KorAP: Find »[drukola/base=hidrostatică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...27 >

654 matches

Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286

groase a brațului anterior se află în contact direct cu aparatul juxtaglomerular. Când fluxul de filtrat este prea redus, se inițiază un semnal de la macula densa care acționează pe două căi: produce vasodilatație la nivelul arterelor aferente, ceea ce crește presiunea hidrostatică glomerulară și readuce GFR la normal și eliberează renină de la nivelul granulelor de depozit din lacis, astfel crescând producția locală și sistemică de angiotensină II, cu efecte hipertensive și de creștere a GFR. Măsurarea GFR Se calculează măsurând excreția și

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
stimulii osmotici. Datorită poziției cheie a Na+ în homeostazia volumică, nu este surprinzător că există mai mult de un singur mecanism care a evoluat în controlul excreției acestui ion. Când volumul LEC scade, scade și presiunea arterială, producând scăderea presiunii hidrostatice glomerulare și scăderea GFR, deci și scăderea eliminărilor de Na+ . Reabsorbția tubulară crește, parțial datorită creșterii secreției de aldosteron, controlată de un sistem de feedback activat de scăderea presiunii arteriale medii, ce implică și sistemul renină-angiotensină. Pe lângă efectul pe care

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280

afirmă chiar că activitatea stomacului este controlată mai mult de nervii simpatici decât de creier. Pe baza datelor anatomo-fiziologice acumulate, Neubauer (1772) realizează una din cele mai reușite scheme ale distribuției vagului craniosacrat și simpaticului cervicotoracic, iar Haller, descoperitorul legilor hidrostatice ale circulației, scrie un tratat de fiziologie în 8 volume, intitulat Elementa physiologiae (1766). Tot acum apar și primele date de fiziologie a respirației, în deplin acord cu constatarea mai veche a lui Leonardo da Vinci, că porumbelul plasat sub

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
densitatea și distribuția nefronilor corticali și juxtamedulari, debitul sanguin renal este în proporție de 85-90% în zona corticală și doar 10-12% în zona medulară. De remarcat, de asemenea, că cele două paturi capilare ale nefronului glomerular și peritubular, au presiuni hidrostatice diferite și sunt separate prin arteriola eferentă, care opune o rezistență mare fluxului sanguin renal. Ca urmare a acestui fapt, teritoriul capilar glomerular prezintă un regim de înaltă presiune, în timp ce patul capilar peritubular funcționează în regim de joasă presiune. Ca

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
și excreție tubulară. a) Filtrarea glomerulară depinde de factorii hemodinamici presionali și volemici pe de o parte și de integritatea membranei filtrante pe de alta. În condițiile unei presiuni efective normale de filtrare (35-40mmHg), rezultată din diferența dintre valoarea presiunii hidrostatice (70-75 mmHg) și suma forțelor oponente (25 mmHg - presiunea osmotică a proteinelor plasmatice +10 mmHg - presiunea intracapsulară), aproximativ a 5-a parte, respectiv 20% din debitul cardiac, trece prin rinichi în timp de un minut. Presiunea hidrostatică glomerulară medie de

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
dintre valoarea presiunii hidrostatice (70-75 mmHg) și suma forțelor oponente (25 mmHg - presiunea osmotică a proteinelor plasmatice +10 mmHg - presiunea intracapsulară), aproximativ a 5-a parte, respectiv 20% din debitul cardiac, trece prin rinichi în timp de un minut. Presiunea hidrostatică glomerulară medie de 70 mmHg asigură filtrarea plasmei sanguine și colectarea ei în capsula Bowman sub formă de urină primară. La rândul său, presiunea medie peritubulară de numai 13 mmHg permite ca, în capătul venos al oricărui capilar, să aibă

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
complex de depurare a lichidelor din diversele țesuturi și organe. Reglarea filtrării glomerulare depinde de presiunea efectivă de filtrare. Orice modificare a presiunilor exercitate pe cele două fețe ale membranei filtrante va influența profund filtrarea glomerulară. Astfel, în timp ce creșterea presiunii hidrostatice va favoriza filtrarea glomerulară, mărirea presiunii coloidosmotice o va diminua. Lezarea membranei glomerulare în nefrite, scleroză renală etc. reduce, de asemenea, procesul de filtrare. În colaps, odată cu prăbușirea presiunii arteriale medii, scade presiunea efectivă de filtrare sub 20 mmHg, determinând

