1,472 matches
-
o creație a sculptorului italian Raffaello Romanelli, în anul 1907, reprezintă un dorobanț cu căciula puțin dată pe spate. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri, ilustrând scene de luptă și un vultur cu aripile desfăcute purtând în gheare un “hrisov” cu numele eroilor teleormăneni din războiul de independență. De o parte și de alta a monumentului se află două tunuri turcești capturate de ostași români la Plevna. În amintirea caporalului Tudorică Nicolae, căzut eroic în luptele din acest război, ostașul
Turnu Măgurele () [Corola-website/Science/296984_a_298313]
-
stil renascentist, occidental, încoronarea Maicii Domnului, care are în dreptul capului Soarele și stelele, iar la picioare Luna și Pământul înconjurat de șarpe. Cu ocazia restaurării făcute de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1962-1964 s-au descoperit în piciorul Sfintei Mese Hrisovul Bisericii și un Antimis. Luate pentru cercetări de către Eparhia Clujului, Hrisovul s-a distrus în laborator, prin ardere, în timp ce se încerca citirea lui la o temperatură ridicată, iar Antimisul se păstrează în Muzeul Eparhial din Cluj, fiind socotit cel mai
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
și stelele, iar la picioare Luna și Pământul înconjurat de șarpe. Cu ocazia restaurării făcute de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1962-1964 s-au descoperit în piciorul Sfintei Mese Hrisovul Bisericii și un Antimis. Luate pentru cercetări de către Eparhia Clujului, Hrisovul s-a distrus în laborator, prin ardere, în timp ce se încerca citirea lui la o temperatură ridicată, iar Antimisul se păstrează în Muzeul Eparhial din Cluj, fiind socotit cel mai vechi exponat de acest fel din Ardeal, existent la acest muzeu
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
se află localizată în cimitirul satului, aflat pe un deal acoperit de pomi fructiferi. a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Prima atestare documentară a satului Șcheia provine dintr-un hrisov al domnitorului Vasile Lupu din 22 iulie 1664. Denumirea satului provine de la numele lui Șcheianu, un slujbaș al domnitorului, care locuia prin aceste părți. La anul 1700, Antioh Cantemir (1695-1700, 1705-1707) întărește într-un hrisov hotărnicia obștii Șcheia de Vaslui
Biserica de lemn din Șcheia () [Corola-website/Science/318771_a_320100]
-
satului Șcheia provine dintr-un hrisov al domnitorului Vasile Lupu din 22 iulie 1664. Denumirea satului provine de la numele lui Șcheianu, un slujbaș al domnitorului, care locuia prin aceste părți. La anul 1700, Antioh Cantemir (1695-1700, 1705-1707) întărește într-un hrisov hotărnicia obștii Șcheia de Vaslui. În vechime, satul Șcheia a făcut parte din Ținutul Vaslui, iar apoi din județul Vaslui. a fost construită în secolul al XVII-lea (în jurul anului 1650), în timpul domniei lui Vasile Lupu (1632-1653). Vechimea bisericii este
Biserica de lemn din Șcheia () [Corola-website/Science/318771_a_320100]
-
a fostei Curți Domnești în imediata apropiere a Liceului "Petru Rareș", este o mărturie a numeroasei comunități evreiești care a existat în acest oraș încă din Evul Mediu. Actuala construcție s-a ridicat pe locul alteia mai vechi, în baza hrisovului din 19 iulie 1766 semnat de voievodul Grigore III Ghica. Vechea sinagogă a fost de piatră, dar de la începutul secolului al XVIII-lea nu s-a mai îngăduit decât ridicarea unor sinagogi de lemn, ceea ce explică și materialul folosit la
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
carieră de lut, în marginea de nord a satului Ionașcu), Brotaneasa(ogoare între Ionașcu și pădurea de la est de sat). Actuala comună Calmatuiu de Sus, județul Teleorman, a luat ființă în jurul anului 1860 atestat documentar la 23 iulie <1512-1513> în hrisovul domnitorului Neagoe Basarab prin care întărește mănăstirii Cutlumuz vechi danii. Din Bășești sunt doi martori: Brațași Vlad Comună Călmățuiu de Sus se află situată pe DJ 679, drum pe care se întind că într-un șirag mai multe comunități cunoscute
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
a păstrat până în zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”. Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab. O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân. La
Craiova () [Corola-website/Science/296942_a_298271]
-
