949 matches
-
le guverna (a le transforma, n.n.) (Asclepios) ”. Că sufletul, în sensul său de corp cauzal, provine prin evoluție dintr’un pseudocorp cauzal apărut în regnul mineral (iar nu desprins din sfera divinului), așa cum susținem noi, este arătat și în textele hermeneutice precum Kore Kosmou: sub influența Divinității (sensul evoluției Universului, n.n.), din amestecul de ingrediente, materiale dar și spirituale (coexistența celor două segmente, material și spiritual, ale Universului) “începu să clocotească o materie mai subtilă (s.n.), mai pură și mai transparentă
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
mai subtilă (s.n.), mai pură și mai transparentă decât ingredientele din care fusese făcută (deci spiritualizată, n.n.): aceasta era translucidă și numai cel ce o făcea o vedea (fluid subtil, perceptibil doar de o entitate spirituală, n.n.) ”. Asclepios, tot text hermeneutic antic, continuă prezentând un final apocaliptic (pentru antici) al omenirii (dar perfect legic și nu un final ci o continuare, pentru noi): “Zeii, părăsind pământul, se vor înapoia în cer”, pentru că “obosiți de a mai trăi, oamenii nu vor mai
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
seama de corectitudinea procedurii pe baza rezultatului obținut. Faptul că, în progresia argumentului, ne găsim uneori în situații în care nu avem demonstrație, dar avem rezultat (pentru că demonstrația e invalidată de ratarea obiectului) ne pune mai degrabă în fața unui exercițiu hermeneutic. Acest lucru se întâmplă atât în pasajul în care Tânărul Socrate încearcă să sară mai multe etape ale dihotomiei, împărțind ființele însuflețite în oameni și animale, sau exemplul Străinului cu împărțirea oamenilor în greci și barbari, cât și la sfârșitul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politice este Dumnezeu, iar preoții sunt funcționari ai Regelui suprem și etern care nu se află în lumea aceasta. Problema medierii puterii, problema nivelului de implicare a divinității în concretul social au fost rezolvate pe căi mai degrabă simbolice și hermeneutice. Cea mai radicală este schimbarea statutului indivizilor și a societății în virtutea vieții eterne, care duce la schimbarea nevoilor politice; cel mai semnificativ text în acest sens este De civitate dei al Sfântului Augustin. O cale mai moderată este cea a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și o echivalează pe aceasta din urmă cu numărul. Până aici lucrurile au dimensiune principială și statică. Mișcarea apare la nivelul următor, o dată cu sufletul. Activitatea proprie acestuia este gândirea, iar gândirea constă în mișcarea circulară (tematizată de așa-numitul „cerc hermeneutic”) de la subiect (care e subiect al întrebării) la predicat (care desfășoară întrebarea descriind caracteristicile subiectului), pentru a reveni la subiect (fixat prin definiție). În fine, la un alt nivel se află lumea sensibilă - mobilă, vagă, indefinită, în permanentă schimbare - domeniu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
rămâne, într-o formă sau alta, un exercițiu inițiatic. Gânditorul care a convertit istoria filosofiei într-o notă de subsol la propriile Idei nu are placiditățile, însă nici tenacitatea metodică a unui dascăl comun. De aceea, discipolatul steril și derapajul hermeneutic rămân, în ceea ce îi privește pe moderni, pe de o parte regulă, iar pe de alta, întâmplare previzibilă. Lipsit de promisiuni inutile, dar nu și de ambiții retorice, Platon se refuză constant unei posterități indiscrete, dar prea puțin fidelă nedumeririlor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ansamblul preocupărilor noastre, nu doar să aflăm ce este imaginea, ci în egală măsură, să surprindem felului în care ea funcționează. Specific rămâne aici faptul că eikôn-ul nu poate fi înțeles plecând de la Ființă, ci numai refăcând un anumit traseu hermeneutic în sens invers. Termenul poate fi înțeles în perspectiva unei hermeneutici eshatologice de factură etico-religioasă, tocmai fiindcă numai pe acest temei se poate înainta în cunoașterea Ființei. Ființarea, cu toată spectralitatea sa, se oferă intelectului în maniera cea mai adecvată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
să rămână viu atâta vreme cât ne lovim frecvent de incapacitatea lumii de a explica „inexplicabilul”. Ficțiunea (mito-ficțiunea) permite omului alocarea unui sens asociat lumii. Omul se poate bizui aici numai pe o imagine care oferă mereu soluții și dispune de resurse hermeneutice practic nelimitate. Mitoimaginea este, în acest context, expresia revoltei spiritului contra neputințelor logos-ului. Imaginea este suportul și premisa oricărei hermeneutici „instaurative” și astfel, a recuperării arhetipalului pe care o operează. Puterea politică se abilitează sacral în orizontul unei simbolistici
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de eikôn are un înțeles mult mai larg decât cel acreditat prin conotațiile sale moderne. Această manieră de a privi lucrurile creează o impresie de identitate, cât se poate de falsă între un sens lexical al semnului și un sens hermeneutic care se fixează la nivelul conștiințelor. Dar litera scrisă nu poate garanta o descifrare în cheie algoritmică a sensurilor, chiar dacă oferă o relativă limitare a lor. Acest lucru nu este lipsit de efecte imediate în planul mai larg al renegocierii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
