592 matches
-
Istoria literaturii române: iluminismul transilvan. Iași: Universitatea "Al.I. Cuza", 1974, 140 p. SOROHAN, Elvira. Cantemir în Cartea ieroglifelor. București: Minerva, 1978, 286 p. (Confluențe). Conține rezumat în limba franceză și indice de autori. Titlu pe copertă: Cantemir în Cartea hieroglifelor. SOROHAN, Elvira. Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu. București: Minerva, 1982, 304 p. SOROHAN, Elvira. La legende de Dragos: interpretation eliadienne d'un mythe de fondation roumain. Montpellier: Université Paul Valéry, 1982 , [9] p. Extras din: Dialogue. Revue
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
PROTOPOPESCU, Al. Un nou Cantemir. În: Viața românească, 31, dec. 1978, nr. 12, p. 56-57. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea ieroglifelor. TITEL, Sorin. O lectură nouă a "Cărții ieroglifelor". În: România literară, nr. 39, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. PIRU, Al. "Istoria ieroglifică". În: Luceafărul, nr. 40, 1978 Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. SÂNGEORZAN, Zaharia. "Cantemir în cartea ieroglifelor". În: Cronica (Iași), 41, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. DOBRESCU, Al. Noua față a literaturii vechi. În
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Elvira Sorohan. Cantemir în cartea ieroglifelor. TITEL, Sorin. O lectură nouă a "Cărții ieroglifelor". În: România literară, nr. 39, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. PIRU, Al. "Istoria ieroglifică". În: Luceafărul, nr. 40, 1978 Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. SÂNGEORZAN, Zaharia. "Cantemir în cartea ieroglifelor". În: Cronica (Iași), 41, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. DOBRESCU, Al. Noua față a literaturii vechi. În: Convorbiri literare, 11, 1978 Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. CONDURACHE, Val. Istorie și semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nr. 39, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. PIRU, Al. "Istoria ieroglifică". În: Luceafărul, nr. 40, 1978 Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. SÂNGEORZAN, Zaharia. "Cantemir în cartea ieroglifelor". În: Cronica (Iași), 41, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. DOBRESCU, Al. Noua față a literaturii vechi. În: Convorbiri literare, 11, 1978 Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. CONDURACHE, Val. Istorie și semnificație. În: Convorbiri literare, 88, aug. 1982, nr. 8, p. 4. Elvira Sorohan. Ipostaze ale revoltei la Heliade
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. SÂNGEORZAN, Zaharia. "Cantemir în cartea ieroglifelor". În: Cronica (Iași), 41, 1978. Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. DOBRESCU, Al. Noua față a literaturii vechi. În: Convorbiri literare, 11, 1978 Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor. CONDURACHE, Val. Istorie și semnificație. În: Convorbiri literare, 88, aug. 1982, nr. 8, p. 4. Elvira Sorohan. Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu. București: Minerva, 1982. DUGNEANU, Paul. Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu. În: Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
citată acum în toate bibliografiile despre Cantemir, a primit și un premiu al Uniunii Scriitorilor, ... a fost un debut care m-a impus. Am demonstrat ce era de demonstrat. E.M.: Cantemir în cartea semnelor hieroglifice. E.S.: Da, Cantemir în cartea hieroglifelor, o carte deloc ușor apărută. Îmi amintesc că am dus cu mari temeri trei sferturi la editura "Minerva", Zigu Ornea i le-a dat doamnei Maria Simionescu, redactorul cărții, să le citească și am primit un telefon. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în formă de carte, mult mai târziu, la aceeași editură, dar sub altă conducere. În schimb, succesul debutului în volum l-am cunoscut la București, la editura "Minerva", în 1978, cu volumul atunci premiat de Uniunea Scriitorilor, Cantemir în cartea hieroglifelor. Redactorul era și onest, și destul de învățat, încât să aprecieze valoarea cărții. Tot la "Minerva", cu amintiri plăcute despre colaborare, am mai publicat, în ani consecutivi, încă două cărți de autor și câteva ediții cu prefețe semnate de mine. E
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
observând "desenul din covor" al ansamblului culturii române, matricile stilistice și mentale, cu o rară vocație a sintezei. Lui Dimitrie Cantemir Elvira Sorohan îi consacră nu doar un capitol din Singurătatea scriitorului, dar și un volum anterior, Cantemir în cartea hieroglifelor, un capitol consistent din Introducere în istoria literaturii române și un volum recent de Legende și istorioare orientale, pe lângă alte capitole în volume colective sau reviste de specialitate, recuperând aspecte esențiale privitoare la personalitatea domnitorului moldav, marcată de erudiție și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de odinioară... Parcurgând glosările care pe alocuri aduc a festin analitic, mai că îți vine să scoți din raft, pentru o "relectură", operele pe care criticul și istoricul literar le supune înviorătorului tratament. Astfel se întâmplă în Cantemir în Cartea hieroglifelor, Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu, Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești, Introducere în istoria literaturii române, G. Călinescu în autoportret. Câteva lecturi în palimpsest. Ca și în Singurătatea scriitorului. Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu. În fond, singurătatea scriitorului ce
