286 matches
-
et tragédie, deux, La Découverte, 1995, col. Textes à l'appui). Platon, în Cartea III a Republicii, distinge trei genuri literare, povestirea pură, drama și forma mixtă, în funcție de modul lor de enunțare, după felul în care "povestirea" este acolo "simplă, imitativă, sau și una și alta". Socrate, care dialoghează cu Adimante, fratele lui Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
alta". Socrate, care dialoghează cu Adimante, fratele lui Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct. Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice. "Poezia și ficțiunea comportă o specie complet imitativă, adică (...) tragedia și comedia; apoi o a doua, care constă în povestirea chiar de către poet; o vei găsi mai ales în ditirambi; și în sfârșit, o a treia, formată din amestecul celorlalte două; este folosită în epopee și în multe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de teoreticienii occidentali. Mairet, unul dintre primii teoreticieni ai clasicismului, o reformulează într-o manieră cvasi identică în Prefața la La Silvanire în 1631: Consider că există trei feluri de poeme: dramatic, exegematic și mixt. Lucrarea dramatică, altfel spus activă, imitativă sau reprezentativă, este cea care reprezintă acțiunile unui subiect prin persoane care vorbesc între ele și în care poetul nu vorbește niciodată el însuși: în cadrul acestui gen de a scrie trebuie puse toate tragediile, comediile, anumite egloge și dialoguri și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creadă că este adevărat, dacă este un pictor bun, pe copii și pe neștiutori, pictând un dulgher și arătându-l de la distanță, pentru că îi va fi dat aparența unui dulgher veritabil." (Cartea X, 598, b-c) Numai muzica, mai puțin direct imitativă, este acceptată de Platon. De aceea ea se înscrie, excluzând toate celelalte arte, în vastul program educativ pe care îl elaborează pentru gardienii Republicii ideale. Literatura, la fel ca imaginația mai târziu pentru Pascal, nu este decât o putere înșelătoare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
are loc, dar convențiile sunt în mod ostentativ afișate. Fondator al teatrului modern, el orientează scriitura dramatică și regia pe căile care sunt astăzi și ale noastre. Platitudinea regiilor naturaliste a provocat nu numai o stare de oboseală față de jocul imitativ, ci chiar de suspiciune cu privire la actor, judecat inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tuturor teatrelor, nu prin uitarea pe care o cauzează, ci dimpotrivă, aducându-ne imperios aminte de ele."14 De aceea, simboliștii au încercat înlocuirea actorului prin forme ce nu constrâng imaginația. Dansul îl fascinează pe Mallarmé, căci este mai puțin imitativ decât teatrul, el recurge constant la simbol. Dansatoarea, diafană și aeriană, apare cvasi ireală. "Dansatoarea, scrie el în Divagații (Divagations), nu este o femeie care dansează, pentru aceste motive alăturate că ea nu este o femeie, ci o metaforă, rezumând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcându și public eșecul și încercând să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
când devine expresivă și sugestivă, înfățișând, să zicem, patosul durerii, când se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
muze, unei divinități pentru a-i cere inspirație: „Sfinte Petre!... Sfântă Ana!... Mucenice Spiridoane!/ Scăpați-mă de pieire!... O să vă dau trei icoane...” (B. P. Hasdeu)onomatopee - figură de stil care sugerează o imagine auditivă, cuvinte care conțin un timbru imitativ: „Un an, dând d’ani, leag-an, d-ani vani.” (Al. Macedonski) „De ce vă puneți gheara-n gât Să lase unul cât de cât Să dea și celălat ceva Eu cât de cât socot-c-o da!” (G. Topârceanu) - parabolă - figură de stil
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Alb), ajutoarele eroului (Gerilă, Setilă, Ochilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Sfanta Duminică, Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor, calul, etc.), elementele miraculoase (apa vie, apa moartă), fuziunea dintre real și fabulos, limbajul caracterizat printr-o aparentă simplitate si oralitate (prezența exclamațiilor, interjecțiilor, a verbelor imitative, a onomatopeelor; repetiția formulelor tipice basmului, precum și frecvența dialogului și monologului). Dar elementele populare nu exclud pe cele menite să confere povestirii o certa nota de originalitate. Scriitorul individualizează cu ajutorul detaliilor și dramatizează acțiunea prin dialog. La nivel fantastic, personajele
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]