3,483 matches
-
ce i-a succedat ar fi fost nu "o suită de note de subsol" la opera lui așa cum s-a susținut, ci "cu totul altceva", un nefericit viraj, artificiul "gîndirii pure", o abstracție ce s-a substituit "limbajului natural și imitației lui literare". A luat astfel naștere "limbajul filosofiei", cu disciplina adiacentă, greu de înțeles, un soi de escrocherie, deoarece caracterul său abscons a devenit "o afacere în sine". Ultima încercare de reînviere a nobilei întreprinderi filosofice se datorează lui Nietzsche
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
autoarei, dinamica, energia expresivă pierzându-se la orice încercare de rezumare. O voce narativă vioaie, ce empatizează permanent cu personajele și care se strecoară cu dibăcie în lumea evocată, ne transportă în Bucureștiul începutului de secol XIX, un București al imitațiilor și al mahalalei, ce se zbate între Orient și Occident, populat de "o lume pestriță și amestecată, în care anteriul și ișlicul se amestecau cu umbreluța și evantaiul" (p. 34). Ne aflăm în plin proces de înlocuire a practicilor tradiționale
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
urme de înstrăinare ideologică. Teleologia estetică circumscrie în mod esențial actul literar: răsfrântă în scris, realitatea capătă o frumusețe uimitoare, dar și iluzorie. Cele patru anotimpuri, 1977, Proiecte de trecut, 1982 (reunite în Orașul topit și alte povestiri fantastice, 2004), Imitație de coșmar, 1995, vin după o traducere semnificativă (Michel de Ghelderode, Povestiri crepusculare, 1973), foarte posibil determinantă și emulativă, din aceeași epocă a transferului la expresia prozei. Cele patru anotimpuri, 1977, variațiuni tematice și vizionare, configurează un ciclu temporal simbolic
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
născut ca scriitor, situarea lui ca eventual autor de proze îmbibate de exotism oriental în acest cadru trebuie făcută. Cu atît mai mult cu cît exotismul de acest tip în literatura română este - sau era în acel moment - unul de imitație, după modele occidentale, franceze în primul rînd. Atît cît era și așa cum era, adică mai deloc, fiindcă nu de Orient erau interesați scriitorii români, ci de Occident. Parisul îi atrăgea, nu Istanbulul, chiar dacă Imperiul Otoman se europeniza cam în același
"Otomanul" Istrati by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/9035_a_10360]
-
scenei. Or, o astfel de decizie se cere semnalată. Cu mult timp în urmă, Roland Barthes scria un eseu, binecunoscut la acea vreme, despre "maladiile costumului de teatru", diagnosticînd, printre alte simptome, în primul rînd, pe acela al "falsului", al "imitației", adică maladia care constă în a plasa teatrul sub semnul unei iluzii, recunoscută ca atare și denunțată de un ochi avizat. Barthes făcea, astfel, procesul artificiului disimulat, al mediocrității care încearcă să păcălească, prezentînd "falsul" drept ceva "adevărat". Implicit, Barthes
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
asemenea tratare a accesoriilor îi plăcea nespus lui Barthes... și nu putem nega ruptura provocată de această manieră de a lucra. De la Brook la Planchon, toți regizorii vremii s-au inspirat din ea. Din acel moment, teatrul a abandonat teritoriul "imitației" factice, pentru a furniza dovada concretă a adevărului. Lucru care nu ne împiedica, totuși, să recunoaștem că, la urma urmelor, aveam de-a face tot cu un proces de fabricație; acesta atenua "falsul" care îl exaspera pe Barthes, fără a
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
Ion Simuț O "filosofie" relativ banală a plagiatului, bazată pe un scepticism fundamental, ne poate duce foarte departe în a înțelege și accepta plagiatul ca principiu universal încorporat în imitație sau repetiția identică. Formule sapiențiale consacrate certifică lipsa de imaginație a oricărei evoluții. Nimic nou sub soare. Istoria se repetă. Ce a fost va mai fi, ce este a mai fost. Lumea însăși, umanitatea sunt întemeiate pe un plagiat ontologic
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]
-
cu aceste veșnice întoarceri înapoi la un model ireductibil și nedeductibil din altceva? În istoria culturii lucrurile sunt sau par mai complicate decât în istoria politică, socială, economică, pentru că inflația de bunuri simbolice e foarte mare. Problema etică a limitelor imitației și ale preluărilor în cultură s-a pus târziu și s-a legiferat și mai târziu. Ea depinde de statuarea și definirea a cel puțin două realități obiective: proprietatea intelectuală și conceptul de autor. O istorie a plagiatului nu se
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]
-
