628 matches
-
două volume, apoi Portugal Contemporaneo, istoria Republicii romane, a Peninsulei Iberice, a Braziliei, a Angliei etc. Nu este însă un improvizator, deși e stăpânit de demonul sintezei. Își cunoaște izvoarele. Se zbate neîncetat să împace credințele lui socialiste cu cezarismul hegelian. Încearcă un sistem de economie politică, o sociologie, și chiar o filosofie a istoriei. Vasta lui operă o elaborează în douăzeci de ani, în care timp munca administrativă și activitatea politică se află necontenit pe primul plan. Pesimismul său face
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de opere care au un tot mai pronunțat caracter sincretic. Simple glume, uneori, sau evidente sclipiri de geniu, alteori, aceste opere readuc în actualitate mai vechea noțiune de Artă, cu un conținut nou însă, în care deplasarea accentului de la sacralitatea hegeliană la profanitatea consumerismului este prima ce frapează. Articulată inițial la interferența dintre genurile tradiționale ale artei, paradigma sincretismului aspiră de o vreme la universalitate: de la arte plastice s-a trecut la arte vizuale, iar acum asistăm la tatonări, la o
Sincretismul – paradigma artelor contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by D. N. Zaharia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_941]
-
lor, transformarea contradicțiilor, din factori de dezvoltare ai capitalismului, în factori ai negării și desființării sale. El aplică la studiul formațiunii capitaliste, logica dialectică, și cu deosebire metoda ridicării de la abstract, la concret (dezvoltând-o, în opoziție cu dialectica speculativă hegeliană, nu ca producere a realului, ci ca procedeu de reproducere pe plan logic a concretului real), precum și principiul unității dintre istoric și logic. Capitalul lui Karl Marx, este o carte dispărută din librăriile românești în ultimii 30 de ani. O
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
a lumii contemporane, nu pentru a propune soluții miraculoase, ci pentru a „des chide calea spre speranța” unor rezolvări respon sabile. Viața poate fi gîndită și altfel dacă există „voința de a trăi” mai bine în viitor. Căci pentru Hessel, hegelian convins și optimist incurabil, mersul lumii are un sens pozitiv, iar rostul profund al indignării a fost dintotdeauna speranța. Să ne indignăm așadar cu rost, nu motivele lipsesc... 7. A șaptea zi Omul din parc A apărut, cred, odată cu toamna
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
instanțele autentice ale unui popor care luptă pentru propria libertate. Aici ar trebui să ne oprim pentru a clarifica sensul partidului, modul său de a coordona și de a îngloba inițiativele individului. Strict, discuția ar trebui să înceapă de la conceptul hegelian de etică. Sau partidul politic are capacitatea carismatică să transforme lupta politică în conflict ideal, sau decade într-un aparat cu toate legile sale de castă, de «nouă clasă». Situațiile ilustrate mai sus cu privire la raportul dintre filosof și principe în
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
de o parte și lagărele de concentrare staliniste pe de altă parte. Marxismul este în mod cert legat de iluminism, este ultima sa consecință. Istorismul idealist transcendental este veriga ce realizează medierea și transferă întreaga instanță iluministă către marxism. Stânga hegeliană nu va înfăptui o fractură în sistem, așa cum vor face Nietzsche și Kierkegaard, întrucât ea a fost, de fapt, o consecință a sistemului pe care l-a continuat. De aici și evoluția stângii spre represiunea dreptei; marxismul odată ajuns la
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ceea ce se află dincolo de nivelul analitic par astăzi foarte greu de parcurs doar rațional. Pe plan istoric raportul dintre filosofie și creștinism s-a configurat în mod variat; vom fixa în trei momente esențiale tipologia acestui raport: sinteza tomistă; raționalizarea hegeliană; teologia practicii. Poziția sfântului Toma este cunoscută: între filosofie și credința religioasă există un raport de distincție și nu de separare. Așa numitele «preambula fidei» sunt emblematice pentru acest tip de raport. Conținuturile specifice misterului creștin nu intră în domeniul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
sunt emblematice pentru acest tip de raport. Conținuturile specifice misterului creștin nu intră în domeniul filosofiei care dă naștere unei cunoașteri abstracte, valide pentru orice om care gândește în conformitate doar cu lumina rațiunii. Total diferită este în schimb poziția hegeliană, care se folosește din plin de conținuturi ale Revelației: forma trinitară a Absolutului, istoria umană ca dialectică a căderii și mântuirii, rezultatul escatologic al istoriei cu Providența travestită în veșmintele «vicleniei rațiunii». Aceste concepte, evident transformate din adevăruri revelate, și-
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
