484 matches
-
fața acoperită cu o cremă. Îl văzu pe Buzz și încercă să se acopere. Buzz se duse direct la ea și începu s-o sărute, mânjindu-se tot. Apoi îi spuse printre sărutări: — Mickey știe că l-ai furat. Audrey icni. — Asta nu-i corect! Apoi: — Nu trebuie să mă vezi așa! Buzz se gândi că Fritzie K. se apropia, așa că o înșfăcă pe leoaică și o cără afară, la mașina ei. Îi spuse gâfâind: — Ia-o spre Ventura pe autostrada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
încremenit; iar Crăcănel, la fel... În clipa aceea nu mai semăna cu un pelican, ci cu un cameleon... se făcuse roșu ca... sfecla. Spumegând de indignare, abia putu să articuleze, silabisind ca la lecție: ― Doamnă... nu mă cheamă Cră-că-nel! (Noi icneam de râs pe sub bănci.) Mă cheamă Octav A-na-sta-se-scu! și-apoi, repezit pe cât putea el: Crăcănel îmi spun (aci un gest teatral, îmbrățișind întreaga clasă) pezevenghii ăștia! Ce a urmat nu mai are importanță! Altă întîmplare, petrecută de astă-dată în clasa
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
pată diformă de umbră mobilă prin umbra orașului. în blocul acela nedeslușit, era cuprins vânătorul amețit de praf de pușcă și prada cu mirosul calci al cărnei răscolite de alice. Un dine hoinar își trecu pe lingă ei umbra scundă. Icniți în asudarea lor trudnică de dușmănie și apropiere, desigur răspândeau în jur acel duh anume pe care, pentru instinctul olfactiv al celorlalte animale, îl va fi având alaiul vînătoarei omenești. Pieriră. Mini se gândea acum la devenirea Haiiipilor, la completa
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Împinsei cîteva uși, ca să descopăr în spatele uneia, pe care scria „Vicepreședinte” un ins așezat pe scaun. Cu aer absorbit, își deșirase în față fluierele de la picioare, cu pantalonii suflecați peste genunchi și labele băgate în colțuni. Părea că le supraveghează. Icnind cu satisfacție, deodată repezi arătătorul în ceva ce părea agil. Pe piciorul gol, degetul începu să danseze de andăratelea pînă ce, blagoslovind îndesat, insul captură prada, frecîndu-și degetul gros pe buric. Abia cînd am început să simt în pantaloni foiala
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
era convinsă de propria ei decădere iar altceva decît să plîngă pe ruine nu-i trecea prin cap. Mă obișnuisem și cu duhoarea sălilor de clasă. Din cînd în cînd un copil se apuca cu două degete de nas și icnea în rîs. Îndată cei din jur îl imitau iar vinovatul, care totdeauna era cel ce sesizase primul, îl pîra pe distratul care își vedea inocent de treabă. A nu te ține cu degetul de nas constituia unica și indubitabila probă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
coatele. Și până la urmă am dat de ei, da’ era prea târziu. De unde stăteam eu pitit, din ea nu se vedea decât o bucă și un picior Îndoit. Deasupra, Socol o coțăia ca un cotoi și, de câte ori se opintea, ea icnea de parcă ar fi altoit-o cu o biciușcă. Am plecat dracului de acolo și n-am mai vrut să știu de ei. S-au Întors la Colibă unul câte unul, Întâi ea și, după o juma’ de oră, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și să strice totul cu patima lui de mânz nedus Încă la montă. Însă pe Cătănuță nu gândurile astea Îl Încurcau cel mai tare. Când Îi venise rândul să intre la fete, pășise cam cu șovăială În baracă. Cel care icnea și zgâlțâia patul celălalt nu apucase să-și dezbrace decât un picior, așa că jumătate de pantalon se bâțâia peste margine și se Înmuiase În ligheanul cu apă de clătit. Aproape că Îi venise să se lase păgubaș. Fata care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
