512 matches
-
înălțime, cu originea pe peretele septal; aceasta trece deasupra valvulei anterioare a orificiului tricuspid și se termină în partea superioară a peretelui anterior al VD; porțiunea mijlocie proemină în interiorul VD, pintenele lui Wolf, iar depresiunea inferioară acestei crestei se numește gropița subinfundibulară. Segmentul VD cuprins între creasta supraventriculară și orificiul trunchiului pulmonar, de forma unui trunchi de con, de aspect neted, este denumit con arterial (infundibul pulmonar). Regurgitarea pulmonară apare secundar HTP sau dilatării arterei pulmonare (idiopatică sau în cadrul sindromului Marfan
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică () [Corola-publishinghouse/Science/91942_a_92437]
-
țineam flancurile și dădeam peste tot felul de spini sau ciulini, ca chiorii, pentru că ochii ne erau la fete. Și era o întrecere de plîns, măi frate, de ne dădeau și nouă lacrimile. Micul sicriu a fost depus într-o gropiță și fetele au mărit volumul șuvoaielor de lacrimi. Preotul făcea rugăciuni de toate felurile și își îndrepta mereu ochi spre Dumnezeu. Cum eram noi concentrați la ceea ce vedeam și auzeam, nici n-am observat că un norișor cît o nucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de vrăbii gureșe. Voichița stă pe o banchetă joasă și mângâie ușor strunele unei alăute, fredonând un vechi și delicat madrigal. Nu-i pentru mine această cale, principe, grăiește ea cu o voce mică și un zâmbet fermecător, împreună cu o gropiță mai adâncită pe obrazul din stânga. La Mangop te așteaptă cununa de aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca un tatar. Voichița, îmbujorată, cu ochi strălucitori, tremurând, zice cu mândrie: Taica m-a-nvățat. E un călăreț neîntrecut. În Poiana Zânelor, erau florile precum un covor. Și chiar sunt zâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în gând. Voichița râde și presară flori. Ștefan își trage o palmă să alunge fermecătura. "Turcii bat la hotară și bătrânul Ștefan se pierde în adâncul a doi ochi albaștri ca marea!" continuă Ștefan să se certe. Voichița râde și gropița din obrazul stâng se adâncește făcând-o și mai fermecătoare. Îți amintești? Prima oară... Nu... Ce anume? întreabă Ștefan. Acu doi ani și mai bine. Era într-o miercuri... Fulguia... Clopotele Bucureștiului băteau să se spargă, amestecându-se cu bubuitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
este cunoscut în cadrul grupului. Aceste persoane au și un “semn de nume”, semn legat de o anumită caracteristică ce poate scoate în evidență personalitatea sa. Acest ceva comun poate fi o caracteristică fizică exterioară ( părul, un neg, o cicatrice, o gropiță), o trăsătură de caracter, un obicei, un tic( cineva care zâmbește tot timpul poate fi numit ”Zâmbărețul”), o componentă a numelui oficial (dacă numele este Floarea, semnul poate fi o floare), un obiect de îmbrăcăminte. Semnul de nume se poate
Cultura surzilor- reper de identitate al comunit??ii surzilor. Exemple de bun? practic? by Ana Irina Imbir () [Corola-publishinghouse/Science/84046_a_85371]
-
numărul 1, primul era, fără îndoială, intrigat de „insuccesul” lui. Al doilea, dimpotrivă, era surprins că „șeful” catadicsește să-mi motiveze - fie și prin acest simulacru de regret - de ce am fost infirmat de către Birou. O arătau buzele lui supte și gropițele adînci din obraji. Incredul, dar senin în sufletul meu, am întrebat: - A apărut ceva nou? - Da, e și ceva nou (o notă despre participarea socrului dvs. la întîlnirile „Oastei Domnului”), însă și lucrurile vechi au căpătat o altă semnificație. - Adică
