1,160 matches
-
la infinit... Pentru a demonstra acest lucru, Lucrețiu postulează clinamenul, așa cum Kant va recurge la postulatele rațiunii pure practice: ca un argument necesar, a priori, pentru a justifica posibilul, deci realul, are loc o declinație. Cum? în mod insesizabil, ușor, imperceptibil. Să nu ne imaginăm vreun unghi drept, precis, casant, nu, ci un suflu, un capriciu deci, fără altă rațiune decât natura însăși a atomilor: se constată existența în ei a forței de greutate, desigur, dar și a unei energii proprii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ce-o fixau pe sub sprâncenele încruntate, gata să o sfâșie. O privea pieziș și își rodea unghiile cu dinții, stăpânindu-și cu greutate furia. Simțea că pierde teren. Dar ea nu s-a manifestat în vreun fel. Doar un zâmbet imperceptibil i-a apărut în colțul gurii în timp ce-și întorcea încet capul spre ușa prin care tocmai intrase martorul propus de femeie. - Sunteți rudă cu această femeie care v-a chemat ca martor? l-a întrebat judecătoarea pe omul
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]
-
la alta. Obișnuit cu ritmul extrem de rapid în care realiza tot felul de jocuri și figuri în computer, a zâmbit pentru moment, imaginându-și figura lui Mișu pe desktop, modificată la fel de rapid cu intervenția mausului ori a tastelor. Zâmbetul aproape imperceptibil ce-i apăruse a dispărut odată cu zgomotul provocat de lovirea mesei. L-a privit pe cel din fața lui, surprins și îngrijorat. A încercat gestul de a se ridica de pe scaun, dar a renunțat. A ridicat ușor un braț care-i
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361359_a_362688]
-
o fascina în fiecare dimineață când deschidea ochii, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru o nouă zi... Întotdeuna a vrut să zboare, visa în copilărie că sărea de câteva ori și se ridica de la pământ , la început ușor de tot, abia imperceptibil , apoi din ce în ce mai repede. Senzația era incomparabilă cu nimic! Era liberă ca păsările cerului, departe de lume, având dedesubt imaginea unui tărâm de poveste pe care-l observa de sus, îmbătându-se cu jocul culorilor ce-i încântau privirea... Viața e
NINGE CU FLORI DE POMI de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361463_a_362792]
-
Simțurile îmi erau răscolite și-o beție, pe care n-o mai cunoscusem, mă cuprindea din ce în ce mai tare. I-am simțit privirile dogorându-mi creștetul. Era mai scundă decât mine. Gura îi era învăluită într-un zâmbet senzual, provocator. Nările îi fremătau imperceptibil, le simțeam vibrația. Mi-a luat mâna de pe umăr în mâna ei. Cealaltă mi s-a încolăcit în jurul taliei. Când trupurile ni s-au apropiat, n-am mai simțit nimic. Îi simțeam răsuflarea invadându-mă. Ochi nu mai aveam. Împreună
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
de proză (semnată cu pseudonimul Iagan Ameih) „Tăcerea umbrelorˮ. Virginia Paraschiv a recomandat două cărți de suflet, la care s-a muncit mai bine de patru decenii și care au apărut postum: „Viața cotidiană în imperiul roșuˮ și „Eminescu - Maiorescu. Imperceptibila Junimeˮ, ambele semnate de scriitorul Florin Paraschiv. A urmat lansarea Antologiei Napoca Nova Nr. 8, „Pe șevalete, ruginiul toamneiˮ, coordonate de Voichița Pălăcean-Vereș, care le-a mulțumit tuturor colaboratorilor și cititorilor. Cu o mențiune specială au fost răsplătiți artistul plastic
TOAMNA A VENIT CU ROADE BOGATE LA CENACLUL LITERAR „ARTUR SILVESTRIˮ de VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363449_a_364778]
-
articol->cititori / articol I. LA CONCRET, de Dalelina John, publicat în Ediția nr. 1606 din 25 mai 2015. Dacă timpul este cea mai abstractă frunză, aș dori să-mi explice cineva ce se află în spatele determinării ei, când se așează imperceptibil pe tâmpla apăsata de gânduri ce vor să se ducă. Când se descâlcesc bine, una cate una, ideile singure, căptușite fiind c-o limpezime de postav, de-și vin în firea lor de nemurire, ca să cuprindă încântarea și soarta cerului
