242,442 matches
-
reală” nu în jurnal ar fi mai întâi de găsit, crede N. Breban, ci tot în „operă”, adică în romane, în povestiri, în teatru. Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației”, a operei de ficțiune, și anume gradul mai mare al acesteia de sinceritate. Nu doar în cazul lui Tolstoi, dar în toate cazurile, opera de ficțiune este „mai sinceră”, mai adevărată, socotește Breban, decât poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura lor, sufocate până la
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
unor oi la fel de simple ca ei. Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând ca o mustață de serviciu, sticla de rachiu ieșea zgribulită, clănțănind cu toate cele 50 de grade ale ei. Din grad în grad, pădurea se apropia. Piatra ponce a palmelor aștepta saliva aspră a muncii. De pe umerii oamenilor, topoarele își expediau reciproc luciri războinice, ca pe niște bezele. Rânjetul fierăstraielor tânjea după sângele copacilor, ca după pastă
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
ca ei. Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând ca o mustață de serviciu, sticla de rachiu ieșea zgribulită, clănțănind cu toate cele 50 de grade ale ei. Din grad în grad, pădurea se apropia. Piatra ponce a palmelor aștepta saliva aspră a muncii. De pe umerii oamenilor, topoarele își expediau reciproc luciri războinice, ca pe niște bezele. Rânjetul fierăstraielor tânjea după sângele copacilor, ca după pastă de dinți.” (În țara
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând ca o mustață de serviciu, sticla de rachiu ieșea zgribulită, clănțănind cu toate cele 50 de grade ale ei. Din grad în grad, pădurea se apropia. Piatra ponce a palmelor aștepta saliva aspră a muncii. De pe umerii oamenilor, topoarele își expediau reciproc luciri războinice, ca pe niște bezele. Rânjetul fierăstraielor tânjea după sângele copacilor, ca după pastă de dinți.” (În țara noastră, porcul
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
Vadim se ridică orice român cu scaun la cap. Mă interesează mai puțin, însă, că diverși „fabricanți de conducători”, cum îi numește dl Oișteanu, încearcă să pescuiască și în apele tulburi de la noi. Dar mă interesează în cel mai înalt grad că unul din trei români par, în clipa de față, dispuși să meargă orbește pe mâna cuiva care nu face un secret din felul cum va arăta România lui: un coșmar trăit pe fondul unui deșert lugubru. Chiar am înnebunit
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
creezi ce dorea partidul (...) era nevoie nu numai de un limbaj accesibil, ci și de unul expresiv. (...) S-a încurajat atunci, pe lîngă simplificarea «revoluționară» a relației cu cititorul prin adoptarea limbajului lui (aproximare totdeauna dubioasă!) și un anumit, infim grad de expresivitate conotativă. El presupunea dreptul și pînă la urmă datoria poetului de a recurge la cîteva, puține, epitete și metafore de 20 de wați - totdeauna funcționale, de recuzită clasică sau de factură folclorică, la alegorii și la simboluri lesne
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
privind apropierea și raporturile sale cu viața culturală și spirituală românească. Nicolae Mareș - Cum a început „aventura” cu țara noastră și românitatea ei? Ireneusz Kania - Am să plec de la următoarea remarcă: prietenia mea cu literatura română este, într-un anumit grad, un element de seamă în viața mea, nu și unic, din complexul emoțional și intelectual mai larg pe care aș putea să-l denumesc „farmecul României”, și ale cărui rădăcini mi-ar fi astăzi foarte greu să le identific sau
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
prea mult de pierdut, pentru a avea azi ceva de cîștigat. * Autorul Orizonturilor roșii, cel prin a cărui fugă în Occident a fost dată peste cap rețeaua de spionaj a României Ceaușiste în Vest, generalul Pacepa și-a recăpătat și gradul și drepturile în România. Condamnat la moarte în lipsă, pe vremea lui Ceaușescu, Pacepa a fost grațiat după Revoluție. În ’91, președintele Iliescu a refuzat să-l readucă la gradul de general pe Pacepa, afirmînd că asta e treaba cui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
României Ceaușiste în Vest, generalul Pacepa și-a recăpătat și gradul și drepturile în România. Condamnat la moarte în lipsă, pe vremea lui Ceaușescu, Pacepa a fost grațiat după Revoluție. În ’91, președintele Iliescu a refuzat să-l readucă la gradul de general pe Pacepa, afirmînd că asta e treaba cui l-a degradat. Iată însă că săptămîna trecută, Cotroceniul a ajuns la concluzia că potrivit legii în România, generalul Pacepa trebuie să-și recapete toate drepturile pe care le-a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