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la „Steagul roșu” ș.a.m.d. *„Nu veți putea scrie niciodată pătrunzător despre problemele sociale, le-am spus cîtorva de la ziar, dacă nu veți trăi aidoma oamenilor de rînd.” Un fățarnic, în fața mea, a bufnit în rîs pînă a făcut gropițe în obrajii lui bucălați. *A fost adus să țină o expunere organizației de partid a ziarului și revistei I. Constantinescu, directorul sucursalei Bacău a Băncii Naționale. Un bărbat scund, strîmt în umeri, față ușor pleoștită, gură asimetrică. Tema sa: „Noul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a ei din partea Tatei contrară legislației sanitar veterinare de ocrotire a animalelor și am devenit prieteni. După-amiezele Duminecilor de vară erau rezervate scăldatului În Visa, a cărei șuviță subțire de apă scădea adesea la câțiva centimetri. Pentru scăldat ne săpam gropițe, care erau umplute rapid cu nisipul cel mai fin, bogat În mică și siliciu. La ieșirea din apă eram adesea cu pielea argintie. Chiar și În aceste condiții spălam adesea și animalele. După smulsul cânepii pentru fuior, urma topitul ei
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
toți stau cu palma întinsă și cerșesc așa ceva. În fine, aproape toți. Cândva, am văzut un individ mai puțin adaptat la cerințele sclipiciu lui lazarovian. Nici nu știu ce căuta în public. Cum stătea el liniștit și se uita la zâna cu gropițe (umplute cu bunătate), aceasta i se adresează și începe, așa cum îi este felul, să depene povestea vieții lui. Din cele spuse de ea, omul află că mai are un frate geamăn de care nu a știut niciodată și care iată
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
jurați, au acceptat să-și pună laolaltă semnăturile pentru excomunicarea în cor a Sodomei și a Gomorei care s-au invitat cu nerușinare acasă la Abraham. Cu atât mai rău pentru cei ce visau ceva mai multe aripi, curbe și gropițe surâzătoare. Un pic de relaxare dacă nu de swing ar mai înveseli atmosfera în acest loc întărit în care tocul înalt, decolteul și bijuteriile n-au dobândit încă drept de cetate, nici în est, nici în vest. Se știe cam
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ajuns să mă uit între pulpele ei desfăcute. I-am băgat mâna pe sub rochie, simțindu-i inelul buricului în mijlocul stomacului catifelat, bronzat. Mâna mi-a alunecat mai jos, în jurul coapselor. Mica adâncitură de la baza coloanei, chiar deasupra fundului - am masat gropița aceea foarte delicat, cu mișcări circulare, apoi mâna s-a deplasat spre locul unde fesele se întâlnesc cu șoldurile. Mâinile mele au început să se îndrepte spre chiloței și spre acel teritoriu neexplorat de dedesubt. A încercat să-și închidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare prin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca a unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, cînd râdea, două gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe și mâneci largi, fotă curată și nouă328... Sigur că mai sunt și alte personaje în proza lui Eminescu, pe care le bănuim venite din realitatea familială, dar sunt greu de identificat. Ar mai putea fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din toate colțurile țării!... Și țărăncuța aceea, venită de pe lîngă Bîrlad, timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește și-și ducea vîrful degetului la gropița din bărbie... Studentule, mai du-te și tu să te odihnești după-amiaza, cînd sînt libere ospătarele..., îmi spunea cîteodată nea Ionică Vâslea, arătînd cu privirea spre fete. ...Dar gîndul meu nu stătea decît la o bucătăreasă. Nu era atît de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
au învățat să pătrundă direct în suflet, cum au făcut-o ochii profesoarei atunci, seara tîrziu, cînd am stat împreună la aceeași masă. Chiar vreți s-o căutați? Mda... Mihai Vlădeanu, începe farmacista să surîdă, ducîndu-și instinctiv degetul arătător spre gropița din bărbie, prietena mea spune că, dacă sînteți același cu bucătarul de atunci, ați început deja să vă plătiți datoria. Ne mai place și nouă teatrul..., surîde ea, ducîndu-și din nou vîrful arătătorului în gropița din bărbie. Anișoara! exclam eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ducîndu-și instinctiv degetul arătător spre gropița din bărbie, prietena mea spune că, dacă sînteți același cu bucătarul de atunci, ați început deja să vă plătiți datoria. Ne mai place și nouă teatrul..., surîde ea, ducîndu-și din nou vîrful arătătorului în gropița din bărbie. Anișoara! exclam eu, arătînd spre degetul dus la bărbie. Te-am recunoscut: