305 matches
-
despre liberul arbitru. Alte două scricori le-a dedicat problemei adopționalismului spaniol (cf. PL 99, col. 374 și 386). Cel mai important evenimint religios al pontificatului său a fost refacerea unității bisericești dintre Orient și Occident, unitate ruptă de persecuția iconoclastă. La cel de-al II-lea Conciliu din Niceea (al 7-lea ecumenic, 787), a fost reprezentat de doi delegați: cultul sfinților, al icoanelor (imaginilor sacre) și a relicviilor a fost recunoscut legitim și mântuitor, salutar. Scrisoarea Papei adresată împărătesei
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
dat ocazia lui Offenbach și lui Crémieux să-și popularizeze ideile în paginile ziarului "Le Figaro" și a contribuit în mod hotărâtor la celebritatea operei. Pentru Richard Wagner, care se dedicase creării de noi mituri pe bazele celor vechi, atitudinea iconoclastă a lui Offenbach a fost probabil insuportabilă. Având o socoteală mai veche cu Offenbach, care ridiculizase muzica sa în parodia "Muzicianul viitorului" din 1860, Wagner a compus în 1870 o farsă muzicală prin care își revarsă veninul împotriva compozitorului, persiflându
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
îndeplini această funcție timp de aproape trei decenii. Articolele, eseurile și studiile sale critice și filosofice apar în cele mai importante reviste culturale ale epocii : Sept, Temps présent și La Vie intellectuelle. În 1923 publică, la Editura Stock, piesa L'Iconoclaste, în 1925 apar piesele "Un Homme de Dieu," "La Chapelle ardente" și "Le Quatuor en fa dièse". "La Chapelle Ardente" este reprezentată la Teatrul Le Vieux-Colombier în regia lui Gaston Baty. Reprezentată în 1949, piesa "Un Homme de Dieu" va
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
1973 se stinge din viață. În ultimele sale clipe este înconjurat de prietenii și discipolii lui cei mai intimi : Paul Ricoeur, Pierre Boutang și Emil Cioran. Postum, îi apare, la Fayard, volumul "Percées vers un ailleurs", care conține piesele "L'Iconoclaste" și "L'Horizon." Filozofie Teatru Critică literară și dramatică
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
între partea catolică, reprezentată de cardinalul de Lorena și partea protestantă, reprezentată de Théodore de Bèze, dar nici un acord nu este acceptat. Se autodizolvă fără aprobarea Caterinei în 13 octombrie 1561 , iar incidentele se multiplică în provincie împărțite în acte iconoclaste și violențe fizice. În 16 noiembrie 1561 masacrul de la Cahors, în care își pierd viața treizeci de protestanți confirmă acest eșec. În 17 ianuarie 1562, Edictul de la Saint-Germain-en-Laye, permite protestanților, practicarea cultului lor în sate și în suburbiile orașelor. Cu
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]
-
500, la inaugurarea unui stil pur bizantin. De-a lungul acestei perioade, artiștii au adoptat subiecte și metode specifice artei romane în pictură, mozaic și sculptură. Arta bizantină se naște din ceea ce numim arta paleocreștină în jurul anului 500. În timpul crizei iconoclaste (730-843) marea majoritate a icoanelor au fost distruse, astfel încât, pentru un studiu efectiv al acestei arte în zilele noastre orice nouă descoperire ascunde o mai bună înțelegere a acesteia. După reluarea producției de icoane, din 843 și până în 1453, arta
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
impregnată de ritul bizantin. Doar în partea nordică, respectiv în Praevalitana, influența romană era mai mare, și de aceea această zonă a fost cea care, mai târziu, a intrat în subordinea arhiepiscopiei din Bar (astăzi în Muntenegru). În plină criză iconoclastă, în anul 731, împăratul iconoclast Leon al III-lea a subordonat canonic mitropolia din Durrës patriarhului din Constantinopol. În perioada domniei lui Leon al VI-lea (886 - 912) sunt menționate în izvoarele bizantine 15 scaune episcopale care depindeau de mitropolia
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
de suprarealiști”, Dion poate fi caracterizat drept metafizic, biomorfic și simbiotic: în unele lucrări “un cal se metamorfizeaza într-un centaur-femeie”, corpuri bărbătești dobândesc capete de pasăre și membre malformate, devenind fapturi inedentificabile. Aceste neo-daliesciene viziuni mă impresionează precum influență iconoclasta a unui melange mitic de folclor românesc și avangardă a anilor ’20, ’30 și ’40, în special Victor Brauner. Daniel Ionescu este un pictor narativ care are ceva de spus; de exemplu, cănd deschide un craniu omenesc, descoperă un creier
Daniel Ionescu-Dion () [Corola-website/Science/309425_a_310754]
-
