1,385 matches
-
cu această searbădă menire, de alibi perpetuu al unui Dumnezeu care știe că, atâta vreme cât Între El și Marele Vânător se interpun inocentele substitute umane, supraviețuirea Sa nu este În primejdie? Și dacă, așijderea, greșeala Evei n-a fost una Întâmplătoare, imanentă curiozității feminine, ci provocată cu meșteșug de acest Dumnezeu care avea nevoie de un pretext pentru sacrificarea omului? Căci din acel moment a devenit ființa umană muritoare. Să fie damnațiunea thanatică a oamenilor prețul plătit de Creator pentru conservarea propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
adiacenți, elemente aleatorii etc. Un fenomen, odată declanșat, se Înscrie Într-o dinamică definibilă, cuantificabilă și, până la un punct, predictibilă În limitele unei marje de eroare, mai mare sau mai mică. Altfel spus, fenomenul evoluează, se mișcă Într-o direcție imanentă sieși, are o curgere normală, să-i spunem, care se prelungește până la epuizarea rezervelor interne sau a surselor exterioare de alimentare, după care, tot pe cale naturală, intră pe o curbă descendentă, se degradează și se stinge sau se transformă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În istoria Însăși, În integralitatea datelor sale, ființând În starea de libertate originară. Orice tentativă de analiză, de ordonare, de sintetizare, de ierarhizare sau de hermeneutizare a factologiei existentului istoric și de transferare În logos, În discurs, Îi ucide adevărul imanent, o falsifică În proporții mai mari sau mai mici. Nu există istorici-demiurgi, și chiar dacă ar exista, tot n-ar putea soluționa problema În chip mulțumitor. Dumnezeu doar a creat lumea, n-avem nici un argument indubitabil că a și Înțeles-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sa Arta de a scăpa de mâhnire, dar lucrarea n-a mai fost regăsită... I se recunoștea sofistului o imensă putere de convingere, o putere de foc verbală considerabilă. Ne imaginăm ce terapeut a putut fi. Opțiunea lui materialistă, monistă, imanentă îi permite să conceapă că se poate accede la cauza profundă a răului, situată în materia atomică a pacientului, cu ajutorul cuvântului care fabrică reprezentări utile pentru a acționa asupra trupului și a logicilor suferințelor psihice, deci corporale. Principiile psihanalizei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile la niște înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui curcubeu, a naturii unui fulger, a cauzelor trăsnetului, a originii ploilor, a formării norilor, asupra comportării unei stele căzătoare, a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face apel la ficțiuni, fabulații sau alte povești pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pot foarte bine să existe, ei evoluează în același univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. în metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența zeilor, cât dinspre lectura orizontală sau verticală a lumii: divinitățile imanente prezintă mai puține riscuri decât viziunile atee și transcendente asupra lumii... Conștiința că avem zei e suficientă pentru a dovedi existența lor, afirmă Epicur. De altfel, mulțimea se înșală atunci când și-i imaginează pe zei accesibili pentru rugăciunile oamenilor. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. -9- Abilitarea esteticii. Philodemos păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
austeră a Grădinii la jubilarea voluptuoasă a Vilei, de la ordinea metafizică elenă la registrul pragmatic latin. De o parte, un rest de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație aridă; de cealaltă, o preocupare utilitaristă, o tensiune realistă, un țel imanent. Trecând de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății, pentru a ajunge în niște ținuturi unde pasiunea politică este trăită la modul incandescent și fundamental. -11-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care vrea să le depisteze la alții - îl pricopsește pe Lucrețiu cu toate bolile psihice din manualul său: facies depresiv îcum stabilește el oare un asemenea diagnostic în absența oricărei iconografii?), misticism refulat îfoarte bine refulat, de vreme ce-i mai radical imanent decât Lucrețiu, să mori, nu alta...), predestinare pentru sinucidere îce dovezi mai există în afara sfintelor alegații ale perfidului Ieronim, ucigaș-șef?), deliruri melancolice îcare-s simptomele reperabile în existența lui? unde? și