364 matches
-
lasă deoparte volumetria excesivă a oamenilor vii, mînă de plastic, apasă punga de plastic, lasă-mă nesîmțîtule, chiompule! îți trebuie hartă acu? ora 0,51, ușa în plan simbolic, calificările consecutive la alienați, v-am simțit, ca să ies din nebunie imprecațiile cît mai murdare, pînă dincolo de ușă fiecare stă cu sine, ca azil de noapte zece pensionari, ca limbaj clivaje, ora 3,34 ieși afară, Ileană! dacă-i trag una! da! dar dacă ti ié la bataie! liniște, curvă ordinară! viné
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
mare207, iubitul se cufundă în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte 208, ceru-i câmpie senină/ Cu râuri de lapte și flori de lumină, iar norii cei negri par sombre palate/ De luna regină pe rând vizitate 209. Imprecații dramatice, ca cele din Mortua est!, translează în miezul bolții cerești eternitatea morții, plină de cele mai adânci mistere: Se poate ca bolta de sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,/ Să văd cerul negru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și afirmația potrivit căreia Eminescu n-ar fi... modern. Tocmai el, întemeietorul poeziei moderne române! Probabil că "modern" va fi însemnând porno-literatura, bric-a-bracul, disoluția personajului, absența construcției, plus chewing-gum și telefon celular cu hands-free... De-a dreptul îngrijorător este că imprecațiile băștinașilor încep să sune tot mai aidoma celor proferate de frații noștri vitregi de la Chișinău aflați în solda caraghiosului Vasile Stati. Și pentru ei, Eminescu nu-i altceva decât un naționalist desuet, delirant, imitator servil, total depășit, xenofob împătimit... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
spunem acum, după trecerea unui secol și mai bine? O carte intitulată "A doua schimbare la față", de Theodor Codreanu, readuce în discuție chestiunea protocronismului. Tentativă temerară, câtă vreme fenomenul a fost pur și simplu îngropat sub un morman de imprecații în "Raportul Tismăneanu", unde pot fi citite fraze de genul "născut din ceaușism și crescut din drojdia orgoliului național, protocronismul năștea, la rându-i, ceaușism." Pentru cei care nu-s deplin familiarizați cu avatarurile protocronismului românesc, iată câteva deslușiri: termenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
motiv pentru care sfîrșeste în a solicita "să fie lăsat în pace". în această imensă masă de frustrare generalizată și de speranțe sociale risipite (întocmai ca în anul de grație 1989), pentru mulți dintre semenii noștri nu mai rămîne decît imprecația defensivă și fuga "în sine". Rămîne un conglomerat de oameni singuri, care au uitat "să fie împreună" și care, preluînd celebra formulare a lui Marin Preda, ajung să uite să își trăiască propria viață, fiind "trăiți de ea". Așa cum studiile
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
o susținem (în aceeași direcție cu Dragomirescu 2013b, dar în dezacord cu Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016) este că inversiunile din româna veche, care s-au păstrat în româna modernă în cazul imperativului (Du-te!), al imprecațiilor condiționale și subjonctivale (Lua-l-ar naiba!; Ducă-se pe pustii!), precum și în câteva alte contexte puternic marcate stilistic (Fi-mi-ar / Fi-ți-ar scârbă / silă) sau intenționat arhaizante (Făcutu-s-a! Cândva am trăit într-o românie democrată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
verbal, soluția centrului complex se lovește de o serie de probleme empirice, sincronice și diacronice. În primul rând, nu este clar cum poate fi analizată inversiunea V-CL / V-CL-AUX, normă gramaticală contemporană a formării imperativului pozitiv, a gerunziului și a imprecațiilor condiționale și subjonctivale; în limba veche, inversiunea este mult mai răspândită (v. §IV.3.2.1): (9) a. Citește-mi scrisoarea! b. citindu-mi scrisoarea c. Găsi-l-ar ăl din baltă! (internet) d. Ducă-se pe pustii! Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Spec, IP] prin convenție). În primul rând, dacă strategia de deplasare a verbului este XP, nu X0, în construcții perifrastice cu ridicare la C, constituentul verbal deplasat va fi verbul lexical, nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul imprecațiilor condiționale (9c). În al doilea rând, după cum va rezulta din analiză, în deplasarea V-la-C, verbul se ridică la proiecția FINP din periferia stângă, situată la dreapta proiecțiilor FOCP și TOPP (proiecții care găzduiesc subiectul preverbal). (11) *Aucopiii înțeles problema? (12
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
any other material (thus giving the impression of head movement)" (Cinque 2013: 62-63, subl. ns. Alexandru Nicolae). Din punct de vedere empiric, prin raportare la română, observațiile de mai sus se verifică imediat dacă analizăm structurile cu imperativ pozitiv și imprecațiile condiționale din româna contemporană: (17) a. Bate-l pe Ion! b. *Batepe Ion-l! (18) a. Dă-mi banii! b. *Dăbanii-mi! (19) a. Bate-l-ar soarta pe Vasile! b. *Batepe Vasile l-ar soarta! După cum se poate observa din
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
101)-(102): pronumele clitice sunt precedate de verbul la gerunziu, de imperativul pozitiv (101) (sub coordonare, encliza este obligatorie în limba standard cel puțin pentru primul conjunct, (101b)); tot cu encliză pronominală apare și inversiunea subjonctivului și a condiționalului în imprecații (102) (101) a. văzându-l/nevăzându-l b. citește-l / du-te și citește-l/du-te și îlcitește (102) a. ducă-l pe pustii b. lua-te-ar naiba! - o situație specială de encliticizare prezintă cliticul de acuzativ feminin
