KorAP: Find »[drukola/base=hibă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 14 >

332 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora unu dimineața, poate chiar mai târziu, strada și-a regăsit liniștea. Dănțuitoarea mea s-a întins pe jos, istovită, gâfâind. Am tras draperia de la fereastră, căutând o urmă de curaj în beznă. Hiba. Chiar dacă pământul Africii nu mi-ar fi oferit decât acest dar, el ar fi meritat pe veci dorul meu. Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același zâmbet pe care-l ghicisem noaptea, și aceeași mireasmă de parfum delicat. Aplecat deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
din India. Îmi petreceam zilele preumblându-mă printre tarabele din suk, vizitând moscheile, străduindu-mă să stau de vorbă cu orice persoană care știa câteva vorbe în arabă și notând uneori seara, în camera mea, cele observate, sub privirea admirativă a Hibei. Caravana noastră trebuia să rămână o săptămână la Tombuctu, înainte de a se deplasa spre Gao, reședința lui Askia, ultima etapă a călătoriei noastre. Numai ca, din nou - din pricina oboselilor drumului, desigur - unchiul a căzut bolnav. Frigurile cu accese din patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dintre călători. A trebuit să mă hotărăsc să vând diverse daruri primite de Khâli în cursul călătoriei, îndeosebi cei doi sclavi oferiți de seniorul din Uarzazat, care mi-au adus vreo patruzeci de dinari. Pentru a o putea păstra pe Hiba fără să-mi atrag mustrări și sarcasme, am făcut să circule zvonul că rămăsese însărcinată cu mine, lucru despre care nu știam mai nimic; am fost însă nevoit să-i vând calul, podoabă inutilă și împovărătoare la traversarea deșertului. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
la căpitanul gărzilor, până la întrevederea cu suveranul. Odată isprăvite formalitățile astea, m-am dus acasă pe jos, sporovăind cu Harun, povestindu-i despre boala unchiului, apoi despre moartea sa, evocând amintiri de la Segelmesse și de la Tombuctu, fără să uit de Hiba, care venea respectuoasă în urma mea, ducându-mi lucrurile. Iscoditorul mi-a relatat ultimele bârfe din Fès: Astaghfirullah murise, ca și Hamza bărbierul, Domnul să aibă milă de ei! Ahmed Șchiopul se întorsese în ținutul lui, la miazăzi de Marrakech, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Am văzut-o și pe Fatima, pe care doliul, în mod evident, n-o făcuse nici mai puțin posacă, nici mai proaspătă, și care mi-a adresat o privire mâhnită. M-am întors din instinct să văd dacă nu cumva Hiba era în spatele meu. Brusc, am avut strania senzație că repet gesturile tatălui meu, prins ca și el între două femei, o sclavă veselă și o verișoară plânsă. A doua zi am plecat la palat, unde mi-a fost acordată o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ANUL MIRESEI 914 de la hegira (2 mai 1508 20 aprilie 1509) În anul acela a fost celebrată cea dintâi dintre căsătoriile mele, dorită de unchiul meu când era pe moarte, dar și de mama mea, preocupată să mă îndepărteze de Hiba, care se bucura întotdeauna de partea cea mai bună a mângâierilor mele, deși nu-mi dăruise nici un băiat și nici o fată în trei ani de dragoste. Așa că, după tradiție, a trebuit să-mi așez în mod solemn piciorul peste cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cât timp petrecusem în camera aceea de coșmar. Mi-am pus din nou mâna peste Fatima, căutându-i pe bâjbâite bătăile inimii, și am închis ochii. Un ușor miros de ambră mi-a readus în urechi muzica neagră din Tombuctu. Hiba era în fața mea, în lumina clarului de lună, dansul ei se isprăvea, brațele ei se deschideau, pielea ei era netedă și alunecoasă. Și parfumată cu ambra cenușie a mării 1. Buzele îmi fremătau la b-ul din numele ei, brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
aducă și, când l-a pus jos, mi-a spus încet la ureche, pe un ton de reproș: — Ai răbdare cu biata fată! În cursul serii, mi-am făcut apariția pentru câteva clipe la sărbătoarea femeilor, cât să zăresc silueta Hibei, de care aveam să fiu lipsit încă o săptămână. Când am ieșit, Fatima a venit după mine în cameră, desigur împinsă de la spate de maică-mea. Mi-a luat mâna și a început s-o sărute în neștire. — Ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