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/361002_a_362331]
-
firea lor de nemurire, ca să cuprindă încântarea și soarta cerului cu ea?! Sursa: artelesistiintelevietii.wordpress.com ... Citește mai mult Dacă timpul este cea mai abstractă frunză,aș dori să-mi explice cinevace se află în spatele determinării ei,când se așează imperceptibil pe tâmplaapasată de gânduri ce vor să se ducă.Când se descâlcesc bine, una cate una,ideile singure,căptușite fiind c-o limpezime de postav,de-și vin în firea lor de nemurire,ca să cuprindă încântarea și soarta cerului cu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/361002_a_362331]
-
cu totul singular. Începând de la prezența ei ușor exotică, de la silueta grațioasă și mișcările delicate, dar sigure, până la ochii vii, pătrunzători, și glasul cu modulații muzicale întrerupte din când în când de un hohot de râs care avea și o imperceptibilă ironie, Amita sugera de la început o personalitate puternică, în ciuda fragilității ei. Calitatea umană, intelectuală și spirituală și, mai cu seamă, scopul venirii ei în România m-au făcut să o prețuiesc de la început.“ În România, Amita Bhose s-a întors
CUVÂNT INAINTE LA MANUALUL DE LIMBĂ SANSCRITĂ de CARMEN MUŞAT COMAN în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361138_a_362467]
-
o stea ai devenit, o mică stea, coborâtă, aici, pe pământ. Vezi, călătorule?! Ești tu, ești liber, sclipire de lumină! Între două tăceri aluneci, ai traversat, rătăcitor, milenii, tărâmuri, timpuri, lung a fost drumul, mereu te-ai căutat. În liniștea imperceptibilă, mai subțire ca ploaia, capabilă să-ți vadă-n suflet, îți asculți lacrimile. Ceasurile s-au oprit, viitorul e spart aici. Privește totul! Iată, te înalți spre alte stele, sus, tot mai sus, departe, tot mai departe! Le-mbrățișezi, îți
SECRETUL TIMPULUI (POEZII) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361075_a_362404]
-
cuvinte, plămădite, în lumina lunii, la revărsatul zorilor, din lut și dintr-un nou pământ, scăldate în apa de izvor și-n roua lacrimilor. La țărm de mare. La țărm de mare se opresc. În căutarea lor, în noapte, șoapte imperceptibile plutesc peste ape, peste ape întinse plutesc în splendoare, printre pleoape, cuvinte albite de dor și lumină zboară prin timpuri, spre noi ținuturi, spre ținuturi de vis, peste păduri, câmpii, zăpezi, focuri, nori și ape, departe, departe, tot mai departe
SECRETUL TIMPULUI (POEZII) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361075_a_362404]
-
cu totul singular. Începând de la prezența ei ușor exotică, de la silueta grațioasă și mișcările delicate dar sigure, până la ochii vii, pătrunzători, și glasul cu modulații muzicale întrerupte din când în când de un hohot de râs care avea și o imperceptibilă ironie, Amita sugera de la început o personalitate puternică, în ciuda fragilității ei. Mi se pare că mi s-a adresat în engleză, o engleză impecabilă, cu accent, firește, indian. De altfel, stăpânea, cu perfecta ei discreție, o frumoasă cultură engleză. De câte ori
AMITA BHOSE – O NOBILĂ PRIETENĂ de ZOE DUMITRESCU BUŞULENGA în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361198_a_362527]
-
schön?” Nimic de înțeles, am revăzut pentru câteva miimi de secundă tragedia percepției extrasenzoriale, a ne-auzului, bucuria înțelegerii unice și depline, dragostea necondiționată și introvertită. Aștepta replica mea, dar am considerat suficient un zâmbet monosilabic, rememorarea câtorva note muzicale imperceptibile, murmurate prin mulțimea romantică, neutră și relativ confuză, aflată în salon. Asculta și a continuat: „Am nevoie de caietele lui, de scrisul lui. Altfel nu pot înțelege.” La pian se cânta La Fantastique, Hector Berlioz întrucâtva, câteva perechi tinere ascultau