poezie, fie că luăm în considerare îmbelșugata-i cronică literară, criticul se bizuie pe „liberalismul metodei”. Chiar dacă preia elemente ale structuralismului, hermeneuticii, psihologiei sau sociologiei, N. Manolescu n-ar putea fi subsumat vreunei metodologii în parte, fiind mai relevantă observarea „gradului de deviație” de care dă dovadă în raport cu pedanteria aplicării metodei. Semnalul concepției sale literare l-a reprezentat cartea intitulată Lecturi infidele. Într-un climat în care stăpîneau tiparele pozitiviste, „universitare”, „științifice”, văduvite de originalitate și prea puțin viabile, junele cronicar
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
este situațiunea noastră. Timpul dezvoltării ne este luat, și tema cea mare este de-al înlocui prin îndoită energie. Tot ce este astăzi formă goală în mișcarea noastră publică trebuie prefăcut într-o realitate simțită, și fiindcă am introdus un grad prea înalt din viața dinafară a statelor europene, trebuie să înălțăm poporul nostru din toate puterile pînă la înțelegerea acelui grad și a unei organizări politice potrivită cu el.” Așa dar, umplerea formei, nu renunțarea la ea! În fine, ca să
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
este astăzi formă goală în mișcarea noastră publică trebuie prefăcut într-o realitate simțită, și fiindcă am introdus un grad prea înalt din viața dinafară a statelor europene, trebuie să înălțăm poporul nostru din toate puterile pînă la înțelegerea acelui grad și a unei organizări politice potrivită cu el.” Așa dar, umplerea formei, nu renunțarea la ea! În fine, ca să nu mai fie nici un echivoc: „Și, fiindcă a da înapoi este cu neputință (sublinierea mea - N.M.), nouă nu ne rămîne pentru
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
timp. La momentul oportun aceste acțiuni trebuie vîndute, din banii obținuți urmînd să fie achiziționate altele, mai profitabile. Este un soi de joc Monopoly în care în locul proprietăților să află bărbații, iar miza finală este ascensiunea socială. Firește, un asemenea grad de luciditate cinică exclude orice urmă de sentimentalism, ceea ce mărește excitabilitatea jocului. Eroina acceptă cu voluptate perversă cele mai degradante ipostaze, umilințe greu de imaginat, cu satisfacția celui care crede că, în final, acestea se vor dovedi a fi cele
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
numele. A-i numi, înseamnă nu doar a le face reclamă, ci și a te murdări inutil. Acești indivizi n-au, constat când vreau să-i descriu, nici o consistență. Oricât aș întoarce-o, oricât aș învârti-o, pe lângă funcții și grade, nu e nimic de spus despre ei. În afara potlogăriilor, n-ai ce să le atașezi de trupuri. Ce e drept, au grijă singuri să-și pavoazeze prețioasele contururi: care cu o mustață, care cu-o burtică „aristocratică”, care cu-o
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
avocatul său din oficiu, că el e un „personaj atipic”, c-a abordat un „subiect atipic” și-a rezultat, desigur, o „lucrare atipică”. Bine-bine, dar dacă Păunescu e atât de „atipic”, de ce-o fi vrând el să dobândească un grad didactic atât de tipic, cum e doctoratul? E imposibil ca la secretariatul Universității din București să nu fie afișate cerințele privind lucrările de doctorat. Așa se procedează, legal, în orice instituție de învățământ superior. O știu de la propria mea universitate
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
ne-am ocupat în prezentul comentariu, Copacul din cîmpie, e mai mult decît un excelent exercițiu al memoriei. E un exercițiu necesar nu numai în planul istoric, al reconstituirii fidele a unei perioade zbuciumate, ci și în cel moral, în gradul în care istoria se resoarbe într-o sumă de concepții și atitudini, într-o mentalitate, într-un fel de-a fi al persoanei auctoriale. Din acest punct de vedere uitarea nu semnifică doar o lacună informațională, ci și o abdicare
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
și înțelege “fără a se servi de ajutorul limbii”. Între afirmație și dispariție Pentru Brook, teatrul se distinge de viață prin diferența de concentrare. “Dacă există o diferență între teatru și viața reală ...aceasta va fi întotdeauna o diferență de grad de concentrare” spune Brook care concluzionează: “ceea ce favorizează concentrarea este just, ceea ce o pertrurbă nu e”. Iată-i profesiunea de credință. Concentrarea presupune existența unui loc unde “fiecare gest își revela semnificația” pentru ca cel mai îndepărtat spectator să-l sesizeze
