564 matches
-
Să apuce măcar să-și vină cât de cât în fire. Din colțul unde se află, îl zărește pe secretarul imperial ieșind - răvășit la chip - cu câte o cutie sub fiecare braț. La vederea mulțimii, încearcă să-și compună o mină impasibilă, însă nu reușește decât pe jumătate. În spatele lui apare și Parthenicus. Șușotesc amândoi precipitat, apoi Ianuarius își croiește drum grăbit, fără să răspundă la saluturi, printre plecăciuni slugarnice și murmure dezaprobatoare. Fulcinius îl petrece anxios din priviri până îl pierde
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Gallus. I-a arătat-o în public. Respirația i se accelerează. Să însemne că încă mai ține la ea? Iuno! mișcă în tăcere din buze. Nici nu știe ce s-o roage. Ba da, să-i dea putere să rămână impasibilă. Are nevoie de ajutorul zeiței pentru a se putea controla. Or mai fi și alții puși în sală să-i spioneze reacțiile. E unul din scopurile lui Gallus. Să o scoată din minți. Să o împingă la crize de isterie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trădeze ce ține ascuns în sufletul ei. — E mult mai frumos să nu ai nevoie decât de tine însuți, insistă cu obrăznicie unul dintre străini. — Asta dacă îți permit împrejurările materiale, vine replica acră a Agrippinei. Cu toată masca ei impasibilă, a remarcat tulburarea surorii și încearcă să o ajute. Nu numai ea. Și Plancina simte că ceva nu e în regulă. Intervine împăciuitoare, cum îi e felul. — E bine să nu ai nevoie decât de tine însuți și să nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și singură. Atâta doar că plătește cu sănătatea. Povestea cu otrăvurile e altceva. E puțin probabil că va îndrăzni. O să fie mai atentă de acum încolo. Este totuși un om dominat de sentimentul propriei inferiorități, capabil de orice. Văzând-o impasibilă, Antonia se liniștește și ea. Nu are nici un cuvânt de îmbărbătare pentru Aemilia Lepida, în schimb încearcă s-o aline pe nepoata ei Domitia. Nu reușește însă decât s o înfurie și mai mult. Femeia se smulge din mâinile ei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
liniile de vopsea care-i leagă unii de alții. Face câțiva pași înapoi și înțelege. Este un fel de arbore genealogic, căci ramurile se îndreaptă înspre portretul fiecărui membru al familiei. Li se adresează în scârbă statuilor, care-l privesc impasibile din nișele lor: — Sunteți doar niște scuturi de bronz argintate la suprafață. Nu-i răspund. Continuă îndârjit: — Descendenții voștri, care se erijează în cuceritori, nici mă car nu caută în vreun fel să facă deosebirea între voi. Vă schimbă doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
iar tenul parcă i se înviora din ce în ce mai mult și parcă devenise și mai comunicativă, mai ales că a încercat să înfiripe o discuție cu George: - Nu vă plictisiți privind așa continuu pe geam? - Nuuu! De ce să mă plictisesc? - răspunse George impasibil. - Păi, dacă domnii s-au antrenat la joc, am putea și noi să discutăm ... - Despre ce să discutăm? - replică el fără nici un fel de interes. - De una ... de alta ... Unde mergeți? - La Iași. Dumneavoastră? - Eu vin de la fiica mea, de la
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
supraviețui. Audbert se albi la față. Odolgan, care deja dusese la buze pocalul plin ochi, se opri: Ce vrei să zici, vrăjitoareo? Și de ce chiar șase luni? Malaberga, întunecându-se la față, lăsă paharul și îi privi cu un aer impasibil; spuse apoi cu gravitate: — Am primit multe semne în ultimele zile: din cer, din ape și din pământ! Iar oasele pentru ghicit mi-au vorbit lămurit: vor urma șase luni de sânge și de foc și vor muri mulți, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu poată fugi. încuviințând cu gravitate, Theodoric își luă rămas bun și plecă împreună cu fiul său. După ce plecară toți capii și generalii, nu mai rămaseră decât bătrânul secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva clipe, fixând gânditor ieșirea din cort, în vreme ce de afară se auzeau tropotul cailor căpeteniilor aliate și ai escortelor acestora; apoi, bătând cu lama pumnalului în palma celeilalte mâini, se întoarse spre harta încă deschisă pe masă. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt "impasibili", "impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Doina, femeie cu bun-simț, a început să plângă. Printre lacrimi, a explicat că banii noștri nu-s mai mult de 20 de dolari de toți și că ea se simte mizerabil. Americanca s-a uitat la mine, care le stăteam impasibilă alături: - And you, Mihaela? Presupun că se aștepta să plâng și eu. Mi-am mutat fundul pe masa cealaltă și i-am răspuns: - Sorry Ann! I am not able to cry in English! Și cred că atunci, cu o autosuficiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
