1,968 matches
-
începu să crească, și crescu și crescu, până ce căpătă dimensiunea unui bărbat norvegian. Plângând, bătrânii îi povestiră voinicului despre soarta cruntă ce se abătuse asupra poporului și patriei lor. Lasse Angstrom îi ascultă în tăcere. Când terminară de povestit, părăsi grota fără să spună ceva. Intră în pădurea Hakke, unde zăbovi trei zile și trei nopți. În a patra zi se întoarse cu o floare și o pisică. Floarea mirosea a moarte și pisica avea ochii și ghearele de argint. Lasse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
coleg, îi bătu pe umăr pe bărbați, făcu glume cu fetele, promise (ca toți ceilalți) că plătește consumația, se oferi să ia patru oameni în mașină. Barul la care mergeau era în centru, aproape de bursă, un subsol decorat ca o grotă, cu bănci și mese de lemn masiv. Grupul lor era destul de mare, 16 persoane, dar încăpură cu toții la o singură masă, înghesuiți, însă veseli. Se comandară beri, vinuri, platouri cu șuncă, salam și brânză, măsline negre, salate. Orele treceau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și a continuat să trăiască și să compună peste milenii. El este autorul, în afară de cele două poeme ce i se atribuie de obicei, al unei mari părți a celor mai cunoscute narațiuni scrise. Ermes Marana, apropiind un magnetofon de deschizătura grotei unde bătrânul se ascunde... Dar dintr-o scrisoare precedentă, din New York, originea ineditelor oferite de Marana pare să fie cu totul alta: „Sediul OEPHLW, cum puteți vedea din hârtia cu antet, e situat în vechiul cartier Wall Street. De când lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mai mic protest de-al său. Ajunseră În dreptul peșterii unde Îl ascunsese prima oară și scena se repetă, căci Oberlus Îl legă și Îi puse căluș la gură, preschimbîndu-l din nou Într-un balot pe care-l rostogoli spre capătul grotei, astupînd apoi cu iscusință intrarea cu pietre și crengi. Înarmat cu harponul și cuțitul său lung, coborî mai tîrziu pînă pe plajă, se ascunse În hățișul de buruieni și așteptă, răbdător, ca echipajul de pe Virgen Blanca să debarce. De data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
logic impuls de a se pune la adăpost În peșteră, dar fumul și focul o preschimbaseră Într-un iad de nesuportat. Tuși aproape sufocat, observă cum ochii Începeau să i se Împăienjenească, Împiedicîndu-l să mai vadă, și părăsi din nou grota, ținîndu-se pe picioare, nehotărît și năucit, pe Îngustul limb exterior de piatră. Căută din nou aerul rece și privi În jos. Marea se retrăsese la baza falezei, lăsînd să se Întrevadă o prăpastie neagră, și presimți, mai degrabă decît văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, știau dinainte ce anume le trecea prin cap. Prin urmare, Îi Îngăduiră să-i lege ca pe niște colete vii, chinuiți de strînsoarea chingilor și de semiasfixierea provocată călușuri, pentru a cădea din nou În fundul grotelor umede și a observa, plîngînd, cum se astupă intrările, pînă la cele mai mici spărturi, și rămîn Îngropați de vii acolo, pentru o perioadă nedefinită. Oberlus, liniștit de-acum cu privire la siguranța „supușilor” lui, străbătu mai tîrziu insula, ascunzînd urmele prezenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de primejdie. CÎteva clipe mai tîrziu Îl descoperi. Își făcu intrarea În cîmpul lui vizual la mai puțin de douăzeci de metri distanță, mergînd cu apa pînă la piept și scrutînd, cu acei ochi de un albastru aproape translucid, fiecare grotă și fiecare fisură din stînci. Înțelese că sosise clipa și că nu mai exista posibilitatea de a se ascunde. Se rostogoli afară din refugiu, se ridică În picioare, foarte drept, cu picioarele desfăcute și strînse În mînă arma, amenințător: - Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că a se Îmbrăca Însemna a se transforma din nou În Niña Carmen, cea mai frumoasă membră a unei ilustre și vechi familii scăpătate din Quito. Veșmintele ei gri pal elegante ar fi contrastat, În chip absurd, cu interiorul acelei grote murdare care servise drept cuib, vreme de secole, la milioane de păsări marine și diforma prezență a bărbatului, și el pe jumătate gol, ar fi ieșit Într-atît evidență, Încît ar fi devenit de-a dreptul grotescă. - Pune-ți-o! - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de cînd fugea cu disperare de fericirea care i se oferise În repetate rînduri, pentru a se arunca În brațele răului, În cea mai abominabilă dintre formele sale. Iar acum se afla acolo, așezată pe un pat vechi, În mijlocul unei grote enorme, uitîndu-se la cei trei bărbați Înlănțuiți trîntiți pe jos, dintre care doi urinaseră deja În pantaloni, și contemplînd o stîrpitură care fuma În timp ce se cufunda În lectura unui exemplar, citit de-acum de vreo sută de ori, din Odiseea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
