607 matches
-
că nivelul de organizare medicală și administrativă a fost tot atât de ridicat cum a fost în unele perioade la Neamț. Ospiciul de la Golia, dezvoltându-se alături de spitalele Spiridoniei a rămas, în realitate, în umbra acestora. Medicii care au ocupat posturi la Golia au folosit deseori situația ca un provizorat, după cum rezultă din frecventele lor cereri de transferare la spitalele de boli somatice (Sf. Spiridon, Pașcanu, Izraelit), preferând chiar, față de postul de la acest Ospiciu, unele spitale îndepărtate, de târguri provinciile. Istoricul acestui ospiciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
acestui ospiciu, ca și al unității similare de la Neamț, cuprinde două perioade distincte. Cea dintâi, începând din secolul al XV-lea, poate fi reconstituită numai cu aproximație. Am menționat, la începutul acestui capitol, despre icoana Sfintei Maria care atrăgea la Golia pe alienați. Această icoană a polarizat, cu timpul, tot mai mulți bolnavi care au căutat vindecare la Golia. Dar, pentru perioada cuprinsă între 1576, când a fost zidită, și 1832, când aflăm de un azil existent aici, ne lipsesc informații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
al XV-lea, poate fi reconstituită numai cu aproximație. Am menționat, la începutul acestui capitol, despre icoana Sfintei Maria care atrăgea la Golia pe alienați. Această icoană a polarizat, cu timpul, tot mai mulți bolnavi care au căutat vindecare la Golia. Dar, pentru perioada cuprinsă între 1576, când a fost zidită, și 1832, când aflăm de un azil existent aici, ne lipsesc informații edificatoare. La 1859, înlăuntrul acestor mănăstiri "era o clădire joasă pentru ținerea nebunilor". Organizarea Ospiciului a avut loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
grec al mănăstirii să înalțe, deasupra "clădirii joase" menționate, un spital și să aducă un doctor, dar, ca și la Neamțu, cererea a întâmpinat rezistență, egumenul refuzând organizarea medicală a azilului, răspunzând că "doctor nu va tocmi pentru că, în mănăstirea Golia, pe bolnavi îi vindecă Maica Domnului". Ca urmare a unei epidemii de febră tifoidă care a determinat o mare mortalitate printre bolnavi, în 1850, Comitetul Sănătății a numit ca medic al azilului pe doctorul I. Finkelstain senior. În această perioadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
îi vindecă Maica Domnului". Ca urmare a unei epidemii de febră tifoidă care a determinat o mare mortalitate printre bolnavi, în 1850, Comitetul Sănătății a numit ca medic al azilului pe doctorul I. Finkelstain senior. În această perioadă erau la Golia nouă bolnițe, probabil nouă chilii, amănuntul prețios rezultând dintr-un dosar al Fondului Secretariatului de Stat, existent în prezent la Arhivele Statului din lași. În 1849, Departamentul dreptății solicită aceste încăperi pentru a depozita în ele fondul arhivistic al Moldovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cerceteze starea minții lui Alecu Popovici, arestuit la Poliție, provocând numai supărări și jigniri a celor ce se află cu el "arestați", opinând pentru a i se repartiza o bolniță, s-a pus rezoluția Comitetului Sănătății să fie trimis la Golia, "loc hărăzit din vechime pentru asemenea bolnavi". La 1853, L. Steege adresa comisarului extraordinar rus, general leitenant Budlberg, un memoriu despre starea rușinoasă a acestui azil și a celui de la Neamț. În urma acestui memoriu, general maior Urusov, vizitând Golia, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
la Golia, "loc hărăzit din vechime pentru asemenea bolnavi". La 1853, L. Steege adresa comisarului extraordinar rus, general leitenant Budlberg, un memoriu despre starea rușinoasă a acestui azil și a celui de la Neamț. În urma acestui memoriu, general maior Urusov, vizitând Golia, a determinat Epitropia să ia azilul sub administrația sa "până se va organiza un alt azil mai bun". Sub președinția aceluiași general Urusov, la 24 noiembrie 1853, sfatul administrativ a hotărât să se primească la Golia 40 de bolnavi. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
general maior Urusov, vizitând Golia, a determinat Epitropia să ia azilul sub administrația sa "până se va organiza un alt azil mai bun". Sub președinția aceluiași general Urusov, la 24 noiembrie 1853, sfatul administrativ a hotărât să se primească la Golia 40 de bolnavi. O comisie prezidată de Episcopul Meletie al Hușilor, din care făceau parte postelnicul N. Istrati și colonelul M. Kogălniceanu, a fost constituită pentru organizarea "Casei Smintiților". Situația ospiciului era în continuare foarte grea: "Bolnița smintiților la minte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bolnavi. O comisie prezidată de Episcopul Meletie al Hușilor, din care făceau parte postelnicul N. Istrati și colonelul M. Kogălniceanu, a fost constituită pentru organizarea "Casei Smintiților". Situația ospiciului era în