KorAP: Find »[drukola/base=gnostică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...24 >

587 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

apropiem de ele dincolo de derivatele egiptene tîrzii ale textelor Piramidei și Sarcofagului, cunoscute drept „Cartea morților”82. Din păcate, legătura dintre mistica iudaică și gnosticism a devenit una dintre renumitele idées fixes ale lui Scholem, ducîndu-l la inventarea unei „tradiții gnostice” care ar conduce, prin bogomilism și catharism, pînă la primii kabbaliști din Provența și la cartea Bahir din secolul al XI-lea, unde Dumnezeu este Înfățișat ca „deținător al puterilor cosmice... ipostaziate În eoni”83. Dar nimic nu justifică o

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
se bazează pe continuitatea istorică (de rest ne vom ocupa În capitolul 11). Ernst Topitsch crede că, mai mult decît orice alt curent de gîndire din zorii modernității, teologia evanghelică germană a păstrat o bună parte din motivele neoplatonice și gnostice preluate de Kabbala creștină. Această solidă combinație a format, pînă Într-o epocă foarte recentă, „Ideologia germană”, un soi de „moștenire de familie” pe care numai foarte puțini filozofi germani au abandonat-o vreodată. În transmiterea motivelor „gnostice” pînă la

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
neoplatonice și gnostice preluate de Kabbala creștină. Această solidă combinație a format, pînă Într-o epocă foarte recentă, „Ideologia germană”, un soi de „moștenire de familie” pe care numai foarte puțini filozofi germani au abandonat-o vreodată. În transmiterea motivelor „gnostice” pînă la tînărul Hegel, Topitsch Îi atribuie un rol-cheie teozofului pietist Friedrich Christoph Oetinger (1702-1782; vezi capitolul 11)94. Dacă un filozof contemporan s-a inspirat puternic din vechea „Ideologie germană”, acela e cu siguranță Martin Heidegger. Discutarea presupusului gnosticism

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Mokri, „Introducere” la Nur Ali-Shah Elahi, L’Esotérisme kurde, trad. M. Mokri, Albin Michel, Paris, 1966, p. 9. 69. Idem, pp. 19-20. 70. Idem, p. 22. 71. Pentru o opinie diferită, vezi articolul „I miti cosmogonici degli Yezidi” În vol. Gnostica et Hermetica, Ateneo, Roma, 1982, de Giulia Sfameni Gasparro. 72. Vezi Kurt Rudolph, Die Mandäer I: Prolegomena, das Mandäerproblem, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1960, p. 13. Trilogia lui Rudolph este și astăzi cea mai bună prezentare sintetică a credințelor mandeene, În ciuda

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
limpede că asemenea presupuneri nu pot fi demonstrate decît dacă autorul Însuși devine „gnostic” - respectiv, dacă se pretinde În posesia unei cunoașteri secrete care Îi Îngăduie să perceapă verigi de legătură Între sisteme, astfel Încît să obțină informații cu privire la grupările gnostice. Asemenea cunoaștere este, prin natura ei, neverificabilă pe alte căi. Fără Îndoială că există un număr de erudiți „gnostici” ai gnosticismului, după cum am mai observat și cu alte prilejuri 9. Însă specia acestora pare a fi În declin, sub presiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
la principala teorie a gnosticismului dezvoltată de Bousset În lucrarea sa creatoare de școală Principalele probleme ale Gnozei (1907)13, pe care se bazează cea mai mare parte a documentării lui Hans Jonas pentru nu mai puțin Însemnata sa Religie gnostică 14. Ideea lui Bousset că dualismul gnostic ar fi În Întregime de origine iraniană s-a transformat Într-o dogmă științifică cu ajutorul unora dintre cei mai mari Învățați ai secolului XX: Albert Dieterich, Richard Reitzenstein, Joseph Kroll, Franz Cumont, Rudolf

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
dualism: dacă o putere divină subordonată care o ia razna creează o lume inferioară ce are totuși asemănări cu lumea superioară, este acesta dualism? Iar dacă da, atunci unde este deosebirea dintre acest dualism și doctrina creștină? Totuși unele doctrine gnostice, fie că le definim drept dualiste, fie că nu. nu sînt „anticosmice”: ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere redusă cauzei care a generat ecosistemul uman (universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
idei - nu și-a putut avea originea În altă parte decît În mintea omenească, istoricului Îi revine sarcina de a stabili cît mai precis cu putință cînd s-a petrecut acest lucru și care minți omenești au produs configurația gîndirii gnostice. În mod tradițional, paternitatea tuturor ereziilor creștine Îi era atribuită lui Simon Magul din Samaria. „Simon autem Samaritanus ex quo universae haereses substituerunt”, cum spunea Irineu din Lyon33. Pentru a verifica validitatea acestei opinii, contestată adesea, este imperativ să examinăm

