557 matches
-
se va închide. Acum, în dimineața când scriu, „Gambrinus“-ul e o bubă a orașului, o ciozvârtă de ziduri murdare, cu afișe zdrențuite, puțind a cloacă. Vechiul damf al crâșmei s-a preschimbat în duhoare de mucigaiuri, de urină, de hoituri de jivine moarte. De părăsire, de hoție, de nepăsare și ruină. Din când în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă șovăi dacă să intru sau să mă întorc, să-mi continui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pin. Jacinta o recunoscu În ea pe Penélope și simți un fior. Înainte să poată spună ceva, băiatul se Îndepărtase. În drum spre casa de pe bulevardul Tibidabo, Jacinta aruncă figurina pe geamul automobilului, de parcă ar fi fost vorba de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea asupra Penélopei cu brutalitatea rece și indiferentă a unei insecte. În unele după-amieze, cînd se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În stradă e scurtă. Lumea se uită la tine cu scîrbă, inclusiv cei care-ți dau de pomană, Însă asta nu-i nimic În comparație cu repulsia pe care ți-o inspiri singur. E ca și cînd ai trăi Închis Într-un hoit care umblă, căruia Îi e foame, care duhnește și care refuză să moară. CÎnd și cînd, Fumero și oamenii lui mă arestau și mă acuzau de cîte-un furt absurd sau că ademeneam fetele la ieșirea unui colegiu de măicuțe. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vadă uscatul. Uneori, așezat la pupa, observa șirul de rechini care urmărise nava la puțin după escala din Tenerife. L-a auzit pe unul dintre ofițeri spunînd că acel cortegiu funest era obișnuit pentru croazierele transoceanice. Bestiile se hrăneau din hoiturile pe care vaporul le tot lăsa În urmă. Însă don Ricardo Aldaya nu-l credea. Era convins că demonii aceia Îl urmăreau pe el. „Mă așteptați“, se gîndea, văzînd În ei adevăratul chip al lui Dumnezeu. Atunci l-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici armele, nici aplombul tatălui său. Ajunsese la Buenos Aires cu inima golită și cu sufletul ros de remușcări. America, avea să spună mai tîrziu, ca scuză ori ca epitaf, e un miraj, o țară de prădători și de mîncători de hoituri, iar el fusese educat pentru privilegiile și nazurile nesăbuite ale vechii Europe, un cadavru ce abia se mai ținea, din inerție. În cîțiva ani a pierdut totul, Începînd cu reputația și sfîrșind cu ceasul de aur pe care taică-său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cenușei. Nu trecuseră decît șase ani de la sfîrșitul războiului și, cu toate că cicatricele acestuia se simțeau la fiecare pas, mai nimeni nu vorbea pe față despre el. Acum se vorbea de războiul celălalt, mondial, care Împuțise lumea cu o duhoare de hoit și de mîrșăvie de care nu mai avea să se descotorosească vreodată. Erau ani de sărăcie și de mizerie, binecuvîntați În mod straniu de pacea aceea pe care o inspiră muții și ologii, undeva la jumătatea drumului Între milă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
apară În fața lor o birjă. Patru cai focoși, bătând din copite, se opriră chiar În fața mesei lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul Îi deschise portiera, Îndemnându-l să urce pe scaunul din spate. „Mai Întâi accesoriile și apoi hoitul”, spuse stomatologul, Înmânându-i pălăria de pai și o pereche de mănuși din piele de căprioară pe care le avea asupra sa. Noimann Îi Întinse birjarului În frac negru și joben câteva bancnote, rugându-l ca pe drum să cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
goliră, le puseră frumos la loc. Birjarul coborî de pe capră și Îi făcu semn lui Noimann să urce scărița. Medicul clătină din cap, repetând fraza spusă mai devreme: „Trebuie să ne călăuzim după preceptul: mai Înainte accesoriile și după aia hoitul. Așa-i mai sănătos”, conchise el. Mesenii zdrăngăniră din pahare. Îl aplaudară, bătând cu furculițele În farfuriile murdare. Vărsară câte trei picături de lichid, pentru pomenirea morților, În scrumiere. Stomatologul Îi Îndemnă să facă liniște. Mesenii Îl ascultară. Profitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