când?), culpabilitate de origine sexuală îimpotența terapeutului proiectată asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cinci simțuri, să privești, să observi, să detaliezi ceea ce ne învață și ne arată natura, să studiezi în mod rațional, să procedezi conform ordinii bine cumpănite a rațiunilor, să extragi principiile, să expui toate aspectele și contextul unei cauze materiale, imanentă fiecărui efect, oricare ar fi el. Acolo unde domnește misterul, rațiunea are cuvântul ei de spus pentru a risipi tenebrele și a elimina indefinitul. Epistemologia lucrețiană vizează îndepărtarea fricii. Legile naturii, imuabile, asigură derularea armonioasă a tot ceea ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
logica de succesiune a visului, bazată pe confuziunea contrariilor, fără a se apropia de ceea ce noi am îndrăzni să numim lumina visului. Trebuie să răscolești în domenii cu totul străine de literatură și de suprarealism ca să rezolvi problema de lumină imanentă ce l-a preocupat pe Rembrandt, cel dintâi suprarealist. Am fost surprins când termenul de lumină obscură l-am găsit la Paul Valéry, în legătură cu poeziile lui. Dacă am arunca o privire la noi, de-o pildă în paginile Contemporanului unde
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
la bază stă o experiență personală: aș putea zice: o poezie ocazională. Uvedenrode sugerează la început un Olimp translucid și germanic, apoi o evadare în vis, totul tratat rapsodic conform canoanelor poetice ce mi le-am trasat, cu acea sonoritate imanentă de care-ți vorbeam. Preferințe literare În poezie, prefer pe Ion Vinea, Al. Philippide, la care voi adăuga, chiar dacă ar fi să-i fac în necaz, pe Aderca, liricul, autorul poeziei Medievală, pe care-l prefer prozatorului. De ce? Fiindcă așa
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ani îl obligă să cunoască principiul poeziei ca o spiritualitate a vizualității: "Geometria înaltă și sfîntă". Dar extazul pitagorician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus. Problema de distribuire a unei lumini calitative - se ridică aproape insolubile. În ce chip vei realiza imanentul, în ce chip vei înlătura "placatul"? Nu e aici o necuvenită preocupare pictoricească, Lirica nu poate fi umplută de toată coloristica sau de toată muzica. E mai bogată, într-un fel, și mai săracă, într-altul, decât amândouă. Dar cuprinderea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
altă dimensiune care nu este cea a realității imediate. Marea provocare a artei contemporane constă, în opinia mea, în a demonstra că dimensiunea simbolică se poate anula, lăsând în fața ochilor noștri imaginea „dezgolită” de intenționalitate a reprezentării, în estetica ei imanentă și efemeră. La acest nivel, „frumusețea” nu se arată decât pe sine. Corpul femeii frumoase se poate privi cu naturalețea cu care privim un peisaj. „Sexualitatea” este un dat intrinsec, nu este manipulată de artist ca în pornografie, este realitatea
FOTOMEMORII de DAN CARAGEA în ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361153_a_362482]
-
căuta obținerea puterii politice înseamnă denunțarea poruncii Mântuitorului de a da Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Mt. 22, 17) și deci transformarea Bisericii dintr-o instituție divino-umană, reală punte între imanent și transcendent, într-o instituție pur umană, cu pretenții de factura egoistă. Biserica însă poate și trebuie să se implice în politică pe căi și cu metode specifice misiunii ei. Rolul ei în îndrumarea morală a mirenilor se permanentizează nelimitându
DESPRE CULTURA DIALOGULUI DINTRE BISERICA SI STAT... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 238 din 26 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360798_a_362127]
-
simțitoare și bolnavă de Cântec! Omul și dublul său, iată, o posibilă înțelegere a subtextului cărții, motiv care depășește granița realului, pentru a deveni principiu existențial. Noutatea rezidă în inventica „basmului în dublet”, reflectând prin aceasta o formă de nostalgie imanentă a tuturor însușirilor ce se recompun în conceptul arhetipal. Ineditul expresiei se bucură de amploarea verbului rostit, virtute pe care proza lirică răpaniană o cultivă, subordonând-o ritmului implacabil al discursului liric: „Cine poate rezista tentației de a ști tot
TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 1143 din 16 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364091_a_365420]