continuare foarte grea: "Bolnița smintiților la minte din mănăstirea Golia pururea s-a aflat în cea mai tristă și mizerabilă stare, atât în privința localității, cât și a tratației pătimașilor, care totdeauna i-au ținut în fiare și butuci", menționa raportul comisiei amintite. Până la secularizarea averilor mănăstirești, între Comitetul Sănătății și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de comitet, Emil Max, întâmpinând refuzul egumenului care uza de prerogativele extrateritorialității. Conflictul a fost supus, la 1860, însuși Consiliului puterilor girante (care fusese instituit prin tratatul de la Paris). O broșură redactată de grecul E.S. Loverdos, "Question de monastère de Golia, à Iassy" (1859), acuza guvernul de a fi impus construirea în incinta mănăstirii a unei case de alienați, care să fie întreținută de mănăstire. După ce a administrat ospiciul între 1852 și 1860, Ministerul treburilor din lăuntru al Moldovei a transmis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
să fie întreținută de mănăstire. După ce a administrat ospiciul între 1852 și 1860, Ministerul treburilor din lăuntru al Moldovei a transmis instituția Epitropiei, acordându-i o sumă anuală de 530 galbeni. În această primă perioadă au funcționat ca medici la Golia doctorii I. Finkelstein senior, Emil Max și I. Wagner. Din datele de mai sus rezultă că situația instituției a fost cât se poate de grea în primii ani, sub toate aspectele. Cea de a doua perioadă începe în 1863. Abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
situațiile respective din anii 1861-1866. Sunt interesante, pentru a ne reconstrui o imagine cât mai apropiată de aceea ce a fost acest ospiciu, câteva din datele inventarului, mobilier și lenjerie, aflat în administrația ospiciului. Spre deosebire de inventarele efectuate la Neamțu, la Golia obiectele de cult religios erau nu numai numeroase, dar erau în administrare (folosință) comună cu cele de utilitate strict medicală. În același inventar figurează atât inventarul medical, cât și paraclisul cu toate obiectele anexe. Din cele 111 obiecte care constituiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
neacoperite cu nimic, deoarece inventarul nu menționează fețe de masă, deși este foarte minuțios în a include și cele mai neînsemnate obiecte (tăblițe cu inscripția secțiilor și a odăilor). Nu știm câte secții, odăi, în general încăperi, avea atunci Ospiciul Golia, dar împrejmuirea de ziduri de cetate a mănăstirii conservată în stare perfectă și astăzi, cuprinde o curte nu prea întinsă, în orice caz insuficientă pentru spațiul necesar unui Ospiciu. Bănuim că evadările bolnavilor din cadrul de cetate (de închisoare) al Ospiciului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu privaz". În acest cadru viața bolnavilor se desfășura cât se poate de monoton. Nu se menționează nicăieri vreo preocupare pentru organizarea timpului bolnavelor și nici o intenție de ergoterapie, în timp ce la Ospiciul Neamț erau folosiți la muncă și bolnavii. La Golia, singura activitate care ar fi putut ocupa timpul bolnavilor era aceea de bucătărie și gospodărie elementară. Chiar curtea nu putea permite nici o activitate agricolă cum era la Neamț. Probabil că bolnavele stăteau tot timpul în saloane, pe cele două bănci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
umblau prin curtea mică a Ospiciului, în timpul zilei, și cu care dormeau noaptea. Din fotografiile unor bolnave (un album aflat în prezent la Catedra de psihiatrie din Iași) se poate vedea de altfel, direct, ținuta obișnuită a bolnavelor de la Ospiciul Golia. Mai rareori se utilizau fuste numai pentru bolnavele în stare mintală mai bună. Existau fuste de cit, dar numai câteva. Bolnavele umblau descălțate, existând doar 24 de perechi de papuci și acelea stricate și ținute la magazie. Pentru iarnă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
4-5 decenii, dar aplicat numai la femeile parazitate. Metoda era larg practicată pe la ospicii în secolul al XIX-lea, în special la femeile oligofrene sau suferinde de psihoze mai grave. Se purtau scufii care mai acopereau uneori tunsoarea inestetică. La Golia exista un număr de 38 scufii inventariate. Îmbrăcămintea de protecție a personalului număra 24 de halate și o pereche de "pantaloni de portar", probabil pentru iarnă. Și acest capitol demonstrează ambianța cenușie, uniformitatea, rigiditatea penitenciară a vieții cotidiene din Ospiciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
exista un număr de 38 scufii inventariate. Îmbrăcămintea de protecție a personalului număra 24 de halate și o pereche de "pantaloni de portar", probabil pentru iarnă. Și acest capitol demonstrează ambianța cenușie, uniformitatea, rigiditatea penitenciară a vieții cotidiene din Ospiciul Golia. Îngrijirea medicală în primii ani de funcționare a Ospiciului era sumară. Ca obiect cu caracter medical în 1856 se menționau: "1 irigator (sic), 1 glistiur mic (sic) și 15 măsuri de dat doctorii". Cu timpul, inventarul medical s-a completat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