PETRECEREA de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361191_a_362520]
-
Timp > LA CONCRET Autor: Dalelina John Publicat în: Ediția nr. 1606 din 25 mai 2015 Toate Articolele Autorului Dacă timpul este cea mai abstractă frunză, aș dori să-mi explice cineva ce se află în spatele determinării ei, când se așează imperceptibil pe tâmpla apasată de gânduri ce vor să se ducă. Când se descâlcesc bine, una câte una, ideile singure, căptușite fiind c-o limpezime de postav, de-și vin în firea lor de nemurire, ca să cuprindă încântarea și soarta cerului
LA CONCRET de DALELINA JOHN în ediţia nr. 1606 din 25 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/360998_a_362327]
-
prozodiei clasice, urmează firul narativ călăuzitor al basmului pe care îl esențializează, îl modernizează și-l împrospătează cu o nouă și mult mai tranșantă forță imagistică. Un accent parcă și mai apăsat cade pe meditația asupra timpului care se relativizează imperceptibil. Încă de la bun început timpul e perceput diferit de muritori în funcția de categoria socială căreia îi aparțin: „Vremea curge, cât e vreme.../ Numai noi, săracii parcă/ N-am avea de ce ne teme/ Când cu vreme ne încarcă”. Feciorul de
RESCRIEREA – O FORMĂ DE INTERTEXTUALITATE de ION ROŞIORU în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364215_a_365544]
-
apropiaseră unii de alții, involuntar, pe nesimțite, astfel că formaseră un cerc strâns de trupuri în jurul Marianei și al lui Andrei. Erau impresionați. În ochii câtorva se citea chiar o ușoară spaimă. Andrei înțelese starea prin care treceau aceștia. Zâmbi imperceptibil și își aminti că și el trecuse prin această stare de teamă și neliniște, înainte de a merge pe Muntele Athos, când îi povestise tatăl său aceeași legendă și multe altele. Se ridică de pe bancă cu mișcări încete, își șterse fruntea
MUNTELE SIHAŞTRILOR (2.) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 927 din 15 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364251_a_365580]
-
ceva. Era un ceva aproape insesizabil și totuși foarte prezent. Acesta nu înțelegea. Privi în jur, oarecum derutat, apoi își coborî privirea spre mâna Mariei. Să fie posibil? Nu. Probabil i s-a părut... Nu! Din nou, aceeași senzație. Aproape imperceptibil... Nu, nu i s-a părut. A fost ca o tresărire, o mișcare ușoară, ca o adiere a degetelor Mariei... Da! Se uita uimit. Era un miracol, o binecuvântare. A acționat butonul prin care a chemat medicul și asistenta de
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XIII) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368010_a_369339]
-
semne de revenire. Se înregistrează activitate cerebrală. Ce s-a întâmplat? Spuneți-mi, vă rog, a fost ceva deosebit? - Nu chiar. Eu..., eu doar îi vorbeam. O țineam de mână și am simțit mișcarea degetelor. A fost ceva ușor, aproape imperceptibil, dar sunt sigur... A doua oară am și văzut. Poate, datorită faptului că i-am vorbit despre... Dragoș se opri, vădit jenat. Cei doi, asistenta și medicul, așteptau continuarea privindu-l întrebători. - Despre...? - Despre... căsătorie, adică..., adică ceva planuri de
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XIII) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368010_a_369339]
-
deunăzi, câteva memorabile secvențe dintr-un concert live, susținut de celebra cântăreață belgiană LARA FABIAN, într-o arenă imensă, în care erau peste cincisprezece mii de suflete. Glasul divei, de o frumusețe și de o sonoritate aparte, având în glas imperceptibile emoții, răsuna peste capetele admiratorilor săi, dispuși să savureze fiecare sunet. Melodia, JE T'AIME, deja un hit, transmitea tuturor celor aflați în acel moment, acolo, din sensibilitatea și delicatețea omului Lara Fabian, rostind cele mai frumoase cuvinte din lume
