12,854 matches
-
de puternică, încât acestor imagini ale fiecărei „vârste” stilistice beethoveniene ca etapă constitutivă a creației, le corespunde la Stravinski câte un program estetic-stilistic, fiecare cu un propriu set de idealuri. Cu alte cuvinte, dacă în cazul lui Bach durata și, implicit (pentru perioada Barocului), durabilitatea stilului corespundea cu durata vieții compozitorului (adică un stil pe viață), în situația lui Schönberg și Stravinski, iar numele lor reprezintă corelativul existenței lor fizice, devine posibilă articularea mai multor concepții stilistice concatenate și eterogene ca
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
și conținut. De abia la acest nivel al evoluției istorice a conceptului și tipologiilor de stil devin vizibile efectele comprimării, determinată de o anumită presiune sau, stilistic vorbind, de un set de constrângeri (factorii exteriori ai existenței sociale și mutațiile implicite în planul imaginarului colectiv), constatabile doar prin alăturarea cât mai multor forme „punctuale”, reprezentative în plan istoric, ale gândirii stilistice. Nevoia implicării perspectivei temporale în relevarea mutațiilor în plan stilistic, precum și în edificarea și funcționarea canonului, reprezintă un argument suplimentar
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
nivel superior al constituirii acestuia, funcționează un alt ansamblu de legități al căror specific este determinat de înrâurirea „corozivă” a timpului cronologic consumat. Este vorba aici despre consecințele unei ontologii particulare a structurii stilistice, care presupun o „uzură” temporală și, implicit, morală, a acesteia din urmă. Această „uzură” sau „erodare” a rezistenței stilului este cu atât mai mare cu cât mai extinsă este perioada temporală parcursă, deși, de fapt, este vorba mai degrabă despre uzura termenilor elaborați pentru a descrie ce
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
-lea. Încercarea de a explica apariția acestora ca expresie însoțitoare sau chiar de vârf a mișcărilor de emancipare națională reprezintă doar un răspuns parțial și insuficient, deoarece recurge, ca interpretare completă, la argumente explicite câmpului activităților muzicale. Un prim argument, implicit muzical, se referă la modelul de organizare a acestora și ne orientează spre faptul că școlile naționale europene apar ca o „replică” etnică a filonului dominant în acea perioadă a tradiției componistice austro-germane, iar nu a tradiției italiene (implicată în
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
conceptual (sistem tonal lărgit, hiper-cromatizarea, „stratificarea” excesivă a formei etc.), colapsul intervenind în termenii dispersiei romantismului în al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. Miza pe replicare prin intermediul culturilor mai tinere și, respectiv, mai mici urmărea două obiective: unul implicit, vizat la modul direct - de a supraviețui și datorită re-potențării modelului romantic prin energia mai „proaspătă” a unei culturi mai tinere, dar și prin entiziasmul și admirația fetișizantă a acestora față de referentul dominator; obiectivul explicit, decurgând din primul, urmărea acțiunea
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
comunității muzicale europene, statut pe care canonul romantic austro-german îl promitea într-un mod cert. Acest pericol al dispersiei (în termenii de pierdere a statutului de cultură-hegemon) îl reprezenta și energia contestatară față de grandilocvența și pretenția transcendentală a muzicii și, implicit, a culturii germane, venită din partea marilor culturi europene concurente. Însă la momentul apariției verismului italian și impresionismului francez, ca forme de contestare explicită, procesul de replicare și diseminare a modelului romantic-muzical austro-german deja fusese definitivat cu succes, astfel încât chiar dacă romantismul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
opțiunilor acesteia pentru fragmentarism și relativizare, ca semn al neîncrederii în adevărurile „monolite” cu caracter universal, permite înțelegerea și evaluarea obiective a perioadelor istorice anterioare. Asumarea unei alterități radicale permite, prin opoziție și comparație, o conștientizare clară în virtutea detașării și, implicit, a distanței temporale ce permite o mai bună „vizualizare” a unui specific relevant pentru stabilirea unei descrieri dezinteresate și nepărtinitoare; (2) fenomenul compresiei stilistice reprezintă doar una dintre numeroasele ipoteze utile în abordarea fenomenului stilistic dintr-un alt unghi. Această
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
care îmbină cel puțin două tipologii stilistice - a operisticului și a simfonicului (ca identificative ale unei tehnici specifice de compoziție și, implicit, de scriitură), amândouă ridicate la puterea energiei retorice deținute de concepția dramei muzicale și a sistemului de leitmotive implicit. „Răspunsul” lui Schönberg și Stravinski se rezumă la anularea caracterului sintetic, ceea ce duce la „fracturarea” interioară a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