surprinseră la vreo șase mile de coastă, dar, cu toate că ridică În mare grabă pînza și navigă direct spre golful adăpostit de vînt, fiind de-acum avertizat, Oberlus Îl descoperi, pricină pentru care Își adună iarăși prizonierii, Închizîndu-i Încă o dată În grota de lîngă faleză. Vreme de cinci zile, oamenii lui Arístides Rivero străbătură insula pas cu pas, constatînd că o parte din depozitele de apă fuseseră reparate, iar ici-colo se distingeau urme proaspete care trădau o prezență omenească, ceea ce i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și Brandy. — Dă-i bătaie, zice Brandy. Buzele ei sunt relaxate și alungite, și eu mai las să cadă printre eleun cadou de la Tiffany’s. Toaleta asta în care ne ascundem e un exemplu de decorațiuni exagerate pe ideea unei grote submarine. Până și telefonul cu disc e de culoarea apei, dar când te uiți pe geamurile mari de alamă ca niște hublouri, vezi orașul Seattle din vârful lui Capitol Hill. Vasul de veceu pe care șed, doar șed, capacul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aduce nici o doctorie. — Aveți crize? zice Parker. — Asta-i o noutate pentru mine, zice Brandy și surâde. N-o să ai nici o criză, îi spune Brandy noului meu frate vitreg. Ellis, îți interzic să ai o criză. Sari la noi în grota submarină. — Dă-i bătaie. Pardoseala de sub spatele lui Brandy, bucățile reci de gresie dispuse sub formă de pește și așezate așa încât să se potrivească, coada unui pește între capetele altor doi pești, așa cum sunt puse în conservă unele sardine, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
care-l urăsc s-a întors din morți ca să mă trimită în plan secund. Sunt un monstru invizibil și sunt incapabilă să iubesc pe cineva. Nu știi ce e mai rău. Sari la mine udând o cârpă în chiuvetă. În grota submarină a băii, până și prosoapele și cârpele sunt acvamarin sau albastre, cu un model de cochilii dantelate de-a lungul tivurilor. Pun cârpa rece și udă pe fruntea lui Brandy și-o trezesc, așa încât să mai poată lua niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vrei. Zice: Fă ceea ce nu vrei. Fă ceea ce ești dresată să nu-ți dorești. E opusul căutării fericirii. Brandy îmi spune: — Fă lucrurile care te sperie cel mai tare. Capitolul 22 În Seattle, o privesc pe Brandy cum moțăie în grota noastră submarină de mai bine de o sută șaizeci de ore. Cât despre mine, eu șed aici cu un teanc de broșuri chirurgicale lucioase care arată operații de reatribuire sexuală. Operații transsexuale tranziționale. Schimbări de sex. Fotografiile color arată vagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
desenarea obsesivă a motivelor florale coincidea cu evoluția bolii. Când i‑am arătat doctorului Petrović desenul, mi‑a confirmat, vizibil surprins, că sarcomul din pântecele tatălui meu arătase Întocmai. Și că eflorescența durase ani de zile. LEGENDA ADORMIȚILOR Rămaseră În grotă trei sute de ani la care se mai adăugară nouă Coranul, XVIII, 25 1. Zăceau cu fața‑n sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atâta terciuială și zvârcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă, care se mâncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu al său câine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vâltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta tihneală, iar sufletul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta tihneală, iar sufletul Îi era bântuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele nume al Priskăi, retrăind poate cele petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să‑i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, când Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mâinile spre cer, chemând numele Domnului, ca apoi iar să se stârnească zarva. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
șoptindu‑și rugăciuni, fiindcă mulțimea avea să se Întoarcă, era dusă să‑i Întâmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși câțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cât durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgânilor, avea curând să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cântări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși câțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cât durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgânilor, avea curând să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cântări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cântările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
parcă mai sfredelitor, veniră cu cântări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cântările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împânzi cu fumul torțelor și de mireasma tămâii, toți cântau Într‑un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cântau Într‑o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Apoi, din mulțime, se vor desprinde câțiva tineri vânjoși, care se vor Înclina În fața lor făcându‑și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mâinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind‑o cu ei prin găvanele grotei, purtându‑i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingându‑i cu umerii lor puternici, În vreme ce mulțimea le lumina pașii și calea, cântând laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mâinile Împreunate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]