559 matches
-
apoi ea merse În camera de alături. Balaurul avea zarurile, pe care le transfera dintr’o mînă În celaltă evident nerăbdător. Monologă: „Ce mai așteptăm...?” La rândul lui Doctorul, așeză banknotele În ordine valorică.Câteva momente le mai privi insistent - hipnotizându-le apoi turnă băutură În pahare.Sorbi două Înghițituri, articulând zâmbind: „Putem Începe...” Traseră la sorți cine are dreptul să arunce primul zarurile, iar sorții au decis: Gică picior de lemn avea dreptul la acest privelegiu. Cu mutra concentrată la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
câteva fracțiuni de secundă fără să clipescă. Întreaga ei figură se profila aureolată de strălucire depășind orice imaginație...! În timp ce ochii sărbătoriteipictați-de un limpede albastru, mărginiți de strălucirea unor presupuse diamante ce difuzau lumina ochilor imitând datorită refracției Însuși, Curcubeul - te hipnotiza cu așa o forță de penetrație, Încât cu dificultate reușeai să revii la normal, Încercând să-ți ponderezi simțirea. Tony Pavone visa cu ochii deschiși; Își alegea cuvintele Într’o așa manieră Încât nu se mai recunoștea, În timp ce uneori se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
proastă calitate care În mod sigur produsul strugurilor e Înmulțit cu apă pentru a ajunge la toată lumea!!” Ospitaliera gazdă mai destupă o sticlă de vin negru, privind insistent la Tony Pavone care proporțional cu paharele golite se străduia s’o hipnotizeze formulând În imaginația sa, cuvinte potrivite pentru a-i oferi o Întâlnire. Directoarea Tatiana socoti necesar să adauge. „Trăim timpuri grele, domnule Gică Popescu. Mi se frânge inima de durere deoarece În laboratorul nostru subteran fabricăm vinul alb, oferind populației
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
confruntarea să-ți dovedesc: cunosc adevărul...!” Și fără a mai aștepta confirmarea lui Tony Pavone, scrise cifrele Întorcând hârtia pe dos, privindu-l Într’o așa manieră cu ohii lui spălăciți de un verde iritant Încât, părea hotărât să-l hipnotizeze. „Pierdeți timpul...!” „Nici dacă insist...?” Tony Pavone păstra tăcere Însă, Lct.Col.Tudose Își pierdu răbdarea, Întorcând hârtia. „Ei bine...?” Tony Pavone făcu un efort de voință să nu se trădeze.Lct.Col.Tudose Ion scrisese cifra de una sută
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cromatică exactă a uniformelor îmbrăcate invers ca într-un univers straniu unde moartea e mai blândă decât o furtună pe Marte. poemul care nu s-a scris m-au trimis să dactilografiez umbre nu era prima oară când luna mă hipnotiza ca un abajur metalic la prima fereastră din cer mi-am spus: nu sunt sigură că pot face asta dumnezeu nu e prea prietenos cu hoții de ploaie atunci am vazut-o învelită în ziduri părea să n-o doară
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
suntem scunde, cu părul lung și negru și chipuri aproape identice. Mama ne confundă uneori, mai ales când nu poartă ochelari. Dar, spre deosebire de mine, Helen exercită o putere de atracție aproape magică. Emite pe o frecvență cu totul proprie, care hipnotizează; poate, la fel ca fluieratul pe care îl aud doar câinii. Când bărbații ne întâlnesc pe amândouă, poți să le observi confuzia. Poți efectiv să le vezi confuzia: „Arată la fel, dar Helen mi s-a urcat la cap ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a dus la Salix astă-noapte, țipă grăsanul în urechea lui Valerius, ca să se poată face auzit în vacarmul acela. Valerius îl împinse, privind spre arenă, hipnotizat de gesturile lui Skorpius, care ridica tridentul și lingea vârfurile pline de sânge, privindu-l pe Salix. Mulțimea era în delir. Fără să ia în seamă sângele care îi curgea pe picior, Salix îl atacă violent pe Skorpius, care, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o vizită surpriză, la micul dejun, stătuseră de vorbă vreme îndelungată. Vultur-în-Zbor descoperise că dacă te uiți în ochii aceia verzi, însemna că erai de acord cu gândurile ascunse în spatele lor, așa cum ochii cei gri ai Irinei Cerkasova îl puteau hipnotiza după bunul lor plac. Vorbind cu Elfrida, descoperise că era dornic să dea deoparte toate neliniștile și toate îndoielile nopții trecute și să-și recapete curajul de a crede cu tărie că orașul K era locul potrivit pentru el. Existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Geamandura“. Acu’ eu conduc parada, cum ziceai p-atunci că zicea Ostapu’ ăla al tău. Ia te uită! Momoloi, fă puțină lumină! Blonda, surâzând, s-a ridicat doar, a făcut doi pași înapoi și, privindu-mă de parcă încerca să mă hipnotizeze, a umblat undeva în stânga ei și rochița dintr-odată s-a desfăcut, dezvelind-o întreagă. Știam că nu avea sutien de când intrasem în separeu și, galant, îi potrivisem scaunul. Nu bănuisem că nu avea și celălalt accesoriu. Își flutură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