picioarele În aer. Rândașul se azvârlise peste el și-l ținea bine, ca pe o ibovnică nărăvașă. Veterinarul părea că se bucură de priveliște. Se uita zâmbind la omul cu minte puțină care se zbătea În murdăria de pe jos și icnea ca de nespusă trudă. „Nu-l legi mă, boule?!” se mirase vesel Veterinarul. „Adu mata niște sârmă, că eu m-am luat cu treaba și am uitat.” Copiii se uitau cu Încântare la acea reprezentație și aproape că nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
azvârli câțiva bolovani, spre adânca uimire a tuturor de față. Va veni și lupta. Își vor Încrucișa ciomegele lustruite, vor avea grijă să nu se lovească, se vor preface că-și dau lovituri meșteșugite, se vor feri, vor țopăi, vor icni, vor asuda, se vor Încrâncena să-și arate măiestria, vor obosi În cele din urmă. Se vor apuca să aprindă focuri În care vor azvârli lucioasele toroipane. Vor goli căni de vin roșu, tânăr, Încă neașezat pe de-a-ntregul. Vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
loviseră chiar pe Director, care strigase: «Lăsați-o mai moale, tovarășu’ profesor Zidaru, că tot noi va trebui să-l adunăm!». Dar cel strigat nu auzea nimic: sudorile Îi Înecau fruntea, iar mâinile azvârleau porumbii sacadat, ca o baterie antiaeriană. Icnind, la un moment dat, de dureri ascunse, se ducea, mergând nițeluș aplecat, către lanul de porumb. Se Întorcea, după câteva minute, cu chipul oarecum ușurat și cu fruntea zvântată. Și toate acestea se petreceau Întruna, la răstimpuri de câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
drumul de când venise pe lume, către hățișurile Văii. „De parcă n-ar fi fost și așa destulă șerpăraie pe acolo”, se pomeni gândind primarul. „Numai ăștia lipseau...” Însă pe gură Îi ieșiră vorbe de binețe: „Hai noroc, vericule!”. „Să trăiești!” răspunse icnit celălalt, pe când Înălța barosul ca să izbească În capătul tocit și răsfrânt al unei pene. Puse apoi unealta jos și ceru o țigară. Câinaru cel tânăr se arăta mereu muncit de probleme filozofice. Nu-i putea ierta nicidecum omului de cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
salte de pe scaunul de lemn pe care Înțepenise și să-l conducă până la ieșire. Apoi Încuia sala de clasă și Întreaga școală. Foiște Își aminti toate acestea În timp ce se târâia la deal pe coasta dinspre Dunăre a satului, asuda și icnea din rărunchi. Nu găsi de cuviință să bage În seamă oboseala care aproape Îl dobora, căci era prea prins de zbuciumul dinăuntru și de teama pe care Își Închipuia că orice actor o Încerca Înainte de a intra pe scenă: oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer în piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar fi certat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să se Întâmple asemenea lucruri? De ce Îmi făcea asta? ― Hei, șopti Bianca, luându-mă de mână. Nu-ți face griji. La cum s-a dovedit a fi Victor, ți-l va aduce cu fundiță Înapoi. ― Nu-l vreau Înapoi, am icnit eu. Nu-mi pasă! Bianca oftă și nu mai spuse nimic o bună bucată de vreme. ― Îți sună mobilul, mă anunță după câteva minute. Mi-am apucat În grabă telefonul care vibra pe masă. ― Cine e? se interesă ea. ― Nu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
John Froude apucă strâns brațele fotoliului și încercă să înghită un nod. Nu era ușor. Apoi, înfrângându-și spaima - explicabilă - că fusese lovit de delirium tremens mult mai repede decât se aștepta, izbuti să deschidă gura. Ridică-te, copila mea, icni el în timp ce Eva se zvârcolea pe covorul din fața lui. O să-ți ascult confesiunea. 