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
Borges fantezia creatoare a spiritului devine agent al realului. Pe cât de cunoscută, metafora din Tlön... este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficțiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Și lumea toată va fi Tlön”, căci ficțiunea generează realul. Povestirea face legătura cu a doua temă esențială a creației lui Borges: lumea ca bibliotecă. Pe această planetă fictivă, creată după chipul și asemănarea autorului
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
propria sa imagine.” 3) Demonstrația lui Lefèbre e valabilă până la un punct și numai dacă acceptăm criteriul alfabetic pentru constituirea catalogului, criteriu care ar face practic nerecognoscibilă Cartea Unică în masa enormă a variantelor. Un posibil criteriu ar putea fi gradul de eronare în raport cu varianta perfectă, cu Cartea Unică, catalogul înregistrând, în fond, întregul parcurs combinatoric al (pre)variantelor false. Deși nu se precizează nicăieri dacă acest catalog adevărat al Bibliotecii înregistrează și versiunile imperfecte, acest lucru se subînțelege. Acele „mii
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
ce transcriu propria condiție de ficționar într-o lume ce-și ascunde sub straturile de reprezentări, metafore și mituri realitatea intimă. Niște falsuri cu pretenții de sens. Dacă acceptăm existența unui Creator, atunci conceptul trebuie resemantizat. Creatorul ca ficționar de la gradul 2 în sus, care creează mituri după mituri, care rescrie cópii după cópii, căci instrumentele pe care le are la îndemână: arta, limbajul, știința nu sunt altceva decât simboluri variate nu din realitate, ci din reprezentările alegorice așezate ca niște
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
de ce se recomandă ca anumite jurnale să fie publicate după scurgerea unei perioade de timp (de regulă 10-50 de ani) de la trecerea în neființă a autorului. Eram convins că singura problemă discutabilă în legătură cu publicarea unui jurnal este cea legată de gradul său de autenticitate. Or, în cazul în care acesta ar fi fost publicat după moartea autorului (dar cu acordul testamentar al acestuia), cine ar fi fost în măsură să garanteze autenticitatea textului? Și-ar fi dat cineva seama dacă editorul
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
sub acoperișul său compania particulară cu pricina. Oare dacă dezastru e, despre ce conștiință culturală a guvernanților mai putem vorbi? Mai la vale, dl Puric e de părere că umorul emisiunilor t.v. de divertisment e lamentabil. Și spune: „...după gradul de umor al unui popor se măsoară civilizația lui.” Splendid! Ca apoi să ne servească un clișeu naționalist de toată frumusețea cu un Caragiale care nu ne reprezintă, fiindcă nu ne iubește, spre deosebire de Eminescu, în stare a gîndi esența noastră
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
în A. C.) în problema responsabilităților legate de uciderea lui Gh. Ursu. Toți călăii scriitorului au supraviețuit regimului căruia victima nu i-a supraviețuit. Și au rămas în „sistem”. Conservați inclusiv de directorul SRI numit de Emil Constantinescu. Au avansat în grad. Fără să mai fie (după un scurt episod de acum cîțiva ani) întrebați de sănătate. Ceea ce poate însemna că se simt bine-merci. * În numărul trecut al revistei, un cititor ne întreba de ce nu se face o selecție atunci cînd, la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
ne reaminti ce s-a întîmpalt la 1 Decembrie 1818, firește că o asemenea zi ar fi trebui oricum însemnată cu roșu în calendar. Dar ce alt motiv avem de bucurie într-o atmosferă în care indiferent de numărul de grade celsius de afară totul pare atins de glaciațiunea unei pioșenii în care nu crede nimeni. O gravitate de porunceală asezonată cu muzică de fanfară coboară asupra țării, încît oricît de bine dispus ți-ai începe ziua, pe la prînz te cuprinde
Ziua Națională by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13354_a_14679]
-
nimic nu e al omului.” șE incredibil. De unde le scoate?ț „Într-o noapte de sâmbătă, pe una din șoselele statului Wyoming din Statele Unite, David Hauffsteter, 25 de ani, avu o pană de benzină. Termometrul arăta un ger de -20 grade Celsius. După 11 ore de semnalizare, departe de orice așezare omenească, David scrise la repezeală pe o bucată de hârtie: «Am așteptat 11 ore ca măcar un om să se oprească. Nu mai pot îndura frigul. Și mașinile trec fără
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]