din apă, întinzându-se după pește, apoi a plonjat înapoi în apă, stârnind un val uriaș de-a lungul bazinului. Mulțimea a respirat adânc, „Oau“, copiii țipau, blițurile licăreau, înghețatele uitate se topeau și, în mijlocul lor, eu și Mitch priveam impasibili, de parcă am fi fost propriile noastre siluete de carton. Uite încă una, uite încă una! Mami, uite, încă una! Al doilea leu de mare era și mai mare decât primul și valul pe care l-a stârnit la întoarcerea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zbierat de-a răsunat holul hotelului: —Care dintre voi mi-a furat Multiple Orgasm? Claire, Helen, dați-mi Multiple Orgasm înapoi! Un cuplu între două vârste, purtând haine comode de plimbare, tocmai ieșea din dormitor. Mama i-a văzut și, impasibilă, a schițat „salutul“ ei „politicos“ - un gest ciudat în care își ridica bărbia - și a zis: — Ce dimineață frumoasă. Păreau scandalizați și au pornit grăbiți spre lift; de îndată ce au dat colțul, mama a zbierat: —M-ați lăsat fără nimic! —Liniștește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mea. Am pornit-o într-acolo fără să mai stau pe gânduri, cu strania impresie că trecusem prin acel loc în fiecare zi a vieții mele. Eram la mine acasă. Grădinarul stătea așezat pe jos în fața porții, cu un chip impasibil. L-am salutat cu un gest și i-am arătat cheile. Fără să scoată o vorbă, s-a dat la o parte ca să mă lase să trec, nepărând deloc surprins că vede un necunoscut pătrunzând astfel în locuința stăpânului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
brocart, apariție așteptată și totuși subită, care, cu o privire rece, a împrăștiat ceața de pe ochii mei, fără să-mi potolească totuși spaima. Nu mai eram decât un automat, dar un automat care funcționa, făcând gesturi precise pe care sultanul impasibil părea că mi le dictează. Atunci poemul mi-a țâșnit din memorie, fără efecte de elocință, dar și fără bâlbâieli, însoțit la ultimele versuri de câteva gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap, schimbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
centurion întorcându-se spre Antonius. — Și zici că ăsta-i un manipul pentru aprovizionare? îl auzi râzând. Îi răspunseră strigătele barbarilor. Quazii goneau cu toții spre frontul roman; erau vreo patru sute împotriva celor o sută șaizeci de soldați care îi așteptau impasibili, nemișcați, liniștiți ca niște feline. Era liniștea furiei gata să explodeze. Sub privirea hipnotizată a lui Valerius și a tovarășului său, genieri rezistară ciocnirii cu barbarii, reușind să-și mențină pozițiile. Înaintară puțin, ca și cum spaima de a fi călcați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca pe un oaspete de seamă? întrebă, privind îngrijorat spre draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu deoparte. Întâlni privirea impasibilă a santinelei. Lăsă draperia să cadă și se întoarse, întunecat la față. — Vitellius pleacă în Gallia. De acolo, se va duce în Italia, cu tot fastul ce i se cuvine unui împărat. Noi, aici, zise cu glas puternic, vom avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui un învingător. Ai înțeles? Manteus rămase multă vreme tăcut, privindu-și mâinile. — Care-i partea ascunsă a ofertei pe care mi-o faci și care ar trebui să mă umple de ușurare? De ce faci asta? întrebă, privind neliniștit chipul impasibil al lui Proculus. O faci pentru Valerius? Pentru mine? Pentru fratele lui? De ce? — Ești bătrân, Manteus, dar întrebările tale îmi dovedesc încă o dată că bătrânețea și înțelepciunea nu merg mână-n mână. Te aștepți să-ți răspund? zâmbi Proculus, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