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
rata filtrării glomerulare crește, echilibrul glomerulo-tubular acționează ca o a doua linie de apărare ce tamponează efectele variațiilor spontane ale fluxului lichidian asupra debitului urinar. Cei doi factori determinanți ai procesului de reabsorbție în capilarele peritubulare sunt reprezentați de presiunile hidrostatică și coloid-osmotică din capilarele respective. La rândul său, presiunea hidrostatică intracapilară este influențată de presiunea arterială și de rezistența arteriolelor aferentă și eferentă. Creșterile presiunii arteriale determină creșterea presiunii hidrostatice intracapilare și implicit reducerea ratei reabsorbției. Acest efect este contracarat

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
doua linie de apărare ce tamponează efectele variațiilor spontane ale fluxului lichidian asupra debitului urinar. Cei doi factori determinanți ai procesului de reabsorbție în capilarele peritubulare sunt reprezentați de presiunile hidrostatică și coloid-osmotică din capilarele respective. La rândul său, presiunea hidrostatică intracapilară este influențată de presiunea arterială și de rezistența arteriolelor aferentă și eferentă. Creșterile presiunii arteriale determină creșterea presiunii hidrostatice intracapilare și implicit reducerea ratei reabsorbției. Acest efect este contracarat de mecanismele de autoreglare care mențin la un nivel relativ

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
procesului de reabsorbție în capilarele peritubulare sunt reprezentați de presiunile hidrostatică și coloid-osmotică din capilarele respective. La rândul său, presiunea hidrostatică intracapilară este influențată de presiunea arterială și de rezistența arteriolelor aferentă și eferentă. Creșterile presiunii arteriale determină creșterea presiunii hidrostatice intracapilare și implicit reducerea ratei reabsorbției. Acest efect este contracarat de mecanismele de autoreglare care mențin la un nivel relativ constant atât fluxul sanguin renal, cât și valorile presiunii hidrostatice din interiorul vaselor renale. Este un proces fizic dependent de

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
arteriolelor aferentă și eferentă. Creșterile presiunii arteriale determină creșterea presiunii hidrostatice intracapilare și implicit reducerea ratei reabsorbției. Acest efect este contracarat de mecanismele de autoreglare care mențin la un nivel relativ constant atât fluxul sanguin renal, cât și valorile presiunii hidrostatice din interiorul vaselor renale. Este un proces fizic dependent de componenta neurovasculară locală. Al doilea factor determinant al intensității procesului de reabsorbție în capilarele peritubulare este reprezentat de presiunea coloid-osmotică a plasmei sanguine, influențată atât de presiunea coloid-osmotică a plasmei

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
reabsorbție prin membranele capilarelor peritubulare de exemplu, conduce la diminuarea transportului de apă, sodiu și alte substanțe din spațiul interstițial în capilarele peritubulare. În cazul creșterii intensității procesului de reabsorbție în capilarele peritubulare peste valoarea normală are loc scăderea presiunii hidrostatice interstițiale însoțită de creșterea presiunii coloid-osmotice. Astfel, variațiile hemodinamicii renale care cresc sau scad reabsorbția în capilarele peritubulare determină variații în același sens ale reabsorbției tubulare. Reglarea volumelor lichidiene și concentrației sodiului și principalilor electroliți este realizată de intervenția anumitor

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
scădere a presiunii arteriale sistemice, reducerea filtrării glomerulare activează prin intermediul maculei densa secreția de renină de la nivelul aparatului juxtaglomerular renal, formatoare de angiotensină II. Sub influența efectelor vasoconstrictoare locale ale angiotensinei se realizează creșterea rezistenței arteriolare eferente și restabilirea presiunii hidrostatice glomerulare și reabsorbția proximală a apei și clorurii de sodiu. Mecanismul de feedback al autoreglării presiunii hidrostatice și filtrării glomerulare însoțit de creșterea reabsorbției tubulare proximale de apă și sodiu este schematic reprezentat în figura 122. Determinând retenția de sodiu