SINGURA CERTITUDINE ... SĂ FIE, OARE, O INCERTITUDINE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367314_a_368643]
-
fiecare spiță din roata lui Horea și Cloșca”, să „ne unim prin lacrimi cu bucuria săvârșirii Unirii celei Mari, devenită apoi, din nou, Dor”. Iar dorul este și pecete, și jug, și scăpare, și cântec. Simțământ național. Nobilă tulburare interioară imperceptibilă din exterior. „... S-a dus copilăria. Au venit și pentru mine școlile, serviciul, depărtările. Ori pe unde mă aflam mă ardea potopitor dorul de părinți, de sat”. „Nu mă mai săturam să bat cu pasul hotarul, dealurile ce închid satul
SALAMANDROFOBIE ŞI EMOŢIA LOCOMOTIVEI LA CEAPA DIN VECINI de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 181 din 30 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366992_a_368321]
-
-n transă... în față umbra mea desprinsă ușor de mine întoarce capul, mă privește, apoi înaintează spre templul ce parcă are o nouă lumină, ireală. Spre Ea se-apropie doar Umbra, conturul unui tânăr, se privesc, se-mbrățișează, Privind acum imperceptibila lor îmbinare îmi pare doar o singură umbră gândul (al meu, desigur) mă întreabă nedumerit: - A cui e Umbra asta, oare, al cărui om e Umbra ce-apare din senin? răspunsul Umbrei veni instantaneu: - Sunt Umbra unui om ce și-
DESPRINDEREA UMBREI MELE de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367124_a_368453]
-
am simțit când am ajuns la destinație... Drumul pe valea Oltului era desprins dintr-un tablou mirific: munții , în depărtare aveau vârfurile albe de zăpadă, pădurile se aplecau peste noi revărsând verdele crud cu mărinimie , iar Oltul curgea alene, aproape imperceptibil pe lângă serpentinele în ac de păr din drumul nostru... Se așternuse liniștea peste noi...fiecare era fericit că nu avusese parte nici măcar de un sfert din viața Emmei...Trebuia să termine de scris despre viața ei, despre anii petrecuți în
MAIMUŢA DE MĂTASE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364614_a_365943]
-
v-ați născut. - Cred că, de când ne naștem visăm, ca în basme, că trăim într-un castel în luminișul unei păduri. De fapt, totul e altfel în lumina sacră a copilăriei, simbol al protecției. Pentru mine adăpostul acestei puteri misterioase, imperceptibile de siguranță a fost orașul în care m-am născut, București, într-o dimineață a anului 1939, luminată de soarele ce aprindea stele în zăpada proaspătă a lui februarie, într-o zi de 20. În copilăria în care s-au
DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 124 din 04 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349616_a_350945]
-
răspunse, ca și cum ar fi fost cu mintea în altă parte. „Te superi dacă dau drumul la aer condiționat?”. „Nu, deloc”. I-am privit trupul perfect, picioarele de abanos și chipul care îmi era atât de cunoscut, desi doar o mică, imperceptibila deosebire se putea observa... „Ce este lumea?”, am întrebat-o brusc, de parcă în această întrebare ar fi stat sensul întregii noastre întâlniri. „Lumea? O iluzie”, îmi răspunse, apoi se apropie încet și își lipi buzele de ale mele. „Am așteptat
ULTIMUL DANS CU REGINA ŢIGANILOR (I) de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350231_a_351560]
-
urmau să se întâlnească în orașul... lor. Și-atât! Urmaseră un haos și-o deznădejde cumplită, mai ales pentru ea, mai slabă din fire. Într-adevăr, fiecare, din camera lui, privea pe geam și vedea un perete translucid ce tremura imperceptibil în preajma casei, iar dincolo de el - oroare! La început, foc, apoi resturi carbonizate - de oameni, clădiri, mașini, copaci... Prin ce minune a legilor fizicii scăpaseră ei de atingerea înfiorătoarei morți, nu aveau cum să-și imagineze! Totuși, nu renunțară la convenția
SFÂRŞIT?! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1300 din 23 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349125_a_350454]