floare. Înseamnă că azi-noapte a avut grijă să-și treacă aparatul de ras peste obrajii buhăiți de alcool. Acum pielea obrajilor respiră prospețime, deși Noimann e obosit... În schimb cocleala din cerul gurii n-a dispărut. Răsuflarea lui mirose a hoit. Va trebui, până se reface, să stea deoparte de ceilalți, ca să nu vicieze aerul din jur. „Mathilda, Mathilda...” Costumele lui Noimann Încotro au pornit?! Pantofii săi au intrat În derivă. Scârțâitul lor zgârie timpanele. Geanta sa navighează pe stradă. Cravata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trecător. Așa că s-au Încăierat, dar nu i-au luat decât șapca.) J. Ghințu Anton - infanterist marin „Bă, fraților, io sunt om umblat prin lume și nu găsesc alt chichirez lumii ăsteia decât că poți purta cu tine unde vrei hoitul ăsta de humă. În momentul când trebuie să-l lași sau te obligă cineva că-l ții Într-un loc, să nu-l mai miști, să nu mai fie al tău, atunci ai murit și dacă tu ai murit lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
tren care le răspundeau invariabil „Nein!“, cum vor fi stat cu moralul nu știu. Știu numai că În primele două zile, nu departe de locul În care se afla căruța, o haită de câini era ocupată cu devorarea a două hoituri de cai. După ce au terminat, au lăsat oasele albe, bune de pus la muzeu, câinii au plecat Într-o direcție necunoscută. „Noi am rămas, zicea Bobocică, am rămas acolo șapte zile cu hrană și vreo trei fără nimic de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Golgotei sale, Gheorghe Mântulescu lasă din ființa sa un strop de sânge, tencuială pentru România de mâine, creștină și eternă. Noi, cei care îl ducem azi pe ultimul drum, ne închinăm smeriți la rămășițele sale pământești care nu au fost hoit, ci un instrument al sufletului prin care își va însori viața viitoare. Rănile sale vor fi mărturie după care Dumnezeu va recunoaște că aici pe pământ a slujit aproapelui, a iubit pe Hristos. Fie ca pulberea să se întoarcă în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
de cotropitori, zi de zi înstrăinate de nevrednici conducători, au devenit azi plânsuri și, sugrumate, se sting nădejdile noastre în geamăt și suspine. Diriguitorii, hulituri diavolești, au înlocuit virtutea și rugăciunea cu minciuna și dezmățul. Omul a devenit fiară și hoit nepăsător, sahară pustie care a îngropat tot ce-i românesc, a îngropat tot ceea ce au clădit și adunat de veacuri părinții noștri. Neamul se stinge zi de zi. Cei jertfiți, neclintită credință, oști îngerești, se zvârcolesc în adâncuri neștiuți, mulți
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
zori... Mână!” Nu a durat prea multă vreme și se aflau deja în inima pădurii, lângă prăpastie. La câțiva pași se vedea o foaie de cort întinsă, care părea că acopere ceva... Au coborât din trăsură. Un miros puternic de hoit a făcut-o pe hangiță să-și ducă mâna la nas... „Vino mai aproape” - a invitat-o străinul, ridicând foaia de cort... De ar fi văzut un pluton de execuție cu puștile îndreptate spre ea și nu ar fi reacționat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Allen - mai marii celor două organizații profitând de atenția celor mai faimoase prostituate din L.A. - existase o solidă cooperare Oraș/Comitat, patologii și asistenții folosindu-se în comun de foliile de plastic, fierăstraiele pentru tăiat oase și zeamă de murat hoituri. Acum, când polițiștii de la Oraș îl protejau pe Cohen pe Strip, nu apăreau decât complicații între cele două agenții. O serie de edicte fuseseră emise de cei de la secția Personal a Orașului: nu împrumuturilor de scule medicale ale Orașului; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
la grădina zoologică de la Griffith Park, ca zoolog rezident. Studiam obiceiurile nocturne ale mustelidelor. Pe atunci aveam un lot de wolverine care se îngrășaseră tare de tot. Știam că cineva le hrănea pe ascuns, pentru că găseam în cuști mai multe hoituri de șoareci și hamsteri decât trebuia. Cineva deschidea ușițele pentru hrană și-mi hrănea dragile de wolverine. M-am gândit că e vreun puști din cartier, care auzise de reputația mea și era curios să vadă despre ce e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lua trenul, liniștit, s-ar așeza să citească vreo cărțulie de duzină și ar bea chai din pahar, știind că a scăpat de ea. Spre mirarea lui, nespălata asta, cu toată încăpățânarea ei, n-a binevoit nici măcar să-și mute hoitul undeva la adăpost, într-un loc mai uscat. Și