833 matches
-
morale ale omului. Pmtv oferă și o sistematizare a acestor îndatoriri. Îndatoririle sunt împărțite în perfecte și imperfecte. Cele perfecte implică acțiuni și omisiuni determinate (Ești dator să faci cutare lucru! Nu ai voie să faci cutare lucru!), pe când cele imperfecte lasă la latitudinea subiectului în ce fel și în ce măsură să dea curs anumitor îndatoriri. Îndatoririle juridice sunt toate perfecte. Există însă îndatoriri morale care sunt imperfecte. O altă clasificare a îndatoririlor, în îndatoriri față de propria persoană și față de alții, este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dator să faci cutare lucru! Nu ai voie să faci cutare lucru!), pe când cele imperfecte lasă la latitudinea subiectului în ce fel și în ce măsură să dea curs anumitor îndatoriri. Îndatoririle juridice sunt toate perfecte. Există însă îndatoriri morale care sunt imperfecte. O altă clasificare a îndatoririlor, în îndatoriri față de propria persoană și față de alții, este bazată pe distincția dintre două scopuri fundamentale fixate vieții omenești: propria perfecționare și promovarea fericirii altora. Sunt scopuri care reprezintă, totodată, îndatoriri. Multe din îndatoririle care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
se apropie și se plasează unul lângă altul. Diferența dintre ele apare și mai evidentă. Nici un număr par combinat cu alt număr par nu poate da un număr impar, nici nu poate depăși limitele propriei sale naturi. De natură slabă, imperfecte, numerele pare sunt incapabile să dea ca rezultat alte numere, decât tot pare. În schimb, numerele impare, când se adună cu altele, de asemenea impare, produc În serie numere pare, deoarece puterea lor de generare se exercită În orice fel
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de aur din care se face o monedă; În continuare, moneda poate fi din nou prefăcută Într-un lingou. Ce să mai spunem de rezultatele adunării numărului 5 cu el Însuși? Printr-o lege a naturii nu se Întâmplă nimic imperfect sau străin de sine; numărul se preschimbă În așa fel Încât respectă un principiu imuabil: fie că se reproduce pe sine Însuși, fie că produce decada, ceea ce Înseamnă că ajunge fie la un număr din specia sa, fie la un
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Mișcarea, 94-97; Martin, Paranteze, 61-68; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 21-44; Bucur, Poezie, 254-270; Paleologu, Alchimia, 81-87; Cotruș, Meditații, 207-228; Dimisianu, Lecturi, 119-122; Pop, Lecturi, 63-67; Grigurcu, Între critici, 123-126; Manolescu, Teme, VI, 9-14; Grigurcu, Existența, 37-42; Călinescu, Biblioteci, 256-262; Regman, De la imperfect, 215-219; Cistelecan, Poezie, 172-178; Ștefănescu, Prim-plan, 121-127; Cândroveanu, Lit. rom., 248-251; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 25-38; Elena Indrieș, Dimensiuni ale poeziei române moderne, București, 1989, 199-229; Fanache, Vârstele poeziei, 197-201; Petre Solomon, O carte fundamentală, R, 1990, 1; I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Mița Își manifestă instinctul de proprietate asupra amantului căruia Îi stabilește prin raportare la propriul eu identitatea, fapt marcat stilistic prin formele flexionare diferite ale verbului a fi (a fost... era... este...); trecutul (indicat gramatical de perfect compus și prin imperfect) se convertește prin puterea voinței Într-un prezent etern. Amantul Miței a fost, este și va fi mereu amantul ei, permanentizându-și această calitate (de amant) și femeia depune efort, consumă timp și energie pentru ca relația lor să dureze. Două
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
și mințile dar și sufletele cu tot ceea ce avem nevoie în cariera noastră de bibliotecari oameni ai cărților și ai cuvintelor. în bibliotecă, cine caută nu se poate să nu găsească, alături de carte binele și frumosul. Mă gândesc cât de imperfect și de bolnav este sufletul care nu se poate molipsi de bine și de frumos. Așadar, îndemnul meu este acela de a ne ajuta unii pe alții, necondiționat. Cei care n-au făcut-o încă s-o facă neîntârziat. Să
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