-
țeluri iluzorii se rostogolește-ntruna cu momente aleatorii, dând sfârșitului arvuna. Pentru că se-ntâmplă ades mersul Roții să se oprească... Accident ?! Stop neînțeles pentru mintea omenească. Omul nostru-n alergare peste zilele prezente vrea să ajungă ... Unde oare ? Trăirile-s imanente ... Referință Bibliografică: Roata vieții / Dorel Dănoiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1813, Anul V, 18 decembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dorel Dănoiu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
ROATA VIEŢII de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1813 din 18 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368494_a_369823]
-
altă realitate pe care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut prin urmare, în funcție de transcedență. Idolul nu înalță spiritul la o trascendență, ci îl coboară în creație, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărturisitorul susține că „Sensul idolilor și al înclinării lor de către cei rătăciți, rămânând la ceea ce se vede și neputând indica mai mult... îndreaplă mintea omului la pieire și la materia nensuflețită”. De aceea
DESPRE VALOAREA SFINTELOR ICOANE.. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367379_a_368708]
-
care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut prin urmare, în funcție de transcedență. Idolul nu înalță spiritul la o trascendență, ci îl coboară în creație, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărturisitorul susține că „Sensul idolilor și al înclinării lor de către cei rătăciți, rămânând la ceea ce se vede și neputând indica mai mult... îndreaplă mintea omului la pieire și la materia nensuflețită”. De aceea Sfăntul Apostol Pavel
DESPRE VALOAREA SFINTELOR ICOANE.. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367379_a_368708]
-
mintea omului la pieire și la materia nensuflețită”. De aceea Sfăntul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni 8,4 afirmă că „Nu este vreo putere în idoli, ci sunt pietre și demoni...”. Tocmai pentru faptul că idolii simbolizează forțe imanente, exagerate demonic, s-au asociat mituri, care personifică aceste forțe, iar cultul lor e legat de mituri animând și el acele patimi în oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. În schimb simbolul sacru este un semn delicat și sensibil
DESPRE VALOAREA SFINTELOR ICOANE.. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367379_a_368708]
-
lexicală, ce exprimă o realitate, dar nu este realitate,însă este mai reală decît percepția acesteia de către om. Poetica și metapoetica are capacitatea de a include în ele unitatea dintre structuri descoperite nu în interiorul lor ci în exteriorul lumii. Dezbaterea imanentă a poeziei-constată Al. Husar* - ne conduce spre ideea de angrenaj ca sinteză concluzionară a modalităților concrete ale poeziei. Critica de poezie este o știință, ea vine să asigure corespondența construcției sistemului cu teoria sistemului. Faptul că poezia vine din domeniul
CRITICUL DE POEZIE UN PARAZIT AL SENTIMENTULUI UMAN? de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366958_a_368287]
-
arată că între cer și pământ nu mai este un hotar de netrecut și că cei ce cred în Iisus Hristos pot participa la o viață spirituală, duhovnicească ce-și are rădăcinile în chiar viața dumnezeiască și divină. În plan imanent, Biserica se constituie prin crearea unei stări de maximă comuniune între cei ce se împărtășesc din același izvor dumnezeiesc, căci prin definiție ea este o entitate comunitară, alcătuită din persoane ce aderă liber la credință. Sfântul Duh, Care prin vocație
DESPRE SFANTUL DUH IN BISERICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366878_a_368207]
-
cred, a înțelegerii diferite a întrupării Fiului. Este imposibil de imaginat, cu mijloacele de care dispunem, un act în același timp sincronic și diacronic. Având un orizont euclidian, nu putem gândi la un loc continuitatea și delimitarea. Cunoscători numai ai imanentului, nu putem pătrunde transcendentul. Sunt dimensiuni despre care nu avem cum să culegem informații și aș aminti, în acest context, un splendid eseu scris de Slavomir Almăjan - „Poetul și marea (2)”, din care nu se poate să nu înțelegi (măcar
VEŞNICIE PE PĂMÂNT. SĂRBĂTOAREA NAŞTERII MAICII DOMNULUI (UN PUNCT DE VEDERE LAIC) de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367133_a_368462]