F. Giannini, Napoli 3, sau În Gnostica et Hermetica, Ateneo, Roma, 1982. 33. PG 122 col. 825. 34. Narr. 94 sq. = Pan. col. 1292-1293; Puech, Traité, pp. 178-181. 35. I. Ioh., p. 58 Bozóki. 36. I. Ioh. 93 V. 37. I. Ioh., pp. 58-60 Bozóki. 38. I.
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lumea inferioară a Demiurgului, iar bogomilii și catharii supun la transformări formula ortodoxă. Vedem cum, dintr-un sîmbure, Gnoza se preface Într-un arbore care Începe să se ramifice; unele ramuri rămîn virtuale, altele cresc efectiv. Modelul generativ al sistemelor gnostice este de fapt un arbore, Arborele Gnozei. Din acest Arbore al Cunoașterii, În solidul lor respect față de tradiție, Învățații nu gustă decît arareori; dar după ce au făcut-o, se văd siliți să recunoască strînsa legătură dintre credințele și teoriile umane
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
existențialiști și ea este, din nou, echivalentul specular al experienței dualiste, căci ambele recunosc necesitatea transcendenței; Însă dualismul o afirmă, iar existențialismul se plînge de totala ei absență. Un scriitor ca Albert Camus a utilizat În mod constant metafore dualiste gnostice În titlul operelor sale importante: Exilul și Împărăția, Străinul, Căderea. Vom analiza, În cele ce urmează, fără pretenția de a le trata exhaustiv, cîteva dintre episoadele cele mai pregnante ale exegezei biblice inverse În nihilismul romantic, pentru a trece apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o cădere În șase etape - cele șase zile ale Genezei. Narațiunea lui Blake conține o exegeză inversă strîns Împletită cu elemente originale, Într-o intrigă densă, asupra căreia nu putem zăbovi 4. Chinurile nașterii nihilismului se fac auzite pe tonuri gnostice În Prometeu descătușat al lui Shelley (1818-1819), scriere aparținînd de asemenea tradiției post-miltoniene. În Prefața sa, Shelly mărturisește că nu și 1-a ales pe Satan ca personaj principal, În locul lui Prometeu, deoarece cel din urmă poate fi descris ca
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
occidentale, deoarece este o extraordinară ilustrare a felului În care se poate purta un joc oricînd pe eșichierul Genezei, obținîndu-se rezultate care sînt, fiecare, o transformare a altora. Într-adevăr, Byron a jucat acest joc plecînd de la regula (nihilistă, nu gnostică) de a considera falsă transcendența Genezei și, prin urmare, necesară inversarea exegezei tradiționale. El a produs În felul acesta o narațiune perfect asemănătoare mitului gnostic. Povestea lui Byron Începe cu revelația că un Dumnezeu care a Îngăduit ca oamenii să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ce stă la pîndă sub masca plăpîndă a Rațiunii. Pentru Leopardi, Rațiunea slujește doar la Înțelegerea esenței rele a Dumnezeului imanent, neputînd să-i Înfrîngă puterea. Dumnezeu poate fi Învins numai prin puterea morții. S-a sugerat existența unei influențe gnostice directe, Însă atitudinea nihilistă a lui Leopardi se află În mod cert la polul opus În raport cu cea a gnosticilor 9. În 1953, René Nelli a făcut observația că marii poeți epici ai romantismului francez sînt pătrunși de un spirit maniheist
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vremurilor moderne ar fi... contele Lev Tolstoi!15 Este fără Îndoială meritul primului volum al lucrării lui Hans Jonas, Gnoza și spiritul Antichității tîrzii (1934), de a fi orientat dezbaterea spre o anumită coerență. Potrivit lui Jonas, elementele constitutive ale sistemelor gnostice sînt anticosmismul și ideea devoluției, adică a fracturii catastrofale ce Întrerupe evoluția eonilor. Pentru Jonas, Hegel este reprezentantul unei perspective absolut opuse celei a gnozei: o perspectivă evolutivă și procosmică. Dovedind ambiții de ordin filozofic mai mari, Eschatologia occidentală (1947
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este abolită, Însă ea Întîrzie să dispară. Apostolul Pavel dă cel dintîi o expresie „gnostică” acestui paradox, transpunînd mîntuirea creștină de pe dimensiunea orizontală a timpului pe dimensiunea verticală a ființei și transformînd sfîrșitul lumii Într-o evadare individuală din Închisoarea acestei lumi19. Cu Începere de la Origen, Părinții Bisericii au optat Împotriva autenticității „istoriale” și au
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
