493 matches
-
multe aptitudini decât alergatul viteză. De pildă, placatul adversarului. De unde se afla, adică la mai puțin de un metru de motociclist, se aruncă în aer spre motociclist, amintindu-și să țintească sus și să folosească corpul celuilalt pentru aterizare. - Iisuse, icni motociclistul în timp ce se rostogoliră pe pavaj și acroșară în plin un container de gunoi. - La naiba, murmură Burke, simțind cum pielea de la cot îi este jupuită. Nenorocitul dracului! - Nu am făcut nimic! încercă motociclistul să se apere. Ce ai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
aia despre foc de aseară... Privi spre Kara. - Distragere verbală, nu-i așa, Kara? Bărbatul o cântări pe tânără din cap până-n picioare. - Aham, spuse ea continuând să-și pună zahăr în cafea. - Dar eu am încercat să te omor, icni Weir. Dacă ți-aș fi spus toate lucrurile astea pentru a te distrage, aș fi avut nevoie de tine în viață. Rhyme pufni în râs. - Nu vorbi prostii. Nu ai încercat să mă omori. Nu ai avut niciun moment intenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Dacă sunteți bărbați și nu paparude, rogu-vă nu mă lăsați aici! Dar n-avem decât trei cai! - spuse Barzovie-Vodă. — Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască! - spuse spătarul. Dintr-o săritură pe cal, Cosette fu în brațele spătarului. Calul icni scurt, clătinând din cap; Broanteș se cațără și el pe iapa lui. Stai bine, drăguță? - întrebă spătarul — îhî - făcu Cosette, domolită. — Atunci, spre Moldova! - spuse spătarul, dând bice tustrei cailor. Episodul 71 IASSY ET SES HABITANTS VĂ LEATO ȘAPTE MII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe care o adunaseră în cursul acelor năcăjite zile de când umblau să fie repuși în drepturi. Cu osebire Barzovie-Vodă, ca un om căruia fosta domnie nu-i sporise numai cutele necazului pe frunte, ci și inelele de osânză în jurul mijlocului, icnea din toți rărunchii, blestemând în gând bătălia de la Kulikovo (1380î unde tătarii, în loc să se alieze cu rușii spre a-i bate mai târziu pe turci, au fost înfrânți de cneazul Dimitri, siliți fiind astfel să se alieze cu otomanii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a curților boierești. Urzicile, ștevia, loboda ajunseseră la prețuri exorbitante. în târgul Vasluiului o mulțime flămândă a devorat un car cu măcriș cu tot. în fața unui sat părăsit fu văzută pe la cântători o namilă de lup care, cu hăpăituri mari, icnind de poftă, își mânca o labă. Hangița Firuța, care ținea hanul din locul numit „La crucea lui Sas”, fu trezită în puterea nopții de înspăimântătoare lovituri în ușa cămării unde-și ținea ultimele provizii de vin și mâncare. Fiind singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mama, dealtfel, cât timp dura salutul? Cinci secunde, hai zece - fleac ieșirea mea pe calidor, cât să-l strig pe Moș Iacob și să capăt răspuns, față de ale tatei, cu bustul gol, În mijlocul curții, spălându-se cu omăt, fornăind și icnind de plăcere, minute În șir... Număram pe degetele unei singure mâini diminețile fără chemare-răspuns: o răceală zdravănă, cu temperatură mare, un viscol strașnic, de nici nu puteai deschide ușa - darmite gura, să strigi, că ți-o umplea Crivățul (ce Crivăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
tine?“... A tăcut ceva timp, s-a uitat în jur și pe urmă a spus: „Nu, n-o văd, e prea întuneric! Da’ când ai căzut în boscheți o mai aveai pe cap?“... „Nu mai țin minte - i-a răspuns, icnind, fostul adversar. Parcă“... S-au ridicat și au căutat-o împreună. A găsit-o amicul meu, agățată în boscheți. I-a întins-o. „Mulțumesc - i-a spus ăla -, țin mult la șepcuța asta, că o am de la gagic-mea. Da