făcându-l imanent și transformând creștinismul în cultură și ideologie. Așa s-a întâmplat cu acea filosofie creștină excesivă care a fost hegelianismul, și consecința acestuia, marxismul; tot la fel cum se întâmplă și atunci când, se urmează cu fidelitate orientarea hegeliană a problemei, iar creștinismul este redus la lupta de eliberare politică. Și în acest caz, orice transcendență este epuizată în sfera temporală și în absolutizarea experienței istorice. În locul triadei dialectice se propune mobilitatea flexibilă a realității concrete, și se apelează
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
caricaturi paroxistice, unde în numele unei morale obiective vor fi justificate cele mai rele practici tribale. Și cei care nu au "nasul fin" ies în pagubă! Putem să ne amintim aici de formula pe care K. Marx, poate ca un bun hegelian, o aplica burghezilor: Nu au morală, ei se servesc de morală". Iată deci ce este deontologia. La bine, ca și la rău, nu este întru nimic rațională, abstractă, generală, ci, din contră, emoțională, concretă, particulară. Trebuie să avem luciditatea de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ci mai degrabă ca "fier de plug pentru a afâna imensul câmp al gândirii contemplative"96. În același timp, împotriva a ceea ce putem considera ca o veritabilă ontologizare a Istoriei, în forma culminantă pe care a atins-o în dialectica hegeliană sau marxistă, trebuie să recunoaștem că există uimitoare reminiscențe, și chiar reveniri ale lucrurilor arhaice, pe care simpaticul optimism occidental credea că le-a depășit. Mitul unui progres sigur de el însuși, spri-jinindu-se pe un evoluționism pe care nimic nu
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
putea întrebuința la apoteoza temelor menționate. Cred că am găsit acum soluția problemelor respective, grupând concepțiile și sistemele demonstrative (doveditoare) care însoțesc fiecare fază a evoluției în antinomii vizând atemporalul din istorie, drept și politică, dar nu în sensul evoluției hegeliene a ideii. Căci la Hegel gândire și ființă sunt identice - aici nu. Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptățiri pentru importul necritic de instituții străine, care nu sunt altceva decât organizații specifice ale
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
care nu implica principii majore. Abe avea prieteni admirabili la Paris. Fusese bine primit de écoles și instituts, unde ținea dizertații asupra unor subiecte franceze, În franceza lui specifică. El Însuși studiase cu ani În urmă la Paris cu faimosul hegelian și Înalt slujbaș de stat Alexandre Kojève, care educase o Întreagă generație de gânditori și scriitori influenți. Printre aceștia avea câțiva amici, admiratori, cititori. În Statele Unite era controversat. Acasă avea mai mulți inamici decât Își poate dori un om normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
când au atârnat oamenii În cârligele de carne de la abator și i‑au măcelărit - i‑au jupuit de vii? Rareori l‑am auzit pe Ravelstein vorbind despre asemenea lucruri. Din când În când se referea la „Istorie”, În termeni larg hegelieni, și recomanda anumite capitole din Filozofia Istoriei ca fiind foarte amuzante. În ce‑l privea, conversațiile lugubre, „cu detalii naturaliste”, erau extrem de rare. - Știi că Grielescu a fost un discipol al lui Nae Ionescu, cel care a Înființat Garda de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Leo Strauss, Bloom l‑a cunoscut pe Alexandre Kojève (născut Kojevnikov În Rusia), originalul filozof politic, educator (Între altele, mentor al legendarului Collège de sociologie parizian) și - după ultimul război mondial - funcționar internațional, cel mai important promotor al ideii neo‑hegeliene și nietzscheene a „sfârșitului istoriei și a ultimului om” (popularizată până la demonetizare de Fukuyama, Începând din 1989). Kojève apare pasager În Ravelstein, cu numele său consacrat, dar e creionat În câteva cuvinte absolut banale, care minimalizează o figură esențială a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică - în care logica, fenomenologia și istoria Spiritului coincid - modelul hermeneutic hegelian, în care conceptul de înălțare (Aufhebung) dozează dialectic o memorie a trecutului, a influențat tezele lui Gadamer despre tradiție. Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin F. Schleiermacher (1768-1834), J.G. Droysen (1808-1884) și W. Dilthey (1833-1911), intuițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
autorul unui text, atunci genial trebuie să îi fie și interpretul. Emul al lui Leopold von Ranke (1795-1886), care comparase demersul istoriografic cu un oficiu sacerdotal 1, Wilhelm Dilthey va căuta o formulă hermeneutică prin care să depășească dogmatismul istorismului hegelian, dar care să conserve unitatea de sens a istoriei umanității. În primul rând, Dilthey este cel care va recunoaște clivajul între „științele naturii” și „științele spiritului” (sau „umanioarele”), refuzând metodei pozitiviste dreptul de a ancheta obiectele de studiu ale științelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