leitmotive implicit. „Răspunsul” lui Schönberg și Stravinski se rezumă la anularea caracterului sintetic, ceea ce duce la „fracturarea” interioară a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un context cronologic mult mai comprimat
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
footnote Citat din lucrarea lui Alfred Schnittke Tendințele polistilistice în muzica contemporană, publicată în volumul colectiv Muzica în URSS (Muzîka v SSSR), 1988, pp. 22-24. footnote> O altă trăsătură de diferențiere a ideologiei lui Schnittke de ideologia lui Berio și, implicit, a modului diferit în care aceștia își formulează criteriile valorice, o reprezintă atitudinea lui Schnittke față de Dmitri Șostakovici (1906-1975), iar modul în care acesta din urmă este prezentat în textul intitulat „Cercurile influenței”, poate fi re-proiectat asupra lui Schnittke însuși
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
divanul cu cuie o prezență abstractă omnipotentă, i se acordă onoruri din partea consiliului profesoral întrunit pentru a judeca fapta reprobabilă a sfărîmării bustului său făcut din ipsos. Încăpățînarea elevei, Evei, de a nu se ridica la înălțimea gravității faptei și implicit de a nu gera surogatul justițiar cu elevi care se bîlbîie întru exercitarea votului democratic de excludere, nu are un fundament ideologic, ci reprezintă un refuz firesc, aș zice aproape instinctiv al abnormului, grotescului instituțional. Regăsim acest abnorm în șabloanele
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
supuse, în stabilirea limitelor exacte între care diferitele valori pot să varieze, până la decizia de a folosi, să zicem, un program de tip DISSCO. Prin comparație, deseori se uită că a scrie muzică tonală reprezintă o lungă serie de decizii implicite, pe care însă le acceptăm (fără să ne mai gândim la ele) din obișnuință sau din lene intelectuală.
La cheremul șansei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10001_a_11326]
-
genunchi ,o carte" către doamna sa. Nu rezumă bătălia, ci gingașele sentimente. Cînd nu știe carte, soldatul Ion îl pune pe căprarul Nicolae să compună scrisoarea pentru el. Acesta amînă, cît expeditorul e viu, și își ține cuvîntul postum, trimițînd implicit vestea morții lui de la Muselim Selo. Mamele analfabete din satul lui Goga scriu feciorilor de la oaste prin cuvintele și stilul Dăscăliței. În zorii romanului de la noi, Dinu Păturică e trimis în slujbă printr-o scrisoare de maximă și stupefiantă umilință
Scrisori, depeșe, telegrame by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10038_a_11363]
-
genul parlamentar al declarației atinge nivelul maxim. Prezența în parlament a acestui discurs manierist pare să indice faptul că stilul pamfletului metaforizant se bucură în continuare de prestigiu local. În măsura în care vor fi studiate, în perspectivă comparativă, strategiile discursive și valorile implicite din discursurile rostite în diferite parlamente ale Europei, se va constata probabil că societatea românească prețuiește în continuare expresivitatea artistică, literatura, ficțiunea, pitorescul limbajului; păcat doar că aceste nobile preferințe conduc la alcătuirea unor texte foarte discutabile estetic, moral și
Declarații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10048_a_11373]
-
lui Ion Ianoși a fost redactată la începutul anilor '90, atunci când România era condusă de o formațiune politică declarat de stânga (FSN), iar președintele țării era un fost demnitar comunist (e drept, căzut în dizgrație), Ion Iliescu. De aceea, concluzia implicită din finalul cărții - citat mai sus - este că pentru autor și noua putere post-comunistă este la fel de străină de idealurile stângii. Eu - și El. Însemnări subiective despre Ceaușescu este o carte inteligentă, scrisă cu har, care are un merit incontestabil: acela
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
nu-l paralizează, pe care atelierul nu-l confiscă și pe care imaginația nu-l narcotizează într-atît încît să-i scurtcircuiteze legăturile directe cu lumea în care trăiește. Faptul că în creația propriu-zisă este fantast și visător, că în meditațiile implicite asupra artei este uneori relativist, iar alteori de-a dreptul măcinat de îndoieli, nu-l împiedică pe Bochiș de a căuta chiar în ostilitatea din jur, în disfuncțiile de sistem și în nepăsarea oficială (care de multe ori ia forma
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
subiectiv, al judecății de valoare din partea unui raisonneur capabil nu numai de atacul inechivoc al rafalelelor unei priviri lucide și pătrunzătoare, care sfîșie vălul exterior al minciunii. Îmbinînd relatarea faptelor cu interpretarea lor, discursul Penelopei este proiectat în viitor, vizînd implicit posteritatea, dar avînd și un destinatar intratextual invocat în mod recurent: cel de-al doilea fiu, purtat în pîntec și apoi născut în împrejurări cumplite. Narațiunea transmite o viziune desacralizată și demitizatoare prin intermediul unei perspective flexibile. Uneori distanțată, impasibilă, aceasta