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
poată vedea, când pe Carmina, când pe soțul ei, cu mâna între degetele căreia fumega o țigară, ridicată savant în sus, gesticulând, gata să sprijine afirmațiile lui Alexe, cu sunete ciudate, ca de pasăre, înfoindu-se în fotoliu, unduindu-se, icnind. Alexe sorbea preocupat din cafeaua ce i se pusese în față, mici înghițituri tacticoase, încadrate de fum, mult fum. Un sunet ascuțit de locomotivă, ușile autobuzului ce se închideau și se deschideau automat în stația de peste drum, fâșâitul molcom al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te îmbia la o musaca, la o iahnie. Îl primea pe fiul ei atunci când se întorcea acasă pe două cărări, ca pe un copil năzbâtios, cu dojeni blânde, amestecate cu vorbe de alint, îl dezbrăca de palton apoi se apleca icnind să-i desfacă șnururile la pantofi, mărimea 45, comandă specială, îl îndemna cu mâncare, venea întotdeauna cumplit de flămând, de, prietenii se îngrijeau să toarne în el băutură, dar nu-l întreba nimeni dacă mâncase sau ba, cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
psihic survenit odată cu intrarea celor doi profesori în casă, dar, oricum, i se părea imposibil ca micuța Nina să poată presta un asemenea travaliu casnic, să șadă adică aplecată deasupra căzii, învăluită în aburul plin de mirosuri grele, frecând țesăturile, icnind de efort, ținând rufele între genunchi și pereții căzii atunci când le storcea în timp ce pielea mâinilor se irita de detergent și obrazul căpăta o coloratură vineție, apoasă, o, nu, era absurd, pe Nina o vedea stând pe colțul din stânga al canapelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gramaticale erau mult prea complicate ca să le poată pricepe. Învăța o lecție de la prima lectură, avea o memorie formidabilă dar erau un chin pentru ea temele scrise, părea și caraghioasă, stătea aplecată peste caiet, cu degetele cocârjate pe luciul stiloului, icnind din când în când de încordare de parcă i-ar fi trebuit forță ca să caligrafieze. De aceea nici acum nu se obosise să scrie prea mult. Era precisă și sobră: Am plecat pentru că știam că n-o să-mi dați voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fiert de dimineață de mamă-sa, femeia îl aștepta moțăind în fotoliu, ultimele două butoniere are rochiei, sfârtecate vor dezveli genunchiul masiv, rotund, cu rotula îngropată în carne. Oala acoperită cu capac îl aștepta și ea pe aragaz. Mama va icni când se va smulge din fotoliu, sfâșiată de cine știe ce durere, va porni spre aragaz târșind pașii, va aprinde flacăra între degetele ei butucănoase. Apoi, fără nici o legătură se gândi la Cica, o munteancă de șaisprezece ani cu care trăise pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Cevriye. Așa că sunt Încurajați să creadă În mod eronat că Turcia este țara din Expresul de la Miezul Nopții. Îi vei arăta tinerei americance cât de frumoasă e țara asta și vei promova prietenia internațională și Înțelegerea Între culturi. Asya a icnit cu o expresie frustrată Întipărită pe chip și ar fi putut să rămână, mai mult sau mai puțin, În poziția aia dacă cea mai În vârstă dintre mătușile ei nu s-ar fi dovedit necruțătoare. Și mai mult, ea te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În clipa În care pusese piciorul În casa copilăriei sale, vraja care-l protejase În toți acești ani de propria lui memorie fusese destrămată. Cum putea să se mai refugieze În amnezia lui fabricată? — Trebuie să te Întreb ceva, a icnit Mustafa, iar icnetul lui semăna cu cel scos de un băiat Între două lovituri. O curea de piele cu cataramă de cupru. Pe când era copil, Mustafa se mândrea că nu plângea niciodată, nu vărsa nici măcar o lacrimă când tatăl Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