trebuie să accepte crucificarea teologică prin exercițiul gândirii antinomice și paradoxale. Gadamer, Polanyi și Marcel sunt pentru Andrew Louth doar „înaintemergători” ai acestui proiect teologic restaurator care infirmă atât sterilitatea sceptică a rațiunii carteziene, cât și entuziasmul idealist al spiritului hegelian. Nici una dintre științele pozitive ale modernității n-ar putea confirma sensul teologic al tradiției, misterului și revelației 2. O asemenea speranță ar mai trăda încă slăbiciunea teologiei în fața „rațiunii tari” a modernității. Louth avertizează asupra limitelor unor analogii între paradoxul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
modernii nu-l pot explica decât prin apelul la fantasmele „puterii” (persecuție, control, manipulare)1. O stângă îndreptățită?tc "O stângă îndreptățită ?" Abordarea gândirii marxiste presupune o întoarcere la bazele de date (sau, mai precis, datele de bază) ale fenomenologiei hegeliene. Analiza lui John Milbank dobândește aici o atenție suplimentară, articulată într-un subtil text „pro” și „contra” Hegel. Filozoful berlinez este primul cu adevărat interesat să suprapună o logică transcendentală a subiectului (care investighează posibilitatea cunoașterii) cu o logică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lumea este o sferă lipsită de centru gravitațional, în care toate sensurile sunt „diseminate” inegal și incomplet, prin forța hazardului. Distribuit dialectic, actul de semnificare al inteligenței lingvistice nu poate ajunge la o integrare dialectică a cunoașterii, după modelul sintezei hegeliene. În acest caz, ne rămâne la dispoziție, ca într-un blestem sisific, așteptarea „eternei reîntoarceri”. Statuând logica „suplimentării” și a „amânării” (différance), J. Derrida încearcă să risipească orice iluzie privind „prezența” nemijlocită sau invizibilă a unui sens ultim; nici un discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în sine care are nevoie să se dezrobească de rețeaua ideologică a falsei conștiințe. O astfel de luptă a fost dusă în feminismul marxist pentru recunoașterea muncii domestice (gospodărești și materne) ca muncă plătită. Teoria alienăriixe "„teoriaalienării", preluată din filosofia hegeliană și utilizată în sensul materialismului istoricxe "„materialism istoric", joacă un rol crucial în marxismxe "„marxism" și în feminismul marxist. Alienarea este o stare de nonsens. Persoana alienată se simte fără rost și, adesea, fără valoare. După Marxxe "„Marx,Karl", alienareaxe
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
ultimii ani, al anchetelor științifice, statistice în general? Ele necesită cheltuieli apăsătoare, mobilizează o mulțime de anchetatori și se termină prin publicarea unor rapoarte cifrate mai mult sau mai puțin voluminoase, care nu servesc la nimic, un soi de construcții hegeliene care nu-i satisfac decât pe cei care le-au făcut. În Africa neagră, eșecul științelor umane scientiste este de netăgăduit, și nu ameliorând tehnicile de anchetă, adică străduindu-ne din ce în ce mai mult în direcția scientismului, vom ieși din impas. În
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
cale gravă, obscură, plină de tentații și obstacole ci se lasă cunoscut mai ales pe calea «irecognoscibilității»” (/71). Se poate nota În trecere că ideea irecognoscibilității lui Dumnezeu În lume nu este Înțeleasă ca „moarte a lui Dumnezeu” - În sens hegelian sau nietzschean. Există o mare diferență Între ceea ce nu se cunoaște pentru că nu mai este și ceea ce nu se cunoaște pentru că nu se poate recunoaște, nu se manifestă. Irecognoscibilitatea miracolului echivalează cu a spune că el ia aparențele cele mai
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
formă prin care o civilizație se desfășoară în spațiul unei colectivități, se transmite din generație în generație și se transformă în scop al acesteia. La începutul secolului XX, în ale sale Eseuri despre teoria științei, sociologul Max Weber preia conceptul hegelian de Volksgeist, dar are grijă să-l relativizeze, replasându-l în istoria empirică a popoarelor. Astfel, el respinge viziunea hegeliană a unui mers inexorabil care revelează Absolutul în Istorie și privilegiază aportul civilizator al anumitor popoare, mai geniale decât celelalte. Weber
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
transformă în scop al acesteia. La începutul secolului XX, în ale sale Eseuri despre teoria științei, sociologul Max Weber preia conceptul hegelian de Volksgeist, dar are grijă să-l relativizeze, replasându-l în istoria empirică a popoarelor. Astfel, el respinge viziunea hegeliană a unui mers inexorabil care revelează Absolutul în Istorie și privilegiază aportul civilizator al anumitor popoare, mai geniale decât celelalte. Weber, dimpotrivă, vede în Volksgeist cu totul altceva, doar fundamentul real al ansamblului de manifestări culturale ale unui popor, care
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]