489 matches
-
directă și o acțiune maieutică, adică o formă discretă și răbdătoare de a ușura nașterea unui nou orizont al privirii. Acela în care Sinele, al autorului, al picturii și al lumii înseși, cu întregul său halou de magie și de idealitate, poate oferi un răspuns și o soluție la crizele multiple în care ne zbatem de atîta vreme ca într-o enormă baie de acizi. În rest, totul poate rămîne ca la început: și convențiile, și codurile, și infinitele strategii ale
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
sfârșitul nu mai este un pod îndepărtat, un port în cețuri ascunse, o cascadă cu căderi fără prag. Perspectiva poetului este aceea a cavalerului în armură, rol ideal, pe care scena nu i l-a oferit, ci numai viața, în idealitatea ei. Iar momentul se acutizează: Un gând, un chip știut, un vis, un timp/ și câte s-au legat se desfăcură./ Căzut din șea, de sub o grea armură,/ aștept să vină paznicul de schimb." Dacă poetul își sprijină tâmplele bătrâne
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
unei morale colective și progresiste. Da, Barthes era marxist atunci, dar felul său de a fi marxist era original, și poate ar merita să zăbovim aici. Marxismul lui Barthes se mărginește să observe materialitatea și fetișismul limbajului public, să denunțe „idealități” - poncife lansate cu rolul de a aliena masele. Atît, însă. Nimic progresist nu-l însuflețește pe autorul care, de tînăr, face elogiul clasicismului. Dacă Barthes s-a situat în anii 1950 la stânga, din motive care țin în mod evident de
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
a realului în toate dimensiunile sale și o tentativă de recuperare a reziduului într-un alt cîmp de semnificații. Ierarhiile sînt abolite, materialele ignobile vindecate de suferința lor ontologică, balanța natură-artificialitate reechilibrată prin discurs și printr-o nouă infuzie de idealitate.
Secvențe estivale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9530_a_10855]
-
din ce în ce mai opace și mai puțin dispuse la mărturisiri, chiar și asupra acelor civilizații care le-au generat și cărora le-au supraviețuit. Integrate lumii elementare, prelungind în eter osatura tainică și capricioasă a pămîntului, aceste lucrări sînt și mesagerii unei idealității prohibite, ai unor curajoase forme de evaziune și, în același timp, trofeele de necontestat ale unei lupte cîștigate, ale unui triumf aproape mistic în plină vîltoare a unei lumi atee și satanizate. într-un fel, piatra, marmura, lemnul și metalul
O dublă aniversare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16740_a_18065]
-
Filosofia lui Chira, ușor deductibilă din arta și din textele sale, se sprijină pe cîteva propoziții fundamentale: 1. lumea nu este o realitate finită, ci un proiect continuu, 2. limbajul nu este figurativ, ci exclusiv conceptual și 3. creația este idealitate pură și nicidecum un itinerariu concret, obiectual. Calitatea acestor enunțuri este în afara oricărei discuții, iar convingerea pe care Chira o investește în ele este și ea în afara oricăror suspicini. Numai că pasul de la principii la actul de creație și de la
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
oricăror suspicini. Numai că pasul de la principii la actul de creație și de la enunț la fapte implică, deloc surprinzător, un șir de discontinuități; proiectul continuu se hipostaziază în secvențe finite și ireductibile, limbajul, în căutarea eficienței, devine inevitabil referențial, iar idealitatea actului de creație este inseparabilă de vehicolul său material, obiectual și, pînă la urmă, fatalmente pîndit de spectrul precarității. Abia în acest moment, al impasului metafizic, dacă i se poate spune așa, Chira își atinge adevărata lui anvergură. Mai ales
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
poetică și însăși lumea bizară ieșită din uterul tău însângerat nu au fost omologate ușor într-o literatură dominată încă de viziunea populară asupra poeziei ca spațiu melodiosserafic, într-o literatură controlată de critici formați la școala metafizicii luminoase, a idealității pure, nepregătiți să suporte un țipăt expresionist de o asemenea intensitate. Greu de crezut, dar până la urmă acest copil isteric a fost adoptat. Suflul interior al frazării - vuietul fierbinte al unei topitorii gigantice - s-a dovedit capabil să aglutineze fracturile
Dragă Angela, by Eugen Negrici () [Corola-journal/Journalistic/5394_a_6719]
-
mod curent, artiștii tineri continuă să rămînă în perimetrul genurilor consacrate și să ,,picteze" conform acelorași rețete tehnice, în fond lucrurile se schimbă decisiv. Pictura nu mai este nici un mijloc de consacrare a unei anumite realități, nici o glosă pe marginea idealității și nici măcar o subtilă formă de acces în spatele materiei, acolo unde așteaptă bucuriile spiritului pur, ci, pur și simplu, o continuă negociere cu limbajul și o tehnică de eliberare a tensiunilor existențiale. Chiar dacă fac expoziții și lucrează la șevalet, în