20 Inspectorul Flint opri magnetofonul și se uită la Wilt. — Ei? — Ei ce? întrebă Wilt. — Ea este? Este doamna Wilt? Wilt dădu din cap: — Mă tem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în holul larg. Când se îndepărtă de birou, împleticindu-se, dar hotărât să-și găsească adăpost undeva, auzi cum sună cineva la ușă. Părintele St John Froude deschise și fixă cu privirea chipul inspectorului Flint. — Slavă Domnului c-ați venit! icni el. E aici, înăuntru. Inspectorul și doi agenți în uniformă pătrunseră în hol. Wilt îi urmă neliniștit. Acesta era momentul care-l înspăimânta. Până la urmă însă a fost mai bine decât se așteptase. Nu și pentru inspectorul Flint. El intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă urletul surd, sinistru. Cantul palmei îl izbi iarăși, rapid, de trei ori. Calmat, se întinse pe podea, cu capul pe geanta musafirului. Voi, dumneata... cei ca voi, vreau să spun, încă n-ați renunțat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dar nu reușea nici de data asta. — Dumneata ar trebui... ai putea înțelege aiurelile romantice, suferința aceea crudă, dilatată. Erai un băiat frumușel, vesel, transparent, nu-i așa? Totul era perfect, nu-i așa? Până la pățania aceea cu bicicleta... Profesorul icni, surprins de lovitura sub centură. Își reveni, însă, fulgerător, animat brusc de o excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește, pe fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a făcut un an. — A. Marketing ! Frumos, frumos ! Câteva minute apoi, nimeni nu mai zice nimic, se aude doar glasul comentatorului de la televizor. În clipa În care pe teren se Întâmplă o chestie care nu le convine, tata și Nev icnesc simultan, supărați. Apoi, peste o clipă, din nou. Păi bine, zic. Atunci, eu o să... Mă ridic de pe canapea, fără ca ei să Întoarcă măcar capul. Ies În hol și iau cutia de carton pe care am adus-o cu mine. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aude tot mai tare și Încep să mă stresez. E un pic cam sinistru. Ce naiba fac, n-au de gând să Înceapă să danseze odată ? Când au de gând să tragă cortina asta ? Când au de gând să... Buf ! Cineva icnește În clipa În care sala e luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învârte și face salturi. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
numai cioburi galbene prin tașca ei... Mi-am revenit dintr-un început de picoteală, în zgomotul roților, amplificat de traversele unui pod. Nu mi-a trecut niciodată prin minte cum trenul comprima noaptea. Fata din compartiment, redevenită matură, se arunca icnind după sacul ei uriaș din spațiul de bagaje. În oglinda ciobită își drege cu mișcări iuți fața, de o paloare care mi-o face încă o dată familiară, sugerându-mi că nici ea n-a dormit totuși cum trebuie. Mie mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
asfixiate, pentru că dărâmăturile au astupat intrarea. Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Rinului plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe limbă, icnește, bicicleta s-a poticnit de un corp moale și a aruncat-o Între mormanele de moloz care fumegă, imense, pe cerul roșu, se ridică În patru labe, e desigur un vis că merge Împiedicându-se În sârmele negre, fierbinți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mama, dealtfel, cât timp dura salutul? Cinci secunde, hai zece - fleac ieșirea mea pe calidor, cât să-l strig pe Moș Iacob și să capăt răspuns, față de ale tatei, cu bustul gol, În mijlocul curții, spălându-se cu omăt, fornăind și icnind de plăcere, minute În șir... Număram pe degetele unei singure mâini diminețile fără chemare-răspuns: o răceală zdravănă, cu temperatură mare, un viscol strașnic, de nici nu puteai deschide ușa - darmite gura, să strigi, că ți-o umplea Crivățul (ce Crivăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Stai! Armata le fugări, renunțând la lupta cu plasele. Domnul Chawla fugi după ei și după Ammaji. Mulțimea de devotați, care spărsese liniile polițiștilor și, în cele din urmă, chiar și polițiștii cei leneși, fără Superintendentul lor, fugeau cu toții, șuierând, icnind disperați. Și Pinky se alăturase goanei. În fața ei, brigadierul afișa o mină neînfricată. Simțea din plin nevoia de a-l apuca de fese. Oare nu-i spuse tatăl său să țintească mai sus decât ea, nu mai jos? Spionul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]