617 matches
-
religiilor monoteiste „non idolatre“. Pretenția „non-idolatriei“ este absurdă, întrucât e ferit de idolatrie doar cel care reușește să se așeze adecvat în legătura cu Unul. Toate celelalte „așezări“ vor identifica principiul ultim ca fiind unul dintre registrele ierarhiei. Prin urmare, idolatria nu se decide la nivel de sistem, doc trină sau la nivel de masă, ci în practica personală ori, în cazuri foarte rare, în cea comunitară sau de grup. Centrul ori „vârful“ ierarhiei, chiar dacă reprezentat grafic în același plan cu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
către cele multe între care Unul ar fi greșit identificat, el neputând primi o întruchipare totală și adecvată în rândul celor întemeiate. Astfel, identificarea divinului sau a sacrului cu locuri, părți sau trepte ale ierarhiei echivalează cu o cădere în idolatrie, prin împrumutarea neadecvată a unui chip și a unei false identități, de unde imposibilitatea de a sălășlui în legătura vie cu Unul. Acest Unu, prin urmare, nu face parte din ierarhie și nici nu este unul ca valoare numerică, neputând fi
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
propus nu este nicidecum deconstructivist, în sensulanulării în genere a posibilității de utilizare adecvată și coerentă a celor trei termeni, ci se dorește a fi critic, în sensul reevaluării posibilităților de a utiliza cei trei termeni fără a cădea în „idolatria“ sereotipiilor și prejudecăților. Pretenția obiectivității în studiulacademic (al religiei, în acest caz) se cere atent cumpănită. Ea nu presupune nici obstinația de a clasa și categorisi oferind răspunsuri finale catalogate drept „științifice“ și nici tratarea fenomenelor analizate ca și cum ar fi
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Obstinația chipului Viziunea fragmentară a părții versus viziunea unificatoare a Unului. întruchipările Unului și nașterea memoriei. Experiența Unului și „externalizarea“ relației - interpretări eronate. IV.2 Despre persoană Antropomorfizarea Unului. Problematizarea și resemnificarea conceptului de persoană. Ilustrări. Chipul personalal Unului și „idolatria metafizică“ (Henry Corbin). Fluiditatea întruchipărilor divine și virtutea neasumării chipului. IV.3 Despre memorie Memoria ca expresie a neadecvării în relația cu Unul. împietrirea lumii și nașterea „obiectelor“. Memorie și continuitate obiec tuală. Căderea în lume: viziunea multiplului desprins de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
a prezenței divine decât antropomorfizând prin interpunerea și impunerea manifestării întrupate drept chip al Persoanei christice. Or, manifestarea întrupată este dată ca semn pentru ceea ce nu are chip. Impunerea unui chip personal Unului este, așadar, o formă greu perceptibilă de idolatrie, cea mai rafinată poate. Henry Corbin propune pentru această situare formula radicală „idolatrie metafizică“: „Pericolul iminent încă din primul moment al paradoxului mono teismului constă în a face din Dumnezeu nu Actul pur al ființei, Unul-ființa, ci un Ens, o
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
al Persoanei christice. Or, manifestarea întrupată este dată ca semn pentru ceea ce nu are chip. Impunerea unui chip personal Unului este, așadar, o formă greu perceptibilă de idolatrie, cea mai rafinată poate. Henry Corbin propune pentru această situare formula radicală „idolatrie metafizică“: „Pericolul iminent încă din primul moment al paradoxului mono teismului constă în a face din Dumnezeu nu Actul pur al ființei, Unul-ființa, ci un Ens, o ființare (mawjud ), chiar dacă infi nit mai presus de orice alte ființări. Pentru că este
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
atributele pozitive ce pot fi concepute, duse până la treapta de supraeminență, spiritul nu se mai poate ridica mai departe, dincolo. Ascensiunea spiritului se oprește în fața acestei absențe a unui dincolo de un Ens, de o ființare. Și tocmai acest lucru este idolatria metafizică, întrucât el contrazice statutul de ființare, căci unei ființări, unui Ens, îi este imposibil să fie supremul. [...] Ceea ce este Izvorul și Principiul nu poate fi, prin urmare, Ens, ființare.“ în același context, Corbin va justifica necesitatea teologiei negative ca
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
societăți mult mai largi și mai simple. 35 Richard I. Aaron, John Locke, Oxford University Press, Londra, 1937, p. 278. 36 "Dintre regii evreilor, câți au fost aceia care nu i-au împins pe izraeliții ce-i urmau orbește la idolatrie, iar prin aceasta la pierzanie?". John Locke, "Scrisoare despre toleranță", în Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleranță, de John Locke, pp. 207-260, traducere de Silviu Culea, Editura Nemira, București, 1999, p. 231. 37 Manent, Istoria intelectuală a liberalismului
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