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
1974) al Elvirei Sorohan s-au scurs exact patru decenii. Răstimp în care criticul și istoricul literar și-a pus semnătura numai pe cărți substanțiale din perspectiva încărcăturii ideatice și strălucitoare din aceea a discursului (para)critic: Cantemir în cartea hieroglifelor (Editura Minerva, București, 1978), Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu (Editura Minerva, București, 1982), Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu (Editura Minerva, București, 1984), Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești (Editura Junimea, Iași, 1995), Introducere în istoria literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
despre Dimitrie Cantemir și G. Călinescu scriitori pe care îi unesc, în viziunea criticului, numeroase afinități descoperite deopotrivă în ordinea propriu-zis estetică și în cea biografică o reprezintă de altfel cel mai bine și pe Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor sau cel din Singurătatea scriitorului și G. Călinescu în autoportret. Câteva lecturi în palimpsest conțin suficiente chei de înțelegere a profilului omului real, cel din spatele numelui de pe copertă. Un om în al cărui cod existențial primează sobrietatea și demnitatea, probitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ucenicia la școala profesorului Dima, ilustru exponent al acestui curent, au permis Elvirei Sorohan să situeze această perioadă într-un context european, să-i descopere și să-i pună în valoare filiații și înrudiri înnobilatoare. Cartea sa Cantemir în Cartea hieroglifelor a dat măsura unei capacități solide de interpretare în perspectivă estetică și de sincronizare cu ceea ce era însemnat în mișcarea literară a timpului în cele mai elevate medii culturale europene. Sigur, mult m-aș fi bucurat să fi avut și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
se distinge printr-o serie de particularități menite a exprima "un punct de vedere absolut independent de amiciții literare sau de generație". Deslușim aici atitudinea mândră a solitarului Inorog, retruvabilă (ca trăsătură dominantă a personalității) și la avizata interpretă a hieroglifelor din opera lui Dimitrie Cantemir, care caută în literatură documentul de personalitate, faptul estetic autonom, scoțând-o astfel din orizontul previzibilelor determinări de ordin sociologic. Așa se explică preeminența metodei monografice, însușite în spirit călinescian, în discursul critic al profesoarei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
logică, în empatie "auctorială" și examen al contextului, cu spirit de geometrie și finețe. Categoria va fi, așadar, reprezentată de volumele consistente și perene în judecata lor critică: Iluminismul transilvan, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, l974; Cantemir în cartea hieroglifelor, Editura Minerva, București, l978; Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Mihai Eminescu, Editura Minerva, București, l982; Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu, Editura Minerva, București, l984; Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești, Editura Junimea, Iași, l995; Introducere în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aceea a lui Gilbert Durand: „Celelalte civilizații ale lumii, civilizații non-occidentale, n-au făcut niciodată o tăietură între informațiile (să zicem «adevărurile») purtate de imagine și acelea purtate de sistemele de scriere. Multe dintre acestea din urmă, cum ar fi hieroglifele egiptene sau caracterele chinezești sunt de origine ideogramatică (adică la care semnul scris copiază un lucru sau un desen mai mult sau mai puțin stilizat și nu reproduce doar prin semne convenționale, alfabetice, sunetele limbajului vorbit) amestecă în mod eficace
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
semnul vizual refulează cu forță în orizontul semnului lingvistic. Înțelegând discursul ca un sistem de relații între părți angajate într-o relație de comunicare (cf. Allan Sekula), putem să admitem că ceea ce suntem și ceea ce facem reprezintă, cel mai adesea, hieroglifa istorică a unui mesaj conceput mai mult sau mai puțin direcționat, de fiecare actor social. La nivelul acesta nu contează atât de mult adevărul, cât persuasiunea. Există o polimorfie a falselor evidențe care „îngroapă” cu regularitate adevărul. „Așadar oratorul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un fir roșu din tablourile sociogonice ale poeziei la imaginile "decrepitudinii", a locuințelor "intrate în putrefacție", a grădinilor "reîntoarse la starea incultă"2 care, după cum arată același critic, populează proza eminesciană și, în proiectele numeroase de teatru, capătă semnificație de "hieroglifă" a istoriei, impunând prestigiul unui "centru" arhaic național. Cercetând aceste "hieroglife" Ioana Em. Petrescu deduce că "poezia eminesciană se află în căutarea unei motivații " substanțiale " în ordinea existenței"3. În înțelesul nostru, praful (ca motiv poetic) îndeplinește această "motivație substanțială