orizontul politicului. Practic, indiferent de forma mesajului asumat, omul trăiește clipă de clipă sub condiționările ireductibile ale unei politizări tacite. Existența contează în ordinea umanului prin semnificațiile sale. Omul nu se poate sustrage sub nici o formă acestei impuneri socio-istorice. Efortul hermeneutic este o sarcină absolută a omului abandonat de zei tăcuți în interiorul lumii sale (aparent) fără destin. Expus acestei relații de impunere omul este obligat să recunoască faptul că viața sa, în cele mai mărunte detalii, ia permanent în considerație o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
perspectivă integrală asupra continuității și conexiunilor dintre activități prin reliefarea simplificată a evoluției procesului global de muncă de-a lungul anilor sau deceniilor de viață activă și, în al doilea rând, de a servi drept contrapunct pentru enunțurile detaliate și hermeneutice obținute din textele studiate, precum notițe personale, comentarii critice, descrieri autobiografice, corespondență sau produse creative. Ilustrarea sistemului de activități reprezintă o sarcină executabilă din „exteriorul” cazului (vezi secțiunea următoare, „Rolurile cercetătorului”). Ea ne permite să surprindem dezvoltarea activităților de muncă
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
se încadreze rapid și eficient în aceste concepții. Este prezentată fiecare teorie cu conceptul său despre sine, pornind de la clasica teorie a condiționării, cu viziunea ei mecanicistă asupra sinelui, și până la realismul critic, curent filosofic cu o viziune a sinelui hermeneutic, un sine care reflectează asupra lui însuși și încearcă să devină conștient de sine și de lumea din care face parte. Scopul final al prezentării acestor teorii este identificarea implicației lor în practică, în încercarea de a facilita învățarea. În
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
citate ample, comentate cu sagacitate, vădind o stăpânire sigură a bibliografiei românești și universale, valorificată elegant. Contribuțiile eseistei se remarcă prin deschidere către interdisciplinaritate, mobilizând, selectiv, arsenalul teoriei și istoriei artei, al filosofiei și esteticii (în măsura în care discursul ei teoretic și hermeneutic are în vedere vizualul, tactilul, percepția, subiectivitatea, imaginile și nu neapărat textul în dimensiunea lui narativă sau îngust lingvistică). Sunt citați și „exploatați” inteligent autori ca H. Wölfflin, W. Worringer, G.-R. Hocke, Matila C. Ghyka, Eugenio d’Ors, Henri
ADAMEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285178_a_286507]
-
sale cu spiritul timpului. Principalul reper constructiv - deși nu singurul - rămâne E. Lovinescu, prin acesta dezbaterea repercutându-se retroactiv asupra lui Titu Maiorescu. Autor de studii și de volume, dar și profesor, îndrumător cultural și editor, M. schițează un program hermeneutic mizând concomitent pe deschiderea teoretică și pe fibra creatoare a criticii, un program pe care îl susține tot atât cât îl și întruchipează. Fără un efort vizibil, autorul [...] găsește măsura corectă pentru ambele forme de critică literară, practicând el însuși
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
și de interpretare textuală. Avându-și rădăcinile în poetica polimorfă a barocului, palimpsestul critic - crede I. - este acea strategie interpretativă care vede textul ca pe o succesiune de straturi semantice care își induc reciproc semnificații în cadrul unei circularități de tip hermeneutic. Coborârea în transparența straturilor palimpsestului este un vertij, o cădere în Maelströmul lui Edgar Poe, acolo unde sensurile explodează în progresie geometrică, dând cititorului neprevenit o senzație de fascinație și angoasă. Mai târziu, într-un articol din 1990, autorul, în
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
lui Jacques Lacan „traduce” inconștient liniile de forță ale gândirii lui Martin Heidegger, litera S a semnăturii postume a lui Sade și spiritul laocoonic al lui Diderot sunt aspecte înstrăinate ale numinosului și, în același timp, „proiecții” degradate ale cercului hermeneutic, iar „holomerul”, entitatea care stă la baza „logicii lui Hermes” descrise de Constantin Noica, este monada leibniziană. Pornită din sfera esteticului, gândirea critică a lui I. se manifestă retoric prin aglomerarea barocă de tensiuni speculare și paradoxuri semantice, într-un
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
sensibil al acestui vertij teoretic este poezia, cu pulverulența semnificațiilor și ambiguitățile sale creatoare. Relația dintre poet și gânditor este abordată de I. printr-un „discurs oblic” - strategie proprie fenomenologiei sacrului -, care presupune circumscrierea obiectului prin învăluirea sa în cercuri hermeneutice succesive. Schizomorfia teoretică heideggeriană a „gândirii” și „numirii” - avatar al angoasei existențiale - se resoarbe, astfel, în certitudinea calmă a „chemării” pascaliene a sacrului, care împacă neliniștile și tensiunile existențiale în actul de reculegere și meditație asupra Ființei supreme - Dumnezeul creștin