Tradimensione la Roma by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16339_a_17664]
-
sînt tot mai evidente, dar ele nu se pot manifesta altfel decît în cercuri extrem de restrînse și aproape în conspirativitate. Însă mutațiile care au loc în conștiința și în mentalitatea artiștilor tineri indică limpede faptul că romantismul și jocul cu idealitatea s-au erodat, că autonomia esteticului a devenit insuficientă și că în orizontul mare al creației spiritul profetic al unei prezențe cvasisacerdotale este pe cale de a fi înlocuit cu proiectul higienic al unui agent sanitar. P.S. Un fenomen care confirmă
Tradimensione la Roma by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16339_a_17664]
-
emoții, iar figura de stil capătă un miez sapiențial. Se află la mijloc o gîndire arhaică, structurată atît pe reflecția propriu-zisă, cît și pe răsfrîngerea ei în oglinzile imaginative care-i măresc expresivitatea, năzuind la un soi de pragmatism al idealității. Cîteva cugetări cu fior liric: "Trebuie să fii smintit ca, încredințat osîndei, să ceri cuie de aur nici chiar Hristos n-a fost țintuit cu ele". Constatăm că iubirea de patrie a lui Grigore Vieru e atît de firesc pusă
Poezia de patrie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13686_a_15011]
-
mai apt pentru misiunea încredințată". Rareori îl putem surprinde pe Al.Cistelecan în beatitudinea unor admirații totale. Avem a face atunci cu destinderea musculaturii supusă la efort în actul critic mai mult ori mai puțin epuizant, cu o relaxare în idealitate. Criticul se reechilibrează prin plonjarea nereținută în dispoziția opusă celei curente în economia practicii d-sale. Mircea Zaciu înfățișează, ca o "întîie performanță tacitiană" a scrisului său, "celebrul portret al lui Bălcescu din Colaje (Editura Dacia, Cluj, 1972), scris al
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
și chipul uman, în general, în ipostaze cvasificționale, extrăgîndu-se dintr-un contingent ostil spre a-și proteja în absolut ființa interioară atît de fragilă în fața amenințărilor mundane, pictorița experimentează de fapt posibilitatea reinstaurării în pictură a misterului imaginii și a idealității privirii. Un romantism exilat cu ipocrizie din reveriile noastre asumate public, și anume acela care ne angajează funcțiile contemplației, aspirația către unitate și puterea de vibrație în fața misterului existenței, este recuperat de către tînăra artistă fără cea mai vagă urmă de
Chipuri, măști, efigii, reverii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10317_a_11642]
-
directă și o acțiune maieutică, adică o formă discretă și răbdătoare de a ușura nașterea unui nou orizont al privirii. Acela în care Sinele, al autorului, al picturii și al lumii înseși, cu întregul său halou de magie și de idealitate, poate oferi un răspuns și o soluție la crizele multiple în care ne zbatem de atîta vreme ca într-o enormă baie de acizi. În rest, totul poate rămîne ca la început: și convențiile, și codurile, și infinitele strategii ale
Chipuri, măști, efigii, reverii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10317_a_11642]
-
evident mai bună și mai dreaptă. Mircea Opriță, în studiul pe această temă (Discursul utopic, Editura Cartea Românească, București, 2000), remarca, pe bună dreptate că "din dorința schimbării răului în bine vine puterea utopiei, iar din proiecția acestui proces în idealitate decurg marile ei slăbiciuni". Însă tocmai amestecul acesta transformă, se pare, discursul utopic într-un subiect de cercetare pasionant și practic inepuizabil, din moment ce, la capătul celor peste trei sute de pagini, multe din chestiunile atinse de autor rămîn încă deschise (de
Critica și experiența cotidiană by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16029_a_17354]
-
problemele de limbaj, el nu a avut măcar prezența de spirit de a construi o lume coerentă denotativ, așa cum a făcut-o, de pildă, Corneliu Baba. In inventarul său de forme nu există nici un principiu coagulator și nici o aspirație spre idealitatea care motivează episodicul și îi dă credibilitate dincolo de zbaterile lui efemere. Dacă tuturor acestor elemente le mai adăugăm și unele motive exterioare, cum ar fi, de pildă, boicotul din perioada comunistă, care avea în vedere faptul că pictorul a fost
Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu (III) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16148_a_17473]
-
viața popoarelor luptătoare, scriitorii au fost și vor rămîne avangarda care deschide bătaia. Scrisul lor e trîmbița fermecată prin care se propagă aspirațiile unui neam. Ei sînt reprezentanții celei mai avansate credinți și din ținuta lor trebuie să se desprindă idealitatea unui popor. Ei sînt apostoli, nu vameși. Ei predică, nu fac tîrg". La fel, în chip salutar, atrage atenția asupra primejdiei reprezentate de amnezia comunitară, care poate ușor deveni o formă de complicitate cu vinovăția: "Nu credem să existe un