de la nord la sud de Răul Târâia, afluent al râului Olteț. Prima atestare documentara cu privire la actuala comună Mateești se regăsește într-un document de împărțire a moșiei satului Greci, în care se arată că popa Stancu justifica proprietățile printr-un hrisov din anul 1557 dat de Pătrașcu cel Bun: "“s-au vândut domnului Preda Buzescu și acesta a stăpânit hotarul satului Greci timp de 9 ani”". Ulterior la 18 noiembrie 1587 domnitorul Mihnea Voievod - Turcitul, în a doua să domnie dintre
Comuna Mateești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302035_a_303364]
-
Preda Buzescu și acesta a stăpânit hotarul satului Greci timp de 9 ani”". Ulterior la 18 noiembrie 1587 domnitorul Mihnea Voievod - Turcitul, în a doua să domnie dintre anii 1585-1591, da occinele oamenilor din Mateești și din alte sate. Prin hrisovul dat de Mihai Viteazul în luna februarie 1598 lui Preda Buzescu se arată că cetățenii din Turcești "“se vând de bună voie acestui boier cu toata occina strămoșeasca”" pentru suma de 15.900 lei. Conform recensământului efectuat în 2011, populația
Comuna Mateești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302035_a_303364]
-
primul nucleu puternic de poeți și prozatori atașați Partidului Comunist. A lucrat la "Scînteia" și la diferite publicații cotidiene, precum și literare. Un timp a fost membru în comitetul de direcție al revistei "Luceafărul". Primul volum publicat după 1944 a fost "Hrisovul meu" (apărut în 1947), volum care întrunea și multe versuri anterioare cu conținut militant. Alături de activitatea poetică concretizată în mai multe volume, a scris și lucrări în proză: scenariul cinematografic "Barbu Lăutarul", volumele "Așa am învățat carte" și "Puntea", dar
Dumitru Corbea () [Corola-website/Science/317518_a_318847]
-
asemenea s-au descoperit ruinele unei cetăți dacice din Secolul I î.Hr. în locul numit "Stogul lui Coțofan", în partea de SE a satului. Prima atestare documentară în limba română a localității Cuciulata datează din 16 iulie 1372 și reprezintă un hrisov din vremea lui Vlaicu Vodă, zis Basarab al II-lea, domnul Țarii Românești. Din registrul recensământului organizat în Ardeal, la cererea episcopului greco-catolic Inocențiu Micu-Klein, în anul 1733, aflăm că în localitatea românească Cuciulata erau recenzate 92 de familii, adică
Cuciulata, Brașov () [Corola-website/Science/300939_a_302268]
-
-lea. Ca urmare a cercetărilor efectuate a fost identificată cea mai veche așezare de pe teritoriul actual al orașului Buftea, satul medieval Mănești de pe râul Colentina — așezare atestată încă din perioada lui Mircea cel Bătrân - menționată pentru prima oară într-un hrisov dat de Alexandru al II-lea Mircea la 15 iunie 1577 prin care Domnul dăruia satul „cu tot hotarul” după ce-l moștenise de la bunicul său Mihnea. Buftea, devenit oraș prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1113 din 27 mai 1968
Buftea () [Corola-website/Science/297016_a_298345]
-
Mircea la 15 iunie 1577 prin care Domnul dăruia satul „cu tot hotarul” după ce-l moștenise de la bunicul său Mihnea. Buftea, devenit oraș prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1113 din 27 mai 1968, este menționat pentru prima dată în hrisoavele vremii la 20 iulie 1752. Noua localitate cuprinsă în documente era continuatoarea satului Mănești. Locuitorii orașului au participat la războiul de independență al României din 1877-1878 (în timpul căruia în satul Buftea a funcționat un spital pentru răniți, deschis de prințesa
Buftea () [Corola-website/Science/297016_a_298345]
-
16.7 km) • Teleșeu (16.7 km) • Sadova (16.9 km) • Cojușna (17.6 km) • Șireți (17.7 km) • Micăuți (18.7 km) • Vatici (18.8 km) • Scoreni (18.8 km) Despre Tătărești, pentru prima dată se pomenește într-un hrisov al lui Petru Rareș, în 1528. „Cu milă lui Dumnezeu, noi, Petru voievod domn al țării Moldovei, precum au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri ai Moldovei Ana față Șăndrii, nepoata lui Martin și de a ei bună voe
Tătărești, Strășeni () [Corola-website/Science/305881_a_307210]
-
a mici.” Grigorie Bogzovici din Huși, 7036 (1528) Mart,1. După A. Sava. Documente privitoare la târgul și ținutul Lapușniei, p. 3-4. Arhiva Națională a Moldovei. Se poate de crezut ca Tătăreștii au pornit chiar din locul (valea) Tutoveni (în hrisovul citat mai sus este numit „Tutovinești”), care se află peste deal de Tătărești, spre satul vecin Recea. O lespede de piatră pe un mormânt, cu inscripția: „Здеси покоится прах Стефана Столновского и жены его Ларисы, 1800, Тутовень”, există și astăzi