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de analiză adoptate și aplicate până în acest punct al lucrării, distribuția are întâietate în fața interpretării. Reamintim că inversiunea în româna contemporană este atestată cu imperativul (obligatorie; sub coordonare, cel puțin la primul conjunct inversiunea este obligatorie) (140a), gerunziul (obligatorie) (140b), imprecațiile condiționale (140c) și subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare-ar Domnul Dumnezeu) sau ipotetic (Jelui-m-aș și n-am cui). Există și situații în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare-ar Domnul Dumnezeu) sau ipotetic (Jelui-m-aș și n-am cui). Există și situații în care inversiunea condițională se grefează pe
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare-ar Domnul Dumnezeu) sau ipotetic (Jelui-m-aș și n-am cui). Există și situații în care inversiunea condițională se grefează pe structura unei imprecații, dar se asociază interpretativ cu exprimarea autoreferențială a unei emoții negative, uneori cu conotații ironice, ca în formule de tipul (141) (v. discuția la Zafiu 2015). Deși unele forme de inversiune par aproape catecretice (imprecațiile), această impresie decurge din specializarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
se grefează pe structura unei imprecații, dar se asociază interpretativ cu exprimarea autoreferențială a unei emoții negative, uneori cu conotații ironice, ca în formule de tipul (141) (v. discuția la Zafiu 2015). Deși unele forme de inversiune par aproape catecretice (imprecațiile), această impresie decurge din specializarea lor pragmatică și valorile stilistice cu care sunt asociate (expresiile injurioase sunt productive și creative, dar se bazează pe un inventar limitat de expresie). (140) a. Cheamă-l și spală-l / îlspală! b. chemându-l
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prin inversiune / encliza auxiliarului și a pronumelor clitice)sunt limitate și contrânse cu formele finite (§III.3.5). În schimb, în româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și subjonctivale, fiind în mod liber disponibilă și la indicativ(iarla subjonctiv și la condițional în contexteîn care trăsătura [+directiv] nu cauzează deplasarea V-la-C).Prin aplicarea testelor sintactice discutate în analiza altor limbi romanice vechi, vom conchide că structurile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
invocate pentru a susține ipoteza că deplasarea verbului în româna veche funcționează în același mod ca în româna modernă (i.e. prin VP-movement); diferențele diacronice vor deriva, astfel, din nivelul deplasării verbului: V-la-I generalizat în româna modernă, cu excepția imperativului pozitiv, a imprecațiilor și a gerunziului vs o gramatică mai liberă în româna veche, în care V-la-I este opțiunea dominantă, însă V-la-C este totuși bine reprezentată și la formele finite nonimperative (v. §3.2.2.4 infra). Cu alte cuvinte, nu modalitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3.2.2.2.2 supra), am eliminat din cercetarea cantitativă a distribuției globale a gramaticii V-la-I vs gramatica V-la-C formele de condițional, întrucât constrângerile fonologice joacă un rol foarte important în inversiunea condiționalului. Dată fiind păstrarea condiționalului inversat în imprecații, unde verifică trăsătura [+directiv] proiectată în planul irrealis (v. §III.3.5) - context înregistrat și pentru româna veche -, luarea în considerație a condiționalului ar fi creat ambiguitate în discuția privitoare la gramatica V2 a limbii vechi.După cum am subliniat în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de alte contexte, unde factorii injonctivi nu sunt implicați. Pentru acest al doilea tip de deplasare la C, care a fost eliminat diacronic în trecerea la româna modernă, am propus o analiză
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în domeniul complementizatorului (V-la-C), diagnosticată prin encliza pronumelor clitice și/sau a auxiliarelor, este de asemenea prezentă în gramatica românei moderne; locusul deplasării la C este FINP - trăsătura [+directiv] este responsabilă de deplasarea la C pentru imperativul pozitiv și în imprecațiile condiționale și subjonctivale - gerunziul se deplasează la FINP în vederea verificării morfologiei nonfinite strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea grupului verbal (phrasal VP-movement) - efectele de adiacență a elementelor din nucleul verbal rezultă din blocarea specificatorilor proiecțiilor verbale (ocupați de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
din secolele 12-14; în analiza portughezei vechi, Ribeiro (1995) are în vedere texte din secolul al 14-lea. 1 Opțiunea V-la-C este încă prezentă în româna modernă (ca opțiune generală, la imperativul afirmativ și la gerunziu; ca opțiune reziduală, la imprecațiile condiționale și subjonctivale și în unele contexte puternic marcate stilistic; v. §3.5 infra) și era mai frecventă în limba veche, caracterizată de o gramatică V2 reziduală (v. §IV.3.2.2.4). 2 Pe scurt, operațiunea de deplasare lungă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă.” (M. Eminescu, I, p. 199) În structura sintactică a textului, substantivul în vocativ se caracterizează prin independență. Realizează singur un enunț finit, în stilul conversației, mai ales în imprecații: „Nemernicilor!” sau intră într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76) În enunțuri cu verbul-predicat la imperativ sau la persoana a II-a a celorlalte moduri, vocativul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limba vorbită (este o caracteristică a stilului oral), în enunțuri exclamative, în diferite urări: „- Să trăiești! cu români ca tine n-am teamă!” (I.L. Caragiale) „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se prețuiască...” (I. Creangă) sau în imprecații (unde, de cele mai multe ori, reia un potențial-optativ): „Fir-ați ai dracului, să fiți!... Fir-ar ai dracului, să fie!” (L. Rebreanu) În funcție de context și de conținutul lexical al verbului, conjunctivul poate exprima scepticismul vorbitorului, consecință a unei dezamăgiri: „Văzut-ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]