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
a apărut cel mai des până acum În jurul acestei mese puțin ovale este structură. Un alt termen, apărut și el foarte des, a fost interpretare. Un altul a fost literatură. Din aceste recurențe eu am dedus un soi de blocaj hermeneutic, și anume că suntem, aproape cu toții, captivii literaturii și că Încercăm să interpretăm viața din perspectiva literaturii. Probabil că aceasta e capcana mentală de care ar trebui să ne dezbărăm dacă vrem să ne asumăm o nouă percepție asupra culturii
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dar putem obține un răspuns despre practicile sociale legate de masă. Nicolae Turcan: Asta e o abordare fenomenologică... Doru Pop: Da, tocmai de aceea spuneam că metodele calitative decurg din fenomenologie, ca demers filosofic. În cadrul lor, nu interesează nici nivelul hermeneutic, nici dimensiunea strict pragmatică, ci fenomenul În fenomenalitatea sa, În actualizarea sa. Corin Braga: Văd totuși o posibilitate, nu de Împăcare, ci de aducere Împreună a celor două dimensiuni, a metafizicii imaginarului sau, hai să spunem, a antropologiei imaginarului, pe
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care vederea vede, ci felul În care vederea e văzută. De un sine al vederii care e Însă mereu mișcat: și În această mișcare care vede vederea stă percepția plină (dar doar În sens stănescian) a himenului. Există un Împreună hermeneutic pe care arta Îl conține ca posibilitate și În unele cazuri Îl Împlinește. Cartea de față, căutând această Împlinire În afara oricărei Împliniri deja date, a construit - și continuă s-o facă - o teorie a urmei sau a umezelii textului. Textele
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
chiar indivizii care le Încarnau „generic” ori „transcendent” a trecut, avem totuși nevoie dacă nu de reasertarea unor limite culturale În noile spații ale etno-peisajelor În care navigăm, cel puțin de o situare culturală, care să joace rolul unei reflecții hermeneutice, și nu o simplă duplicarea a realității complexe și compozite sub forma unor metode cantitative. În circumstanțele globalității culturale și ale globalizării economice și politice este greu să se susțină ideea unei centralități tari, ierarhice și structurante prin autoritatea ei
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
23-26; D. Micu, Invitație la călătorie, L, 1993, 35; Constantin Ciopraga, Călătoria ca literatură, DL, 1993, 10; Nicolae Mecu, Minunatele călătorii ale istoricului literar, VR, 1994, 2; Nicolae Turtureanu, Un critic în ținută de prozator, CRC, 1997, 3; Nicolae Crețu, Hermeneutice drumuri șerpuitoare, CRC, 1997, 3; Ioan Holban, Se călătorește altfel, se gândește altcum, DL, 1997, 27; Liviu Grăsoiu, Profesionalismul și talentul cercetătorului, LCF, 1997, 39; Dicț. scriit. rom., II, 251-252; Gabriela Duda, Un „ospăț” al cuvintelor și al spiritului, CL
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
analiză criticul recurge și la modalitatea tradițională a rezumării acțiunii, dar are abilitatea de a o filtra prin prisma viziunii moderne a structurilor epice. În cronicile și eseurile din volumul Figuri ale imaginarului poetic (1999) el operează cu un discurs hermeneutic aplicat operei lirice, relevând „miezul sublim al poeziei, plusul de nimb al existenței ființei în plusul de uimire a cuvintelor”. Remarcabile sunt interpretările date liricii lui Marin Sorescu, interesantă aceea dedicată lui Ioanid Romanescu. Sunt discutați și câțiva poeți care
GHILIMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287264_a_288593]
-
un simplu pretext. În Graffiti veriga slabă a selecției autorilor împinge aceste date către autosubminare. Autorii prinși în sumar sunt în bună parte de raftul al doilea. Ca atare, se creează, pe de o parte, o anumită discrepanță între efortul hermeneutic investit și obiectul investiției, iar, pe de altă parte, se constată o anumită indistincție în tratarea unor autori distincți (valoric și nu numai), o unilateralitate a aplicării critice. Excepțiile nu afectează regula. Mult mai plauzibilă este cartea Patria de hârtie
SALCUDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289447_a_290776]
-
existenței cotidiene în „aurul” adevărului revelat. Toată critica mateină a vorbit de ezoterismul Crailor... V. Lovinescu vrea să dovedească mai mult decât atât: Craii... este o scriere deliberat hermetică, un Athanor, un «vas filozofal» alchimic, în care aflăm toate simbolurile hermeneutice fundamentale (de la «crucea cosmică» la culorile heraldice). Unele explicații ajung departe și par [...] cam fanteziste. Autorul are însă prevederea să declare în mai multe rânduri că lectura lui este una posibilă, nu absolută. Adevărul este că lectura simbolologică vine în
LOVINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287855_a_289184]