m-am întins pe partea stângă și am închis ochii. S-a aplecat peste mine și a îngăimat cu voce bâiguită, șovăielnică, abia auzită: — Nu vrei s-o vizitezi pe surioara mea? Am tresărit, crezând că n-am auzit bine. Hiba îmi vorbise pe un ton batjocoritor despre expresia asta folosită de anumite femei din acea țară pentru a se referi la propria lor intimitate. Dar cum mă puteam aștepta la așa ceva din gura Fatimei care, nu mai departe decât ieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
așa cum îi faci curte unei amante, și să i se închine precum unui idol. Toată noaptea, casa lui Khâli a răsunat de muzica unei orchestre andaluze, fremătând de pașii ușori ai dansatoarelor, cu toatele roabe, două cumpărate chiar cu acest prilej. Hibei îi interziceam să dănțuiască, pentru că nu mă puteam hotărî, de când cu călătoria la Tombuctu, s-o las să dea la iveală și în fața altora un farmec atât de ațâțător. Am pus-o să șadă lângă mine, pe cea mai moale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
altora un farmec atât de ațâțător. Am pus-o să șadă lângă mine, pe cea mai moale pernă, și i-am pus brațul pe după umeri; Fatima se întorsese în odaia ei, așa cum se cuvine. Eram fericit s-o contemplu pe Hiba, veselă și nepăsătoare pentru întâia oară de luni de zile; se simțise umilită la nașterea fiicei mele, iar într-o noapte, intrând în odaia ei, am surprins-o ștergându-și o lacrimă cu colțul eșarfei; când i-am trecut degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
noastră la Tombuctu, ai uitat de toate nopțile noastre și de făgăduielile că nu ne vom despărți niciodată? Un vânt răcoros pătrunsese prin fereastra dechisă, stingând dintr-o suflare sfeșnicul de bronz. Era întuneric, era trist, nu mai vedeam ochii Hibei. Vocea ei ajunsese până la mine venind parcă de departe, întretăiată, ca și cum ar fi îngânat o veche melopee a deșertului: — Adesea cei ce se iubesc se țin de mână și visează împreună la fericirea lor viitoare. Dar, cât vor trăi ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
picioare ca să declame din memorie stihuri alcătuite în cinstea mea. De la primul emistih, palatul meu era deja Alhambra, iar grădinile lui, Edenul. Fie ca tu să pătrunzi acolo, în binecuvântata zi a terminării, ducându-ți moștenitorul așezat pe umeri! Tremurul Hibei mi-a străbătut întreg brațul care o sprijinea făcând boltă asupra ei. A suspinat la urechea mea: — Doamne, cât de mult mi-ar plăcea să-ți dăruiesc eu acel moștenitor! Ca și cum ar fi auzit, poetul se uită la ea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cântat: Dragostea e sete la ghizdul fântânii, Dragostea e floare, nu și rod. Cu un gest spontan, mi-am luat punga și i-am azvârlit-o. Conținea cu siguranță mai mult de cincizeci de dinari. Dar zâmbetul care lumină obrazul Hibei nu avea preț. Mi-am petrecut noaptea întreagă culegându-l. * * * La șase luni după acest banchet, am primit vizita unui ofițer din garda regală: sultanul mă chema la el în ziua aceea și m-am dus la palat foarte intrigat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
și tocmai când se ducea într-acolo a fost atacat și asasinat. Răspunderea ta e mare. În timp ce vorbea, ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie, jalnic: — De ce anume sunt acuzat? Din nou și-a făcut auzit glasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
vreme de ani îndelungați, spre a fi hrăniți, slujiți și mereu îmbrăcați cu straie noi. Când m-am aflat la două mile de Fès, pe drumul spre Sefru, sigur că orice pericol era de acum depășit, m-am apropiat de Hiba, cocoțată pe cal într-o litieră învelită în mătăsuri. — Nici un fasiot n-a mai asistat vreodată la o asemenea retragere somptuoasă, am lansat eu mulțumit. Ea se arătă îngrijorată. — Nu se cuvine să sfidezi hotărârile Soartei. Nu trebuie să nesocotești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
