3,653 matches
-
ființă rațională imperfectă. Imperativele poruncesc ipotetic sau categoric”. Imperativele ipotetice sunt imperative ale abilității, ale prudenței, ale fericirii personale, pe când „imperativul categoric este Însuși imperativul moralității”; numai el are valoarea unei legi practice, fiind o judecată practică sintetică a priori; imperativele categorice pot fi numite principii ale voinței, Însă nu legi. Rațiunea practică are rolul de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii, al sintezei voinței cu rațiunea este libertatea. Aceasta
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Însă nu legi. Rațiunea practică are rolul de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii, al sintezei voinței cu rațiunea este libertatea. Aceasta este condiția transcendentală a legii morale, a imperativului categoric. Plecând de la libertatea voinței, putem deosebi o acțiune care este conform datoriei sau dintr-un interes oarecare. Immanuel Kant Înfățișează un tablou al datoriilor umane, dar insistă asupra comprehensiunii datoriei din pură datorie. Necesitatea practică de a acționa conform
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legi universale a libertății”. Libertatea personală, deosebită de bunul plac, pentru a se manifesta În mod real, trebuie să se pună de acord, cu libertatea tuturor după o lege universală. Acesta este și principiul universal al dreptului, care amintește de imperativele categorice din planul moralității, dar implică și nuanțe deosebite de morală, după cum vom observa: „Este dreaptă acea acțiune conform căreia sau conform maximei sale, libertatea liberului arbitru al unui om poate coexista cu libertatea tuturor, după o lege universală”. Dar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
drept, sau ea mai poate fi intitulată cinstea juridică. Ea afirmă valoarea umană proprie În relațiile cu ceilalți semeni, și se exprimă datoria morală de a nu fi niciodată doar mijlocul altora, ci și scopul lor - la fel ca În imperativul categoric moral. Această datorie reprezintă dreptul umanității asumat de noi Înșine. Următoarea datorie este negația celei de mai sus, și anume: „Să nu faci nimănui vreo nedreptate, chiar cu riscul de a renunța la relațiile cu ceilalți sau la societate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
categorie de datorii, este posibilă o legislație exterioară, iar pentru datoriile virtuții nu poate exista o astfel de legislație, deoarece ele sunt rezultatul unui scop, reprezentând un act interior al sufletului, care nu poate fi obținut cu ajutorul unei legislații exterioare. Imperativul moral nu poate fi supus unei legi exterioare. În viziunea kantiană, superioritatea ființei umane este dată de facultatea libertății. Din această perspectivă supraempirică, omul este o personalitate independentă de determinații fizice, am putea spune, ego transcendental și moral, dar În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fi cetățean. Pedeapsa juridică se aplică Împotriva celui vinovat, pe motivul că a comis delictul, astfel, inculpatul este considerat scop În sine și nu mijloc În vederea dobândirii altui bun pentru societatea civilă, ca În pedeapsa naturală. Legea penală este un imperativ categoric, În lipsa justiției „nu mai există nici o valoare pentru care să trăiască oamenii pe pământ”. Dreptul de grațiere este, afirmă Immanuel Kant, un drept al majestății, care exprimă măreția suveranului. Însă, el este În același timp, nedreptatea În cel mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
poate accepta nici un război de pedepsire, Între state, deoarece Între ele nu există un raport de la superior la inferior, precum se Întâmplă lucrurile În ierarhia internă a unui stat! Latura prohibitivă este complementată, În lucrarea Spre Pacea eternă, cu pozitivul imperativului cuprins În așa-numitele „articole definitive” - pentru pacea definitivă Între state. Împărtășind ideea, fecundă sub raport istoric, a unui contract primordial pe care trebuie să se Întemeieze legislația dreaptă a unui popor, Immanuel Kant era convins că starea de pace