murit soldații mei? Pentru asta am luptat? Pentru asta am îndurat atâtea greutăți și atâta oboseală? Antonius lovi cu pumnul în masa ce fusese așezată în fața cortului. Mesagerul tresări. În spatele lui Antonius, Arrius Varus, Errius Sartorius și Cornelius Fuscus rămaseră impasibili. Sunt mesagerul împăratului, se grăbi să precizeze trimisul lui Vitellius. Nu-ți vărsa mânia asupra mea. — Nu eu îi ucid pe ambasadori, ci împăratul tău. Nu eu uit că ambasadorii sunt sacri chiar și pentru barbari... Glasul lui Antonius era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
datorează bani. Văd că afară noaptea s-a lăsat repede. Hm - ușurel. Luminile nu par deloc fixe sau stabile pe cerul acoperit. Mă scol din pat, refăcut după un somn scurt, și mă îndrept spre ușa toaletei. Oglinda mă privește impasibilă în timp ce efectuez o serie de corecturi cosmetice în strălucirea luminii închiriate a băii fără geamuri. M-am spălat pe dinți, mi-am pieptănat chica, mi-am tăiat unghiile, mi-am aruncat niște apă pe ochi, am făcut gargară, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
rai. Îl știi pe Loynel, spuse Fat Paul. — Da, răspunse Fat Vince. La drept vorbind, Fat Vince nu e vreun os domnesc, dar vorbește rotunjindu-și gura cu măsură. Nu și Fat Paul, cu pieptul lui masiv, cu fața lui impasibilă, cât o lespede înclinată, cu părul aspru și nemiloasele sprâncene blonde, care dau ochilor lui licărul unui dihor bătrân, ce știe totul despre cursele de iepuri și găurile de șobolan. Aș zice că Fat Paul nu-și prea face griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reveni la normal. Vultur-în-Zbor simți nevoia să se rezeme de o policioară ca să-și revină. Irina Cerkasova stătea lângă un șopron de la capătul grădinii. Șopronul nu avea ferestre, iar ușile îi erau închise cu lacăte. Ochii gri ai femeii rămaseră impasibili atunci când Vultur-în-Zbor, încă șocat, se îndreptă spre ea. — Domnule Vultur-în-Zbor, spuse femeia. Credeam că ai uitat. — Am fost reținut, i-a răspuns el. Scuzele mele, contesă. — Irina, a zis ea încet. — Irina, s-a corectat el. — Voiam să-ți explic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta. — Ce-i? Bărbatul s-a oprit în ușă și s-a întors; femeia stătea impasibilă. — Nimic, a spus ea. Doar mă obișnuiam cu numele tău. Dar dacă tot ai de gând să-l vezi pe Virgil, spune-i c-am trecut pe-aici. Cine să-i spun c-a trecut? a întrebat Vultur-în-Zbor, devenind curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu, spusese el, hai să nu ne mai obosim s-o vedem. Hai să terminăm odată.) Șaisprezece pași în față, începând de la marginea luminișului. Se întoarse spre dreapta. Șaisprezece pași la dreapta. Se opri. Căsuța cea neagră era în spatele lui, impasibilă. Aici, spuse Virgil Jones. Aici ar trebui să fie. Vultur-în-Zbor închise ochii și-și controlă zvâcnirea sălbatică dinăuntrul lui. Era timpul. Merse către Virgil, călăuza lui oarbă, a cărui limbă se agita agonizant din pricina tensiunii. Fiind paralizat de Trandafir, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tatuat cu grijă pe sub cămașa mereu proaspătă.Muzica zilei se prelinge din urechea mea înfășurându-se împrejurul gurii tale.Privirea mă azvârle pe cărarea cerului... Lumina invadează spații nedeschise... Poarta cerului e masivă. Străjerii își îndreaptă sulițele și mă privesc impasibili.Masca mea a început să plângă cu lacrimi triunghiulare adunate într-un blid ciobit. Picăturile cântă un imn inedit. Pașii mei desenează cărări întortocheate, adevărate labirinturi spre tărâmuri albeca-zăpezile. Păsări nemaiîntâlnite mă învață noi pași de menuet. O plăpândă își
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
spre „azilul sufletelor”. Aici n-o mai așteaptă nimeni. Prietenii ori au plecat ori s-au emancipat ori s au îndatorat. Din spatele scenei, rânjind, păpușarul mânuie semeț o marionetă cu brațe mai puternice, cu sforile mai tari, cu chip mai impasibil. Apoi, se retrage mulțumit și își numără banii. Cândva își va spune și el poveste în fapt de seară, dar micuța veche marionetă n-o să-l mai asculte Ecoul pașilor ei va răsuna ca o rugăciune pe altarul tăcerii și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]