487 matches
-
a ceremoniei de lansare a avut loc, cum era și firesc, la „Tic-Tac“. Mi-a fost lene să scriu. Nu voi reuși niciodată să scriu ceea ce vreau. Ficțiunea e mai puternică, atotputernică, mai ales când folosesc vocea unui narator care hălăduiește prin mine... După ce m-am deșertat, am adormit fără nici o remușcare. Totuși, simt nevoia să scriu. Nu din nu știu ce deznădejde creatoare, ci doar pentru că îmi place. Descopăr jocul literaturii, altul și altfel decât cel de până acum. O altă libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a mă sui în el și de a mă lăsa dus. Conți, de parcă nimic altceva nu ar fi avut de făcut decât să aștepte să o sun și să o chem, la cele mai imprevizibile ore, indiferent pe unde hălăduiam, răspundea mai întotdeauna și venea ca și cum numai asta și-ar fi dorit să facă, pentru asta se pregătea întruna. Știam și nu știam câte ceva despre ea. După cum nici pe ea nu o interesau prea multe despre mine. Ne cunoșteam parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despre timpul meu, îmi dau seama că viețile noastre nu sunt decât continue reveniri. Că trăim priponiți de astfel de umbre și obiecte și, când vine timpul reîntoarcerii, oricât de depărtați am fi trăit, oricât de împrăștiate drumuri am fi hălăduit, dintr-odată reperele acelea ne cheamă și prind a-și dezveli comorile adunate. Constați că pe aceeași bancă din Cișmigiu ai stat în dimineața când ai venit cu Pu, fata cunoscută în tren, dezorientați, neștiind amândoi ce urma să faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că nu mă voi pierde niciodată. Că voi sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Puținul pe care eu l-am început. Abia atunci, poate, eu voi deveni punctul visat, râvnit. Locul de unde un altul va începe drumul, își va urma și el coborârea întru Luminare. Am fost, totuși, un ins al crâșmelor, al pașilor hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel ce am fost cândva, să-l preumblu pe unde odinioară a rătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aerul satului meu, pădurea și balta cu respirațiile lor, zumzăiala curții și tihna grădinii, cerul ocrotitor și respirația devălmășită a acelor ulițe, case și trupuri între care reveneam ca o picătură de ploaie revenind pe pământ după ce fusese abur și hălăduise cine știe pe unde. Și am mai dormit astfel, adânc și uitat în mine, când am băut o jumătate de alcool dublu rafinat. Crezusem că-i votcă „Scandic“. Venisem deja beat acasă și, cum îmi era obiceiul, am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii, dintr-un tărâm cândva împoporat, acum devenit goliciune de stepă și pustiu hălăduit de scaieți. Toarte vechi, păstrate ca printr-o minune a veciei, spre a aminti încă de mâini care le-au purtat, care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor de peste timp. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e în ordine. Beat mort, mă-ntorc acasă“, adăugam plin de mândrie. Multe nu erau în ordine pe străzile acelea, în viețile acelea, în Țara mea, în multilateral dezvoltata noastră tot mai peticită. Preferam să beau, să nu văd, să hălăduiesc în căutarea bucuriei din fiecare clipă, atâta câtă era, amăgitoare bucurie, chiar dacă, mai apoi, tot șirul acela de clipe, de zile, de luni sau de ani, adunate, nu lăsa decât amăreala unei poșirci din care tot ai băut, cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
subtile cu subsolul amintirilor, apoi am făcut ceea ce știam prea bine să fac când mă năpădeau frica, amintirile, remușcările, tristețile, mâlul vremii. Am închis ochii și am tras o dușcă, urmărind cum puturoșenia aceea îmi descoperă și-mi descrie interiorul. Hălăduia prin mine, de parcă gonea în căutarea sufletului. Dinspre Sf. Ilie Gorgani băteau clopotele. Chemau la cea de-a doua Înviere. 32tc "32" Nu știam atunci, discutând cu Trombă, că eu însumi, peste mulți ani, aveam să dau, din pură întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cel frumos, vorbindu-i și despre adevărul ultim și adevărul absolut ce ar sălășlui În om. Îi vorbise despre adevărul orb, despre adevărul șchiop și adevărul surd, despre adevărul gras și adevărul slab, despre adevărul bogat și adevărul sărac ce hălăduiesc noaptea pe străzi. Despre adevărul luminos și adevărul Întunecat, despre adevărul tare și adevărul moale. Despre adevărul mascul și adevărul femelă, care umblă mereu cu fusta sumețită, arătându-și goliciunea oricărui trecător. Despre supremul adevăr și adevărul ultim ce animă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