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
a locuințelor "intrate în putrefacție", a grădinilor "reîntoarse la starea incultă"2 care, după cum arată același critic, populează proza eminesciană și, în proiectele numeroase de teatru, capătă semnificație de "hieroglifă" a istoriei, impunând prestigiul unui "centru" arhaic național. Cercetând aceste "hieroglife" Ioana Em. Petrescu deduce că "poezia eminesciană se află în căutarea unei motivații " substanțiale " în ordinea existenței"3. În înțelesul nostru, praful (ca motiv poetic) îndeplinește această "motivație substanțială" știind că orice poet "trebuie să-și găsească materia proprie", un
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
opune prafului zidul faptei. El "tindea să creeze un univers în semicerc (...), având ca orizonturi nașterea și moartea lumii, între care se întinde arcul istoriei universale"11. Între cele două capete ale arcului se întinde praful un câmp de rune/hieroglife a marilor cetăți ale omenirii: Theba, Babilonul, Memphis, Roma, Sarmisegetuza. Zidul lor este surprins de ochiul poetului într-o acerbă încleștare cu timpul: Eu privesc și tot privesc/ La vo piatră ce însamnă a istoriei hotară..." (Memento mori). Această luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
apo "dez"; kaly "a acoperi", în traducere "descoperire", "dezvăluire") spre "un sens escatologic". Păstrăm această interpretare asupra textelor apocaliptice (ulterioare profeților, stabilirii Scripturii iudaice) a lui Cristian Bădiliță 2 mai aproape de viziunea eminesciană a profetului-mag-vizionar, care valorizează timpul istoric interpretând "hieroglifele" sacre. Istoria "zidului" trebuie însă pusă, la M. Eminescu, în relație cu semnificațiile pământului, a lutului: pentru că legea divină i-a predestinat, cu precizie, elementul de-alcătuire: "țărână ești și-n țărână te vei întoarce" (Ecclesiastul, 3, 20). Orice alt
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
la Eminescu pare a fi un răspuns dat scrisului din astre (" Atâtea stele îs, cât oameni. Tăt omul are o stea", precum zice omul din Țara Oașului) pe pământ, în praful său, omul scrie cu piramide. Omul a investit piramida hieroglifă să vorbească în locul său cerului, un raport: "Raportul finitului către infinit" (ms. 2267). 2. Cetatea (palat, arc, turn, portaluri, clopotniță) Zidul este pentru Eminescu imaginea securizantă a omului care a ridicat o barieră între el și moarte: "împotriva cărora oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
aici, într-un mod destul de pașnic exprimată, o lege a firii, a presimțirii morții, fără sfâșieri existențiale în spiritual vechilor texte egiptene. Conștiința tragică a căderii se deschide în dialectica reînturnării. 4. Personaje (regi, "populi") Încrederea lui Eminescu în deslușirea "hieroglifelor" rivalizează cu conceptual creștin al vieții de după moarte. Mutarea faptei în literă și deslușirea ei este singura reînviere din universal eminescian. Dacă există frică și îndoială la Eminescu ea nu privește atât dispariția și renașterea, cât tragicul unei litere rămase
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
sufletul încă rămas pe pământ al lui Ștefan cel Mare". Când Ștefaniță, slab de virtute și un neiubitor al trecutului, spune că "ruinele pustii / Înfrică bătrânețea și sperie copii" el rezumă, de fapt, una din cele mai complete "definiții" ale hieroglifei eminesciene: "... Ruina sură e-un vis încremenit, E-un basm făcut piatră, e-un veac înmărmurit Ce secoli mai durează și ne aduce-aminte De oameni mai puternici, de vremi mai mari, mai sfinte." Temporalitatea mitică, față de care contemporaneitatea e în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
încărcată de divinitate", cum spune M. Eliade, acel "illo tempore"39 al genezei, Eminescu tinde spre o reintegrare într-un fel de centru al existenței, care, o dată atins, echivalează cu o inițiere, cu o consacrare. Astfel, a citi / și reciti / hieroglifele ne reintegrăm în acel timp, semnificativ și exemplar, și, prin urmare, devenim, într-un fel, "contemporanii" evenimentelor evocate, ne împărtășim din tr-un timp calitativ diferit, un timp "sacru", "deopotrivă primordial și recuperabil la infinit"40. De aceea Arbore îi replică
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Ștefaniță: Numai pentru un suflet stricat și pustiit" (a se citi: decăzut din timpul "tare al originilor") ruina "e o problemă tristă și fără înțeles". Eroul însuși se vede aparținând acelei lumi mitice, una cu piatra ruinelor, contopit în marea "hieroglifă" a condiției umane care-și așteaptă, mereu, deslușitorul cititorul: "Astfel stau eu în lume... ca litera cea moartă, Ca o ruină tristă, fapt împietrit de soartă, Dar voi nu înțelegeți coprinsul meu adânc..." Criptica "hieroglifelor" pare a fi necesară, după
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]