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
aparatului juxtaglomerular renal, formatoare de angiotensină II. Sub influența efectelor vasoconstrictoare locale ale angiotensinei se realizează creșterea rezistenței arteriolare eferente și restabilirea presiunii hidrostatice glomerulare și reabsorbția proximală a apei și clorurii de sodiu. Mecanismul de feedback al autoreglării presiunii hidrostatice și filtrării glomerulare însoțit de creșterea reabsorbției tubulare proximale de apă și sodiu este schematic reprezentat în figura 122. Determinând retenția de sodiu, creșterea formării de angiotensină II contribuie la normalizarea presiunii sanguine și a volumului extracelular ca urmare a

Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006

puțin concentrată, atunci moleculele solventului din vasul B vor trece prin membrana semipermeabilă, în vasul A. Osmoza continuă pînă ce nivelul lichidului din vasul A produce la manometru denivelarea h cînd se realizează echilibrul. Acest echilibru se realizează cînd presiunea hidrostatică a coloanei de lichid cu înălțimea h egalează presiunea exercitată de fluxul osmotic, care este presiunea osmotică. I.7.1 Presiunea osmotică Explicarea presiunii osmotice se poate face pornind de la teoria cineticomoleculară a gazelor, considerînd că moleculele solventului ciocnesc membrana

BIOFIZICA by Servilia Oancea (2008) [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
reprezintă diferența dintre presiunea osmotică a plasmei și cea a lichidului interstițial. și are valoarea de circa 22 torri. Ca urmare există o tendință ca apa să difuzeze din țesuturi spre lumenul capilar. Datorită contracției inimii se produce o presiune hidrostatică care variază de la un punct la altul în sistemul cardiovascular. Presiunea sanguină arterială este determinată de un grup de factori cum sunt: • forța de contracție a inimii; • rezistența vaselor de sânge; • elasticitatea pereților arteriali; • cantitatea de sânge din artere • vâscozitatea

BIOFIZICA by Servilia Oancea (2008) [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
este una dintre cele mai importante mărimi în diagnosticul și funcționarea aparatului cardiovascular. La nivelul capilarelor arteriale =34 torri, iar la nivelul celor venoase = 12 torri Se poate defini și aici o presiune efectivă a sângelui, ca diferența dintre presiunea hidrostatică a sângelui și cea a lichidului interstițial; sef pp −= Presiunea sângelui determină un transport de substanță dinspre capilare spre spațiul interstițial, transport care este invers celui datorat presiunii osmotice (deoarece presiunea sângelui este mai mare decât cea a lichidului interstițial

BIOFIZICA by Servilia Oancea (2008) [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091

în pâlnie se introduce o soluție concentrată de zaharoză în apă, apoi se scufundă pâlnia într-un pahar cu apă. La începutul experimentului, cele două lichide sunt la același nivel. După câteva ore, lichidul urcă în tubul pâlniei până când presiunea hidrostatică produsă este suficient de mare pentru a opri pătrunderea apei prin membrană. Datorită osmozei, în soluție ia naștere o presiune care se opune tendinței solventului de a trece prin membrana semipermeabilă în soluție. Această presiune se numește presiune osmotică (π

CHIMIE FIZICĂ ȘI COLOIDALĂ by Alina Trofin (2011) [Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091]
în soluția sa prin membrana ce separă cele două lichide. Presiunea osmotică este presiunea suplimentară necesară realizării echilibrului dintre soluție și solvent. Presiunea osmotică este o măsură a tendinței de diluare a soluției. Ea se măsoară prin diferența dintre presiunea hidrostatică a soluției ps și cea a solventului pur p0. π = ps - p0 π - presiunea coloanei hidrostatice la echilibru π = ρ·g·h Osmoza ilustrează tendința naturală, generală a tuturor sistemelor de a-și mări entropia, starea de dezordine și probabilitatea

CHIMIE FIZICĂ ȘI COLOIDALĂ by Alina Trofin (2011) [Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091]
realizării echilibrului dintre soluție și solvent. Presiunea osmotică este o măsură a tendinței de diluare a soluției. Ea se măsoară prin diferența dintre presiunea hidrostatică a soluției ps și cea a solventului pur p0. π = ps - p0 π - presiunea coloanei hidrostatice la echilibru π = ρ·g·h Osmoza ilustrează tendința naturală, generală a tuturor sistemelor de a-și mări entropia, starea de dezordine și probabilitatea maximă. 4.6.1. Tipuri de membrane O membrană semipermeabilă este acea membrană care permite trecerea