După cum nu munceau nici crinii sălbatici de pe câmp... Da, Învățătura lui Pavel Îndreptase lumea pe calea rătăcirii. Vrabia, zicea Oliver, nu-și făcea hambare cu grâu fiindcă În gușa ei nu Încăpeau mai mult de zece boabe. Pe când omul, da. Hălăduind pe câmp, masterandul ajunsese la concluzia că munca e o prostie, iar grija omului pentru ziua de mâine o nebunie. După părerea sa, orice copac, orice animal și orice plantă Își câștigă hrana cea de toate zilele Într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de Alexandrion la gură”, i-ar fi replicat lui Bikinski dacă ar fi fost de față. Și poate l-ar fi pictat șezând cu sticla la gură pe icoana ce trepida sub el. Bikinski Însă nu era de față, el hălăduia acum pe alte meleaguri, pașii săi, târându-se prin Piața Unirii, se Îndreptau spre Casa Topor, așa că Noimann fu nevoit să-și dea singur replica... „Vom trăi și vom vedea”, zise el. Privind mai bine În jurul său, medicul se liniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
iată că stomatologul ajungea viu și nevătămat (oare totuși cum de nu l-a călcat niciodată un autovehicul, cum de nu s-a rătăcit sau n-a picat În vreo gură de canal deschis?) În patul lui... Sau cum de, hălăduind pe străzi, căzut pradă unor halucinații din ce În ce mai cumplite, În care universul mare se contopea mereu cu cel mic, Învârtindu-se Întruna, Noimann ar fi putut foarte bine, simbolic vorbind, să nimerească și Într-o gaură neagră, unde materia și antimateria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
oraș, se despărțiră, nu Înainte Însă de a fixa un anumit loc și o anumită oră la care urmau să se Întâlnească, pentru a se Întoarce Împreună acasă. Bărbatul vându și cumpără ce-avea de vândut și cumpărat, iar vecina hălădui mai mult prin prăvăli și străzi, poposind și pe la Mitropolie, unde se rugă la moaștele Preacuvioasei Parascheva, aprinzând lumânări și pentru vii, și pentru morți. La ora șase seara se Întâlniră la ieșirea din oraș. Bărbatul băuse câteva păhărele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a răsturnat În Prut...” și, tremurând din Încheieturi, bătrânelul Își arătă palmele pline de bătături purulente... PAGINĂ NOUĂ VIII. Vals Noimann râse, deși nu-i ardea de râs. Nu cumva bătrânelul nu fusese altcineva decât Papil Mazuru? Oare pe unde hălăduia pezevenghiul? Cum de nu se gândise Noimann să-l ia cu el la cimitir? Papil ar fi fost numai potrivit pentru o astfel de agapă... Satanovski Însă preferase să nu aibă concurent. Probabil, la vârsta lui, Papil mai mult ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lume... ...Nici el nu știa cum, stomatologul Paul se trezi umblând hai-hui prin gară. Capul Îi vuia Îngrozitor, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur ușor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască. De cât timp hălăduia aici, medicul nu-și dădea seama. Ținea minte, ca prin ceață, cum, tot căutând-o pe Mathilda, ieșise din casă, cum trecuse pe Karl Marx și de aici pe Independenței, iar din Independenței pe Lăpușneanu. Apoi firul memoriei i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strat destul de gros de praf, pătat pe alocuri de stropi de apă sau urină, păreau a nu fi trecut, totuși, prin cine știe ce Încercări deosebite. Șterși cu ajutorul unui șervețel, pantofii ar fi putut face față chiar și unei vizite oficiale. Medicul hălădui o vreme pe peron, citind graficul de trenuri, sosiri-plecări, afișat În fața uneia dintre intrări. Își pipăi cu grijă buzunarul de la piept. Portofelul era la locul lui. Îl scoase și numără bancnotele. Spre mirarea sa, nimeni nu-i atentase la averea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și am pornit așa într-o doară pe malul pârâului în sus. Nu ne grăbeam. La plecare, nu ni s-a spus când să ne întoarcem. Așa că de mâncare aveam, rachiu aveam, nu trebuia să facem nimic altceva decât să hălăduim prin pădure, strigând din când în când: „Măi Traistă, unde ești? Vino încoace!” Se făcuse de chindie, iar noi eram deja răgușiți și de Traistă al nostru nici pomeneală. Pădurea se rărea, semn că suntem în marginea ei. Se vedea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