revoluția permanentă” ca să se poată atinge cît mai curînd suspendarea istoriei, care va stabili și sensul ultim al istoriei, Voegelin accentuează negativitatea radicală a acelui „gnosticism” care devine În epoca modernă tot mai important și tot mai neliniștitor 31. „Revoluția gnostică” are loc În etape. Una dintre ele a fost Reforma, văzută drept o invadare Încununată de succes a instituțiilor occidentale de către mișcările gnostice 32. Cel mai bun exemplu de invadare Îl constituie puritanii englezi, care Închideau gura oricărui opozant citîndu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a acelui „gnosticism” care devine În epoca modernă tot mai important și tot mai neliniștitor 31. „Revoluția gnostică” are loc În etape. Una dintre ele a fost Reforma, văzută drept o invadare Încununată de succes a instituțiilor occidentale de către mișcările gnostice 32. Cel mai bun exemplu de invadare Îl constituie puritanii englezi, care Închideau gura oricărui opozant citîndu-i cuvintele lui Ioan: „Noi sîntem de la Dumnezeu, și oricine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă”33. După Voegelin, puritanii reprezintă o forță anticreștină
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
34. Caracterul coranic al acestor scrieri determină, potrivit lui Voegelin, excluderea activă a tot ceea ce ele pretind să Înlocuiască. Deja Reforma așezase În locul argumentului și persuasiunii adevărul imuabil și indiscutabil al unei societăți totalitare 35. Totalitarismul Înseamnă, de fapt, Împlinirea căutării gnostice a unei teologii civile. Gnosticismul din zilele noastre, imanentizare a eschatonului creștin, se manifestă sub două forme distincte: marxismul, care este forma cea mai explicită și cea mai puțin subtilă, și „occidentalizarea”, formă ce implică nimicirea „adevărului sufletului” și disprețul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de ea Însăși (Taubes), fie că este socotit o forță mondială (Weltmacht) negativă, pe cale să distrugă lumea (Voegelin), ambele părți sînt de acord că, În cadrul acestuia, un loc de onoare i se cuvine lui Karl Marx. Pentru a demonstra descendența gnostică a lui Marx, istoricul austriac al filozofiei Ernst Topitsch abandonează tipologia istorică și Încearcă stabilirea de legături istorice concrete 38. Prin Hegel, Marx ar fi luat cunoștință de tradițiile gnostice conținute În „Ideologia germană”, un fel de „moștenire de familie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
i se cuvine lui Karl Marx. Pentru a demonstra descendența gnostică a lui Marx, istoricul austriac al filozofiei Ernst Topitsch abandonează tipologia istorică și Încearcă stabilirea de legături istorice concrete 38. Prin Hegel, Marx ar fi luat cunoștință de tradițiile gnostice conținute În „Ideologia germană”, un fel de „moștenire de familie” germană care Însoțește teologia luterană și impregnează Întreaga istorie a filozofiei germane moderne 39, de la Hegel la Heidegger. O verigă importantă În transmiterea Ideologiei germane a fost pietistul Friedrich Christoph
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
precizat În ce măsură 1-a influențat Oetinger pe Hegel, al cărui „gnosticism” se Încadra inițial În teoria „alienării” (Entfremdung, Entäusserung): Absolutul trebuie să se Înstrăineze de sine pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării Spiritului și apoi În mitul marxist al alienării omenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Blumenberg, constituie ultima „recădere” a Occidentului În gnosticism. Pe lîngă acestea, Blumenberg uită cu desăvîrșire că ideile Reformei reprezintă confirmarea totală a doctrinei augustiniene a păcatului sexual originar și a predestinării, doctrină pe care, de altfel, Blumenberg o consideră „gnostică”. Prin urmare, ar fi foarte ușor de răsturnat toate considerațiile lui Blumenberg. Problema cu care ne confruntăm În cartea de față nu este dacă toți acești eseiști au dreptate să extrapoleze conceptele de gnosticism și de gnoză, ci dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Pot fi aduse obiecții la considerarea gnosticismului drept model analog corect pentru evoluționismul hegelian ori marxist, Însă ceea ce contează cu adevărat este curentul hermeneutic care a luat naștere, reprezentat de Taubes, Voegelin, Topitsch, Pellicani și alții, după care modernitatea este gnostică. Creatoarea lor greșită-Înțelegere a gnosticismului este posibilă, cu toate că s-ar putea ca ea să nu aibă legitimitate În ochii celui care caută ceva mai mult decît analogii superficiale Între fenomene. Pentru acesta, singurul filozof modern care poate fi numit Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o anumită măsură gnostic este unul care nu figurează pe listele nici uneia dintre personalitățile menționate mai Înainte ale „gnosticismului modern”: Immanuel Kant, cel care În mica sa carte Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernuft (1793) Își apropriază antropologia gnostică. Omul este rău prin natura sa, Însă conține În fundul sufletului (Seelengrund) o scînteie divină de bunătate. Această scînteie Îi va Îngădui să devină un „Om Nou”, printr-o „revoluție morală”. Cazul existențialismului a fost discutat În altă parte 45. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Isaia)50, Însă romanul său, care descrie coborîrea lui Dumnezeu pe pămînt prin traversarea Întîiului cer, controlat de trupele Vrăjmașului Beliar, și Întîlnirea dintre Dumnezeu și Înțelepciunea lui În spațiul unei grădinițe de copii 51, nu face uz de materiale gnostice. Ceva mai convingătoare este analogia În cazul lui L. Ron Hubbard, el Însuși autor de science-fiction, care și-a publicat mai Întîi bestsellerul Dianetics sub formă de roman de ficțiune În Astounding SF52. Mitul central al Scientologiei lui Hubbard prin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