afle astfel adăpost împotriva vânturilor înghețate ce suflau dinspre munții Atlas. Alcătuiră un cerc de corturi grosolane, în mijlocul cărora se înălța cortul meu, adevărat palat din pânză cu marginile împodobite cu versete coranice artistic caligrafiate. Acolo trebuia să dorm cu Hiba. Așteptam momentul ăsta cu destulă plăcere, dar, când începu să se întunece, soața mea refuză cu îndărătnicie să se culce în cort, aparent fără nici un motiv, dar cu o asemenea spaimă în privire că am renunțat să mai discut. Deslușise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
care se spune că sunt foarte numeroși pe meleagurile acelea și atât de veninoși încât, în contact cu ei, trupul unei ființe omenești se fărâmițează de parcă ar fi făcut din lut? Mi-a fost cu neputință s-o fac pe Hiba să simtă spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând-o pe Hiba ridicol de împovărată cu o stivă înaltă de pături, un felinar, un burduf cu lapte de cămilă și un șirag lung de curmale, îmi simțeam respectabilitatea cam pusă la încercare. Adăpostul nostru se dovedi strâmt, mai curând o cavitate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
la încercare. Adăpostul nostru se dovedi strâmt, mai curând o cavitate în stâncă decât o adevărată galerie, ceea ce mă liniști, deoarece puteam atinge cu ușurință fundul grotei, asigurându-mă astfel că nici o sălbăticiune nu se aciuase acolo. În afară de neîmblânzita mea Hiba, care se comporta tot mai ciudat, îngrămădind pietre pentru a îngusta intrarea, curățind cu grijă locul, înfășurând burduful și curmalele în lână spre a le feri de ger, în vreme ce eu însumi, trândav și batjocoritor, îi tot trânteam sarcasme și dojeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
aș fi obosit, ci din pricina vântului. Dintr-o clipă într-alta, pornise să sufle atât de puternic că devenise asurzitor. O dată cu el se învârtejea o zăpadă deasă, care amenința să pătrundă în trombe întregi în micul nostru adăpost. Deloc deranjată, Hiba supraveghea acum cu ochi de cunoscător dispozitivul ei de apărare și de supraviețuire. Minunată Hiba! Cu siguranță nu așteptasem împrejurarea asta pentru a începe s-o iubesc. Însă ea nu fusese niciodată pentru mine altceva decât giuvaerul haremului meu, giuvaer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de puternic că devenise asurzitor. O dată cu el se învârtejea o zăpadă deasă, care amenința să pătrundă în trombe întregi în micul nostru adăpost. Deloc deranjată, Hiba supraveghea acum cu ochi de cunoscător dispozitivul ei de apărare și de supraviețuire. Minunată Hiba! Cu siguranță nu așteptasem împrejurarea asta pentru a începe s-o iubesc. Însă ea nu fusese niciodată pentru mine altceva decât giuvaerul haremului meu, giuvaer scânteietor, capricios și care, de la o îmbrățișare la alta, se pricepea să rămână impalpabil. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
se dezvăluie o femeie diferită. Singurul meu cămin era în ochii ei, în buzele ei, în mânile ei. Întotdeauna pudoarea m-a împiedicat să spun „te iubesc“, însă inimii mele nu i-a fost niciodată rușine să iubească. Iar pe Hiba am iubit-o, jur pe Dumnezeu cel Atotputernic, Cel ce ne împarte atât furtuna cât și alinarea, și am numit-o „comoara mea“, fără să știu că ea era de acum înainte tot ce mai posedam, și am numit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
nici de pierderea avutului meu. Îmi dădusem într-adevăr seama, încă de la prima aruncătură de ochi, că păstorii nu erau străini de jaf. Poate că le și dăduseră lovitura de grație răniților. O vorbă de-a mea sau de-a Hibei ne putea aduce la aceeași soartă. Punând surdină dușmăniei pe care o simțeam, mi-am luat o înfățișare cât mai detașată și am spus: — Așa vrea Cel-de-Sus! Iar după ce interlocutorii mei încuviințară la rândul lor cu o zicală, am continuat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de argint! I-am numărat și răsnumărat, socotit și scuturat. Iată tot ce a rămas din imensa mea avere, tot ce-mi rămâne ca să străbat Sahara până în ținutul Nilului, și ca s-o iau de la capăt! La văicărelile mele repetate, Hiba a răspuns printr-un zâmbet greu de deslușit, șiret, zeflemitor și totodată plin de bunăvoință, care n-a reușit decât să-mi ațâțe mânia. Doi dinari de aur și cinci dirhami de argint! am urlat eu iarăși. Și nici măcar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]