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
înțeleasă, la limită, drept imposibilitatea de a identifica o sumă de criterii obiective și de ancorare pe solul ferm al certitudinii și (b) lista lui Kramer în care claritatea cu care sunt formulate aserțiunile sugerează existența unui referent repertorial și, implicit, nume de compozitori pe care această listă, în totalitatea ei, le presupune. Chiar aserțiunea de la a opta poziție - include citate și referințe la muzică mai multor tradiții și culturi - poate fi exemplificata prin partea a treia, Scherzo, din Sinfonia<footnote
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
critique de Cinquante ans de modernité musicale de Deliège, în: Circuit: musiques contemporaines, vol. 16, nr. 1, 2005, p. 66 (incluzând și observațiile lui Deliège). footnote>. Astfel, deținem deja un punct de plecare în tentativa de extindere a repertoriului muzical implicit postmodern. Cum procedăm în continuare? Cum realizăm o primă extrapolare pornind chiar de la lista lui Kramer? Am putea proceda la căutarea unei alte liste, însă una cu titluri și nume concrete, iar literatura despre postmodernitate abundă în asemenea oferte. O
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
coerentă atât ca succesor, cât și ca moștenitor al modernismului<footnote Optam aici pentru ideea conform căreia postmodernismul muzical reprezintă mai întâi de toate consecință logică a evoluției interne a modernismului muzical (pe durata desfășurării celor trei avangarde), dar și, implicit, ca posibilitate unică a înaintării evolutive. Considerăm a fi nelucrative imaginile în care postmodernismul muzical reprezintă un "accident", o eventuală "direcție greșită" sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Éd. du Seuil, 1996. footnote>. Astfel, cumulul critic de tipologii stilistice determina, în același timp, inaplicabilitatea definițiilor liniare, precum și elaborarea unor definiții care ar corespunde contextului în care (1) pluralismul stilistic și nu hegemonia unui stil privilegiat reprezintă constantă și, implicit, dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil acumulează în evoluția lui o istorie particulară specifică, imposibil de definit prin reducționismul schematic al unor aserțiuni raționale liniare care vor elimina aspectele "nesemnificative", ceea ce determină într-un mod evident mai
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Lois, République) prêtant să plume aux oukases du réalisme socialite (Zdanov, 1950), tous deux démolisant leș «modernes» de la musique de leur temps...", Dujka Smoje, pag. 83. footnote> Dispersia ultimei avangarde nu reprezintă, însă, un fenomen inedit, ci mai degrabă unul implicit procesului de evoluție culturală-artistică și îi putem găsi o analogie sau chiar prototip în fenomenul de dispersie a romantismului care într-un mod direct a contribuit la relevarea primei avangarde europene. Aici ajungem la un alt contra-argument adus imaginii evoluției
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
musique: aventure néo-baroque ou Nouvelle aventure de la modernité?", în: Circuit: musiques contemporaines, vol. 1, nr. 1, 1990, pp. 27-48. footnote>. Sugestia fiind mai degrabă una metaforica, conținutul acesteia neliniștește și derutează în egală măsură, deoarece impune amplificarea complexității imaginii și, implicit, a confuziei ale cărei grade avansate intenționăm să le reducem până la nivelul unei comprehensibilități și plauzibilitate acceptabile. Rămâne de realizat alegerea între imaginea cercetătorului canadian în care barocul este plasat sub semnul excesului, marca distinctă a postmodernismului muzical, si a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
explicit postmoderne, care într-un mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de substanță estetică) și, respectiv, un canon implicit muzical, precum clasicismul, romantismul, impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de a treia avangarde. În afară de Alfred Schnittke (orientarea polistilistică) și, poate, Iannis Xenakis (muzică stocastica), John Cage și minimaliștii aparțin de orientarea experimentalista, astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine negativă a criteriilor complexității, ultradeterminismului și incomprehensibilității că efecte implicite unei scriituri de tip pan-serial. Atitudinea lui John Cage se concentrează pe expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în egală măsură în aleatorismul necontrolat (intuitivism sau chance music, principiu bazat și pe "importul" de spiritualitate extra-europeană - spre
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]