unei baterii de artilerie trimisă spre un obiectiv insuficient de clar pentru el... „Să asigure flancul drept al diviziei”... S-au apucat să mănânce. Mestecau uitați de ei. Privirea le rămânea fixată în jarul din fața lor... Oare pe unde le hălăduiau gândurile? Poate spre cei dragi rămași acasă sau cine știe ce șirag de amintiri le bântuiau sufletele... Ninsoarea a început să se rărească, până ce, în cele din urmă, s-a oprit de tot. Abia atunci s-a văzut cum unii purtau pe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se Înstăpâni asupra pădurii. Ascultă vuietul abia auzit al celor mai drepți arbori ai pământului. Respiră aerul curat, mirosind a rășină și a pământ reavăn. Era, pentru prima oară după foarte mult timp, singur. Asta Îi amintea de copilărie, când hălăduia prin codrii de pe valea Trotușului. Dar nici atunci nu era singur, căci părintele său, voievodul Bogdan, nu Îngăduia. Poate că fusese singur În tinerețile lui, după ce tatăl său fusese asasinat, iar el fusese scos de Cosmin Oană din casa de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Întorcea - tânăr, frumos și puternic - În sat, primul drum Îl făcea la casa lui Simion Urâtu. Îl bătea de-l deznoda, Își lua Înapoi femeia iubită, o bătea și pe ea până la leșin, după care se apucau Împreună de hălăduit pe coclauri, de muncit cu ziua ca să-și rostuiască bani de băutură, de crunte pedepse pe care femeia le primea cu supușenie, căci era Încredințată că așa Își arăta iubirea bărbatul vieții ei. În noaptea În care Ectoraș aflase zvonurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ascuns În niște tufișuri de la marginea pădurii din apropiere - poarta mare de fier și băgase de seamă cu ce prilejuri era deschisă de către cei doi militari Înarmați. Canafas arăta Înspăimântător și jalnic, așa cum era și firesc după atâta vreme de hălăduit În sălbăticia pădurii, departe de Îngrijirile oamenilor: coama și coada erau atât de pline de ciulini, că păreau niște bucăți dintr-un lemn răsucit, plin de noduri și drăcos; pe piele - nețesălată de cine știe când - crescuseră smocuri ciufulite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
privesc la el. --Atunci, om avea ce povesti colo pe malul apei - m-a lăudat el, cu un zâmbet care mai degrabă spunea: “Hai să fie și un lup mâncat de oaie”. Vedeam deslușit că a priceput cum gândurile mele hălăduiau pe alte cărări. Nu știam ce să fac, fiindcă simțeam că am roșit până în vârful urechilor. El s-a prefăcut că nu bagă de seamă, bocănind cărarea cu toiagul în ritmul pașilor târșiți. Mă rugam în gând să apară veverițele
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
coada ochiului. Simțeam că vrea să-mi spună ceva, dar tot amână momentul. În cele din urmă, am ajuns în locul unde tăifăsuiam de obicei. Când călugărul și-a revenit din oboseala drumului, m-a întrebat: --Pe unde ai vrea să hălăduim astăzi? Știu că astă noapte ai umblat cu “Zâna cea bună” pe Ulița Ciubotărească și Ulița Feredeelor... N-am îndrăznit să privesc în ochii bătrânului și am răspuns moale: --Dacă nu-i cu supărare, aș vrea să ne purtăm pașii
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
și să povestim - mi-a vorbit, punându-și durda alături. --Parcă te-aș cunoaște de undeva, drumețule - mi-am dat eu cu părerea, stăpânit de oarecare teamă încă. --S-ar putea să ai dreptate, boierule. Ba cred chiar că am mai hălăduit noi împreună prin multe locuri... --Spune-mi de unde să te iau, că atâtea gânduri am în minte încât nu mă pot aduna... --Păi, cum să-ți spun eu, boierule? Adu-ți aminte de Doctorul Gruia, când eram nedespărțiți și ne înțelegeam
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]