adesea, gândită ca reprezentând știință în ansamblu" (1978, p. 236). În opinia mea, eul creator nu se mulțumește să ironizeze mobilurile și practicile experimentale ale științelor naturii, ci subliniază aspectul vizionar al științei în ipostaza metafizicii iluminate. În pofida caracterului sau imperfect, după cum remarcă George Anthony Rosso, Jr., The Four Zoas rămâne un poem plin de forță epica și lirica: "este atelierul profetic în care Blake își aduce la maturitate viziunea epica, în care el își forjează "agenții spirituali" meniți să-i
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
să se arate mai degrabă probați și vrednici În fața lui Dumnezeu prin Înseși faptele lor și să servească drept pildă și celor de după dânșii. De cele mai multe ori, cei pe care oamenii Îi consideră desăvârșiți au Încă, În ochii Creatorului, ceva imperfect sau nedesăvârșit. „Tot astfel - scrie Sfântul Grigore cel Mare -, nepricepuți, privim adesea statuile sculptate și Încă neter‑ minate, lăudându‑le deja ca și cum ar fi perfecte, Însă maes‑ trul le mai cercetează și le șlefuiește Încă ; deși aude că e lăudat
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
apar sub formă aciculară , ca sagenit , în cristalele de biotit. Incluziunile lichide și gazoase se întâlnesc în mineralele rocilor eruptive formate în condiții de temperatură și presiune mare , care nu au proprietatea de clivaj sau au un clivaj cu totul imperfect , cum sunt cristalele de cuarț și alte minerale. În schimb la feldspații bogați în urme de clivaj, care au permis eliminarea lor, asemenea incluziuni lipsesc în general. Uneori incluziunile lichide și gazoase din cristalele de cuarț, având dimensiuni mari, se
TRANZIŢII DE FAZĂ by Liliana Tatiana Nicolae () [Corola-publishinghouse/Science/91669_a_93218]
-
principiului caracterului sistemic al limbii și al reprezentării acesteia în scris, litera î asigură corespondența perfectă între unitatea sonoră și unitatea grafică în spațiul gramatical: la verbele de conjug. a V-a, în -î: coborî - coborând - coborâm - coborât - coborâsem - coborâi (imperfectul provoacă discontinuitate, și sonoră, și grafică la toate verbele: coboram) și în spațiul lexical: a coborî - coborâș; a urî - urât (adj.), urâtul (subst.) - urâțenie - urâcios etc. Acolo unde, datorită contextului, intervine alternanța fonetică î/i, scrierea cu î păstrează mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m, sufixul -se este morfem de m.m.c.p., -ea, din vorb-ea-m, morfem de imperfect, -înd, din cânt-înd, morfem de gerunziu), dar intervin uneori și în flexiunea nominală: -isim, în exprimarea superlativului, la adjective: o pasăre rarisimă; • prefixele: morfeme care preced rădăcina sau tema lexicală. În limba română clasa prefixelor cu sens gramatical este puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoriei gramaticale a numărului elev-Ø/elev-i. Alomorfe și morfeme sinonimetc "Alomorfe [i morfeme sinonime" În structura textului concret, produs al procesului de comunicare lingvistică, aceleași sensuri gramaticale se exprimă adesea prin morfeme diferite sub aspectul structurii fonetice; sensului de imperfect, de exemplu, îi corespund în flexiunea verbului românesc două sufixe: a și ea: cit-am, citeam, scriam, făc-ea-m. Prezența unuia din cele două sufixe în forme verbale finite este condiționată: 1) de apartenența verbului la o anumită clasă de flexiune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cit-am, citeam, scriam, făc-ea-m. Prezența unuia din cele două sufixe în forme verbale finite este condiționată: 1) de apartenența verbului la o anumită clasă de flexiune și/sau 2) de structura fonetică a morfemelor contextuale. Sufixul -aintră în structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de apartenența verbului la o anumită clasă de flexiune și/sau 2) de structura fonetică a morfemelor contextuale. Sufixul -aintră în structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II-a (scri-a-m) iar morfemul -eaîn structura imperfectului unor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II-a (scri-a-m) iar morfemul -eaîn structura imperfectului unor verbe de conjugarea I (vegh-ea-m). În aceste structuri fiecare din cele două sufixe este condiționat de structura fonetică a morfemului-rădăcină; la verbele cu rădăcina