dovedește că tezele anistorice ale epistemologiei nu au fundamente reale și deci nu pot fi susținute, epistemologia însăși nu mai are de ales și trebuie să devină o formă de hermeneutică". Pentru că a acționat anterior (prin fenomenele uneori chiar de idolatrie masivă declanșate de operele unui Heidegger ori Nietzsche), dar și în paralel cu postmodernismul literar, nu mai poate fi vorba despre o simplă similaritate, ca în cazul arhitecturii, ci de o înrâurire directă. Una care s-a transformat, treptat, în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
arhēíron, pot fi regăsite în cadrul imaginarului la un nivel paradigmatic, arhetipal, generativ de modele și de tipuri reprezentative. Fiul, care era Numele Tatălui, devine reprezentarea Tatălui. Cuvântul "consubstanțial" de la Niceea autorizează, în fapt, toate interpretările iconografice. Teama de idolatrie prin imagine se va estompa așteptând întoarcerea intransigenței: iconoclastia. (Tristan 317). Asemănarea dintre imaginea terestră a lui Iisus și imaginea celestă a lui Christos - raport consacrat de interpretarea Apostolului Pavel, părintele dogmei creștine - va deveni o temă principală în opera
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
curent iconoclast raționalist, se deschide în creștinism era unei noi estetici a imaginii sacre, pe care arta bizantină o va continua și o va rafina timp de alte câteva secole după Marea Schismă. Se va ajunge la forme variate de idolatrie, prin mariolatrie, cultul moaștelor, cultul pluralizat al virtuților sacre, care, în timp, dau credinței − și venerării, până la urmă −, un caracter mai degrabă "politeist", în comparație cu monoteismul rigid derivat din ebraism și din filosofia platoniciană. Totodată, această viziune va genera o pluralitate
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
construcție, cât și pentru exercitarea puterii ecclesiastice sau pentru politicile de prozelitism. O altă mutație fundamentală în perioada iconoclastă, pentru destinul imaginii, dar și al oikonomiei (cu toată pluralitatea sa semantică), s-a petrecut în relația dintre credincios și obiectul idolatriei sale, înlocuit acum de discursul despre imagine și icoană. În acest sens, virulența și pragmatismul textelor patriarhului Nichifor au făcut pandant cu viziunea christologică și doctrinală a teologilor Ioan Damaschinul și a lui Theodor Studitul, toate comentariile susținând că gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
iconofili au recurs în discursurile lor antibasileice la mijloacele unei retorici sofisticate, situate la confluența dintre genul deliberativ și cel juridic, dat fiind că era necesară condamnarea în spațiul public a gândirii iconoclaste și, totodată, absolvirea iconofilului de acuzația de idolatrie. Vocația oikonomică a creștinismului poate fi explicată și ea tot printr-un dispozitiv ternar: sacrul, natura și rațiunea, asemănător cu cel din tradiția platoniaciană: binele, existentul și gândirea. Retorica, în cazul acesta, ar fi, cum subliniază Mondzain în mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
element fundamental al puterii comuniste; și chiar dacă este denunțat în 1956 de către Hrușciov* în „raportul său secret”, sub denumirea infamantă de „cult al personalității”, el va lua dimensiuni delirante în cazul lui Mao sau al lui Kim. Aceste practici de idolatrie și de totemism trimit la formele elementare definite de către Emile Durkheim drept „un sistem solidar de credință și de practici relative la lucruri sacre, adică aparte, interzise, [...] care-i unesc într-o aceeași comunitate morală, numită Biserică, pe toți cei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu aceea a Romei pentru a descoperi acolo aceleași calamități ca și în epoca creștină (așadar, respingerea păgânismului în plan istoric); relevarea violențelor și a nedreptăților de care e plină istoria și, în sfârșit, acuzarea păgânilor din perspectivă creștină pentru idolatria lor imorală. Acest lucru fusese deja făcut de Tertulian, Minucius Felix și Arnobiu. Sigur, Augustin aduce în discuție și elemente de mai mare actualitate, cum ar fi ideea că Imperiul Roman s-ar fi întins prin voința providențială a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
b) Către Biserică O astfel de atitudine, după cum se vede, nu e doar moralizatoare, așa cum au observat cei mai mulți cercetători, ci și foarte angajată: e o atitudine profetică, așa cum bine a înțeles Leonardi. Într-adevăr, e tipică pentru profet acuzația de idolatrie adresată lumii ne-creștine, îndepărtate de Dumnezeu; și tocmai în starea aceasta se găsește chiar Biserica. În patru cărți, din care prima e dedicată laicilor, cea de-a două oamenilor Bisericii, iar a treia și a patra Bisericii în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
creștine, îndepărtate de Dumnezeu; și tocmai în starea aceasta se găsește chiar Biserica. În patru cărți, din care prima e dedicată laicilor, cea de-a două oamenilor Bisericii, iar a treia și a patra Bisericii în ansamblul său, Salvian denunță idolatria creștinilor care se manifestă mai ales sub forma lăcomiei de bani și a atașamentului de bunurile pământești. El îi îndeamnă să lase lumea și bogățiile ei și stigmatizează lipsa de credință manifestată de clerici. Orice cuvânt al lui Dumnezeu trezește