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
negativă (-/-): el nu este nici gnostic, nici autor al Revelației. Astfel, pentru Karlmann Beyschlag Revelația nu are nici o legătură cu Simon, fiind un produs al platonismului din secolul al II-lea43. Însă doctrina originală a lui Simon n-ar fi nici gnostică. Toate informațiile cu privire la Simon au fost deformate de către ereziologi, care au Încercat să facă din el un gnostic, atribuindu-i trăsături ale unui gnosticism creștin ulterior 44. Cu cîteva deosebiri, aceasta este și teza lui Gerd Lüdemann: Irineu Îi va

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
se tîra asemenea viermilor, fără a izbuti să se ridice În picioare. Tatăl i-a trimis o scînteie de viață ca să-l Însuflețească. După moarte „scînteia se va salva, În rest omul va pieri”55. Aceasta este, in nuce, antropologia gnostică. Irineu lasă impresia că doctrina gnostică ar fi rezultatul unei evoluții de la simplitatea primitivă a scenariului lui Simon, cu lipsa lui de precizie În privința identității Îngerilor cerești, spre un sistem embrionic În care Dumnezeul Vechiului Testament este una din cele

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
izbuti să se ridice În picioare. Tatăl i-a trimis o scînteie de viață ca să-l Însuflețească. După moarte „scînteia se va salva, În rest omul va pieri”55. Aceasta este, in nuce, antropologia gnostică. Irineu lasă impresia că doctrina gnostică ar fi rezultatul unei evoluții de la simplitatea primitivă a scenariului lui Simon, cu lipsa lui de precizie În privința identității Îngerilor cerești, spre un sistem embrionic În care Dumnezeul Vechiului Testament este una din cele șapte planete care guvernează lumea și

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
cosmici ar putea fi ceva nou, Însă elementele constituente există Încă de la sfîrșitul secolului al III-lea a.C., de la Începuturile astrologiei eleniste pseudo-hermetice. Tentativa ereziologilor de a prezenta gnosticismul ca pe rezultatul unei evoluții pare să fie contrazisă de sistemele gnostice pe deplin dezvoltate ale secolului al II-lea p.C., care apar mai degrabă drept produse ale unei revoluții. Dacă originile gnosticismului rămîn Învăluite de mister, În afară de cazul că le dăm crezare ereziologilor creștini care consideră gnosticismul născut Între Simon și

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
germană de istorie a religiilor și cu continuatorii mai recenți ai acesteia. Deși ereziologii au născocit cu siguranță destule, Împinși de o profeție din Isaia, avem motive să credem că Învățații din timpurile moderne au inventat Încă mai multe sisteme gnostice și concentrări de sisteme decît ei. Dacă i-ar Întreba cineva, savanții n-ar ști nici ei, probabil, să explice această obscură pasiune pentru ordine. O putem explica noi În locul lor, dintr-o perspectivă sistemică. Într-adevăr, clasificările se pot

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de școala germană de religie, trebuie să fie abandonate și Înlocuite cu conceptul dinamic de „transformare”, În cadrul căruia elementele logice de construcție se Înlocuiesc reciproc, formînd mereu noi secvențe. Ar trebui să se facă de-acum observația că toate sistemele gnostice, fără excepție, apar drept transformări ale altora, și se poate afirma, prin urmare, că fac parte dintr-un „obiect ideal” supraordonat, ale cărui posibilități sînt explorate de mințile omenești din toate vremurile, fără deosebire de timp și de spațiu. Totuși

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ale altora, și se poate afirma, prin urmare, că fac parte dintr-un „obiect ideal” supraordonat, ale cărui posibilități sînt explorate de mințile omenești din toate vremurile, fără deosebire de timp și de spațiu. Totuși, doctrinele cuprinse În unele texte gnostice reprezintă transformări ale altora Într-un sens restrîns - ele pot interacționa printr-un număr destul de limitat de transformări. Unele dintre aceste doctrine sînt legale Între ele genetic, formînd amplul grup al gnosticismului valentinian cu ramificațiile sale. Altele au fost legate

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
secolului al III-lea) și mai complex: Pistis Sophia (PS). În capitolele următoare vom analiza succesiunea acestor texte pentru a stabili În ce fel mitul gnostic Își are originea În transformarea altor mituri și cum derivă pînă la urmă doctrinele gnostice una din alta, nu prin transmitere directă, ci printr-un proces cognitiv de transformare. Secționînd mitul gnostic În două capitole, intenția noastră a fost de a arăta că acesta constă din două părți, care În alte contexte ar putea funcționa

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
EvVer 3. Fragmente Fr XIII 1. Protennoia Trimorphe P 2. SST Bibliografii și dicționare D.M. Scholer, Nag Hammadi Bibliography 1948-1969 (Nag Hammadi Studies, l - abreviat de aici Înainte NHS - publicate de E.J. Brill la Leiden), 1971; cu suplimente anuale (Bibliographia gnostica: Supplementum) În Novum Testamentum, 1971. Studi copti. Rassegna a cura di Tito Orlandi e Giancarlo Mantovani (per la sezione „Gnosticismo”), În Vetera Christianorum, 1978. R. van den Broek, „ The Present State of Gnostic Studies”, În Vigiliae Christianae 37 (1983), pp.