CHIMIE FIZICĂ ȘI COLOIDALĂ by Alina Trofin (2011) [Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091]
Corola-publishinghouse/Science/347_a_619

alt dispozitiv automat antic, realizat de Heron însuși, provoca deschiderea și închiderea automată a ușilor altarului templului din Alexandria, atunci când se aprindea focul pentru arderea jertfelor aduse. • Evul mediu timpuriu: În această perioadă, dezvoltarea automatelor se caracterizează prin predominarea fenomenelor hidrostatice și hidrodinamice. În evul mediu se perfecționaseră mult automatele de tipul clepsidrelor, care nu mai sunt formate dintr-un singur vas ci dintr-o serie de vase legate între ele prin tuburi, cu clapete care se deschid în momente bine

AUTOMATIZAREA şi ROBOTIZAREA PROCESELOR TEHNOLOGICE by VASILE V. MERTICARU (2008) [Corola-publishinghouse/Science/347_a_619]
Corola-publishinghouse/Science/725_a_1319

care sedimentează turbulent și au volum mare de sedimentare. Dintre metodele frontale cumulative prezintă deosebit interes balanța de sedimentare care poate fi simplă sau automată. Dintre balanțele de sedimentare simple cea mai utilizată este balanța Figurovski, construită pe principiul balanței hidrostatice. Dispozitivul este format dintr-un fir de cuarț (1), care joacă rolul de balanță de care este agățat un creuzet de cuarț (2) care joacă rolul de taler al balanței. Pentru ca firul de cuarț să-și păstreze poziția în timpul determinărilor

Chimia fizică teoretică şi aplicativă a sistemelor disperse şi a fenomenelor de tranSport by Elena Ungureanu, Alina Trofin (2012) [Corola-publishinghouse/Science/725_a_1319]
Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223

directă a energiei termice asupra țesuturilor determina modificări morfo-funcționale importante la nivelul microcirculației, cu creșterea permeabilității pentru proteine, conducând la pierderea de lichide și proteine intravasculare. Deplasarea proteinelor și lichidelor prin membrana endoteliala este dictată de echilibrul presiunilor osmolare și hidrostatice. La nivelul leziunii de arsură modificările tisulare locale sunt dominate de creșterea progresivă a edemului prin creșterea permeabilității capilare și a presiunii hidrostatice ca urmare a acțiunii vasoactive a mediatorilor chimici (histamina, serotonină, radicali de oxigen, kinine și prostaglandine). Ca

Capitolul 15: ARSURILE. In: Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu (2008) [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]
și proteine intravasculare. Deplasarea proteinelor și lichidelor prin membrana endoteliala este dictată de echilibrul presiunilor osmolare și hidrostatice. La nivelul leziunii de arsură modificările tisulare locale sunt dominate de creșterea progresivă a edemului prin creșterea permeabilității capilare și a presiunii hidrostatice ca urmare a acțiunii vasoactive a mediatorilor chimici (histamina, serotonină, radicali de oxigen, kinine și prostaglandine). Ca rezultat al alterării permeabilității vasculare și a interstițiului în zona arsă se produce o infuzie lichidiana și de proteine, cu o aparentă creștere

Capitolul 15: ARSURILE. In: Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu (2008) [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]
Corola-publishinghouse/Science/751_a_1208

De aici rezultă o scădere a debitului către periferie cu apariția fenomenelor ischemice. În același timp se produce o stază venoasă, ca urmare a creșterii presiunii datorită trecerii sângelui arterial în venă. Creșterea presiunii venoase provoacă o ridicare a presiunii hidrostatice în capilare și venă cu apariția de varice și tulburări de permeabilitate care dezvoltarea edemului. Edemul și varicele sunt manifestări constante în evoluția acestui tip de anevrism. Membrul afectat suferă atât prin ischemie, ca urmare a reducerii fluxului periferic, cât

Capitolul 12: TRAUMATISMELE. In: Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Prof. Dr. Costel Pleşa (2008) [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1208]