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Gut); apoi, căile și mijloacele atingerii acesteia. Prima este tema doctrinei bunurilor (Güterlehre), a doua este „doctrina virtuții și a datoriei”. Conținutul eticii Îl constituie normele etice, care, ca și la Kant, se deosebesc de legile naturii, deoarece „exprimă un imperativ și nicidecum o existență”. Paulsen raționează astfel: nu se poate da in concreto, „nici un fel de morală universal valabilă, ci În funcție de diferite tipuri de oameni; căci pentru tipuri diferite este valabilă o morală diferită”. Filosoful a făcut o analiză de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să facă binele (!), rezidă nu În Înclinație, ci să-l facă din datorie”. Conceptul de libertate este cheia pentru explicarea autonomiei voinței; libertatea trebuie să fie presupusă ca proprietate a voințelor tuturor ființelor raționale; ea arată cum este posibil un imperativ categoric. Kant argumenta că Întrucât voința stă la mijloc, Între principiul ei apriori care este formal și mobilul ei aposteriori, care este material. Datoria este necesitatea de a Îndeplini o acțiune din respect pentru lege (și nu pentru Înclinație sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că În această puritate a originii lor stă tocmai demnitatea lor, pentru a ne servi ca principii practice supreme. Rigorismul lui Kant constă În acea universalitate și necesitate a principiilor morale (independente de timp și spațiu) care se exprimă În imperativul categoric, cu cele două exigențe ale sale: 1. Acționează numai conform acelei maxime prin care să poți vrea totodată ca ea să devină o lege universală. 2. Acționează astfel ca să folosești umanitatea, atât În persoana ta, cât și În persoana
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
el consistență și realitate obiectivă, adică posibilitatea lor e demonstrată prin faptul că libertatea există Într adevăr, căci această Idee se manifestă prin legea morală”. Paulsen moștenea toată această zestre a rigorismului kantian despre autonomia voinței, libertate și lege morală, imperative categorice și imperative ipotetice etc., dar nu putea fi de acord (total) cu refuzul lui Kant de a socoti că și eteronomia voinței ar putea avea nota pozitivă a generalității (universalității). El suspecta de prea multă rigurozitate (asprime) opoziția netă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
la Kant”. Remarcabila contribuție axiologică În domeniul moralei și al filosofiei dreptului, a lui Paulsen, adesea ignorată, se repercutează cu valențe edificatoare În filosofia occidentală a secolului al-XX lea prin Giorgio del Vecchio și Mircea Djuvara. Capitolul III Conștiința juridică. Imperativele formale și acțiunea liberă 1. Orientarea subiectiv-obiectivă a conștiinței juridice Conștiința noastră are drept condiție opoziția dintre subiect și un obiect. Acest dublu aspect, pe care l-am putea numi chiar bipolar, al ființei (mai exact, aspectul de conținut al
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu s-ar fi aflat cu viața umană reală În relația de a ficondiții ale perfecțiunii sale interne, ele ar fi rămas de fapt ceva cu totul lipsit de claritate, așa cum În filosofia morală a lui Kant ele apar ca imperative absolute goale, ce răsună ca o voce din lumea de dincolo În lumea vieții empirico-istorice. Adversarii concepției teleologice combat adesea foarte amănunțit lucruri pe care nu le susține nimeni. Filosofia teleologică a moralei nu respinge tot ceea ce afirmă cea formalistă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
forțe materiale și niciodată asupra convingerilor morale ale unei persoane. Trebuie remarcat faptul că În aceste considerații poate fi găsită sursa diferenței dintre sancțiunea morală și sancțiunea juridică. Judecățile morale și juridice exprimă În general o valoare rațională, conținând un imperativ care trebuie respectat pentru el Însuși. Orice activitate trebuie să conducă ca o datorie, la acest scop suprem. Pentru acțiunile exteriorizate se pot găsi totuși aceste mijloace, În funcție de caz, În constrângerea materială sau chiar În presiunea socială care se exercită
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
est: imperare, vetare, permitere, punire” (Digestae. I, fr.7). Dar această enumerare nu trebuie Înțeleasă ca o adevărată clasificare. Evident că, a pedepsi de ex. intră În conceptul lui a porunci, fiindcă legea penală ordonă impunerea și respectiv suportarea pedepsei. Imperativul poate lua, Înainte de toate, o formă pozitivă sau negativă; de aici cea dintâi distincție a normelor juridice În preceptive și prohibitive. Sunt preceptive normele care impun Împlinirea unor acte determinate; sunt prohibitive cele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cele mai caracteristice date de G. del Vecchio și Mircea Djuvara vor lămuri și mai bine faptul. Când Codul civ. italian (art. 1761) Îngăduie mandatarului să renunțe la mandat, nu face decât să nege pentru acest caz (În condițiile indicate), imperativul inerent Încheierii contractului (cfr. În special art. 1123), interzice uneia din părți de a renunța la contract din propria sa voință. Tot astfel, permisiunea juridică de a nu plăti datoriile rezultate din jocul de noroc (cfr. art. 1102 din Cod
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