Cazul Goga (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12776_a_14101]
-
au fost puse uneori în relație cu egolatria macedonskiană (Adrian Marino însuși caracterizează macedonskianismul drept o "categorie morală"), însă ni se pare că nu întrutotul motivat. Căci, pe cînd bardul Nopții de mai era un himeric, nesatisfăcut de doza de idealitate a existenței, Adrian Marino ni se înfățișează ca un pragmatic decepționat de doza de raționalitate insuficientă a idealității. Problema d-sale nu e visul, viziunea corectivă, ci, dimpotrivă, raportul nemijlocit cu un real abordat în datele sale intrinseci, expurgat de
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
însă ni se pare că nu întrutotul motivat. Căci, pe cînd bardul Nopții de mai era un himeric, nesatisfăcut de doza de idealitate a existenței, Adrian Marino ni se înfățișează ca un pragmatic decepționat de doza de raționalitate insuficientă a idealității. Problema d-sale nu e visul, viziunea corectivă, ci, dimpotrivă, raportul nemijlocit cu un real abordat în datele sale intrinseci, expurgat de toate ingredientele "literaturii". Mentalul d-sale realist este, așa cum singur recunoaște, incompatibil cu orice formă de "poezie". Să
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
Doamnelor, balade), meditații existențiale în registru cvasifolcloric (Cântece-decântece, farmece și vrăji), poezie socială (Efectul de seră), poezie spiritual-religioasă (Poeme bizantine), solilocviu filosofic-teatral (Măști, dialoguri și sofii...). Elementul tutelar al acestui univers dens, unitar, este focul, semnificant, în cheie abisală, al idealității înalte. Pecete generică a unei tinereți învolburate, el prezidează și vârstele târzii și promite să ateste, mai presus de timp, fervoarea unei misiuni, ca în frumosul poem Cu masca-n dogoare..., unde "rigăi" deportate "spre continentele vesperei" i s-au
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
atât încât să nu aibă tăria rupturii de modele, fie că se numesc Eminescu, Elytis sau Gellu Naum. Noi suntem înclinați să vedem în Daniel Corbu un poet arhaic și totodată ŕ la page, meditativ, imnografic, smerit, aforistic, fascinat de idealitate și evanescență, de pământul natal, părinți, geniile tutelare, și să-i acredităm în primul rând spectacolul dicteului automat (mierea vizibilului pentru marele stup de aur al invizibilului), al delirului controlat, al multiplelor roluri de compoziție, inclusiv sporadicul teribilism epatant, eclatant
În absența zeului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7314_a_8639]
-
doar Emisia veșnică a lui RA adaptat proporțiilor și mijloacelor tehnicii de astăzi. Privesc pereții transparenți în care se repercutează fântânile arteziene din preajmă, patrulaterul greu de istorie al Luvrului. Tonul realității lui de afară, oglindită, - coloane, statui, linii - capătă idealitatea, abstracția eternă oferită de orice suprafață reflectantă; în acest caz, tonul, realitatea unui Muzeu la puterea a doua...
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14699_a_16024]
-
logica ei interioară, construcții sensibile și simbolice. Atît în pictura în ulei cît și în grafică, pictorul se plasează la distanță egală, dar și cu un interes egal, față de două mari provocări: materia și spiritul, perisabilul și inalterabilul, imanența și idealitatea. Iar aceste binoame nu sînt doar simple artificii retorice ale demersului critic, ornamente analitice cu un presupus potențial metafizic, ci componente intrinseci și explicite ale viziunii plastice a lui Onisim Colta și ale strategiei lui de creație. La un prim
Lumile succesive ale lui Onisim Colta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16705_a_18030]
-
scenariu alchimic, materia se volatilizeză, se stinge încetul cu încetul și, în transparența sau la capătul avatarurilor sale, apare, ca o pîlpîire de flacără, cealaltă componentă a picturii lui Colta: dimensiunea spirituală, imaginea cristică, mai mult ca un summum al idealității decît în strictă perspectivă religioasă ori, mai exact, eclezială. Consumînd materia într-un adevărat ceremonial erotic, Onisim Colta visează o formă înaltă de mîntuire prin actul artistic. Dar visul lui nu este nici unul crispat existențial, și nici unul bigot din punct
Lumile succesive ale lui Onisim Colta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16705_a_18030]
-
nebunul e un personaj din nomenclatorul comicului, opus eroului tragic sau insului care ilustrează puterea. E un soi de ființă amfibie, prezentă atît în spațiul realității, cît și în cel al imaginarului (Enid Welsford), atît în contingent, cît și în idealitate: "Bufonii și nebunii medievali se află la hotarul dintre viață și artă: nu sînt niște extravaganți ori niște nătărăi, în sensul cotidian, nici comedianți: sînt purtătorii unei forme de viață totodată reală și ideală" (M. Bahtin). Așadar o postură convenabilă
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]