similare ca formă și decorație, făurite la Veneția câteva decenii mai târziu. Pentru ochiul privitorului profan nu există diferențe... În cazul altor exponate - țesături, vase metalice decorate sau plăci ceramice de tip Iznik -, nici măcar specialistul nu poate distinge originalul de "imitație". "Barcelona și modernismul: De la Gaudí la Dali" a avut ca subiect o perioadă mai apropiată, cea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în care capitala catalană este transformată dintr-un oraș de provincie într-
Civilizații mediteraneene la Muzeul Metropolitan by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9239_a_10564]
-
că arta este tocmai ceea ce acesta bănuia demult, adică o copie limpede a realității, un act mimetic desăvîrșit, o dublare a naturii printr-o imagine de o fidelitate care, la un moment dat, poate genera confuzii. Tocmai acest mecanism al imitației și această consecință ultimă care este confuzia sînt, la urma urmelor, factorii psihologici pe care se construiește arta lui Bitzan. însă artistul deplasează net zonele de interes și perturbă cu desăvîrșire toate reperele. El separă natura neutră, anonimă și indiferentă
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
mimetic, după cum ar fi fost de așteptat, să se exercite în relație cu natura, cu lumea așa zis obiectivă, el se manifestă exclusiv, profund și iremediabil față de formele constituite ale culturii. Din act de fidelitate, de supunere și de celebrare, imitația devine un gest de sfidare, de reconsiderare și de posesiune. Dacă mimesisul clasic adăuga naturii un sens și instaura o anumită ordine, mimesisul lui Bitzan perturbă pînă la anihilare modelul, îl golește de toate sensurile originare și îl resemantizează într-
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
cu semne și cu structuri preexistente, deja sistematizate în arhiva noastră mentală și semnificate în orizontul cunoașterii, artistul explorează, în principal, patru căi de acreditare a formei și tot atîtea strategii de manipulare a privitorului; prima cale este aceea a imitației directe (cazul paginii scrise, al cărții, al bibliotecii, al insectarului etc.) prin care imaginea devine autonomă față de obiectul inițial, a cărui esență este acum uzurpată. Cea de-a doua cale ar putea fi numită a imitației analogice și ea presupune
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
cale este aceea a imitației directe (cazul paginii scrise, al cărții, al bibliotecii, al insectarului etc.) prin care imaginea devine autonomă față de obiectul inițial, a cărui esență este acum uzurpată. Cea de-a doua cale ar putea fi numită a imitației analogice și ea presupune invocarea unei realități prin substituții sprijinite pe analogii formale: un dovlecel uscat, de pildă, se substituie drugului de salam într-o compoziție care comentează ironic imaginea vitrinei de magazin alimentar. Celei de-a treia căi i
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
primul și al treilea cântec, ambele de factură madrigalescă, preponderent omofonă, înrămând un cântec intens polifonic ce apelează la tehnica sprechgesang-ului; în sfârșit, Anatol Vieru (Déchansons XII, XIII, XIV pentru patru voci soliste) flirtează frugal cu varii scriituri vocale: onomatopee, imitații în stretto, blocuri acordice diatonice, antifonii, fiecare ca o punere în temă (ori ca un avertisment?) în manieră post-modernă. Până aici toate bune și frumoase. Mai puțin calitatea restituirilor, cu precădere a celor vocale care confirmă astfel superficialitatea și neglijența
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
schimbă, e cea publicată, în '86, la editura Dacia (care și-a făcut, într-o vreme, din recuperări un program): I. L. Caragiale. Restituiri, ediție îngrijită de Marin Bucur. Un Caragiale risipitor, consumîndu-și verva în pastile, pișcînd lumea nouă, onorabilă prin imitație (nereușită), cu știința cu care un gourmet și-ar înfige furculița într-o delicatesă. Cel pe care-l știm, veți zice. Nu tocmai, spune Marin Bucur în prefața care ni-l dă înapoi pe Caragiale în draft - un cuvînt care
Întreg Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9367_a_10692]
-
Obicei burghez s-ar zice, dar de la aristocrați moștenit. Unde Ludovicii, Alberții, Eduarzii se numărau cu duzina și peste. De la tatăl meu am moștenit ceea ce, la rândul lui moștenise de la tatăl său: umorul. Asta pe linie ereditară. Iar prin legea imitației, plăcerea pentru lectură, respectul rațiunii, simțul relativității, refuzul fanatismului, darul de a se pune în situația celuilalt. însă lista e cu mult mai lungă. Mi-a trecut o filosofie a vieții, în prim rând. Carnal, am moștenit-o pe mama
Barbu Cioculescu:"Dacă este cazul să-mi recunosc un talent, atunci aș numi forța imaginației." by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9382_a_10707]
-
îmbogățesc, tonifică și înfrumusețează viața de familie dacă nu se săvârșesc greșeli în creșterea și educația lor. Fericire Este o mare fericire să mergi în fața altarului cu omul frumos, harnic și omenos. Chiar dacă frumusețea e trecătoare hărnicia și omenia rămân. Imitație Copiii învață ordinea și hărnicia de la cei care îi cresc, prin imitație. Decădere Cel ce își disprețuiește sau își oropsește părinții nu merită să se numească om. Mama Mama este unică și nimic din lume nu o poate înlocui. Cunoaștere