plouă cu o forță cum nu i-a mai fost dat să vadă, s-au rupt zăgazurile de parcă ar fi țâșnit sângele dintr-o rană deschisă. Totul a rămas în trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Humosu. Toamna era frumoasă. Departe de orice zgomot, la hotarul dintre moarte și viață, luminișurile foșneau într-o liniște de rai. De-a lungul pîrîului, cătunul deșira cîteva case; rîpa lui era plină de mormane de gunoaie; pe sub bozii, un hoit de cîine infesta aerul. Departe de neliniștile civilizației, în această mirifică pace se pătrundea pe o cărare ornată cu excremente. Chiar înainte de a intra între case, am fost precedați de răcnete guturale. Un număr nemăsurat de plozi cu buricele goale
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
aduse în pestelca ei murdară un morman zemos de pere. Corcit cu un porc sălbatic și legat cruciș în curmeie, pe toloacă păștea un soi de mistreț cu sfîrla nemaipomenit de lungă din care trîmbița o foame neostoită. Sosite de la hoit, cîteva potăi dezveleau, pe colții albi, gingiile negre; ne mîrîiau cu dușmănie. Printre case, zmîrcurile iscate de izvoare ce țîșneau din mușchiul pădurii, sălciile unduioase și corcodușii înlocuiau fagii care, ca niște lumînări, înconjurau poiana. Bătrînul era cioplitor de linguri
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
tău ar trebui să se desfete cu ea... Într-una din verile alea cu bere și detergent la găleată i-am terminat mamei un strat de flori la care ținea ca la nu-știu-ce. Noaptea Îmi era lene să-mi car hoitul puturos până la haznaua turcească din fundul curții și mă ușuram, răspândind cu dibăcie jetul ca să nu ud numai Într-un loc, peste florile mamei. Într-o săptămână bietele de ele se opăriseră, le căzuseră petalele și frunzele, mai rămăseseră doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-și bășicau mâinile și obrajii În urzici, că se zgâriau și lăsau ațe și petice de țoale În spini. Răvășită, Valea se burzuluia În jurul lor. La o cotitură urlară de groază: de o cracă groasă a unei sălcii atârnau trei hoituri de câine jupuite și pline de muște; cojoacele lor, făcute sul și date cu sare grunjoasă, se legănau de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încercând să prindă uităturile celorlalți doi căutători. „Zi mai departe!” răspunse unul dintre ei. Locotenentul găsise pe firul apei În jos o pâlnie uriașă de bombă americană. O adâncise cât putuse de mult cu o lopățică soldățească, cărase cele opt hoituri și le așezase, dimpreună cu atașul și toate lucrurile militarilor, pe fundul gropii și apoi o astupase. Motocicleta („Țundap, tăticule, nu jucărie!” găsise Vieru de cuviință s-o preamărească) o luase și, ca să nu se audă bubuitul, când se apropiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prevestea o șotie, „păi ai picat cum nu se poate mai bine. M-au atârnat aicea și s-au dus să-și ascută sculele ca să mă belească. Pentru pielea mea răpciugoasă bătrânul Câinaru a și pregătit un butoi cu argăseală. Hoitul o să mi-l trimită la fabrica de mezeluri și-n câteva zile o să hâltâcăi voios În burți de orășeni. Hai, nu te mai uita așa! Ce, credeai c-o să trăiesc cât lumea? Să-ți spun drept, cam ajunsesem să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un soi de Împăcare și de siguranță, deși ar fi trebuit să fiu un pic neliniștit, căci bătrânul, meticulos În tot ceea ce făcea, Îmi povestise despre vizita făcută la Crematoriu - ținea să vadă exact ce urma să se Întâmple cu hoitul lui -, despre cum cadavrele, sub imensa putere a căldurii, păreau că se ridică În capul oaselor, cum le săreau ochii din găvane și limba din gură, cum exploda țeasta din pricina creierilor fierți... Mă sperie - și-ți mărturisesc asta abia acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aproape o zi căci, am auzit, spânzuratul se sloboade de toate ălea pe el și nu oferă ochiului o priveliște prea Încântătoare. Oricum, eu mi-am propus să mor nu sugrumat, ci din pricina vertebrelor gâtului care nu vor rezista greutății hoitului și se vor rupe scurt, Într-o fracțiune de secundă, acolo. Însă tare mă tem că n-o să am o figură prea inteligentă: ochi beliți și limbă vânătă atârnând din gură precum cea a unui porc după Înjunghiere. Am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]