din limba greacă "eikon" adică "chip", "înfățișare" sau "icoană" și "klasma" adică "a distruge") este o doctrină oficială a statului și a bisericii bizantine, între anii 726-843, care a impus distrugerea icoanelor și disciplinarea celor ce li se închinau. Politica iconoclastă a reprezentat, de asemenea, reforme sociale, politice, administrative și legislative. Pe tărâm dogmatic, controversele hristologice s-au încheiat în secolul al VII-lea. Numai că, după ce Biserica a învins fiecare părere contrarie în parte, a fost declanșată o ofensivă împotriva
Iconoclasm () [Corola-website/Science/305657_a_306986]
-
Sfânta Fecioară Maria. În Biserica Răsăriteană, înțelegerea fundamentală despre Antihrist este comună cu a Bisericii Catolice, deoarece se întemeiază pe unele din speculațiile Părinților Bisericii vechi. Athanasius (sec. IV) vedea în arianism pe vestitorul lui Antichrist. În fața politicii și teologiei iconoclaste, Theodor Studitul (m. 826), a considerat procedurile lor ca fiind „apostazia care trebuie să vină înaintea invaziei lui Antihrist." După reformele patriarhului Nikon din 1652, nonconformiștii ortodocși l-au numit Antichrist pe țarul Petru cel Mare, care a încercat să
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
întreaga Anatolie trecând în stăpânirea turcilor selgiukizi) precum și a cheltuielilor considerabile pricinuite de războaiele cu normanzii italieni și cu pecenegii - salvarea imperiului datorându-se modului extrem de strălucit cu care Alexie Comnenul a reușit să gestioneze toate aceste pericole. În perioada iconoclastă efigia împăratului a fost înlocuită de imaginea lui Hristos, pe avers iar pe revers reprezentările obișnuite au fost înlocuite cu semnul crucii grecești (brațe egale) sau a unei cruci latine pe un soclu cu trei trepte. Popularitatea monedei a ajuns
Solidus () [Corola-website/Science/313343_a_314672]
-
și Occidentul, în general, de imperiul Bizantin. Intrarea papilor în orbita dominației francilor, care a dus Biserica Romei la dobândirea însemnatelor posesiuni teritoriale a comportat totodată și divergențe pe planul orizonturilor spirituale și formulărilor dogmatice (de ex. controversa "Filioque"; criza "iconoclastă") determinând astfel un antagonism tot mai mare cu Bisericile Orientului, care și ele erau coordonate cu puterea imperială a Bizanțului. Schisma din 1054, care a separat Biserica Occidentului - supus papei - de Bisericile Orientului (numite azi ortodoxe) nu a fost decât
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
barbare în care erau cântate istoria și războaiele regilor de altă dată; ideile unui cler instruit, care a fost capabil să conducă cancelaria regală și administrația statului; numeroase tratate de dogmatică ce au clarificat discuțiile aprinse asupra doctrinei adopționiste, doctrinei iconoclaste și cea privind natura Trinității; o gramatică în limba națională și o liturghie unificată potrivit ritului roman; cărți liturgice și o Biblie a cărui text latin a fost revizuit; o scriere nouă care s-a dovedit a fi foarte utilă
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912. "Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic" este renumită pentru cele șase panouri de mozaic datate între perioada ultimei reconstrucții și inaugurarea politicii iconoclaste. Aceste mozaicuri îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, cu ctitorii sau cu copiii lor. Mozaicurile reprezintă un strălucit exemplu de artă care a supraviețuit epocii întunecate a iconoclasmului, inaugurată în 730, la peste un secol după moartea lui împăratului Iustinian. O
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic () [Corola-website/Science/317660_a_318989]
-
cu Dumnezeu, a ajuns o dogmă în Biserica Răsăriteană, dar a fost declarată erezie în Biserica Apuseană, ea fiind, de asemenea, una dintre cauzele care au provocat Marea Schismă din anul 1054. În sec. VIII-IX e.n. au avut loc "Luptele Iconoclaste", o perioadă sângeroasă în Imperiul Bizantin și în Biserica Răsăriteană. Totul a început după Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717-718), asediu ce s-a încheiat cu victoria bizantinilor. Cu toate acestea, împăratul bizantin Leon al III-lea Isauricul (717-741
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
între împărat și patriarh. În acel moment, Imperiul Bizantin era împărțit în două tabere: iconoclaștii (cei ce voiau să distrugă icoanele), conduși de împărat, și iconodulii (cei ce se închinau icoanelor și le apărau), conduși de Patriarhul Constantinopolului. În timpul luptelor iconoclaste, bisericile răsăritene nu aveau icoane și nici nu erau pictate, dar aveau o cruce pictată cu ulei sau vopsea ce indica direcția răsăritului . În cele din urmă luptele au luat sfârșit, în anul 787, prin Al Doilea Conciliu de la Niceea