neverosimil În sus și În jos, În dezacord cu buzele și ochii verzi cu reflexe cenușii, astfel că, atunci când Satanovski vorbea, erai tentat să urmărești mișcarea mecanică a acestei protuberanțe faciale, fără să-ți dai seama că mișcarea te fascina (hipnotiza?) Într-un asemenea hal, Încât, orbit fiind, nu mai puteai urmări cu atenție ce se petrece În jurul tău. În afară de aceasta, cărțile stăteau lipite de degetele sale ca de un magnet. Inginerul poseda ciudata calitate de a transmite un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
capăt buruiana ceea. ― Și când mai faci fiertura? ― Până ți-oi da în cărți, îi gata și leacul. Leagă calul la umbră și adu-i niște otavă, că este gata cosită la cotul drumului. După asta, vino pe prispă. Ca hipnotizat - el, care nu se lăsa pe mâna nimănui - a urmat vorbele țigăncii cuvânt cu cuvânt... Când a văzut că și calul s-a pus pe ronțăit la otavă, a venit pe prispă lângă vrăjitoare, dar gândul îi zbura mereu la
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am găsit un rol într-o reclamă. De fapt cred că l-ai văzut la televizor. I-am făcut rost de un rol de culegător într-un spot pentru Asociația Cultivatorilor de Citrice din California. Băiat Drăguț se îmbrățișa singur, hipnotizat de oglindă. Danny mirosi teamă la Gordean. — Îți amintești cum ți l-am descris pe suspect seara trecută? Înalt, cărunt, în jur de patruzeci și cinci de ani? — Da. Și? — Și n-ai văzut cumva, accidental, pe cineva asemănător dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mod direct cu ei probabil că era un lucru absolut normal, altfel nu-și putea explica lucrurile. Iar acum sta în fața lui Kaan, unul din reprezentanții, chiar dacă nu direcți, ai CTC-ului, incapabil să scoată o vorbă, ca un vânat hipnotizat de privirea prădătorului, știind că a fost prins călcând pe bec din cauza unei tâmpenii. Era o greșeală să creadă că tocmai Kaan, un Gardian de Sistem care avea în grijă singura planetă unde creștea această plantă, habar n-avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
spus el cu o voce autoritară, atunci când și-a dat seama că mă oprisem. Nu pot, i-am spus eu. —OK, mi-a răspuns el cuprins, din senin, de un val de compasiune. Lasă doar una dintre bretele în jos. Hipnotizată de neașteptata lui blândețe, am făcut exact cum îmi spusese. — Acum și cealaltă! Din nou, m-am trezit supunându-mă poruncii lui. Acum dă-mi mie sutienul! mi-a ordonat Luke. Când am întins mâna să-i dau sutienul, sânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nici prezentul... suntem prezent, totuși, doar prezent. Trecutul, prezent și el. Nu ne putem sustrage. O arată și acest elegant plic învelit în mărci și ștampile, venind de departe și de demult. Prezent, aici, acum, inevitabil. Panglicarul! Aiuritul! Încerca să hipnotizeze cheile de pe panoul hotelului TRANZIT. Ora 11,51 minute, 13 secunde. Impenetrabil, în fața mesajului elegant, din Argentina. Ca și cum nu l-ar privi, ca și cum nu el fusese cel care lăsase anume plicul la vedere, pe pupitru. Degeaba se tot sucește lunecoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în procesul său din adolescență spre Drumul Taberei. Drum lung, cam o oră și jumătate, pe străzi neștiute, agitate de o lume pestriță și guralivă, în culmea surescitării. Depărtarea de centru nu calma situația. Un soi de somnambulism exploziv îi hipnotiza pe bieții locatari, smulsi din celulele avariate, traumatizați de imprevizibil și de moarte. Dispăruse, brusc, și Autoritatea. Se bucurau, nu le mai spune nimeni ce au de făcut, dar erau și buimăciți, ca niște orfani, neștiind să regăsească sensul clipei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