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
o constituie faptul că Demiurgul nu-i cu totul rău, iar rolul activ pe care Îl joacă În evenimentele finale va fi unul integral pozitiv. 2. Sophia-Înțelepciunea În Tanakh* Considerînd mitul descris mai Înainte ca o mostră reprezentativă de scriere gnostică, observăm pe dată că ipostaza Sophia-Înțelepciunea pare să fie În cadrul lui un personaj În jurul căruia pivotează Întreaga acțiune. Nu este deloc greu să recunoaștem În ea ipostaza evreiască a Înțelepciunii (Hokmah, Sophia În Septuaginta) care apare În multe scrieri cuprinse

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
adică cu cît este mai mult cognoscibil prin simțuri, cu atît este el mai puțin Înzestrat cu „ființă”, căci lumea fizică nu este decît un teatru de umbre al unei realități mai Înalte. Este caracteristică, cel puțin pentru unele sisteme gnostice, dintre care cel mai proeminent ar fi valentinismul, operarea cu o tripartiție a realității și a umanității care este, În ultimă instanță, tipic platonică. Gnosticii vorbesc despre Spirit, Suflet și Materie ca prezente atît În universul văzut cît și În

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
vegetativ, asemeni plantelor) și despre o Lume a Ideilor, o Lume a Sufletului și o Lume În sine, care este o umbră a Lumii Ideilor 15. Ceea ce este absolut și etern, simplu și deplin, este Spiritul. Astfel, Întorcîndu-ne la perspectiva gnostică, Sufletul - Înțeles drept sufletul irațional platonic, sediu al emoțiilor și pasiunilor - trebuie să provină din Ființă pentru a putea exista și, În același timp, nu poate să provină din Ființă, din moment ce este atît de vădit inferior și nestatornic. Introducînd ipostaza

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
și o societate dată este o interacțiune de o tulburătoare complexitate, care merge În ambele sensuri și nu produce rezultate care să poată fi exprimate, sau analizate, În termeni simpli. Să ne Întoarcem acum la cea de a doua problemă gnostică: cum derivă lumea fizică din cea psihică? Aici trebuie să se dea justificare unui punct nevralgic, și mai de temut Încă decît trecerea de la spiritualitate la realitatea psihică. Barbelognosticii susțineau că Neliniștea, zbuciumul psihic al Sophiei, e Însoțită de un

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lumii (SST) nu ne furnizează informații suplimentare 46. În Al doilea tratat al Marelui Seth (ST) Sophia este numită TÎrfă 47, ceea ce ar putea explica de ce biblioteca Îngropată la Nag Hammadi conține și scrierea Tunet, care nu pare a fi gnostică. Însă un gnostic sau un cititor gnosticizant ar fi putut-o recunoaște cu ușurință pe Sophia În acest Tunet, care pretinde a fi „prostituată și Sfîntă” concomitent 48. ST nu oferă o explicație limpede a căderii Sophiei, mărginindu-se să

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
oferă o variantă interesantă: chiar și acești Arhonți sînt ignoranți, căci ei o confundă pe Sophia cu Suprema Putere a Pleromei 50. Or, precizează textul, Suprema Putere este masculină, nu feminină; este un Tată, nu o Mamă. Și alte texte gnostice vor insista pe supremația masculinului asupra femininului: „Feminitatea există, Însă ea nu era la Început”51. Scrisoarea lui Petru către Filip vorbește despre „nesupunerea și nebunia” Sophiei, care vrea să creeze eoni fără porunca Tatălui 52. În toate aceste mărturii

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
vrea să creeze eoni fără porunca Tatălui 52. În toate aceste mărturii Sophia apare ca o entitate căzută. 4. Sophia cea Sfîntă Cu toate acestea, s-ar Înșela cel care, urmînd un parcurs inductiv, ar trage concluzia că toate textele gnostice o descriu În aceiași termeni ambivalenți. Se pare că există o excepție: tratatul Înțelepciunea (Sophia) lui Isus Cristos (SJ), din care două versiuni de la Nag Hammadi poartă titlul de Preafericitul Eugnostos (Eug). În această scriere Sophia apare În mod exclusiv

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
a Mamei Sophia ar fi precedat creștinismul, alăturîndu-se prin aceasta interpretării date Sophiei de Wilhelm Bousset 58. Vom reveni, pe scurt, la aceste speculații și la predecesorii lor, rămași, din nefericire, necunoscuți Învățaților din ziua de astăzi. În aceste tratate gnostice aparținînd tipului de sistem atribuit de Ipolit sethnienilor, Mama universală este o entitate androgină care se autofecundează: ea trebuie să fie reprezentată concret sub forma unei matrice dotate cu un falus 59. Dacă Protennoia Trimorphe (P) pare să aparțină acelor

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]