2: Aspects of Judaism in the Graeco-Roman World, Fortress Press, Philadelphia, 1981, pp. 245-68. A.F. Segal and N.A. Dahl, „Philo and the Rabbis on the Names of God”, Journal for the Study of Judaism 9, 1-28. Giulia Sfameni Gasparro, Gnostica et Hermetica, Ateneo, Rome, 1982. M. b.’Abd al-Karim, al-Shahrast@2@n@1@, Kitab al-milal: Les dissidences de l’Islam, ed. fr. și introd. de J.-Cl. Vadet, P. Geuthner, Paris, 1984. Folkert Siegert, Nag Hammadi-Register: Wörterbuch zur Erfassung der
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Iarăși ca la autorul Nebănuitelor trepte acționează implacabil cenzura transcendentă. Tentația de a forța "ușile tainei în număr de șapte", de a escalada "Muntele Cain" și "Muntele Vinei" ori de a descoperi "Poarta Învierii" învederează în fond o mistuitoare nostalgie gnostică. În spectralul Eu al celui ispitit de intermundii se pot recunoaște toți tânjitorii lumii, toți Ceilalți în proiecții simetrice. În Tripticul termenilor sau încercare asupra cuvintelor obsedează tipic mirajul "esenței a cincea" (quintesența), motiv de speculație filozofică-filologică; produs gnoseologic "imponderabil
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Insula lui Euthanasius, este necesară depășirea condiției umane, reîntoarcerea în starea adamică, paradisiacă; insula transcendentă este un simbol al realității absolute, imutabile, transcendente; ființele care populează insula sunt arhetipuri, ființe care pot cunoaște fără să devină 179). Tot din perspectivă gnostică este explicată întrebarea lui Andronic adresată Dorinei ("Cum te cheamă pe tine?"), precum și replica însoțitoarei Dorinei din călătoria spre palatul de sticlă, despre numele lui Andronic: "așa îi spuneți voi", conținând sugestia numelui ca veșmânt terestru, identitate de împrumut, necesară
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
i-a fost provocată de Leana (pentru a nu o face să aștepte i-a spus șoferului să se grăbească, determinând accidentul), dar și de faptul că, privind înapoi (s.m.), a văzut că șoferul murise. Eliade precizează de la început sursa gnostică a unor teme și motive din nuvelă, deși, în tratatele sale de istorie a religiilor 517 arată că aproape toate temele mitologice și escatologice folosite de autorii gnostici sunt anterioare gnosticismului stricto sensu, contribuția acestui curent fiind în reinterpretarea îndrăzneață
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
folosite de autorii gnostici sunt anterioare gnosticismului stricto sensu, contribuția acestui curent fiind în reinterpretarea îndrăzneață și pesimistă a unor mituri și idei. Amnezia (sau uitarea propriei identități), somnul, captivitatea, căderea, nostalgia după țara pierdută sunt simboluri și imagini specific gnostice, deși nu sunt creații ale gnosticilor, fiind mult mai vechi. Odată scufundat în Materie (=Viața), sufletul își uită propria identitate, "centrul", "ființa eternă". Dumnezeu dispune ca un Trimis să-l trezească, să-și recâștige conștiința de sine (mitul "Salvatorului salvat
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nostalgice pe care o impune asceza, dar mai ales al transcendenței pe care o simbolizează"626; în acest caz, supranumele este, mai mult decât în altă proză, un semn "al canalului comunicativ între "între dincoace și dincolo". Utilizând codul lecturii gnostice, Ștefan Borbély analizează numele eroinei ca o sugestie de dedublare gnostică a Fecioarei din creștinism. (Și în alte puncte ale nuvelei cercetătorul clujean demonstrează existența unor structuri gnostice, așa cum este povestea lui Antim despre "saltimbancul de sorginte, probabil, nietzscheană" care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe care o simbolizează"626; în acest caz, supranumele este, mai mult decât în altă proză, un semn "al canalului comunicativ între "între dincoace și dincolo". Utilizând codul lecturii gnostice, Ștefan Borbély analizează numele eroinei ca o sugestie de dedublare gnostică a Fecioarei din creștinism. (Și în alte puncte ale nuvelei cercetătorul clujean demonstrează existența unor structuri gnostice, așa cum este povestea lui Antim despre "saltimbancul de sorginte, probabil, nietzscheană" care își dă seama de decăderea, de trădarea lui; astfel, povestea face
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]