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
a supune apoi noua imagine unei descompuneri igrasioase." - Ștefan Borbély Poezia lui Ion Vădan se revendică, neclamoros, din aceea "echinoxistă". Inclus în antologia lui Victor Felea (care a impus în epocă) - "Popas între poeți tineri" (Ed. Dacia, 1975), autorul, fire iconoclastă, fiu de moți, incomod pentru egocentrismul său gâlgâitor, nu se lasă "prins", integrat unui grup sau altul, rămânând nu "un practicant" cât "purtătorul unei conștiințe echinoxiste". Plecarea în provincie, după absolvire, i-a accentuat și mai mult singularitatea (profitabilă în
Ion Vădan () [Corola-website/Science/316049_a_317378]
-
și civilă care a apărut în inima Imperiului Bizantin. „"Iconomachia"” sau „"Războiul icoanelor"” a început în 726 când împăratul Leon al III-lea Isaurianul (Sirianul) a emis un edict prin care decreta înlocuirea crucifixului cu o simplă cruce, stârnind criza iconoclastă. Diferite scrieri sugerează că cel puțin o parte a motivului pentru înlăturarea icoanelor pare să fi fost înfrângerile militare împotriva musulmanilor și o erupție vulcanică pe insula Thera, pe care Leo posibil s-o fi văzut ca pe o dovadă
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
În timp ce lupta pentru supraviețuire împotriva arabilor, Imperiul Bizantin nu a mai fost în măsură să furnizeze protecție papalității și, mai rău, potrivit lui Thomas Woods, împărații „"permanent interveneau în viața Bisericii în probleme situate în mod clar dincolo de competența statului"”. Politica iconoclastă din secolele al VIII-lea și al IX-lea poate fi considerată un factor-cheie care a dus Biserica latină în brațele francilor. Astfel s-a speculat că regele franc Carol cel Mare a fost un produs indirect a lui Mahomed
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
pe malul râului Adige. La începutul domniei sale, Liutprand s-a abținut de la atacarea Exarhatului de Ravenna și a Papalității. Însă în 726, împăratul Leon al III-lea al Bizanțului a emis primul său edict de înlăturare a icoanelor, inaugurând perioada iconoclastă în Imperiul Bizantin. Papa de atunci, Grigore al II-lea, a proclamat rezistența împotriva Constantinopolului, iar reprezentantul bizantin din Napoli, Exhiliratus, a fost ucis de către mulțime pe când încerca să ducă la îndeplinire ordinul imperial de distrugere a tuturor icoanelor. În
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
exarhul era considerat de către vechea aristocrație romană ca mai degrabă un străin. De-a lungul secolelor al VII-lea și al VIII-lea, pericolul crescând din partea longobarzilor și al francilor, separația dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
narațiunii, înainte ca în rol să intre culoarea, investită și aceasta cu o valoare estetică pregnantă”. Criticul de film Călin Stănculescu consideră inspirată distribuirea în rolurile principale a doi actori neprofesioniști, filmul fiind considerat ca "„un frumos exemplu de ecranizare iconoclastă”". În opinia sa, prestația celor doi actori tineri a egalat-o pe cea a marilor nume de pe generic - Clody Bertola, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi, Eliza Petrăchescu, Violeta Andrei sau Ovidiu Schumacher. Regizorul Savel Stiopul îl consideră "„un film de-sine-stătător, un
Felix și Otilia () [Corola-website/Science/326267_a_327596]
-
cu trecerea timpului, au accelerat un proces de diferențiere tot mai mare între cele două comunități creștine. Aceste diferențieri atingeau atât aspecte doctrinare, cât mai ales formule liturgice și criterii disciplinare interne. O atare tensiune se manifestase deja în criza iconoclastă din secolul al VIII-lea, provocată de refuzul cultului imaginilor sacre (icoanelor) din partea așa-ziselor „sectoare ale creștinismului bizantin” (iconoclasmul), și apoi în schisma verificată între papa Nicolae I și patriarhul Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
decât motive vegetale sau peisaje. Începând cu secolul al IX-lea Imperiul musulman începe să cuprindă mai multe popoare, ale căror religii acordă o mare importanță reprezentării umane în cult și în artă, însă o susținere a venit din partea mișcării iconoclaste bizantine (secolele VIII-IX).. După secolul al XII-lea, arta figurativă ia amploare în India, Iran și Imperiul Otoman, în timp ce, după 1350, în Arabia dispare. Comunitatea musulmanilor, ummah, stabilește atitudinea față de artă, în funcție de indicii istorici și politici, astfel, reprezentarea fiind diferită
Aniconismul în Islam () [Corola-website/Science/335359_a_336688]