faceți griji. Serios! Mi-e rău, spuse Ted. Harry Îl bătu ușor pe spate. — Ei, haide, n-o să mori din asta. Hai să dormim puțin. Cred c-o să vomit. Intrară În dormitor. Ted dădu fuga la dușuri, de unde Îl auziră icnind și tușind. — Bietul Ted, zise Harry, clătinând din cap. — Care-i treaba cu gaura neagră, În fond? Întrebă Norman. — O gaură neagră este o stea moartă, comprimată, Începu Harry să-i explice. În esență, o stea e ca o minge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
auzi? Jane! — A căzut! exclamă Harry. Uite-o colo, lungită... — ...Trebuie s-o salvăm! strigă Ted, sărind În picioare. — Nu mișcă nimeni! ordonă Barnes. Dar ea... Nimeni nu mai iese afară, domnilor! Respirația lui Edmunds era mai accelerată. Tușea și icnea. — Nu pot... nu pot... oh, Doamne... Edmunds Începu să țipe. Țipătul era ascuțit și continuu, cu excepția icniturilor pentru respirație. Nu se mai vedea prin roiul de meduze. Priviră unul la altul, apoi la Barnes. Fața acestuia era rigidă, iar maxilarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dulăpiorul de prim ajutor. Parcă acolo era un tub de oxigen, pentru urgențe? Nu era sigur. Așa părea să fie... Se ridică, dar o altă sticlă explodă, făcându-l să se ferească de cioburile Împrăștiate. Cu pieptul scuturat de spasme, icni din pricina lipsei de aer. Pete cenușii Îi apărură Înaintea ochilor. Bâjbâi prin Întuneric, căutând dulăpiorul și pipăind de-a lungul peretelui. Atinse un cilindru. Oxigen? Nu, era prea mare - probabil că era un extinctor. Unde era dulăpiorul? Continuă să pipăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bine ar fi fost să fie popă. Ciudat lucru! Culi nu înțelege de ce ar fi fost mai bine să fi fost el popă. Plin de nedumerire, se uită în juru-i; apucă cleștele în mână și-l leapădă la o parte, icnește ca și cum s-ar opinti subt greutate. Nana Floarea îl privește într-o lature. —Nu ți-i îndămână, Culi? Ba mi-e îndămână, mamă. Atuncea ești supărat, și nu mai găsești răsuflet? — N-am înțeles, mamă, de ce a trebuit să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a înălțat apoi bănuțul nasului ei. Au socotit atunci că vrea să-i ducă de-a dreptul în fund; dar pe urmă i-a dus spre stânga. Când s-au oprit mai încolo, căutând o altă orientare, Nicula Ursake a icnit. În aceeași clipă și vânătorul a văzut dihania la treizeci de pași pe un catarg gros de brad răsturnat. Se suise acolo și stătea gata să sară asupra dușmanului. Doctorul și făcuse gestul ca să ia arma la umăr; dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. "Ucide-l!", icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atîrnîndu-i
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-am pomenit pe țărm, între Stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului. I-am strigat: "Ce faci? Îți bați joc de munca mea?" Văzîndu-mă, Filip s-a așezai în genunchi. Tremura din tot corpul și avea o privire de animal îngrozit. "Să nu mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
continuat să rămână departe. Nu era nevoie să se apropie. În buzunar avea scrisoarea știută, în urechi îi răsuna glasul știut, memoria lui avea să rețină toate amănuntele. Nu s-a apropiat nici când doamna Cecilia Beldiman a început să icnească și să strige, înfiorător de ascuțit, într-un acces de isterie, numele surorii sale, până au îndepărtat-o de lângă cavou și i-au dat niște săruri. A mai auzit glasul de bariton spunând câteva vorbe, apoi meșterii zidari au închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]