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
în creșterea și educația lor. Fericire Este o mare fericire să mergi în fața altarului cu omul frumos, harnic și omenos. Chiar dacă frumusețea e trecătoare hărnicia și omenia rămân. Imitație Copiii învață ordinea și hărnicia de la cei care îi cresc, prin imitație. Decădere Cel ce își disprețuiește sau își oropsește părinții nu merită să se numească om. Mama Mama este unică și nimic din lume nu o poate înlocui. Cunoaștere Numai mama cu inegalabila ei intuiție poate pătrunde, explora și înțelege tainicele
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
-l întreabă despre filozofia lui, ci despre cutare eveniment trăit sau despre cutare personalitate întîlnită. În ochii noștri, Șora este martorul viu al secolului XX, dar un martor pe care nu-l cultivi din oportunism lingușitor sau din spirit de imitație. Cînd am realizat cîtă arhivă de date poartă în memoria sa, mi-am dat seama că unor astfel de oameni ar trebui să li se insufle viață eternă, pentru a putea să povestească mereu, generație de generație, ceea ce au văzut
Venerabilul Șora by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9546_a_10871]
-
literaturii ca atare: "Jocul lumii a îndemnat mereu la îngânări semnificative - scrie Ion Pop în ultimul capitol, intitulat semnificativ post ludum. De la Aristotel încoace știm că e aici însăși problema fundamentală a raportului dintre literatură și realitate. Numai că această imitație deplasează, de fapt, realul în fictiv, înseamnă construcția unei simili-lumi, a unui univers al lui ca și cum." (p.431) Orice text literar construiește, în ultimă instanță, o simili-lume, dar mutația cu adevărat semnificativă mi se pare că ar consta într-o
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
doar cu sinergia cozii, cînd unul se bagă în față. Fapt e că în Bucureștii cei vechi exista o viață a restaurantului, a hotelului de margine, unde trăgeau vizitatorii de-o săptămînă, ostoite astăzi fie sub luxul șablonard, de nemestecată imitație occidentală, fie sub insalubrități de toate soiurile, care numai la glumă și la șarjă nu te trag. O mică scenetă, demnă de orașul cu Mitici și cu dame venite să caute procopsirea, se petrece într-o "cameră de dormit" (luată
Orașe care au fost by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9736_a_11061]
-
a desemna organul sexual feminin, de asemenea înregistrată în studiile mai vechi despre argou (Dragoș 1942). În limbajul familiar, epitetul se poate aplica - bărbaților și femeilor deopotrivă - pentru două trăsături care fac parte din prototipul metaforic al maimuței: urîțenia și imitația (sensuri cuprinse în dicționarul de argou al lui G. Volceanov, ediția a II-a, 2006). Legătura dintre maimuță și beție ar putea fi explicată prin ideea de reducere la starea de animalitate sau prin imaginea unor mișcări dezordonate. Izolată rămîne
Maimuță by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9750_a_11075]
-
nu chiar toți, într-un fel sau altul. Fără îndoială, Mihail Sadoveanu rămâne încă cel mai strălucit model, de care Vasile Ilucă nu se dezice, dar față de care ține o anume admirativă distanță, evident pentru a îndepărta orice suspiciune de imitație, dar parcă și pentru a arăta că sămânța povestitorilor de polojănii mai dă încă rod bun. Cartea de față urmează îndeaproape tradiția literaturii noastre întru ale narațiunii de factură populară, autorul ocolind, nu atât voit, cât mai ales din instinct
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
că această repetare este absolut obligatorie, așa Încât, alții pot să o ceară, și nu depinde deci numai de voința subiectivă”. Autoritatea cutumei este foarte mare chiar de la Începuturile societății omenești. La Întărirea predominanței cutumei conlucrează mai ales două motive psihologice: imitația și obișnuința, apreciază Giorgio Del Vechhio - care Îl citează pe marele său Înaintaș G. B. Vico când făcea constatarea că: Dreptul se naște din adâncul conștiinței populare, din „Înțelepciunea populară”, prin opera anonimă și colectivă a națiunii”. Ideea aceasta s-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
în discuție, cu atât mai mult cu cât bibliotecara Roji - femeie serioasă și formată la înalte școli de partid - știa de la fosta bibliotecară, fără școli de partid, o săsoaică plecată în pensie, că într-una din încăperi, sub linoleumul cu imitație de parchet, ar exista o ușă blocată și sigilată pe care, deschizând-o, s-ar putea coborî în pivniță și că, la rândul ei, pivnița clădirii cu pricina, fostă mănăstire franciscană și mai apoi cazino, ar comunica pe undeva cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]