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe Augustin din Canterbury să organizeze sediile episcopale din Britania, locuită încă de anglii păgâni. Cu siguranță, evanghelizarea promovată de Grigorie pare astăzi imperfectă, pentru că papa ar fi făcut poate prea multe concesii, ar fi atenuat prea mult opoziția dintre idolatrie și catolicism, stimulând implicit persistența anumitor obiceiuri păgâne, mai ales în domeniul dreptului familial. Acest lucru e în contrast cu duritatea cu care i-a tratat pe păgânii care se găseau în interiorul granițelor imperiului; față de evrei, în schimb, el s-a arătat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Chilperic I. Așadar, el trebuie să fi înțeles foarte bine că sălbăticia barbarilor era elementul predominant în vremea sa cu tot ceea ce presupunea acest lucru chiar și în privința doctrinei Bisericii (de exemplu, o revenire în forță la superstiție și la idolatrie): toate acestea au trezit în el reacția creștinului care vrea să se opună violenței. A murit în 594. Grigorie a fost unul din reprezentanții aristocrației galo-romane care, în Galia intrată cu totul sub stăpânirea francilor, continua totuși să reziste pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Dumnezeu până la uciderea lui Cristos (10, 20, 21, 29). Uneori (1, 4), tema iudeilor este introdusă prin opoziție cu cei ce nu sunt nici iudei și nici creștini; uneori, acestora le sunt rezervate considerații separate unde sunt condamnate cultul aștrilor, idolatria și fatalismul (6), sau politeismul (9). Așa cum am spus, exegeza textelor biblice însoțește dezvolatrea diferitelor tematici; însă, în anumite cazuri, atenția se concentrează asupra interpretării Scripturii: de exemplu, când e vorba despre nașterea și sacrificiul lui Isac, simbol al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fragment (ceva mai puțin de două pagini tipărite) în care Hipațiu îi răspunde lui Iulian, care se temea să introducă imagini în biserici, că porunca biblică privitoare la imagini poate fi aplicată cu moderație acolo unde nu mai există pericolul idolatriei pentru a-i ajuta pe oamenii simpli să se instruiască. Această atitudine deschisă față de adorarea imaginilor corespunde unei poziții, dacă nu unanim, oricum larg reprezentate în Biserică, și susținută printre alții și de marii Capadocieni. Hipațiu pare să transpună aici
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un curent pronunțat spre vest al vânturilor, și, în 1686, explică acest fenomen. 38 Thomas Tenison (1636-1715) arhiepiscop de Canterbury, încoronează monarhii britanici. Este educat la Corpus Christ College, după care studiază medicina. Oponent permanent al Bisericii de la Roma, atacă idolatria practicată de ea ca fiind păgână și o definește ca "Romanism". Este foarte apreciat de regalitate și ia parte activă la conducerea țării. Devenit sfetnicul lui Lady Montagu, are o influență extrem de pozitivă asupra ei. 39 Gilbert Burnet (1643-1715), teolog
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
cititorului, ce trebuie bruscat prin senzaționalul tip horror, psi factor, SF. Eco se apropie de paroxismul ficțiunii pe măsură ce tărâmurile închipuite doar de cartografii timpului, gen Cosmas, îi intră în pagină. Simultan vizionăm ritualuri de euharistie canibalică, ceremonii de autolesionism religios, idolatrie, zoomorfism incestuos ș.a.m.d. Bolgiile infernale sau bucolice, scenele de violență transformistă, figuranții aflați parcă sub un blestem al reprezentărilor livrești, damnați să retrăiască istoria prodigioasă și frenetică a coșmarului universal, sunt în vădit contrast cu realismul decupajelor de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Cărții, fie campionii liberalismului secular - sunt chemate la un permanent exercițiu de autointerpretare. Respectul față de trecut și grija față de viitor, precum și nostalgia transparenței sunt trăsături contrare Babilonului. Fiind majoritară și expansivă, entropică și oncogenă, ideologia haosului nu dă nimănui explicații. Idolatria preferă anonimatul. Ca să poată vrăji, Babelul cultivă amnezia și ambiguitatea. La antipozi, pentru teologii creștini demni de propriul lor nume, investigarea eredității tradiției ecleziale și explorarea memoriei ecumenice sunt sarcini întotdeauna benefice și urgente. Din punct de vedere politic și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
postura oficial recunoscută de „regină a științelor”, în Occident teologia medievală a renunțat să mai fie cu adevărat profetică și autocritică, preferând construcția de sisteme metafizice în locul hermeneuticii Scripturii, sau refugiul în sentimentalismul pietist în absența unei deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă perpetuă), fie printr-o proiecție spiritualistă anistorică, încurajând izolaționismul liturgic și individualismul moralist
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]