casa, îți dau foc. Îți trimit, noaptea, cadavre arzând, să te viziteze... Excepții? Care sunt excepțiile? Amicii dumitale? Doctorul filantrop? Menajeră, spălătoreasă, șofer... pacienții fericiți de bunăvoința zeului! Psihoterapie, ergoterapie, ergonomie, cum naiba s-o fi numind... sau Bebelușul Gafton, hipnotizat de marile idealuri? Ziarist, auzi, ziarist, în locul ăsta și în timpurile astea! Și-a schimbat numele în Gafton, numele nevestei? Să arate ce, ce? Că gata, nu mai facem deosebiri, nu ne mai răzbunăm pe legionari, chiar daca suntem fostele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui sunt vorbele. Vorbe, vorbe, vorbe. Și iar vorbe. Te doboară cu argumente și, pentru că vocea îi e atât de blândă și de rezonabilă, pentru că se exprimă atât de bine, parcă te absoarbe în mintea lui - aproape ca și cum te-ar hipnotiza. Asta m-a salvat la clinica din Berkeley. Felul în care îmi vorbea permanent, uitându-se în ochii mei cu expresia aia grijulie pe chip și vorbindu-mi cu glasul ăla moale și egal. E greu să-i reziști, unchiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Mersi. Îmi las jos paharul și ies de la Lorenzo’s, cu capul sus și bărbia rigidă. Pornesc pe stradă și dau colțul, fără să știu încotro. Nu cunosc zona și nu trebuie să ajung nicăieri; așa că pur și simplu merg, hipnotizată de sunetul propriilor pași, gândindu‑mă că trebuie până la urmă să dau de o stație de metrou. Ochii încep să mă usture și îmi spun că e de la aerul rece. De la vânt. Îmi vâr mâinile în buzunare și îmi încleștez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zăpada, orașul și valurile epuizaseră definitiv capacitatea lui de a se mira, spectacolul pe care răsăritul îl oferi ochilor săi corectă din nou acestă greșeală, căci cenușiul plumburiu și metalic al unei mări vălurite și amenințătoare avu darul să-l hipnotizeze, cufundându-l într-o transă în timpul căreia rămase nemișcat și absorbit, ca o statuie fără viață. Apoi, prima rază de soare descompuse cenușiul într-un albastru luminos și un verde opac, încât albul spumei părea mai intens, contrastând cu negrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Doarme în cea mai mare parte a timpului, chiar și atunci când se trezește, somnul o însoțește, șade alături de ea în bucătărie, în timp ce soarbe câteva linguri de supă de pui, puțin ceai călduț, apoi se întoarce în pat ca o somnambulă. Hipnotizată de frică, merg pe urmele ei, parcă ar fi un obiect suspect descoperit în stația de autobuz, privesc patul acela îngenuncheat sub greutatea membrelor ei fierbinți, a firelor căzute din părul ei bălai, așternuturile de-a valma unele peste altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mere roșii stă așezat pe masa din salon. Ce este aici, întreb eu, cine locuiește aici, tu? El râde, de pe ce planetă vii, ăsta este un apartament model, nu ai văzut niciodată un apartament model? Eu clatin din cap, pășesc hipnotizată prin camerele care îmi dezvăluie frumusețea lor, iată camera lui Noga și iată dormitorul, lângă ea, încă o cameră cu mobilier pentru copii, a cui va fi ea, nu mai am încă un copil pentru camera aceasta, simt deodată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
știi de unde vii, să nu ai familie, să nu ai trecut. Centrul de gravitație al universului său era doctorul Iolescu, poreclit de bolnavi Ștefan cel Mare, datorită pletelor și a mustății pe oală albe. Un centru de gravitație care-l hipnotiza, îl absorbea într-o gaură neagră și-l proiecta într-o dimensiune morbidă. Descuie ușa apartamentului - pe hol îl aștepta motanul Tubu, birmanezul care făcea parte din inventarul casei. Îl fixă cu ochii lui albaștri, de copil sadic, apoi căscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
camera lungă și albă globul topit al soarelui . Traian obișnuia să pună borcanul pe pervaz și, printre băieții goi sau pe jumătate intrați în pijamalele cu buline, rămânea îmbrăcat și visător, fixând insecta gigantică de parcă ar fi vrut s-o hipnotizeze. Coropișnița se ridica atunci și ea cu labele din față pe sticla roșie de amurg și rămânea încremenită. Dialogul acesta fără cuvinte dura minute în șir, parcă din ce în ce mai multe în fiecare seară .Traian ne spunea că încearcă să se concentreze
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că cel mai mare șoc l- ați avut În fața unei vitrine pline de echipamente stereo și de ceea ce, În anul 1989, se cheamă viitorul-bate-la-ușă: CD-uri cu muzicile care vă animă sufletele strivite de privările comunismului ceaușist - Nico cască ciocul hipnotizată la unul cu Sam Brown, iar tu la unul cu Depeche Mode. Probabil că cel mai mare șoc l-ați avut În fața unei papetării de cartier ale cărui rafturi sînt pline de chestii mici și colorate, Încît amețiți sucindu-vă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]