respecta pactele; unde acesta ar lipsi, adică nici o normă n-ar impune această obligațiune, permisiunea de mai sus ar fi de prisos și chiar nici nu s-ar putea Înțelege. E vorba, deci, de negări sau abrogări parțiale ale unui imperativ juridic, sugerate, cea dintâi, de natura specială a mandatului, Întemeiat pe Încredere, iar a doua de caracterul jocului de noroc, imoral și de urmările dezastruoase ale jocului de noroc! Acest adevăr al Înțelesului logic al normelor permisive primește o nouă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
până la un punct oarecare, ea nu trebuie să ne inducă În eroare relativ la natura dreptului În genere, care rămâne Întotdeauna imperativă, chiar și În cazul așa numitelor norme dispozitive. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient să observăm că imperativul, implicit În fiecare normă juridică, e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care intră În vigoare numai atunci când condițiile stabilite de ea sunt verificate. Imperativul juridic e, În sfârșit, un imperativ ipotetic: date fiind
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ne convinge de aceasta, e suficient să observăm că imperativul, implicit În fiecare normă juridică, e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care intră În vigoare numai atunci când condițiile stabilite de ea sunt verificate. Imperativul juridic e, În sfârșit, un imperativ ipotetic: date fiind anumite premise, dreptul impune consecințe determinate. Ori, o astfel de premisă poate consista În faptul că părțile și-au manifestat, sau nu, o anumită voință. Astfel e cazul așa ziselor norme
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să observăm că imperativul, implicit În fiecare normă juridică, e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care intră În vigoare numai atunci când condițiile stabilite de ea sunt verificate. Imperativul juridic e, În sfârșit, un imperativ ipotetic: date fiind anumite premise, dreptul impune consecințe determinate. Ori, o astfel de premisă poate consista În faptul că părțile și-au manifestat, sau nu, o anumită voință. Astfel e cazul așa ziselor norme dispozitive. E clar, Însă, că fixarea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
exprimate În norma Însăși și, prin urmare, nu este un element care să i se opună sau să-i anuleze ori să-i micșoreze caracterul imperativ. Norma e, deci, după cum am spus, un imperativ condiționat; dar e Întotdeauna și un imperativ, valabil În mod obligatoriu și incontestabil, atunci când se adeveresc condițiile de fapt prestabilite de ea. Deci, nu numai normele taxative, dar și cele dispozitive alcătuiesc, strict vorbind, un jus cogens: tot dreptul, Într-un cuvânt, e coactiv Întrucât stabilește limitele
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
impune o datorie (obligație) Înseamnă a ordona. În Drept, nu există modul indicativ, iar când este folosit În Coduri, are un Înțeles imperativ. Toate formulele atenuate de impunere nu sunt de natură juridică, observă cu justețe Giorgio del Vecchio. Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care impun Împlinirea unor acte determinate. Prohibitive sunt normele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un fel oarecare sfera de aplicație. De ex. formulă permisivă: „Creditorul poate cere de la debitor Îndeplinirea obligației luate”. Sunt negări sau abrogări parțiale ale unui imperativ juridic. De asemenea, când se consideră special așa-numitul „drept excepțional”: când limitează sau definește Într-un mod oarecare, printr-o excepție determinată, o obligație, un comandament sau o interzicere preexistentă. După un criteriu diferit, se face distincția dintre: 1
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
loc numai În lipsa testamentului etc). Chiar și În cazul acestor norme dispozitive, avem de-a face cu natura imperativă a Dreptului. Norma juridică presupune luarea În seamă a unor condiții de fapt, când acestea sunt verificate, sau se acceptă un imperativ ipotetic: când s-a manifestat sau nu s-a manifestat o anumită voință, din partea părților. Referindu-se la distincția dintre drept public și drept privat, Giorgio del Vecchio subliniază dificultatea de a le distinge net pe acestea, Întrucât cel mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
supune pe sine Însuși propriilor sale legi. Acesta se exprimă pe scurt, spunând că Statul și celelalte entități politice au, pe lângă personalitatea de drept public și o personalitate de drept privat”. D. Coercibilitatea Dreptului. Dacă dreptul este, În esență, un imperativ, acesta se manifestă ca sancțiune și, astfel, este tot prin esență, coercibil - adică dacă nu e luat În considerație, poate fi impus cu forța. Dreptul ca normă bilaterală, contrapune un subiect altui subiect, atribuind unuia o pretenție (exigență), căreia Îi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]