serveai în sala mică... și oftai după vaca lăsată acasă, pe malul Bîrladului, rîd eu, amintindu-mi de fata aceea liniștită și tristă, ieșită prima oară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se ridică În picioare când Brunetti păși Înăuntru, aruncă o privire la ceasul ce-l strângea de Încheietura mâinii și spuse: — Commissario Brunetti? — Da. Zâmbetul care umplu fața carabinierului fu aproape angelic În căldura și simplitatea lui. Dumnezeule, omul are gropițe În obraji! Mă bucur că ați putut veni taman din Veneția pentru asta. Dădu ocol mesei de lucru, surprinzător de grațios și trase un scaun În față. — Poftiți, vă rog să luați loc. Ați vrea puțină cafea? Vă rog, puneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Acesta era visul italian, un polițist cu fiu la medicină. — De ce? — Vreau să devină pictor. Dădu iarăși din cap cu tristețe. — Dar, În schimb, el vrea să fie doctor. — Pictor? — Da, răspunse Ambrogiani. Apoi, cu un zâmbet care-i aduse gropițele În obraji, adăugă: — Și nu pictor de case, vopsitor. Făcu un gest În spatele lui și Brunetti văzu că pereții erau decorați cu mici tablouri, aproape toate peisaje, unele Înfățișând ruine de castele, toate lucrate Într-un stil delicat ce imita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fi Înțeles regretul că băiatul alesese să studieze medicina. Dar așa, era limpede că băiatul făcuse alegerea potrivită. — E foarte bun, minți el. Și celelalte? — O, eu le-am făcut. Dar cu ani În urmă, când eram student. Mai Întâi gropițele din obraji, iar acum acele tablouri delicate, tandre. Poate că baza aceea americană avea să fie un loc al surprizelor. Se auzi un ciocănit rapid la ușă, care se deschise Înainte ca Ambrogiani să poată răspunde. Un caporal În uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, când râdea, două, gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe și mânici largi, fota curată și nouă, iar picioarele goale. Cu cât o priveam, îmi părea mai frumoasă și-o sărutai încă o dată. - O! zise ea, râzând vesel, îți iei la guri parc-ar fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îs moșneag acum... - D-apoi că nici nu-s așa mare de ani cum socoți, zise Maria râzând, ș-apoi nici n-ai de ce te mira atâta, boierule, eu îs înțeleaptă, adăogi cu cochetărie. Cum ținea tablaua întinsă, se vedeau gropițele cele mai tinere în coatele mînilor. {EminescuOpVII 307} - Ș-apoi ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine, Porfirie. Mă bucură că nu-s cel din urmă pe la care te abați, zise Vasile privind c-un fel de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușă despre grădină se deschide și văd o femeie... Atunci stau locului și șed pe-o bancă... Ea venea încet... era ea, pe care-o văzusem astă-noapte, numai* mult mai frumoasă... Și avea niște ochi... și avea o gură cu gropițe la unghiurile ei și avea niște păr atât de blond ș-atît de moale și niște mâni atât de albe și tot cu gropițe și niște piciorușe mici... Ah! n-oi uita-o niciodată! Ea s-apropie de mine, se uită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care-o văzusem astă-noapte, numai* mult mai frumoasă... Și avea niște ochi... și avea o gură cu gropițe la unghiurile ei și avea niște păr atât de blond ș-atît de moale și niște mâni atât de albe și tot cu gropițe și niște piciorușe mici... Ah! n-oi uita-o niciodată! Ea s-apropie de mine, se uită mirată: - A cui ești tu, măi băiete?... - A mamei, zisei, nici nu știu cum îl chema pe tata... - Dacă ești a mamei, vin la tata
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se-ncepea părul luciu - negru și abia-ncrețit care-i dumbrava centrului, ce constituie izvorul regenerărei omenești, apoi urmau trîmbii rotunzi a picioarelor, tari și copți, numai buni de-a zugruma șelele unui amant între ele, apoi genunchii, ce făceau gropițe când ea* stătea, apoi fluierele cu pulpe tăiete-n lapte, până la gleznuțele și piciorușele de argint... Ea surâdea... buzele jîmbate de acest surâs sensual și voluptos lăsau să se vadă dantura întredeschisă ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]