Tătărești, Strășeni () [Corola-website/Science/305881_a_307210]
-
ale civilizației prezentului și viitorului. Nu există o atestare certă a denumirii acestei localități. Se crede că acesta a proveni de la plantă " pipirig" ce poate fi întâlnită în zonele mlăștinoase din împrejurimi. Prima mențiune a numelui se află într-un hrisov din 12 martie 1437, care este un act domnesc de danie către Mănăstirea Neamț, prin care Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moșiei „Munții”, arătând că: „hotarul am inceput a alege din gură pârâului Muștei, în sus de Cetatea
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
este „fortăreață de pământ din pricina nenumăraților munți din această țară"”. , în ansamblul ei, este inclusă în "Lista monumentelor istorice din România", având codul de clasificare . Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448 se atestează că aici funcționa o școală mănăstirească încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân. A fost sfințită la 18 mai 1388, așa cum reiese din hrisovul lui Mircea cel Bătrân, în care se spunea: Hrisovul este totodată și actul de atestare a localității Călimănești din județul Vâlcea. Pictura interioară a fost realizată între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
Vodă. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân. A fost sfințită la 18 mai 1388, așa cum reiese din hrisovul lui Mircea cel Bătrân, în care se spunea: Hrisovul este totodată și actul de atestare a localității Călimănești din județul Vâlcea. Pictura interioară a fost realizată între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii, prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele: Istoricii au convenit însă asupra faptului că anul 6809 (1301) inscripționat în piatra acestei pisanii este eronat, corect fiind anul 6894 (1386), așa cum apare în pisania pictată în interiorul bisericii. La 28 martie 1415, printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, mănăstirii Cozia i s-a dăruit "vama de la Genune". Lăcașul a primit ulterior donații din partea mai multor domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 au fost date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
28 martie 1415, printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, mănăstirii Cozia i s-a dăruit "vama de la Genune". Lăcașul a primit ulterior donații din partea mai multor domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 au fost date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale. De-a lungul timpului mănăstirea a fost reparată și renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare și consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
țărmul lacului de acumulare. Mai jos de Holercani, într-o zonă împădurita cu un parc enorm, se află un orășel balnear cu vile parlamentare arătoase, plaja și stație de bărci. Satul Holercani este atestat la 26 ianuarie 1466. Dintr-un hrisov domnesc rezultă că Ogorilcu era proprietarul ocinei și al satului. Numele de persoana Ogorilcu ulterior modificat în structura toponimului, prin apropiere de Gorilcu (Horilcu) derivatul în -co>cu de la un hypocoristic antroponimic sau de la o poreclă a apelativului regional horilca
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
domnitorul Alexăndrel Vodă (1449, 1452-1454, 1455) dreptul de a întemeia un sat în hotarele sale, cu oameni din țară sau din "țara leșească" (Polonia), scutiți de dări și de slujbe către domnie, în folosul mănăstirii. Stareța Fevronia era împuternicită, prin hrisovul domnesc, "„să-și întemeieze sat în hotarul mănăstirii, unde îi va plăcea, și pe cine va chema, sau din țară străină, sau din Țara Leșească, sau din țara noastră, toți acești oameni câți vor fi la această mănăstire să fie
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani () [Corola-website/Science/308365_a_309694]
-
geografică de excepție este întregită dar își găsește reflectarea în minunăția locurilor ce o urmează și înconjoară, începând cu Poiana Iezilor, La Bordeie și în Fund la Țarină până la Coasta Cârciumii și în vârf la Straja. Deși în zapise și hrisoave își găsește locul abia în secolul al XVI-lea, Brebu este continuă vatră de locuire ale cărei origini se pierd în negura istoriei. Vorbind de vechimea acesteia, bătrânii satului o plasează undeva în vremea geților și a dacilor, pentru că și
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]