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II-a (scri-a-m) iar morfemul -eaîn structura imperfectului unor verbe de conjugarea I (vegh-ea-m). În aceste structuri fiecare din cele două sufixe este condiționat de structura fonetică a morfemului-rădăcină; la verbele cu rădăcina terminată în vocala i, sufixul -eaare realizarea fonetică a: descri-am; la verbele cu rădăcina terminată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o idee.; Noi am crezut./ Noi avem un gând.; Voi ați plecat / Voi aveți planuri mari. Auxiliarul a vrea se realizează în forme specifice ca morfem al potențial-optativului; formele aș, ai, ar, am, ați, ar cânta sunt radical deosebite de imperfectul - punct de plecare în istoria limbii (vream, vreai + sic). Auxiliarul a voi se deosebește de prezentul verbului predicativ corespunzător prin absența sufixului -esc: Eu voi cânta/Eu nu mai voiesc nimic. Verbul a fi (întrebuințat la conjunctiv prezent), ca auxiliar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi (la celelalte diateze), a vrea și a voi cunosc numai una sau două forme sub aspectul timpului: am, aietc. reprezintă prezentul, a fi, infinitivul (în sintagma viitorului și a perfectului potențial-optativ) și prezentul (în sintagma conjunctivului perfect), a vrea, imperfectul, avoi, prezentul. Majoritatea morfemelor libere sunt morfeme continue; funcționează ca expresie a unor sensuri gramaticale precedând sau, în situații speciale, urmând termenul purtător al sensului lexical: voi cânta (cânta-voi), foarte frumos, obraznic tare. Unele morfeme, cu structură complexă, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trebui este cel mai apropiat de verbele auxiliare; intră în structura predicatului compus cu forma de prezent, persoana a III-a singular: „Trebuie să fie aici în casă ascuns. Trebuie să-l găsim.” (I.L. Caragiale), mai rar, cu forma de imperfect (când sensul modal de certitudine este mai accentuat): „Când suna, știam că Ramses trebuia să fi murit.” (M. Eminescu) Din punct de vedere sintactic, semiauxiliarul a trebui se opune verbului predicativ, prin inaptitudinea sa de a realiza opoziția afirmativ-negativ; o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu uita pe cei ce nu mai sunt.” (D.Zamfirescu) sau, în sintagme redundante, cu prezumtivul prezent (cu auxiliarul la conjunctiv): „Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie” (C. Hogaș) Când semiauxiliarul (în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb impersonal) și numărului. Când verbul principal
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mult mai dezvoltate decât ale verbului a trebui, dar limitate, totuși, în comparație cu ale verbului predicativ a putea; se întrebuințează la prezent, indicativ: Poți să aluneci dacă nu ești atent, potențial-optativ: Ar putea să aibă vreo 20 de ani... sau la imperfect indicativ, cu valoare de potențial: Puteam să-i spun orice, el nu se supăra. Unele valori modale implică totdeauna aceeași formă temporală a semiauxiliarului; astfel, irealul și dezaprobarea sunt introduse în sintagma predicatului compus numai de imperfectul indicativ sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în spațiul sintagmei predicatului, • irealul: „Era să dărm bunătate de casă din pricina carului.” (I. Creangă) • potențialul: „...Nu era să dai tu opt sute de lei taxiului.” (I. Vinea) Capacitatea flexionară a verbului este redusă la maximum; se prezintă sub formă de imperfect, persoana a III-a singular: era să cad; indicii de persoană și număr caracterizează doar verbul principal, totdeauna la conjunctiv prezent: era să adorm, era să adormi, era să adormim etc. În limba vorbită, își schimbă forma și semiauxiliarul în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fi în exprimarea sensurilor de • irealul: Aveam să cad. • potențialul: I l-am dat; ce-aveam să fac?! Lipsit de autonomie semantică, verbul semiauxiliar a avea intră în sintagma predicatului compus ca și verbul a fi, cu forma de imperfect. Spre deosebire de acesta, însă, verbul a avea este variabil în funcție de număr și persoană: aveam să cad, aveai să cazi, avea să cadă etc. Verbul principal este totdeauna la conjunctiv prezent, de asemeni, variabil în funcție de persoană și număr. Verbul A VREA Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]