glistiur mic (sic) și 15 măsuri de dat doctorii". Cu timpul, inventarul medical s-a completat, apărând un termometru, mai multe bandaje, un lighean mare "cu ibricul lui de fier alb". În aceste condiții, spre deosebire de Ospiciul de la Mănăstirea Neamțu, Ospiciul Golia realiza tipul de unitate mai mult azilară decât spitalicească, tratamentul adresându-se numai afecțiunilor intercurente și accidentelor și nu viza aproape deloc boala psihică în sine. Dinamica bolnavilor demonstrează și ea caracterul azilar al ospiciului, care, spre deosebire de ceea ce s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bolnavilor demonstrează și ea caracterul azilar al ospiciului, care, spre deosebire de ceea ce s-a petrecut la mănăstirea Neamțului, avea o mișcare de bolnavi foarte redusă. Însăși Epitropia Sf. Spiridon pare să fi recunoscut tacit această diferență. În adevăr, reviziile făcute Ospiciului Golia erau rare și au avut, timp îndelungat, un caracter exclusiv administrativ, în timp ce Ospiciul de la mănăstirea Neamțului era inspectat în mod frecvent de epitropi de vază, era tratat pe picior de egalitate cu un spital și denumit aproape oficial de pe la 1860
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
administrativ, în timp ce Ospiciul de la mănăstirea Neamțului era inspectat în mod frecvent de epitropi de vază, era tratat pe picior de egalitate cu un spital și denumit aproape oficial de pe la 1860 "Ospital", denumire care nu a fost niciodată acordată Ospiciului de la Golia. La Golia exista în schimb, cum am amintit și mai sus, o viață religioasă mai susținută. La 1866, "paraclisul ospiciului alienaților din monastirea Golia" conținea "1 chivotu pe Sf. mase de argint pe alăcuri suflată cu aurul pentru Sf. taine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Ospiciul de la mănăstirea Neamțului era inspectat în mod frecvent de epitropi de vază, era tratat pe picior de egalitate cu un spital și denumit aproape oficial de pe la 1860 "Ospital", denumire care nu a fost niciodată acordată Ospiciului de la Golia. La Golia exista în schimb, cum am amintit și mai sus, o viață religioasă mai susținută. La 1866, "paraclisul ospiciului alienaților din monastirea Golia" conținea "1 chivotu pe Sf. mase de argint pe alăcuri suflată cu aurul pentru Sf. taine; 1 rându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și denumit aproape oficial de pe la 1860 "Ospital", denumire care nu a fost niciodată acordată Ospiciului de la Golia. La Golia exista în schimb, cum am amintit și mai sus, o viață religioasă mai susținută. La 1866, "paraclisul ospiciului alienaților din monastirea Golia" conținea "1 chivotu pe Sf. mase de argint pe alăcuri suflată cu aurul pentru Sf. taine; 1 rându de Sf. vase adică un potir, un discu, o stea pe alăcuri suflată cu aur; o linguriță de argintu cu gavanu suflatu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bolnave pe an. Bolnavele noi se internau în special în urma deceselor înregistrate, adică în limita locurilor libere survenite pe parcurs. Eliberarea din spital, la domiciliu, constituia o excepție rară. Și sub acest aspect caracterul static al Ospiciului este semnificativ. La Golia se întrebuințau mijloace represive, existând în special sistemul de detenție (camere întunecoase), mai târziu introducându-se "spențere de forță". Astfel, în 1864, dr. Taussig, medicul Ospiciului, solicita prin raportul nr. 124 "spențere de forță": "fiind spențerele de forță ce sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
în 1864, dr. Taussig, medicul Ospiciului, solicita prin raportul nr. 124 "spențere de forță": "fiind spențerele de forță ce sunt acum la întrebuințare în acest Ospiciu nu sunt trainice și nu corespund scopului de imobilizare a bolnavelor". Internarea în Ospiciul Golia avea, în cadrul mentalității publice a timpului, un caracter infamant. Chiar legislația acorda o libertate limitată celor care fuseseră internați în Ospiciul Golia. Internarea la Ospiciul Golia stigmatiza pe plan social mai mult decât internarea la Ospiciul Neamțu, care avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
întrebuințare în acest Ospiciu nu sunt trainice și nu corespund scopului de imobilizare a bolnavelor". Internarea în Ospiciul Golia avea, în cadrul mentalității publice a timpului, un caracter infamant. Chiar legislația acorda o libertate limitată celor care fuseseră internați în Ospiciul Golia. Internarea la Ospiciul Golia stigmatiza pe plan social mai mult decât internarea la Ospiciul Neamțu, care avea o faimă mai puțin proastă. Documentele consultate la Arhivele Statului din Iași demonstrează din plin aceste afirmații care rezultă de altfel și dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]